Home » Home » Top News » Filmul oficial al exorcizării de la Tanacu, după scenariul Justiţiei

Filmul oficial al exorcizării de la Tanacu, după scenariul Justiţiei

18 Iul 2008 Voichiţa Răşcanu | 17 comentarii | 7880 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat, vineri, motivarea deciziei de condamnare definitivă a preotului Daniel Corogeanu şi a celor patru măicuţe pentru uciderea Irinei Cornici.
 
Instanţa supremă a ajuns la concluzia că preotul Daniel Corogeanu, considerat “un extremist”, şi măicuţele au utilizat tehnici de “lupte libere” pentru a o imobiliza pe Irina Cornici, călugăriţa de 22 de ani bolnavă de schizofrenie, care a murit în anul 2005, după ce a fost legată şi izolată timp de cinci zile într-o chilie.

Mai mult, cei cinci “puteau să prevadă consecinţele faptelor lor” şi, prin urmare, poartă întreaga responsabilitate pentru uciderea măicuţei Irina Cornici. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins şi explicaţia lansată de apărare, anume că a fost o exorcizare, pe motiv că Biserica Ortodoxă Română nu are noţiunea de practică a exorcismului”, care “aparţine religiilor primitive”.

ÎCCJ a dat vineri publicităţii motivarea deciziei prin care a menţinut pedepsele de 14 ani de închisoare pentru preotul Daniel Corogeanu, opt ani de puşcărie pentru maica Nicoleta-Sofia Arcălianu şi cinci ani de detenţie pentru măicuţele Adina Lucia Cepreaga, Simona Bîrdănaş şi Elena Oţel.

Astfel, instanţa supremă a reţinut faptul că preotul Daniel Corogeanu era caracterizat de către superiorii săi ca “un extremist sub toate aspectele şi ar fi trebuit încredinţat cuiva mai în vârstă care să îl mai tempereze şi cerceteze”. Mai mult, judecătorii au stabilit faptul că preotul Corogeanu nu fusese hirotonit după toate regulile, ci la intervenţia pe lângă Episcopia Huşilor a “unei persoane foarte influente, Georgescu”.

Instanţa a mai evidenţiat că “inculpaţii s-au substituit medicului specialist, în sensul că în locul bolii psihice au pus demonizarea, iar în locul tratamentului medicamentos au aplicat victimei ritualuri şi rugăciuni pentru alungarea duhurilor rele. (...) Inculpaţii aveau datoria să procedeze cu toată atenţia şi să depună toate diligenţele pentru a lua măsurile necesare de salvare a victimei, având în vedere experienţa lor de viaţă, studiile medii, faptul că lucraseră în instituţii publice, că aveau un contact permanent cu Spitalul Judeţean pentru tratarea altor călugăriţe bolnave, că aveau posibilitatea de a o duce la spital pentru tratament, ceea ce nu au făcut. Cu alte cuvinte, inculpaţii trebuia şi puteau să prevadă rezultatul mai grav al faptei lor, respectiv moartea Irinei Maricica Cornici”.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca apărare faptul că cei cinci voiau să o exorcizeze pe Irina Cornici, deoarece “Biserica Ortodoxă Română nu are noţiunea de practică a exorcismului. Această noţiune şi practică aparţine, se arată în motivarea Curţii, religiilor primitive. Episcopia Huşilor a specificat rugăciunile care se practică în această situaţie, subliniind categoric că «imobilizarea bolnavului în felul în care s-a procedat în cazul rasoforei Irina (...) nu este prevăzut în aceste rânduieli şi nici de practica oficială a Bisericii Ortodoxe»“.

În ceea ce priveşte argumentul că au imobilizat-o ca să nu îşi poată face rău, instanţa supremă reţine: “Nu poate fi reţinut nici acest ultim aspect în apărarea inculpaţilor, întrucât victima nu a prezentat nici o leziune care să se fi produs printr-un mecanism autoagresiv”.

Cu privire la argumentaţia conform căreia Irina Cornici ar fi murit în urma unui tratament administrat greşit de către medicul de pe ambulanţă, acesta a fost respins de instanţă. “Doctoriţa Ciocan Elena (n.r. - medicul de pe ambulanţă) a examinat victima şi a constatat prezenţa semnelor morţii reale. Concluzia medicului şi a asistentului a fost că victima a decedat cu câteva ore înainte de momentul consultului”. Cu toate acestea, medicul de pe ambulanţă a încercat să resusciteze victima “datorită stăruinţelor inculpaţilor precum şi datorită presiunii emoţionale create”.

De altfel, concluziile expertizei făcute de Comisia superioară de medicină legală din cadrul INML “Mina Minovici” din Bucureşti au statuat clar: “Contenţia mecanică, restricţia lichidiană şi alimentară s-au cumulat şi potenţat reciproc determinând direct şi necondiţionat decesul. Nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanţei victima era în mod indubitabil decedată”.

Judecătorii Dumitru Gheorghe, Gheorghe Florea şi Ana Maria Dascălu au ajuns la concluzia că (...) “inculpatul Corogeanu Daniel Petru, printr-o tehnică de lupte libere, a prins victima de cap şi de umeri imobilizând-o, iar celelalte inculpate au legat-o cu prosoape de picioare şi cu mâinile la spate, pentru a nu mai putea să rostească expresii pornografice, Arcălianu Nicoleta i-a băgat un prosop în gură. Inculpaţii au părăsit chilia, încuind-o pe victimă înăuntru. Până în ziua de 13 iunie 2005, victima a fost ţinută astfel în chilie, fiind legată de mai multe ori deoarece se dezlega şi făcea zgomot lovind în pereţi”.

După câteva zile, “inculpatele au confecţionat o targă din trei scânduri, două aşezate una lângă cealaltă şi a treia aşezată perpendicular pe cele două. (...) Pe targa astfel improvizată, inculpatele au imobilizat-o pe victima Cornici Maricica Irina aşezată cu faţa în sus şi braţele întinse lateral: au legat-o de mâini, gambe, şi în zona mijlocului cu câte o bucată de lanţ asigurat cu lacăt: la braţe, pe sub lanţul de fixare au pus câte un prosop. În momentul în care i-au scos victimei prosopul din gură i-au pus în gură şi în jurul feţei câte o bucată de leucoplast” (...).

Pe 14 iunie, Irina Cornici a fost dusă în pridvorul bisericii, unde i s-au făcut slujbe, apoi a fost dezlegată şi aşezată pe o plapumă în curtea mănăstirii. Măicuţele “au observat că victima respira din ce în ce mai rar şi s-a schimbat la faţă”, se mai arată în motivarea ÎCCJ. Preotul a chemat o ambulanţă, dar, potrivit doctorilor, femeia murise.

Cazul Tanacu a stârnit un adevărat scandal în 2005, mai ales cu privire la aplicarea tehnicilor de exorcizare admise de BOR. Preotul Corogeanu şi cele patru măicuţe au fost arestaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi eliberaţi, ulterior, de Tribunalul Bucureşti, după câteva luni de arest. Decizia instanţei supreme în acest caz este definitivă, dar apărătorii feţelor bisericeşti au anunţat că vor ataca prin căile extraordinare de atac sentinţa.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

17 comentarii

 
1
evanescentul 18-Iul-2008 22:00
Groaznic!
Bag sama ca cel mai posedat de demoni si deci demn de a fi exorcizat, era insusi calugarul care a supus-o pe biata bolnava acelor chinuri inimaginabile, caci capacitatea de disimulare a Necuratului este inepuizabila! Oricum, in puscarie va avea ocazia sa se reabiliteze si sa-si demonstreze capabilitatile sale in domeniul exorcizarii, mai ales ca puscariile sunt pline de "posedati"! Hahahaha!! Sau din contra, poate-i vine mintea la cap, si la fel ca Raskolnikov, va ajunge sa multumeasca destinului ca, pentru linistea lui sufleteasca, a ajuns sa plateasca pentru viata acelei nefericite! O tanara bolnava, parasita de o familie saraca si incaputa pe mana unor exaltate conduse de un dobitoc extremist! Iata cum arata lucrarea Necuratului! Sa mai spui ca nu exista Raul! De fapt vedem Raul zilnic la tembelizior, in persoana Vaseqului (sau a altor "personalitati"), dar ne prefacem ca el este insusi Mesia salvator! Hahahaha!!! Tamaie pentru Vaseque!! Hahahaha!!!
2
confruntari 18-Iul-2008 22:34
evanescent
Oare cat de cretin trebuie sa fii sa-l amesteci pe Basescu pana si intr-un asemenea articol.
3
eeepc 18-Iul-2008 23:58
@evanescentul
inainte de a arunca piatra, cerceteaza-te pe tine. ceea ce ai scris nu arata altceva decat gradul de dilentantism de care esti capabil
4
Mihai Floarea 19-Iul-2008 10:26
Cazul Tanacu, simplificat la maximum
Deseori am fost de acord cu manipularea prin mass-media. Am şi acum dovada, printr-o simplificare specifică nu numai acestei ziariste, ci a mass-mediei în general, că se poate încă incita oricînd lumea la reacţii de tip: "noi nu ne vindem ţara!", ori "IMGB face ordine!", inclusiv la acte violente precum acelea din 2005 ("moarte preotului cu barbă roşie!"). Celor nedumeriţi de cele postate aici, le recomand să citească mai întîi volumul "Spovedanie la Tanacu", după care s-a alcătuit şi o reprezentaţie teatrală la "Odeon", în stagiunea ce tocmai a trecut. Apoi se poate medita şi, eventual, interveni pe "CrestinOrtpdox.ro", unde am iniţiat un topic, sub "Biserica Ortodoxă şi mass-media".
Lucrurile nu sînt chiar aşa de simple precum le prezentaţi dv.! Mă tem că, în acest caz, justiţia română şi-a depăşit cu mult competenţele! Părintele Corogeanu şi măicuţele de la Tanacu, aflaţi deja de trei ani în închisoare, îşi vor face, cu siguranţă, pedepsele lumeşti, convertindu-le în canoane duhovniceşti de mare preţ.
5
Mihai Floarea 19-Iul-2008 10:29
Errata:
Evident, trimiterea voia să fie la "CrestinOrtodox.ro"! Vă rog să-mi acceptaţi scuzele.
6
Roza_Sandor 19-Iul-2008 13:11
DOR de frunze
evanescentule, meri de vezi'tzi de treaba! sau esti chiar necuratul!
7
diaiasi 19-Iul-2008 15:06
vai de noi
oameni buni, numai Dumnezeu stie ce a fost acolo, nu va mai dati cu parerea. Tot la fel de naivi o sa fim, nu cunoastem deloc caile Domnului! Atentie! Vezi barna din ochiul tau- apoi paiul din ochiul celuilalt!
8
weyland 19-Iul-2008 15:12
si totusi
nimic de zis, dupa fapta si rasplata. si totusi..pedepsim exemplar niste exaltati dar suntem foarte ingaduitori cu spoliatorii tarii, ucigasii din decembrie si de la mineriade etc.
pt. evanescent - e clar ca din experienta lui raskolnikov tu n-ai inteles nimic. cat despre ce rau vezi tu la televizor, amice, vezi ca esti mai tembel decat corogeanu
9
Ricochet_ 19-Iul-2008 17:41
O facatura mizerabila
Acest caz, si procesul care l-a urmat, ar putea servi drept lectie de manipulare a ideii de justitie, pentru exonerarea de raspundere a sistemului medical.
S-a recurs la tot arsenalul, de la minciuni ordinare din partea medicilor, asistentilor si superiorilor ierhici ai preotului pana la insinuari si prezentari trunchiate, tendentioase si selective ale faptelor din partea celor care trebuiau sa faca dreptate.
Adevarul este extrem de simplu. O fata bolnava psihic, suferind de schizofrenie, refuza sa se alimenteze timp de trei zile. Din aceasta cauza, precum si din cauza agitatiei psihomotorii creata de schizofrenie, isi pierde cunostinta. Preotul si maicutele, impreuna cu fratele bolnavei, care hotarasera inainte sa o ajute cum stiau ei mai bine, decid sa cheme salvarea. Medicul de pe salvare ii administreaza pacientei, din ignoranta, doza masive de adrenalina, care o omoara. Dupa care incepe masluirea faptelor, incepand cu o autopsie de mantuiala a unui alt ageamiu, care nu a stabilit nimic, evident. Dupa care intra in actiune sarabanda telefoanelor, minciunilor si manipularilor de tot felul, inclusiv media, care decid ca e de preferat sa fie condamnat preotul Corogeanu, nu sistemul.
Dezgustator.
10
evanescentul 19-Iul-2008 22:44
Ricochet nu fi dobitoc!
Ricochet_ (19-Iul-2008 17:41)
O facatura mizerabila
Acest caz, si procesul care l-a urmat, ar putea servi drept lectie de manipulare
Ricochet, spre deosebire de cei cativa bigoti care m-au injurat inaintea ta, si pe care ii iert caci de unde nu e nici D-zeu nu cere, tu pari sa fii o pasare mai "aleasa". Una care la fel ca "avocatii Diavolului", au incercat sa dea totul pe medicul de pe Salvarea care a venit cand nu mai era nimic de facut! Si asta nu pentru ca Salvarea a venit prea tarziu ci pentru faptul ca a fost chemata atunci cand era prea tarziu. Te-ai prins?

Tu incerci sa simplifici cazul la maxim si sa arunci vina pe medici. Nu tzine. Responabilitatea este a celor care trebuia sa cheme doctorul, sau s-o duca pe tanara la spital, imediat ce-au debutat simptomele acestei boli. Dar nu, dobitocii au vrut spectacol, au vrut dovezi de credinta, au vrut lupta cu Necuratul, fara sa-si dea seama ca cel care ii impingea la "lupta" era insusi Necuratul! Hahahaa!! Daca ai sa intelegi (e valabil si pentru bigotii care m-au injurat) mai stam de vorba, dar daca o tii gaia matzu pe-a ta, cu vina care e exclusiv a medicilor, imi pare rau dar trebuie sa te declar si pe tine bigot irecuperabil!! Hahahahaha!!
11
IonescuIoan 20-Iul-2008 06:20
Pozitia categorica a conducerii biserici
Conducerea bisericii trebue sa-si recunoasca pacatul (vina) de a nu exclude categoric, din practicile religioase, aceste manifestari primitive, care tin oamenii in intuneric. Ar fi o dovada minima a unui inceput de modernizare a acestui cult, care l-ar face mai atractiv pentru intelectuali.
12
Adrian Nita 20-Iul-2008 10:34
Felicitări!
IonescuIoan (20-Iul-2008 06:20)
Pozitia categorica a conducerii biserici
Conducerea bisericii trebue sa-si recunoasca pacatul (vina) de a nu exclude categoric, din
Aceasta este pădurea din spatele copacilor pe care mulţi nu o văd sau refuză să o vadă! Total de acord cu dumneavoastră.
13
Ricochet_ 20-Iul-2008 11:40
Un evanescent degeaba
evanescentul (19-Iul-2008 22:44)
Ricochet nu fi dobitoc!
Ricochet, spre deosebire de cei cativa bigoti care m-au injurat inaintea ta, si pe
Neologismule, bati campii. Tu nu vrei justitie, vrei capul preotului, motiv pentru care nu te incurci cu amanunte revelatoare, de tipul faptelor cum ar fi faptele, bunaoara. In orbirea ta pseudojustitiara vrei doar sange, ca si presa.
Ca sa acuzi pe cineva de crima, trebuie sa dovedesti ca moartea victimei s-a produs ca urmare a actiunilor criminalului. Iar pentru asta trebuie sa afli cauza mortii, nu poti acuza pe cineva ca a ucis prin otravire un spanzurat.
In cazul Tanacu nu s-a demonstrat niciodata cauza mortii victimei, cu adevarat, ea a fost doar afirmata.
Atara doar ca o adulta tanara, sanatoasa biologic, nu moare dupa trei zile de post. Cu atat mai mult cu cat, cu putin timp inainte de deces, pacienta inghitise ceai si paine.
14
evanescentul 20-Iul-2008 14:17
Vorbesti in dodii stimabile
Ricochet_ (20-Iul-2008 11:40)
Un evanescent degeaba
Neologismule, bati campii. Tu nu vrei justitie, vrei capul preotului, motiv pentru care nu
De altfel, concluziile expertizei făcute de Comisia superioară de medicină legală din cadrul INML “Mina Minovici” din Bucureşti au statuat clar: “Contenţia mecanică, restricţia lichidiană şi alimentară s-au cumulat şi potenţat reciproc determinând direct şi necondiţionat decesul. Nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanţei victima era în mod indubitabil decedată”.

Asadar cauza decesului a fost foarte clar stabilita de cei de la Mina Minovici. Poate voi fi fiind eu un pseudojustitiar, dar si tu calci in strachini cu talent cand vine vorba despre cauza mortii. Hahahaha!!! Apropo, ai facut cumva parte din echipa de medici legisti care au stabilit cauza mortii? Hahahahahaha!! Hai ca esti penibil. Probabil ca si eu sunt cam pornit impotriva dobitocilor care au vrut sa scoata pe Necuratul din biata bolnava, dar nici cu tine nu mi-e rusine!! Arunci cu fugase urat mirositoare doar-doar ... Ti-am mai zis nu tine! Dobitocii trebuie sa plateasca. Domnia ca si prostia se platesc! Hahahaha!!
15
evanescentul 20-Iul-2008 14:28
Ai dreptate Ionescu
IonescuIoan (20-Iul-2008 06:20)
Pozitia categorica a conducerii biserici
Conducerea bisericii trebue sa-si recunoasca pacatul (vina) de a nu exclude categoric, din
Fara discutie, exista un anumit grad de vinovatie al BOR, care n-a luat masuri ferme pentru excluderea practicilor exorciste dar asta nu neaparat pentru a atrage "telectualii" catre ortodoxie, ci pentru a ridica norodul simplu, care in fiecare zi, este supus actiunilor de indobitocire, incepand cu cele ale mass-mediei si terminand cu cele intreprinse de politic. Preotul ar trebui sa fie primul care sa se ridice impotriva acestor tampenii, ca si impotriva altora, caci prin fata lui trece tot norodul. Numai ca daca preotul este el insusi un trepadus bigot, ingramadit si inclinat spre partea materiala a vietii, atunci n-o sa avem niciodata o natie civilizata. Iar unul ca Mihai Foarea, Roza Sandor sau chiar Ricochet sunt exemple vii! Hahahaha!!
16
evanescentul 20-Iul-2008 14:39
Huooo bigotilor!
Si cu ocazia asta ii intreb pe toti dobitocii care inca mai cred ca preotul ala impostor, fi-i-ar numele in veci hulit, dimpreuna cu toantele si bigotele de maicute au procedat normal: daca ati avea pe cineva drag, bolnav de asa ceva, ati accepta sa fie tratat prin blocarea gurii cu prosopul? Ati accepta ca dobitocii care l-au omorat sa umble liberi si sa mai si slujeasca in numele Domnului? Sau i-ati vrea cat mai curand urcati in teapa? Oricat ai fii de bigot, exista totusi o limita nefericitilor!
17
Ricochet_ 20-Iul-2008 15:26
Comisia superioară de medicina lui Peste
evanescentul (20-Iul-2008 14:17)
Vorbesti in dodii stimabile
De altfel, concluziile expertizei făcute de Comisia superioară de medicină legală din cadrul INML
Asa-zisul raport al asa-zisei comisii de care vorbesti e parte din lantul de manipulari de care vorbam in postarea initiala.
Prima autopsie. cea pe cadavrul proaspat, nu a fost facuta la Mina Minovici, ci undeva in fundul Moldovei, si nu a stabilit nimic.
Raportul ulterior a fost elaborat pe constatarile efectuate asupra cadavrului la deshumare, cand nu mai era nimic de descoperit. Adenalina injectata in valuri se dusese naibii de mult.
Concluzia finala a acestei comisii (apropo, sa te fereasca Dumnezeu sa-ti atarne viata de asemenea "profesionisti") este o ineptie de la un capat la celalat. Stabileste ca victima era decedata la sosirea ambulantei, in conditiile in care era imposibil sa se puna un asemenea diagnostic cu asemenea precizie temporala. Afirma ca victima a decedat datorita restrictiei alimentare, cand la autopsia initiala nu i-au deschis stomacul, macar! Cand ar fi putut constata prezenta alimentelor si poate a lichidelor ingerate cateva ore mai devreme. Nu s-au prelevat nici macar probe de sange care sa puna in evidenta o eventuala hipoglicemie si un dezechilibru hidroelectrolitic sever clar, care insotesc ca regula moartea prin infometare si deshidratare. Nimic, doar vorbe de claca.

Neologismule, nu stiu ce problema ai tu cu religia si bigotii cu care ne tot pisezi, aici e vorba de cu totul altceva. Este vorba despre adevar si dreptate.
Nimeni nu pomeneste macar de fratele victimei, care nu era nici preot, nici calugar, care avea
responsabilitatea surorii sale bolnave si care a luat parte la deciziile care o priveau. De ce nu se pomeneste, e foarte simplu: daca este implicat, cazul ar pierde mult din conotatia sa religioasa spectaculoasa, si ar fi mult mai greu de sustinut.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS