Home » Stiinta & Tehnologie » Medicina » HIV îngenunchează ştiinţa şi după 25 de ani

HIV îngenunchează ştiinţa şi după 25 de ani

06 Mai 2008 Ionut Dulamita | 6 comentarii | 9082 vizualizari
Rating:
21 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
SIDA condamna odată la moarte. Un sfert de secol cu peste 180.000 de articole ştiinţifice mai târziu, cocktailurile de medicamente fac din ea o boală cronică, iar terapia genică promite, dar numai într-un viitor incert. De la sfârşitul anilor ’80, tratamentele au prelungit cu 3.000.000 de ani numai viaţa americanilor infectaţi. Totuşi, obţinerea unui vaccin pentru o stârpire completă pare mai departe ca niciodată.
 
„A venit oare timpul să renunţăm la căutarea unui vaccin împotriva SIDA? După 25 de ani şi miliarde de lire sterline cheltuite, oamenii de ştiinţă de primă mână sunt obligaţi să-şi pună această întrebare.“ Aşa începea, la sfârşitul lunii trecute, un articol din „The Independent“. Un pesimism acut, continuă jurnaliştii britanici, a învăluit în ultima vreme comunitatea ştiinţifică internaţională anti-HIV, virus izolat în 1983 de Luc Montagnier.

Şi asta după eşecul testării, la finele lui 2007, a unui vaccin ce adunase multe năzuinţe, dezvoltat de compania Merck. Alţi cercetători nu lasă însă armele jos. Ochesc proteinele care lasă virusul în organism cu gândul să le neutralizeze în viitor. Altoiesc gene subjugate de HIV şi le îmbracă în armuri imunitare, îmbină ulei din soia cu organisme patogene, unii chiar învie virusuri moarte de milioane de ani. Totul în căutarea unui leac.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase din SUA (NIAID), unul dintre cele mai importante centre de operaţiuni împotriva SIDA, cheltuieşte cam 500 de milioane de dolari pe an pe vaccinuri, deşi grupurile de presiune cer ca fondurile să fie redirecţionate spre alte forme de prevenire. Anthony Fauci, directorul NIAID, stăruie că nu este timpul să se pună capăt căutării unui vaccin care să sugrume ceea ce a ucis în lume 26 de milioane de oameni şi a infectat alte circa 40 de milioane de la începutul pandemiei.

Prototipurile de vaccinuri de până acum, care par să dea rezultate la maimuţele modificate genetic şi infectate cu virus artificial, modelul animal cu cele mai multe speranţe, nu fac însă treabă când sunt administrate pacienţilor voluntari, continuă articolul din „The Independent“.

Publicaţia britanică a sondat printre 35 de cercetători din Marea Britanie şi din SUA. Aproape două treimi sunt de părere că un vaccin nu va fi dezvoltat în următorii zece ani, alţii îl văd doar peste 20 de ani, în timp ce o minoritate substanţială este convinsă că nu va apărea în veci. Până şi cele mai eficiente medicamente dezvoltate până acum nu pot înlătura HIV din toate ascunzişurile găsite în organism, anunţa în revista „Nature“ un studiu american, la mijlocul lunii februarie.

După ani de tratamente agresive, virusul îşi găseşte încă numeroase locuri de stat la pândă, cel mai important fiind stomacul. Aici produce mare parte din pagubă, ţintind celulele CD4+T, parte a sistemului imunitar, care rămân infectate chiar dacă pacientul trăieşte o viaţă aparent sănătoasă. În plus, virusul poate evolua de un milion de ori mai repede decât celulele sistemului imunitar infectate, realizând mutaţii.

Astăzi, mulţi pacienţi pot să ţină infecţia în frâu cu un cocktail de medicamente numit „terapie antiretrovirală“ (ARV), ce reduce cantitatea de virus din sânge. Dar şi în acest caz, el rămâne pitit în ţesuturile stomacului, infectând alte celule imunitare din sânge, arată studiul din „Nature“.

„Se poate să nu eradicăm niciodată în întregime virusul din corp, chiar dacă pacienţii se simt bine“, s-a pronunţat atunci Anthony Fauci, directorul NIAID, cel care a condus cercetarea. „Pacienţii folosesc trei medicamente diferite ce ţintesc trei proteine HIV distincte în acelaşi timp“, explica cercetătorul Steve Elledge, de la Harvard Medical School, la începutul lui februarie, pe sciencecentralnews.com. Dar până şi această strategie a eşuat: „Există deja virusuri rezistente la medicamente şi, în plus, pacienţii întâmpină numeroase probleme şi efecte secundare din cauza combinării medicamentelor“.

În ciuda concluziei alarmiste, cercetarea publicată în „Nature“ mai arată că medicamentele actuale sunt atât de eficiente încât mulţi etichetează SIDA drept o boală cronică cu tratament pe viaţă, la fel ca diabetul. „Nu mai e boala aceea înspăimântătoare. Supravieţuirea depăşeşte 20-25 de ani şi poate fi şi mai mare. În România, virusul e subtipul F, dar, oricât de blând ar fi acesta, nu am fi ajuns la această rată de supravieţuire dacă pacienţii nu ar fi beneficiat de terapie ARV“, explica dr. Mariana Mărdărescu, şeful Secţiei Imunodepresie Copii, de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“, într-un articol anterior din Cotidianul.

Veşti bune mai sunt. La începutul lunii februarie, Comisia Naţională Elveţiană de Luptă Anti-SIDA declara că pacienţii seropozitivi cu tratamente antiretrovirale de succes pot fi consideraţi „noninfecţioşi“ pe cale sexuală. „De exemplu, vara trecută, NIAID anunţa că administrarea terapiei antiretrovirale copiilor infectaţi cu HIV i-a ajutat pe aceştia să trăiască mai mult fără să dezvolte SIDA.

Iar un alt studiu al NIAID, realizat acum câţiva ani, a descoperit că indivizii infectaţi cu HIV ar trebui să continue terapia antiretrovirală decât să înceapă şi să oprească episodic terapia, pentru că tratamentele episodice sporesc riscurile progresiei SIDA“, exemplifică pentru Cotidianul, prin e-mail, Laura Sivitz, ofiţer de comunicare şi relaţii guvernamentale la NIAID.

„Noile descoperiri din domeniul HIV-SIDA au condus la transformarea acestei boli dintr-o condamnare la moarte într-o boală cronică, cu care pacienţii care primesc tratament adecvat trăiesc zeci de ani“, ne explică pe mail şi filiala din România a companiei farmaceutice Roche, companie ce lansa, în 1995, primul dintr-o nouă serie de medicamente care inhibă proteaza HIV (o enzimă de care virusul are nevoie pentru a se multiplica). „Regimurile terapeutice care combină inhibitorii de protează şi inhibitorii de revers-transcriptază stau la baza terapiilor antiretrovirale înalt active. Acestea au îmbunătăţit supravieţuirea şi au dus la reducerea morbidităţii asociate SIDA“, continuă Roche România.

În 2003, compania scotea pe piaţă primul medicament dintr-o nouă clasă terapeutică, inhibitorii de fuziune a HIV, ce blochează intrarea lui în celulele imunitare umane, prevenind multiplicarea sa. „Prin dezvoltarea primului şi deocamdată singurului inhibitor de fuziune, Roche oferă acum pacienţilor experimentaţi la celelalte clase terapeutice posibilitatea tratării cu rezultate de eficienţă şi siguranţă comparabile cu cele obţinute la pacienţii aflaţi la începutul terapiei. Astfel, toţi pacienţii pot beneficia de efect dovedit de prelungire a supravieţuirii şi de reducere a riscului infecţiilor oportuniste“, se mai arată în e-mail. Compania Roche a lansat în 1986 şi primul test de screening pentru HIV, dezvoltând apoi o serie de teste diagnostice bazate pe tehnologia PCR, care cuantifică nivelurile de HIV din sânge.

Cu lungă tradiţie în descoperirea de medicamente împotriva bolilor infecţioase este şi grupul Pfizer, care activează şi în România. Cel puţin aşa spune pentru Cotidianul, într-o teleconferinţă, dr. Manos Perros, unul dintre cercetătorii companiei din Marea Britanie. Printre succesele în materie de HIV, el subliniază descoperirea şi dezvoltarea medicamentului Celsentri: „Eu sunt unul dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat pe partea de descoperire a medicamentului. Molecula a fost descoperită şi testată în laboratoarele noastre din Sandwich.


Celsentri este primul dintr-o nouă clasă de antagonişti CCR5 şi funcţionează foarte diferit împotriva virusului. În loc să-l blocheze de îndată ce intră în celulele albe din sânge, îl opreşte să intre din start, blocând un receptor (n.r. - receptorul CCR5), adică o uşă pe care virusul o foloseşte pentru a intra în celulele albe“.

Receptorul CCR5 a fost descoperit în 1996, simultan, de mai multe echipe de cercetători de-a lungul globului. Peste un deceniu apărea Celsentri. „S-a dovedit a fi bine tolerat, am arătat că este eficient la pacienţii care încercaseră fără succes alte tratamente. Este aprobat în momentul de faţă în SUA şi în Europa pentru aceşti pacienţi. Dacă adaugi Celsentri la cele mai bune tratamente disponibile, se dublează numărul pacienţilor cu rezultate pozitive“, continuă cercetătorul din Sandwich. Manos Perros preţuieşte şi el descoperirile ultimului sfert de secol.

„La mijlocul anilor ’80, când exista un singur medicament disponibil, diagnosticul de SIDA era o sentinţă la moarte. La mijlocul anilor ’90, o dată cu inhibitorii de protează şi cu inhibitorii non-nucleozidici, boala s-a transformat dintr-una acută într-una mai cronică. Durata de viaţă a pacienţilor a crescut considerabil. Avem acum pacienţi care fac terapie de 15 ani.“

În schimb, Perros se arată sceptic în privinţa găsirii unui leac pentru eradicarea completă în viitorul apropiat: „Au fost realizate multe eforturi în ultimii 15-20 de ani, cu foarte puţine speranţe pentru un nou orizont. Motivul este că HIV infectează şi omoară chiar celulele din corpul nostru care luptă cu infecţia. Deşi acum înţelegem mult mai bine cum funcţionează acest lucru şi putem avea medicamente care să limiteze fenomenul, dacă vrei să elimini HIV, trebuie să găseşti o cale să readuci la viaţă acele celule şi să le ajuţi să lupte cu infecţia“.

O tehnică ce ar putea face asta, într-un viitor destul de îndepărtat, o reprezintă altoirea genelor prin terapia cu celule stem, deşi se află încă în pruncie, soluţie susţinută de David Baltimore, preşedintele Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei, la mijlocul lui februarie. „Este o mare provocare, deoarece, pentru a controla imunologic HIV, comunitatea ştiinţifică trebuie să învingă natura, să facă ceva ce natura, cu avantajul ei de patru miliarde de ani de evoluţie, nu a reuşit până acum“, a atras el atenţia, citat de BBC, adăugând că HIV a găsit căi de a prosti complet sistemul nostru imunitar.

La începutul lui februarie, publicaţia australiană „Herald Sun“ anunţa că cercetătorii americani au încetinit reproducerea HIV folosind terapia genică, ce păcăleşte virusul până la autodistrugere. Vestea a sporit speranţa că, chiar dacă ştiinţa medicală nu va fi în stare să furnizeze un vaccin, pacienţii îşi vor putea ţine boala sub control, fără să depindă de cocktailurile toxice de medicamente.

Tehnica este complexă: mai întâi, cercetătorii prelevează celule CD4+ T din organismul unui pacient infectat şi inserează în aceste celule o genă ce blochează reproducerea virusului. Celulele sunt apoi multiplicate şi reintroduse în corp. În schimb, dacă terapia genică - cu efecte încă la mulţi ani distanţă - va fi aprobată ca tratament, costul estimat pentru o serie de infuzii este de 130.000 de dolari, în timp ce costul pentru medicamentele convenţionale împotriva bolii, pe toată durata vieţii, ajunge la 700.000 de dolari.

Pe de altă parte, Steve Elledge, de la Harvard Medical School, s-a gândit să folosească slăbiciunea virusului împotriva sa, mai precis nevoia lui de a folosi proteine umane pentru a se multiplica. „HIV este un virus foarte mic. Are doar nouă gene şi codifică doar 15 proteine, ceea ce nu îi este îndeajuns pentru a se multiplica, aşa că trebuie să ia în stăpânire proteinele umane, silindu-le să-i execute ordinele“, explică cercetătorul american, citat de sciencecentralnews.com. Folosind noua tehnică genetică numită interferenţă ARN, echipa din care a făcut parte Elledge a blocat proteine individuale din celule umane, pe rând, în laborator. Interferenţa ARN nu lasă celula să creeze proteina, dezactivând gena care codifică proteina.

Cercetătorii au aplicat tehnica pentru 21.000 de gene, acoperind toate genele posibile şi toate proteinele cunoscute din celulele umane. S-a dovedit că mare parte din ele nu au nici un efect asupra capacităţii HIV de a se multiplica. „Dar un set foarte mic, de 273, s-a dovedit absolut esenţial pentru înmulţirea şi răspândirea virusului. Un mod de a privi lucrurile este faptul că HIV acaparează doar 15 proteine, iar un subset din acestea reprezintă ţinte bune pentru medicamente“, mai spune Elledge.

Mihnea Boştină, cercetător la Harvard Medical School, ne vorbeşte despre un alt front de luptă: „Se ştie că răspunsul la infecţia cu HIV are o componentă puternic genetică. Există persoane infectate pentru care virusul nu se va înmulţi niciodată la cote alarmante. Multe proiecte de vaccinuri urmăresc chiar asta, să menţină numărul virusurilor din organism - ceea ce numim viral load - la limite scăzute. Atunci cînd infecţia e cauzată de o persoană cu acest tip de profil genetic, se soldează cu un număr scăzut de virusuri. Ce se întâmplă? Mutaţiile suferite de virus în persoana genetic «neafectată» de HIV conduc la un viral load scăzut“.

Receptorii şi proteinele ce înlesnesc pătrunderea HIV în organism sunt ţinte foarte dese pentru oamenii de ştiinţă. Pe 30 aprilie, ediţia electronică a BBC News dădea de ştire că proteina umană ITK poate înlătura rezistenţa tot mai accentuată a virusului la medicamente, dar va mai trece multă vreme până ca noi leacuri să ajungă în clinici. Testele de laborator făcute pe celulele umane au arătat că, înlăturând sau dezactivând proteina sus-numită, cu rol în răspunsul imunitar, se blochează mulţi paşi ai înmulţirii virusului. Echipa de la NIAID a observat că multe dintre căile reglate de ITK îi servesc şi virusului pentru a lua organismul în stăpânire. ITK activează celulele imunitare CD4+ T în prezenţa infecţiei. HIV infectează aceste celule, ele se multiplică şi dau naştere unui mare rezervor viral, compromiţând întregul sistem imunitar.

Mihnea Boştină aminteşte, la rândul său, câteva studii importante, din luna martie, fixate pe proteine. O echipă mixtă de la Universitatea McGill din Canada şi cea din California a descoperit că proteina FOXO3a are rol central în reglarea sistemului imunitar în cazul pacienţilor infectaţi, spune el, trecând apoi la o altă proteină identificată a HIV. „HIV este un virus înconjurat de o membrană.

Infecţia porneşte de la unirea membranei celulare cu cea a virusului, moment în care interiorul celor două entităţi fuzionează. HIV are o proteină numită TAT, extrem de mică, doar 11 aminoacizi, ce facilitează acest proces. Ea nu este implicată direct în procesul infecţiei. Un grup de la Universitatea Illinois a arătat că, ataşând acest domeniu, se poate transporta aproape orice prin membrana celulară. Lucru extrem de important, ţinând cont că una dintre marile probleme în administrarea medicamentelor este depăşirea acestor membrane.“

Totodată, la început de martie, portalul canada.com informa că cercetătorii de la Universitatea din Alberta au descoperit pentru prima dată o genă şi o proteină, TRIM22, parte a sistemului natural de apărare al organismului ce înfrânează înmulţirea şi răspândirea virusului în faze avansate. Iar pe 22 februarie, „The Guardian“ anunţa că doctorii de la Universitatea din California au întărit sistemul imunitar al pacienţilor infectaţi de multă vreme: i-au injectat cu un hormon de creştere ce a animat timusul, glandă adesea scurtcircuitată după infectarea cu HIV. Timusul joacă un rol important în sistemul de apărare, ea produce celulele CD4+ T.

În plus, pe 11 februarie, oamenii de ştiinţă de la NIAID anunţau, printr-un comunicat de presă, descoperirea unui alt mâner răsucit de HIV pentru a deschide uşa celulelor umane. Mai precis, un receptor celular ce ghidează virusul spre stomac după ce şi-a făcut loc în organismul victimei. Până atunci se ştia că virusul se foloseşte de trei uşi moleculare pentru a infecta celulele: CD4, identificat în 1984, CCR5 şi CXCR4, descoperiţi în 1996. Cercetătorii americani au găsit unul asemănător, mai mult un mâner decât o portiţă, numit integrin alpha 4 beta 7, ce poate juca şi un rol important în răspândirea virusului în organism şi poate explica de ce cocktailurile de medicamente nu reuşesc să suprime complet virusul.

Pe de altă parte, nanoemulsiile încropite din picături de ulei din soia suspendate în apă, presărate cu fărâme de organisme patogene şi introduse cu tot cu un tampon în nas, ar putea deveni vaccinurile viitorului, stătea scris pe site-ul Technology Review la începutul lui martie. Vaccinurile cu nanoemulsii, dovedite eficiente împotriva gripei şi a antraxului, generează imunitate la şoareci şi împotriva vărsatului de vânt şi a HIV.

Una dintre caracteristicile-cheie ale acestor vaccinuri este faptul că, fiind administrate pe cale nazală, ele creează imunitate atât în sistemul circulator, cât şi în ţesuturile mucoase ale nasului, gurii, plămânilor şi tractului urogenital. În ceea ce priveşte HIV, studiile recente au arătat că, la scurt timp după infecţie, virusul se înmulţeşte considerabil în mucoasa genitală. Un puternic răspuns imunitar al mucoasei ar putea preveni această multiplicare, încetinind sau oprind virusul înainte să atace sângele.

Tratamente cu întreruperi în România

Dacă cele mai agresive tulpini ale virusului sunt în ţările africane, România se confruntă cu o epidemie specifică, mai blândă, cu subtipul F al HIV. Copiii infectaţi în ’88-’92 prin utilizarea incorectă a instrumentarului medical au dat naştere la ceea ce străinii au numit „fenomenul românesc“, iar primele cazuri au apărut în Constanţa, Giurgiu şi în Bucureşti. Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, descria pentru Cotidianul, într-un articol din toamna anului trecut, că, în 2000, erau cinci-şase decese pe săptămână. Abia apăruse tratamentul ARV. Legea nr. 584/2002 a instituit, după presiunile ONG-urilor, dreptul pacienţilor bolnavi la educaţie şi confidenţialitate, în sistemul sanitar şi în învăţământ, o normă de hrană, o pensie de handicap sau tratament ARV gratuit. Totuşi, în perioada 2001-2006, atunci când se terminau banii, existau şi întreruperi de câteva luni, an de an.

„Era nevoie de memorii către autorităţi ca să se reia“, îşi amintea Iulian Petre. Mai mult, continua el, cei cu HIV în sânge ar putea avea parte de un tratament mai bun decât actualul ARV. „Problema cu tratamentul ARV e că se asigură în baza unei licitaţii din 2003, nu avem acces la ultimele medicamente apărute pe piaţă. Din 2005 se încearcă refacerea acestei licitaţii, care e tot în curs de iniţiere şi în 2007, deşi buget există. Sunt interese mari, fiind vorba de vreo 60 de milioane de dolari. Normal şi legal, licitaţia ar fi trebuit refăcută în fiecare an de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate“, atrăgea el atenţia în toamnă.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
carte_cadou 07-Mai-2008 10:46
mda
mda
2
Gicu_Maracine 07-Mai-2008 13:38
Eh, ne-a invins HIV pe naiba!
E doar exemplul cel mai concret si dureros al neputintei stiintei de a intelege ce hram poarta retrovirusurile astea!
3
minny 07-Mai-2008 16:22
sida-n sus si in jos
dar lumea moare cel mai mult de cancer - asta ar trebui sa ne doara
4
CzC 08-Mai-2008 14:08
Bravo
Felicitari pentru un articol serios si muncit.
5
solariss.ro 17-Oct-2009 22:54
nu se doreste
nu se doreste tratarea ei pentru ca prin medicamente clona se pot face bani frumosi timp de decenii. cam ca la drumurile din romania
6
panouri-solare.org 21-Oct-2009 13:56
...
este o neputinta a oamenilor de stiinta din domeniul medical
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
MEDICINA
 
CELE MAI