Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
FNT ia startul cu un spectacol de referinta
Festivalul National de Teatru (FNT) se deschide la Bucuresti simbata, 3 noiembrie, la Sala Mare a Teatrului National, cu spectacolul "Filosofii", creatie a celebrului coregraf francez Josef Nadj, director al Centrului Coregrafic National din Orleans.
Josef Nadj este unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii si se numara printre initiatorii spectacolelor de teatru-dans. S-a nascut in 1975 in Voivodina, intr-o familie de maghiari. A studiat arta si istoria muzicii la Universitatea din Budapesta. In acelasi timp, lua cursuri de lupte si arte martiale, de teatru si de expresie corporala.
Josef Nadj vorbeste astfel despre fascinatia sa pentru scena: "Din clipa in care am remarcat ca o persoana urcata pe o scena creeaza un paradox, un mister ce ramine indescifrabil, m-am grabit sa intru in spatiul scenic. De fapt, ce m-a atras in acel spatiu? Subtila relatie creata intre corpurile vii. Imaginea corpului. Nu imaginea in sens pictural, ci senzatia de corp care se trezeste la viata".
"Filosofii", care va fi prezentat in cadrul FNT de patru ori, pe 3, 4, 5 si 6 noiembrie, la Sala Mare a TNB, la ora 19.00, porneste de la textul lui Bruno Schultz "Tratat despre manechine" si este dedicat prieteniei dintre Witold Gombrovicz si Bruno Schultz.
Spectacolul duce cu gindul la un banchet platonician. Sint patru personaje, discipolii, reunite in jurul unei figuri centrale, mentorul- detinator al cunoasterii, al experientei, adevarului si al legii. Sint cinci filosofi porniti impreuna in cautarea sensului, asemeni cavalerilor Mesei Rotunde in cautarea Graalului.
"Filosofii" lui Josef Nadj e un spectacol pe care iubitorii teatrului si ai dansului nu au voie sa il rateze. Pretul unui bilet este de 52,50 lei.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
0 comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
Recomandări de weekend
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
Surprize şi nostalgii la Cannes
O chitară pentru tine
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
La Arte, Cetăţeni!
„Ghepardul” revine la Cannes
Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
Un templu al cinematografului
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
Torino. Allegro con gusto
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
Oscarul italian pentru “Concertul”
Văduva neagră cucereşte Parisul
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
Jurnal pe portativ, la Viena
Shoppingul Principelui













