Home » Home » Top News » Guvernul le va plăti poliţiştilor ratele la casă

Guvernul le va plăti poliţiştilor ratele la casă

02 Sep 2008 Antoaneta Etves, Oana Avram | 17 comentarii | 8645 vizualizari
Rating:
16 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
O iniţiativă a Ministerului de Interne permite poliţiştilor să beneficieze de indemnizaţii lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadă de 15 ani, ca să-şi cumpere o locuinţă.
 
Ministerul spera ca acest sprijin sa-i ajute pe politisti sa nu mai ia spaga
Ministerul spera ca acest sprijin sa-i ajute pe politisti sa nu mai ia spaga
Ministerul de Interne a redevenit agent imobiliar pentru angajaţii din sistem, odată cu proiectul de modificare a Legii privind Statutul poliţistului, prezentat luni. Potrivit viitoarei hotărâri de guvern, poliţiştii vor putea beneficia de „acordarea unei indemnizaţii lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadă ce nu poate depăşi 15 ani, ca formă de sprijin în vederea construirii sau cumpărării, în sistemul creditelor bancare, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală“, se susţine în proiect.

Agenţii care nu deţin locuinţă proprietate personală în localitatea în care sunt încadraţi sau la 30 de kilometri de aceasta îşi vor putea lua o locuinţă pe credit, cu rate plătite de stat timp de 15 ani. De asemenea, potrivit reglementărilor propuse, poliţiştii pot beneficia, alternativ, de compensaţia pentru chirie în cazul în care nu doresc să achiziţioneze o casă. Salariile de bază din cadrul Poliţiei încep de la 600 de lei şi ajung până la aproximativ 10.000 de lei, deci ajutorul statului ar putea fi undeva între 300 şi 5.000 de lei.

Practic, această iniţiativă a ministrului Cristian David, luată cu câteva luni înainte de alegeri, vine după celebrul scandal al locuinţelor de serviciu vândute de minister angajaţilor din poliţie în condiţii foarte avantajoase. Şi atunci era permisă cumpărarea locuinţei de serviciu, în cazul în care poliţistul nu deţinea o alta în localitatea unde îşi avea serviciul, ceea ce a permis multora să le cumpere în condiţiile în care mai aveau cel puţin o casă proprietate personală.

Sub justificarea că încearcă să elimine corupţia din sistem, iniţiatorii proiectului au mai propus, pe lângă povestea cu ratele la casă, şi despăgubiri în caz de rănire în timpul misiunii ori creşterea salariilor poliţiştilor în funcţie de activitate. În plus, poliţiştii vor mai beneficia de asistenţă juridică, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care va fi plătită de stat. „Se vor acorda despăgubiri agenţilor în cazurile de rănire în timpul serviciului, dar şi în situaţiile de invaliditate sau deces“, se specifică în actul normativ.

Sumele propuse în proiect pentru despăgubiri sunt cuprinse între 6.000 şi 20.000 de euro şi vor fi acordate sub formă de sprijin cu destinaţie specială. Noile norme urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009.

Internele au vechime în imobiliare

Ministerul de Interne a vândut, acum trei ani, la un preţ mult mai mic faţă de preţul pieţei, locuinţele de serviciu chiriaşilor care au solicitat acest lucru, caz dezvăluit de ziarul Cotidianul. Solicitanţii şi-au cumpărat locuinţele, deşi mai aveau şi altele în proprietate, iar unii dintre ei le-au revândut la un preţ cel puţin dublu. Astfel, în 2005, mai mulţi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), unii dintre ei cu grade şi funcţii mari, au devenit proprietari ai apartamentelor de serviciu în care stăteau cu chirie, beneficiind de evaluări avantajoase şi credite subvenţionate. În plus, Parlamentul le-a mai făcut un hatâr: a scăzut dobânda în lei de la 8 la 5 la sută şi i-a scutit de plata TVA.

Printre cei care şi-au cumpărat case atunci se numără: colonelul Geantă Ştefan, şeful Direcţiei Protecţiei Civile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, chestorul Ion Burciu, şef serviciu în Direcţia Generală Management Operaţional din MAI, şi fostul şef al Direcţiei Logistice din Jandarmeria Română - colonelul în rezervă Nicolae Lecu. După o jumătate de an de la articolul publicat de Cotidianul, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, Marian Sântion, a demisionat când i s-au cerut dosarele în care ancheta „poliţişti imobiliari“ din Corpul de Control invocând „motive profesionale“.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

17 comentarii

 
1
lia 02-Sep-2008 22:28
asteptati sa va voteze politistii
Ca tot sinteti la fel de inteligenti ca ei.
2
florin2008 03-Sep-2008 02:49
caritasul imobiliar,demagogie,promisiuni
Dragi politicieni, va multumim ca din banii nostri, ai contribuabililor veti plati ratele politistilor. Va multumim ca vreti sa sustineti in continuare umflarea balonului imobiliar rromanesc in care se pare ca sunteti implicati peste masura.Va multumim si in numele bancherilor romani de la care veti primi spagi grase daca veti aproba aceasta lege.Va vom vota pentru acest fapt.Va mai mirati de ce plang acum nemtii ca ne-au acceptat in UE? :))) Noi rromanii o sa ajungem in curand sa inselam si moartea caci pana acum nimic nu ne-a stat in cale.
3
monlea 03-Sep-2008 08:59
Guvernul le va plăti poliţiştilor ratele
Bravos! dupa toate sririle despre coruptia din politie, guvernul ii rasplateste. Logica este: esti corupt, foarte bine, noi iti dam bani, poate te indrepti ! Nu esti corupt, iti ajung banii si nu primesti nimic. Cu asa o logica strimba, nu ma mir ca politia este pe primele locuri in neincrederea populatiei. Ce ar fi daca ar face guvernul un pic de ordine in politie, i/ar da afara sau i/ar baga inauntru pe cei corupti, si ar face un pic de economie, pentru cauze mai nobile ! Un profesor universitar are 3000 lei salariul.... si printre ei sunt corupti.... de ce nu largeste guvernul baza de resplata ?
4
Cuza 03-Sep-2008 09:12
Propuneri, ca au imaginatie slaba!
In plus, spre a le rasplati eficienta si constinciozitatea, sa le dea +0.1% din salariu la fiecare caz NErezolvat! Ar deveni milionari/euro intr-un an!!!
Uite ce-i preocupa pe cei care au adus cetatenii in situatia de a-si spune, cind ar avea nevoie de ajutorul lor: "De ce sa mai pierd vremea la politie, ca tot nu rezolv ceva?!"!!!
Recolta era furata de pe cimp si nimeni nu-si mai punea problema sa reclame, stiind ca-i in van. Acum, la sate (in special), oamenilor li se fura si din curte.
In atare situatie, rezulta ca politistii-s fie prosti/incompetenti, fie de partea hotilor.
Pentru care din situatii sunt RASPLATITI in acest mod, la care nici o alta categorie de salariati nu a gindit macar?!?!?!
... si ... din bani publici! Adica-mi maresc mie impozitele, spre a da acesti bani celor care nu-i impiedica pe hoti sa ma fure, desi e DATORIA lor (poate chiar ii ajuta, si mai iau si de aici ceva!)!
MERITA! Dati-le tot ce vor si chiar mai mult, ca merita!
Adaugati si niste cizme mai mari (de curind am vazut, la Sibiu, intr-o vitrina, un pantof cit vitrina - va pot trimite foto), in care sa doarma mai confortabil!
5
BlackLands 03-Sep-2008 09:29
Politistilor ...
... care bat oameni pe strada ca beizadeaua nu acorda prioritate (Craiova).

... care vin pe alta strada cand accidentul s-a produs de 2 ore si oamenii asteapta ? (Cazul Zamfir).

... care stau cu radarul la ciupela si il pornesc doar cand se apropie o masina ?

... pe care ii chem in miez de noapte sa-l determine vecinul manelar sa opreasca muzica si iti dau tie amenda de "Nerespectarea ordinii si linistii publice" ?

... care te fac sa astepti la "accidente usoare" jumate de zi pentru o simpla zgarietura pe masina ?


MAMA MEA ! DE CE NU M-AI FACUT POLITIST ?


P.S. Seful lor nu e "imbecilul" de David ?
6
lia 03-Sep-2008 09:42
Nevestele politistilor
Se pling ca sotii lor au fost deranjati la trei noaptea de o femeie batuta de sot ,care solicita interventia politiei.Lor li se pare normal sa fie omorita in bataie o femeie, sa o treaca la caz nerezolvat.Ce lume proasta, sa sune la politie sa-i deranjeze pentru orice fleac!
7
ucseer 03-Sep-2008 09:52
pare ceva de domeniul SF
Chiar si titlul "Guvernul va plati" este tot atat de nerusinat si de sfidator pentru acest popor oropsit, ca si Hotararea de Guvern. De unde plateste Guvernu? aduce bani de undeva de pe luna? Cum poti sa iei o asemenea hotarare sfidatoare? Dar ce a devenit Politia asta? E vorba de vreo supra-institutie, formata din supra-oameni? Le vreti voturile? platiti-i voi, din buzunarele voastre, nu din carca amaratilor. Nu le ajunge cate drepturi au si cate le-ati dat pana acum? Rusine voua! Ar trebui sa v-o plateasca electoratul cu varf si indesat. Sa ramaneti cu voturile militienilor.
8
banceanuvasile 03-Sep-2008 10:12
Asa se face in europa
De acord ca in europa asa se procedeaza. Insa nu numai la drepturi ci si la indatoriri.Exemplu Franta. Acolo i se da la absolvire cheile de la un ap.cu 2 camere si masina . Timp de 30 de ani plateste rate statului. Dupa 15 ani poate deveni proprietar. Daca in rastimp face un act nelegal si este condamnat de instanta , i se desface contractul de munca , ise anuleaza beneficiul ratelor platite, este trimis de izbeliste , deoarece statul si poporul l-a subventionat sa isi faca datoria cu demnitate si profesionalism si nu cu fapte de coruptie lacoma.Fiului meu i s-a intocmit un p.v. de contraventie pentru neport de centura de siguranta. Fapta consemnata a fi savirsita la ora 04,00 iar intocmirea consemnata la ora 04,10 . Deci nul din oficiu. Daca dai o spaga ti se face favor prin anularea p.v. , daca nu se inainteaza la instanta. L-am contestat firesc si instanta s-a incarcat cu o cauza pe timp de un an , in mod inutil . Ei bine in occident , pentru astfel de fapte , amenda i se imputa agentului pentru a preveni cu alta ocazie tentativa de coruptie.Dar in legislatia romana nu exista prea multe prevederi privind calitatea profesionala , tinuta morala, onoare , demnitate . Sunt total de acord cu acordarea prin lege a drepturilor dar si a indatoririlor . Nu este posibil ca un politist sa fie calcat de un nemernic in exercitiul atributiilor functionale , sa fie umilit sau scuipat pe motiv ca ala era un functionar de banca cu pile mari. Un politist in exercitiul atributiilor functionale sa fie bine inteles reprezinta autoritatea statului . In America , Anglia , oriunde in lume , daca nu te supui civilizat oridnelor juste ale politistului nu ai deloc viata usoara. Doresc politisti adevarati , cu demnitate si probitate morala si profesionala , cu onoare si profesionalism si nu falsificatori de permise de conducere ca la arges care dadeau spagi mai sus mult si bine deoarece de doi ani erau monitorizati si daca isi achitau la timp cota mai erau mult si bine monitorizati.
9
montezuma 03-Sep-2008 10:43
stat politienesc
un profesor sau un medic (bigetari) au salarii de 200-300 de euro si stau in camine desi au studii superioare, facute la facultati grele si adevarate nu spiru haret sau dimitrie cantemir sau alte k..uri...un politist cu facultatea neinceputa liceul neterminat are peste 700 de euro si primeste si facilitati la cumpararea unei case. Din acelasi buget. Curat constitutional!!!
10
totolino 03-Sep-2008 11:19
ce pacat...
...ca nu se pot tranti cateva sute de km de autostrada prin hotarare de guvern. eram rezolvati...si noi si guvernu'/partidu' la alegeri...
11
dragosn 03-Sep-2008 13:04
Bravo
Aceiasi politisti mai primesc si trei randuri de bonuri de masa (66) in timp ce alti angajati de stat (ex. profesori , medici nu) . Cred ca de aia sunt atat de grasi. Mai primesc sporuri nenumarate ... din banii nostri.
Bravo
12
marius_cerbu 03-Sep-2008 13:37
Daca vor voturi
vor aproba si vanzarea locuintelor sociale tinerilor care locuiesc in ele.
13
bubulina 03-Sep-2008 13:49
Bineinteles!
Dintre toti bugetarii cine e cei mai importanti? Cine e cei mai capabili si merituosi?
Sa se fi gandit guvernantii la tinerii doctori si rezidenti care fac foamea cu cateva milioane pe luna? La tinerii profesori abia iesiti din facultate? Noooo.... Ce avem noi mai de pret in Romania? Politistul, avutie nationala!
14
Maxine 03-Sep-2008 14:37
vai, ce penibil!
si din banii cui se va face asta? din banii nostri.
cine va pune in aplicare noua lege? viitorul guvern.
pnl a cazut de mult in greseala psd. "guverneaza" doar prin hotarari de guvern. din pacate toate sunt clar clientelare.
guvernul tariceanu si-a depasit propriul nivel de imbecilitate
ca sa-l citez pe dl istodor: muriti!
15
tonyvaly 03-Sep-2008 14:54
Este un proiect foarte bun!
Problema consta in felul urmator. Politistii au deja o lege prin care beneficiaza de 50% din salariul de baza pt compensarea chiriei. In cazul in care un politist vrea sa isi ia o casa prin credit bancar, chiria i se sisteaza automat, fapt pentru care acesta doreste sa nu-si mai cumpere aceasta pe numele lui, astfel ca el sa beneficieze in continuare de chirie. Acest lucru in sine determina incurajarea statutului de "chirias". De aceea in cazul in care in loc de chirie va opta pt cumpararea unei case in rate, statul in fapt atribuind aceleasi fonduri ca si pina acum, dar in loc sa fie dati pt compensarea pt chirie vor fi pt compensarea ratelor si astfel pe termen indelungat mai putin se va plati de catre contribuabili in acest sens...si mai mult politistii vor avea si case.. Cu aceleasi fonduri se vor rezolva 2 probleme sociale, iar pe termen lung, ma repet, mai putini bani , pt ca pina acum legea chiriei se aplica politistilor pina cand acesta iesea la pensie, iar prin noua lege (doar 15 ani), fapt care il determina sa-si isi rezolve problemele in aceasta perioada.. Este un proiect legislativ foarte bun, care nu incurajeaza politistii la alte speculatii si care aduce mai multe beneficii cu aceeasi bani.
16
AristotelCostel 04-Sep-2008 10:12
caritas imobiliar
Daca nu mai pot sustine prostii bula imobiliara, o va face statul roman pentru ei.
Urez succes politistilor, judecatorilor si tuturor functionarilor publici care vor ramane in tara asta eminamente exceptionala!
17
Nelu Lung 30-Ian-2009 17:17
Lia, tu nu vezi diferenta ?
Pentru Lia, vezi ca n-ai dreptate. Cine are nevoie de ajutor suna la politie (chiar si o femeie batuta noaptea) nu la telefonul celular (particular) al politistului. Apoi politistul (o fi si el om ? ) are dreptul la timpul lui liber dupa program, dar poate fi chemat in caz de urgenta, DOAR DE OFITERUL DE SERVICIU. Acea femeie care l-a sunat noaptea sa-i CEARA AJUTORUL o fi fost vre-o \"pretina...\" si o minca la lingurica. Vina era deci DOAR A POLITISTULUI ca i-a dat numarul lui de telefon, cuiva sa-l sune pentru...urgente. prea e cusuta cu ata, neagra si se vede...problem sint si toti stim sa dam sfaturi, dar mai greu este sa le gasim si rezolvarea. Problema aia mare este in sistem, ca politistii prind dupa zile de cautari un infractor si apoi legea ii permite aceluiasi infractor sa-si angajeze un avocat, care il v-a scoate peste o ora pe aceiasi usa pe care a intrat. Ba infractorul (dovedit) la iesire v-a mai ameninta in stinga si in dreapta pe politistii care au avut neobrazarea sa-l aresteze. Nu sint politistii usa de biserica, de fapt nici nu pot sa fie: ei lucreaza cu infractori, deci... Nelu Lung.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS