Home » Sport » Gigi Becali merge în instanţă pentru a-şi cere înapoi “Valiza”

Gigi Becali merge în instanţă pentru a-şi cere înapoi “Valiza”

17 Noi 2008 | 0 comentarii | 797 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Avocatul Cătălin Dancu susţine că finanţatorul Stelei se va afla în sală la judecarea contestaţiei privind sechestrul celor 1,7 milioane de euro.
 
Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, a mers luni la DNA pentru a i se prezenta material de urmărire penală, pe care însă nu l-a studiat, potrivit avocatului său, Cătălin Dancu. Avocatul a precizat că Sponte a semnat actele procedurale care se întocmesc de procurori în această fază a urmăririi penale.

Potrivit sursei citate, Sponte îşi va face în instanţă apărarea împotriva acuzaţiilor pe care i le aduc procurorii anticorupţie. Întrebat dacă Gigi Becali se va prezenta şi el la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală, Dancu a spus că va fixa o zi în care să vină împreună cu clientul său pentru a vedea dosarul.

Surse judiciare au declarat, la începutul săptămânii trecute, că procurorii anticorupţie au început prezentarea materialului de urmărire penală învinuiţilor din dosar. Astfel, săptămâna trecută, la DNA Cluj s-a prezentat, în acest scop, omul de afaceri Radu Marino. "Am fost la domnul Becali la palat, am dormit acolo şi am încheiat un contract legal, înregistrat la tribunal pentru vânzarea terenului.

Am primit de la Becali un avans, iar în 7 mai era termenul până la care trebuia să primesc şi restul de bani, până la 1.700.000 de euro. De-abia aştept să ajungă acest dosar în instanţă, ca să îmi primesc şi restul banilor pe teren. Cred că în acest dosar ordinul vine mai de sus, dar nu pot să vă spun mai multe", a spus Marino cu acea ocazie.

Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti reia, marţi, dezbaterile în procesul în care avocatul lui Gigi Becali contestă ordonanţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care a fost pus sechestru pe 1,7 milioane de euro aparţinând finanţatorului Stelei şi confiscaţi la Cluj de procurori în cazul "Valiza".

Avocatul finanţatorului echipei Steaua a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că la termenul de marţi va fi prezent la şedinţa de judecată şi proprietarul banilor sechestraţi, Gigi Becali, care va da declaraţie instanţei în cazul în care acest lucru va fi necesar.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SPORT