Home » Arte & Popcult » Imola Kezdi, o pasăre măiastră a unei trupe de maeştri

Imola Kezdi, o pasăre măiastră a unei trupe de maeştri

08 Noi 2009 Gabriela Lupu | 1 comentarii | 2279 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Fie şi numai dacă în Festivalul Naţional de Teatru ar fi fost invitate doar spectacolele care au venit de la Teatrul Maghiar din Cluj şi tot ar fi meritat să existe această a 19-a ediţie. Pentru că actorii acestei trupe sunt nu sclipitori, ci incendiari, „pârjolesc” publicul şi-l fac să se simtă ca lovit de bomba atomică.
 
Kezdi Imola
Kezdi Imola
Am avut de câteva ori feelingul că şi dacă s-ar apuca să-mi citească cartea de telefoane, aceşti actori tot ar reuşi să-mi întoacă sufletul pe dos. Spectacolele lor nu sunt pur şi simplu frumoase ci întotdeauna cele mai frumoase şi asta cred că se întâmplă, deşi poate părea riscantă o astfel de afirmaţie, indiferent de regizor. Aşa încât „Trei surori”a lui Tompa Gabor a fost de departe cea mai înnebunitoare montare a acestei piese pe care am văzut-o eu, cu menţiunea că am două restanţe notabile. Nu am văzut pe viu variantele care, deşi aflate în totală opoziţie, au făcut cele mai multe valuri, cea a lui Ducu Darie de la Bulandra şi cea a lui Radu Afrim de la Sfântu Gheorghe. Aşa încât, dacă greşesc, mea culpa.



Nicicând sentimentul cehovian al ratării nu a fost mai bine surprins. Toate sufletele acelea sunt de mult moarte dar nu e nimeni viu prin preajmă să le aducă la cunoştinţă acest lucru. Nu sunt nici măcar în iad, ci se mişcă obosite, fără sens, într-un purgatoriu fără sfârşit, chinuite de o durere care nu are nici o urmă de nobleţe în ea. Andrei, mândria şi speranţa familiei, care ar fi putut ajunge savantul de geniu care să le ducă pe fete în Raiul cel atât de dorit ( la Moscova! La Moscova!) nu e decât un pămpălău căruia îi este frică de toate femeile din viaţa lui, şi de surori şi, mai ales, de scorpia sa de nevastă, a cărei răutate nu poate fi depăşită decât de prostia şi vulgaritatea ei. Andras Hathazi e cel mai demn de milă Andrei care se zvârcoleşte neputincios ca peştele pe uscat plângând-şi singur de milă, bocind ca un copil în gura mare, ascuns sub pian, sperând că până la urmă vreuna dintre cele tre surori-mame ale sale va găsi cu cale să-l scoată de acolo şi să-i şteargă lacrimile şi mucii. Deşi îşi doresc bărbaţi puternici care să le protejeze, femeile au parte doar de nişte parodii de masculi. Nici măcar Verşinin, ce ar avea toate datele să devină acel Prince Charming atât de aşteptat, nu este altceva decât un bărbat ţinut sub papuc care cedează la şantajul sentimental al unei soţii pe care, zice el, nu o mai iubeşte, părăsind-o de fiecare dată pe Maşa pe care susţine că o iubeşte. Bogdan Zsolt face un Verşinin atât de uman încât pare să fie prototipul oricărui bărbat însurat. Este atât de slab încât nu va avea în veci curajul să-şi ia viaţa în mâini şi să-şi salveze iubirea. Pentru că, probabil, de fapt, este incapabil de iubire. Deşi are alură de erou, el nu are vocaţie pentru asta. Aşteaptă întotdeauna ca alţii să ia hotărâri pentru el. Ca ofiţer îndeplinea supus ordinele superiorilor, la fel cum la fiecare chemare a nevestei, dă fuga acasă. Nu ai cum să te superi pe el. Nu e un ticălos. E pur şi simplu...bărbat.



Cel mai sfâşietor moment e cel în care Maşa care-l iubeşte până la anularea de sine se aruncă în genunchi, i se leagă de picioare, lăsându-se târâtă ca o cârpă în urma lui. În umilinţa ei teribilă, călcată la propriu în picioare, este infinit mai nobilă decât călăul inimii ei, laşul de Verşinin. Imola Kezdi a fost nepământesc de bună în Maşa, cu un aer tragic dătător de fiori, zbătându-se în iubire ca în ghearele morţii, precum o găină căreia i-a fost retezat capul, împiedicându-se, căzând, încercând să se ridice, mergând de-a buşilea, înnecându-se, scuipându-şi sufletul pe jos de durere. Cea mai teribilă suferinţă din iubire de la Medeea încoace. Ţineţi cont şi de faptul că actriţa a jucat cu febră peste 40 de grade şi veţi avea măsura sacrificiului artistei. Imola Kezdi s-a dăruit cu totul publicului aşa cum Maşa i s-a dat necondiţionat lui Verşinin.

 

 

 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
iann t. 08-Noi-2009 22:49
asa o fi, da este si ca mine
Wow! Se vede treaba ca tare te/a rascolit ce/ai vazut tu in casa prozorovilor construita de tompa gabor. Ai primit un cadou frumos de ziua ta, iti spun si eu la multi ani si/ti mai zic ceva, pe marginea convingerii tale ca "Nicicând sentimentul cehovian al ratării nu a fost mai bine surprins." Stii, am si eu aceeasi convingere, ca nicicind sentimentul cehovian al ratarii nu a fost mai bine prins, ca in scena finala a surorilor lui afrim, cind sentimentul ca NIMIC nu mai este de facut pare a innebuni pe loc pe toata lumea; masa si irina intind disperate miinile si imbratiseaza in nestire, dar ce imbratiseaza ele sunt doar posibilitati ratate, atitea posibilitati ratate, si cu ratarile astea ramin, pt toteauna; si mai ramin cu mastile pe care le/au purtat atitia ani si care le/au desfigurat, tot pt totdeauna. Du/te pe facebook, afrim a pus o inregistrare cu finalul surorilor de la sf. gheorghe, desi filmarea nu este prea grozava si nu surprinde nici 10% din atmosfera de pe scena, tot are fortza sa/mi aminteasca ca nicicind sentimentul cehovian al ratarii nu a fost mai bine prins ca in cehovul lui afrim.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI