Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 14:11
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Guvernatorii Estului contraatacă
Într-o acţiune fără precedent, băncile centrale din România, Polonia, Ungaria şi Cehia au lansat ieri un mesaj concertat de sprijinire a monedelor naţionale, grav afectate de percepţia negativă asupra regiunii.
Monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) s-au depreciat pe fondul amplificării temerilor că cel puţin unele dintre aceste state vor avea nevoie de sprijin extern, ca urmare a datoriilor în valută şi a impactului problemelor din sectorul bancar. Imaginea aceasta a fost creată de o serie de rapoarte emise recent de marii evaluatori internaţionali Moody’s şi Standard&Poor’s, urmaţi de Fitch, potrivit cărora ECE a devenit „zona subprime” a Europei.
Banca Naţională este pregătită, dacă este nevoie, să acţioneze pentru a preveni mişcări destabilizatoare ale cursului de schimb - a declarat guvernatorul Mugur Isărescu, într-o poziţie comună cu şefii băncilor centrale din Ungaria, Cehia şi Polonia. Potrivit oficialului BNR, băncile centrale din cele patru state au ajuns la opinii comune privind cauzele acestor evoluţii, dat fiind că, de la începutul acestui an, forintul, zlotul, coroana cehă şi leul s-au depreciat semnificativ faţă de euro. Isărescu a enumerat printre cauzele potenţiale ale acestei evoluţii deficitele mari de cont curent, dependenţa economiilor de exporturi în condiţiile în care pieţele externe se confruntă cu scăderea cererii, dar a arătat că deprecierea monedelor peste fundamente este periculoasă. Guvernatorul BNR a precizat că aceasta este o poziţie comună a băncilor centrale ale statelor sus-menţionate şi care au un regim flexibil al cursului de schimb.
Intervenţia guvernatorului vine în urma multitudinii de rapoarte din ultima perioadă care prezintă regiunea Europei Centrale şi de Est drept extrem de expusă la efectele crizei financiare. “Aceste rapoarte care tratează zona la grămadă, creează confuzie şi o atmosferă care nu este de natură să ajute la clarificarea situaţiei şi nici la o evoluţie normală”, a spus Isărescu. Guvernatorul a adăugat că sub nici o formă BNR nu va lua măsuri nenecesare şi periculoase în numele crizei, şi că nu va imita măsurile din Europa Ocidentală pentru că acestea, date fiind particularităţile României, nu ar fi “anticriză”, ci “pro-criză”.
Comentând tendinţa pieţelor de a exagera, băncile centrale care practică flexibilitatea cursului de schimb consideră necesar să clarifice că vor apela la arsenalul care le stă la dispoziţie - a spus guvernatorul. „BNR nu a intervenit deloc pe piaţa valutară de la jumătatea anului 2006 până în 2007“, însă spune că „banca centrală îşi rezervă dreptul unor intervenţii neanunţate, pentru a evita mişcările destabilizatoare ale cursului de schimb“.
În plus, guvernatorul BNR nu a exclus revenirea pe apreciere a monedei naţionale: „Anul nu este format numai din două luni, sunt şi reveniri ale cursului şi nu sunt excluse“. „În dinamica sa şi uitându-ne la corecţia deficitului de cont curent, poate ceva prea rapidă luând în calcul creşterea economică, consider că nivelul cursului este sustenabil“, a precizat oficialul BNR.
Guvernatorul băncii centrale din Cehia, Zdenek Tuma, a declarat că devalorizarea accentuată a coroanei cehe şi a altor monede din Europa Centrală şi de Est este exagerată şi nu reflectă realitatea economiei.
Oficialii băncilor centrale din Polonia şi Ungaria consideră şi ei că evoluţia monedelor din regiune nu ţine seama de fundamentele economice, iar pieţele ar trebui să facă diferenţa între situaţiile existente în anumite ţări. „Coordonarea reacţiilor este mai intensă în prezent decât cu alte ocazii şi credem că declinul monedelor în unele ţări nu corespunde situaţiei economice reale“, a spus Tuma.
Guvernatorul băncii centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, a spus că ar putea interveni pentru a combate impactul negativ al instabilităţii zlotului asupra economiei. Reticenţa investitorilor a condus la devalorizarea zlotului cu 12,3%, de la începutul acestui an, determinând analiştii să pună la îndoială capacitatea Poloniei de a intra în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM-2) în 2009, în vederea aderării la zona euro. Skrzypek a arătat că posibilele măsuri luate ar fi mai eficiente dacă va exista coordonare între acţiunile băncilor centrale din Europa Centrală şi de Est.
Banca centrală din Ungaria a anunţat la rândul său că deprecierea excesivă a monedei sale nu este conformă cu fundamentele economice. Din acest motiv, banca centrală ungară este pregătită să intervină, dacă va fi necesar, pentru a preveni fluctuaţiile forintului, care pot deveni un factor de perturbare.
Mai multă supraveghere
La rândul său, guvernatorul Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a afirmat ieri într-o conferinţă de presă că organismul pe care îl conduce va extinde controlul asupra tuturor instituţiilor bancare importante din Europa. „BCE are capacitatea tehnică de a-şi asuma un rol mai puternic în sensul supravegherii prudenţiale a economiei europene. Ar fi o extindere naturală a mandatului pe care BCE şi l-a asumat deja în sensul menţinerii stabilităţii financiare a zonei”, a spus Trichet citat de ,,Financial Times’’. Oficialul Băncii Centrale Europene a amintit printre deciziile pe care le va lua extinderea monitorizării asupra băncilor, conceperea unor metode de avertizare timpurie asupra problemelor care ar putea apărea în economie sau introducerea unor teste de stres mai severe decât în prezent.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
2 comentarii
|
||
|
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
BUSINESS NEWS
Vrei un business la cheie?
Avantajele sistemului Twister
Sistemul Twister ofera francizatilor avantajele unui management performant al stocurilor, incepand cu gestionarea unui stoc initial de cel putin 30.000 euro, cu un refill de stoc saptamanal, cu accesul nelimitat la stocul intregii retele si cu utilizarea unui stoc de [detalii]
Sistemul Twister ofera francizatilor avantajele unui management performant al stocurilor, incepand cu gestionarea unui stoc initial de cel putin 30.000 euro, cu un refill de stoc saptamanal, cu accesul nelimitat la stocul intregii retele si cu utilizarea unui stoc de [detalii]
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".







ANTREPRENOR.NET / Francize





