Home » Bani & Afaceri » Business News » Inaugurările de magazine nu se opresc în 2009

Inaugurările de magazine nu se opresc în 2009

04 Ian 2009 Alina Stanciu | 1 comentarii | 4205 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În plină criză, retailerii continuă să se extindă. Probleme ar putea apărea din cauza întârzierilor la dezvoltatori.
 
Si anul acesta, marii retaileri vor investi milioane pentru deschiderea de noi magazine
Si anul acesta, marii retaileri vor investi milioane pentru deschiderea de noi magazine
Un an de criză pentru mai toate sectoarele economiei româneşti, 2009 se anunţă a fi destul de bun pentru retaileri. Pentru majoritatea dintre ei, planurile de expansiune ar putea fi duse la îndeplinire mai uşor, având în vedere scăderea preţurilor la terenuri, dar şi forţa de muncă mai numeroasă, efect al disponibilizărilor din alte domenii de activitate. Astfel, majoritatea lanţurilor de super- şi hipermarketuri au anunţat deja deschideri numeroase pentru 2009. Astfel, Carrefour a semnat deja, în cursul anului trecut, mai multe contracte de închiriere pentru spaţii din mari centre comerciale ce se vor deschide anul acesta. Primul magazin nou Carrefour al acestui an ar putea fi inaugurat în Constanţa, unde retailerul francez a închiriat 6.500 de metri pătraţi în Trident Plaza, construit de grupul Red.
 
Acesta va fi cea de-a doua unitate Carrefour din oraş. În a doua jumătate a anului, Carrefour va deschide şi la Baia Mare, în Radius Shopping Business&Arts, precum şi în Satu Mare, în cadrul Centrului Comercial Armonia. Investiţia cumulată în cele două proiecte este de aproximativ 150 de milioane de euro, iar suprafaţa per unitate este de 13.100 de metri pătraţi.
 
Există însă şi cazuri în care lanţurile sunt nevoite să mai reducă din avântul deschiderilor din cauza dezvoltatorilor. Este, spre exemplu, cazul Real, divizia de hipermarketuri a grupului Metro, care va deschide în acest an 5 unităţi, cu două mai puţine decât previzionase iniţial, din cauza întârzierii înregistrate de dezvoltatorii imobiliari. Ultimul magazin al retailerului, al 20-lea din reţea, a fost deschis pe 22 decembrie, la Suceava, în urma unei investiţii de aproximativ 22 de milioane de euro. Nici Auchan nu se lasă mai prejos. Pentru 2009, francezii intenţionează să deschidă opt unităţi noi. Investiţia medie pentru un astfel de magazin se ridică la 30-40 de milioane de euro, în funcţie de dimensiuni.
 
Kaufland a anunţat, de asemenea, un nou magazin în Capitală, în a doua parte a lui 2009. Este vorba despre o unitate în sectorul 5, în zona Sebastian, care presupune o investiţie estimată la aproximativ 10 milioane de euro.
 
Pe segmentul supermarketuri, una dintre cele mai active reţele este Mega Image, parte a Delhaize Group. Compania a anunţat pentru 2009 deschiderea a 8 unităţi în Capitală. Investiţia medie într-un magazin variază între unu şi două milioane de euro, în funcţie de dimensiuni şi amplasare sau dacă magazinul este construit de la zero. Amintim că retailerul a finalizat la 1 septembrie 2008 achiziţia celor 14 magazine La Fourmi, preluate anul trecut, pentru care a plătit 18,6 milioane de euro. Fostele supermarketuri La Fourmi sunt situate în Bucureşti şi vor fi rebranduite de către Mega Image până la finele lui 2009.
 
Nici hard discounterii nu îşi vor schimba prea mult strategiile cu care ne-au obişnuit deja: multe deschideri noi într-un an. Spre exemplu, Plus Discount, parte a grupului german Tengelmann, a anunţat că în 2009 va angaja în jur de 500 de persoane pe fondul creşterii numărului de magazine. Retailerul va continua să inaugureze magazine în toate oraşele cu peste 20.000 de locuitori, în total 20-25 de unităţi. Investiţia medie pe un magazin este de 1,5 milioane de euro. Şi Profi, ce face parte din grupul franco-belgian Louis Delhaize, a anunţat pentru anul acesta un buget de 170 de milioane de euro, cu 21% peste cel din 2008, pe fondul extinderii reţelei.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
cristyan 06-Ian-2009 10:56
Si alte nevoi?
Pe cand si un supermarket de haine si incaltaminte (C&A, Quelle, Nekerman, etc.)?
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BUSINESS NEWS
 
Vrei un business la cheie?
Cataratul, mutatul dintr-un loc intr-altul sau chiar statul pe loc nu necesita doar efectuarea unor miscari in pasi repetati, ci si platforme si echipamente de protectie.
Cu o buna cunoastere a clientilor atat nationali, cat si internationali si a nevoilor acestora, L’echelle Europeenne a i [detalii]