Home » Ultima ora » International » Greva din transportul feroviar ungar şi cea de pe aeroportul din Budapesta continuă

Greva din transportul feroviar ungar şi cea de pe aeroportul din Budapesta continuă

17 Dec 2008 | 0 comentarii | 754 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Greva organizată de sindicatul muncitorilor din transportul feroviar ungar (VDSZDZ), care a început duminică seară, continuă să perturbe traficul feroviar miercuri, iar angajaţii aeroportului internaţional din Budapesta îşi continuă protestele, deşi traficul nu este afectat, informează MEDIAFAX.
 
Compania feroviară ungară de stat (MAV) a anunţat miercuri dimineaţă că în cursul zilei vor exista anulări şi întârzieri de proporţii în traficul feroviar.
 
Oficialii MAV şi VDSZSZ nu au ajuns la o înţelegere în cadrul negocierilor organizate marţi şi urmează să se întâlească din nou miercuri. Sindicatul muncitorilor din transportul feroviar a solicitat ca fiecare angajat al MAV să primească 250.000 de forinţi (circa 948 de euro) ca urmare a privatizării companiei de transport de marfă şi o compensaţie retroactivă de zece la sută.
 
Totodată, angajaţii aeroportului internaţional Ferihegy din Budapesta au ajuns miercuri în a opta zi de grevă, transportul de pasageri desfăşurându-se însă fără probleme.
 
În urma negocierilor din cursul nopţii, oficialii aeroportuari şi sindicatul angajaţilor aeroportului nu au ajung la un consens. Sindicatele au solicitat întreruperea restructurărilor, păstrarea forţei de muncă şi semnarea unui nou contract colectiv de muncă.
 
O nouă rundă de negocieri între reprezentaţii aeroportului şi sindicate este planificată să aibă loc miercuri dimineaţă.
 
Angajaţii aeroportului aflaţi în grevă sunt înlocuiţi începând de luni de personal de securitate din Grecia.


 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL