De bună seamă, cinematografia românească a mai avut, de la „Pădurea spânzuraţilor“ şi „Reconstituirea“ încoace, filme bune şi cazuri de mari regizori şi mari actori, dar nu trăise încă performanţa ca fenomen „de masă“.
Când Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, îl invită pe Cristian Mungiu pe scenă, înainte de vizionarea „Amintirilor din epoca de aur“, cu formula „deja marele CM“ şi când „Financial Times“ şi „New York Times“ se întrec în a declara „Poliţist, adjectiv“ de Corneliu Porumboiu o capodoperă şi cel mai bun film din festival, de bună seamă că am dreptate să inversez termenii din titlu. Devine tot mai clar că evenimentul cel mai important petrecut în cei douăzeci de ani de la despărţirea de comunism este naşterea acestei senzaţionale generaţii de cineaşti, care arată că România are şi altceva de înfăţişat lumii decât copiii instituţionalizaţi imediat după Revoluţie, violatorii de azi ori politicienii penibili, care dezamăgesc şi se autodezamăgesc, dintotdeauna.
Numele celor din urmă vor pieri în neantul uitării, pe când numele unor Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, cel al regretatului Cristian Nemescu, dar şi ale unor Tudor Giurgiu, Cătălin Mitulescu, Radu Munteanu sau ale „documentariştilor“ şi/sau „short-iştilor“ Alexandru Solomon, Andrei Dăscălescu ori Radu Jude au intrat în istoria cinematografiei, laolaltă cu o generaţie la fel de valoroasă de actori, de la Vlad Ivanov la Andi Vasluianu şi de la Laura Vasiliu la Anamaria Marinca.
Publicitate
Şi, desigur, încă pe atâtea nume mi-au rămas pe dinafară! De bună seamă, cinematografia românească a mai avut, de la „Pădurea spânzuraţilor“ şi „Reconstituirea“ încoace, filme bune şi cazuri de mari regizori şi mari actori, dar nu trăise încă performanţa ca fenomen „de masă“. Este ceea ce se întâmplă acum. Şi este uimitor ce se întâmplă, dacă ne gândim, pe de o parte, la bugetele modeste cu care lucrează noii autori, la soluţiile financiare multiple la care apelează pentru a-şi face filmele, ba chiar şi la luptele de gherilă şi improvizaţiile la care trebuie să recurgă pentru a nu rămâne cu ele neterminate.
Pe de altă parte, e uimitor că aceste filme sunt nişte veritabile „flori de mucigai“, ele îşi extrag forţa şi valoarea din exploatarea, tandră sau acidă, dar până la capăt, a întregii noastre mediocrităţi comunitare din ultimii vreo 65 de ani de comunism şi tranziţie. Da, filmul bate viaţa. Nu meritam acest noroc. Să ne bucurăm de darul nemeritat. Liviu ANTONESEI este scriitor şi profesor la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi.
...artele, ba chiar peste toate realitatile romanesti! deci, Excelenta, v-au luat-o, ne-au luat-o inaintea tuturor cineastii. nu-mi pare ca sinteti invidios, mai degraba cred ca va bucura ca exista un domeniu de excelenta si pentru noi, romanii. adevarul este ca si eu ma bucur, mai ales ca am fost placut surprins de acest fenomen, inca de la inceputurile sale, de la primele filme, cele de dinainte de a incepe sa curga premiile! a propos de asta, tocmai am vazut ca am luat deja un mic premiu si la aceasta editie. dar eu sper, dupa cum comenteaza presa mondiala, ca vor urma si altele, mai mari! sa fie intr-un ceas bun!
Al nostru nu-i decît mai nou. Cred că ştiţi că interesul pentru România aici zace. Iar cei ce satisfac piaţa, fac cinste României, este?
Problema este dacă, după La Strada, vine şi-un Alberto Sordi, care să-i plieze şi pe români curentului care-i descalifică drept ultimii oameni ai lumii. Să se recunoască în temebelul acela plin de mîrlănie, speranţă şi omenie, pînă la urmă. E vreo urmă de omenie în filmul acela?
... poate si Kusturica etc. conditiile similare pot naste curente similare. similare, nu identice, pentru ca e limpede originalitatea. in cazul alor nostri, succesul international a venit inaintea, daca nu in locul, celui national. sa speram ca asta nu le va face rau, nu-i va demobiliza. la fel de interesant mi se pare faptul ca diferentierea, prin inceputul depasirii neorealismului de catre unii tineri regizori, vine iarasi mai repede decit la italieni sau englezi. sa fie intr-un ceas bun, probabil toti avem nevoie de niste succese compensatorii!
Ptiu!... sa nu vă deochi! Da ce lucruri complicate discutaţi!!! Să sparie gândul cititoriului, zău aşa!
Eu zic (sub rezerva că s-ar putea să nu zic bine) că film fără literatură în zilele noastre nu se mai poate face, oricât am invoca noi realismul, neorealismul, naturalismul sau orice fel de -ism doriţi dvs. Ce fel de literatură? De orice fel! Cine are nevoie de literatură? Toată lumea! În primul rând scenaristul, apoi regiszorul, apoi actorul, apoi maşiniştii (camere, lumini bla-bla), apoi costumierul (aşa se cheamă???), apoi machiorul (persoana care se ocupă de machiaj, nu una care se ocupa cu... macheala, Doamne fereşte!) s.a.m.d., şi nu în ultimul rând, văzătorul, adică cel care vede filmul, numit îndeobşte consumatorul de artă vizuală.
S-o luăm metodic.
Vine înspre noi încă de la Platon (via Croce, Petru Creţia, Ion Vlad, să zicem) următoarea axiomă (sau postulat???):
FRUMOSUL ESTE CEEA CE PLACE!!! Adică: îmi place, e frumos! nu-mi place, nu-i frumos!
Dar, ca să putem ajunge aici, este nevoie de o elementară educaţie estetică. Or tocmai asta nu avem noi! Educaţie, vai! în primul rând elementară, darămite una estetică!
Aşa cred eu că se explică succesul înafară vs. eşecul în ograda proprie pentru unul şi acelaşi fenomen artistic. Este vorba de publicul-ţintă, care, în altă lume (nu-i aşa?) se bucură/se va fi bucurat de alte experienţe estetice.
Ce înţeleg eu prin public-ţintă? Un public relativ neomogen, format, de bună seamă din creatori de artă pe de o parte şi critici de artă, de cealaltă parte, dar, la un loc cu dânşii, consumatori de artă obişnuiţi, adică muritori de rând.
Borges era profesor de literatură la universitatea numaiştiucare... Şi, dacă bine ţin minte, studenţii i-ar fi cerut o lista de titluri pe vacanţă (un fel de chestie de-aia care la noi scoate din minţi orice şcolar!). Si Borges ar fi raspuns ceva de genul: luaţi o carte (oricare ar fi ea!), o deschideţi şi... va avântaţi! Dacă vă place, ei bine, citiţi-o! Dacă nu, lăsaţi-o! Înseamnă că autorul respectiv NU SCRIE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!!!
ESTE ABSURD, mai zice el, SĂ VORBIM DESPRE LITERATURĂ OBLIGATORIE, CA ŞI CÂND AM VORBI DESPRE FERICIRE OBLIGATORIE!!!
Bine, dar Borges a fost orb, imi veti spune! Ce are el a face cu... filmul?
Aşa e! A fost orb. Ca Homer! Eu nu ştiu amănunte, dar poate îmi spune cineva câte filme s-au turnat după Iliada să zicem...
Bun! Rapsodul orb vedea cu ochii munţii. Iar, după părerea mea, nicăieri în literatură eposul nu este mai acasă decât la Homer. Adică povestea. Povestea mare a Troiei, în care mintea unui om avea să amintească (redea din minte!!! să inventeze!!!) o serie de multe alte poveşti!
Poate Homer nu va fi existat. Poate nici Troia. Dar există povestea. Povestea de care lumea are nevoie. Lumea are nevoie de poveste, ori ne place să recunoaştem, ori ba.
Poate nu va fi existat nici judecata lui Paris. Dar homerul/homerii a/au văzut-o cu ochii minţii.
Dacă Homer n-a fost cu adevărat orb??? Dacă n-a existat, asa cum se spune deseori, atunci cu siguranţă că n-a putut fi nici orb!!! Şi-atunci, nu cumva memoria colectivă l-a inventat orb? Păi, dacă e aşa, ce îndemn mai straşnic la meditaţie ar putea fi pe lumea asta???
Şi-atunci, ajungem la ideea unanim acceptată azi: noi ducem cu noi dintotdeauna povestea!
Şi-atunci, revenind la Borges, trebuie să admitem o dată cu el că mişcările culturale, grupările, curentele, nu sunt decât invenţia criticilor.
Am impresia că şi în cinematografie, ca şi în literatură, creatorul este preocupat să sensibilizeze critica mai degrabă decât consumatorul de rând. Este adevărat că acesta este mai puţin avizat şi că până la urmă, judecata de valoare trebuie să revină criticului de artă care ştie mai bine ce spune (vezi nebunul succes de masă al manelei ori al telenovelei...). Dar jocul acesta este cu două tăişuri. Pentru că s-a ajuns nu o dată până acolo încât, din dorinţa de a sensibiliza criticul (atenţie! criticul este persoana educată să judece arta, prin urmare el poate fi atât de educat încât judecata lui să pornească din start de la cote foarte înalte), deci ţintind criticul, de multe ori s-a ucis arta si, implicit, s-a sinucis artistul. (Apropo! Meşterul Manole ar putea fi mai mult decât un mit!).
Şi-atunci par a se fi conturat două situaţii:
Una, datorată goanei după succesul imediat (de casă) preia întocmai realitatea, cu toate mizeriile ei, uitând să o prelucreze ori prelucrând-o superficial. Vezi maneaua, telenovela, poezia cu stele si castraveţi, ori romanele scrise in tramvai.
Cealaltă, din aceeaşi pricină ivită, prelucrează realitate până la simbolul cel mai aiuristic: vezi filmul din filmul din film, poezia care nu spune nimic ori romanul care nu e roman nici atunci când se cheamă roman.
Ce ne lipseşte este - din nou vorba anticilor! - aurea mediocritas: aurita cale de mijloc.
Or, din ce spune articolul de mai sus, disting că artiştii mai sus pomeniţi tocmai asta au înţeles, anume că est modus in rebus.
Dacă au înţeles, şi se pare că au înţeles, că lumea este interesată de idee, nu de locul ei de baştină.
Noi, văzătorii de rând, înca nu putem trage linie, până nu (re)vedem acest segment pe de-a-ntregul.
Dar, ca şi în literatură, unde vezi cu ochii minţii, şi în cinematografie, unde semnalele arată că s-a revenit la vederea cu ochii minţii, cred ca trebuie insistat pe educaţia estetică încă de la cele mai fragede vârste (de la memorizarea şi dramatizarea din grădiniţă, până la discutarea diferenţei dintre viziunea autorului şi viziunea regizorului în liceu, inclusiv sarcini de lucru de genul: imaginaţi un scenariu după următorul fragment din...). Asta mai degrabă decât să-i innebunim cu incadrarea in nusce curente, in nusce orientari, pentru ca, in orice producţie artistică din start coexistă toaaaaate curentele!!!
Cred ca as şi putea dovedi asta la o votca in faţa unei picturi rupestre la alegerea dumneavoastră...
Omnia mea mecum porto!
...cu majoritatea afirmatiilor d-voastra, dar as extinde categoria centrala a esteticii de la frumos la, sa spunem, ca nu am alta mai buna, la expresivitate prin urmare, care cuprinde pe linga frumos, sublimul, dar si uritul, grotescul etc. exista, de altfel, o estetica a uritului si mai multe tratate despre sublim. prin urmare, pe mine ca si consumator, ma impresioneaza - opera fiind inzestrata cu expresivitate - expresivitatea ei. daca am o educatie estetica oarecare, ma vor impresiona valorile tari, deci frumosul, uritul, sublimul, grotescul. daca e de tot precara, ma vor impresiona operele frumusele, uritele, caraghioase, deci kitsch in cele din urma. sigur ca simplific enorm, dar cred ca prindeti esentialul.
Inimioară, da' ce somn bun avuşi, ce vis frumos visaşi!
Eu am privit povestea această "principial" - nevăzînd filmul, îmi dau şi eu cu părerea. Am un vin bun prin preajmă, la ore tîrzii, şi-mi dă un curaj ce nu s-a dovedit!
Dar tot n-am reuşit să-mi amintesc titlul filmului cu şi despre ţigani, făcut în Ro, care a spart box office cu jalnica imagine a ţării africane din inima Europei.
Zicem că pimele imagini despre Ro au fixat percepţia publicului cunoscător: Ceva cam ca-n Madrah dar mai suculent, parcă, lipsind gravitatea tragică a eternului blestem de a te numi paria.
Mai zicem că nişte oameni intelectuali, inspiraţi şi adînci cunoscători ai tainelor sufletului modern - gen Alina Mungiu, autorul dramatic - vor să dea lovitura, oferind naţiei ăsteia amărîte şansa de a cîştiga la cazinou ca la barbut, dintr-o singură aruncare norocoasă de zaruri. Iar din complicata ţesătură de intenţii cu care ne ia minţile, Cineva hotărăşte - "Fiat!" Palme de Aur, la belle epoque pour le cinema roumain. Care-şi forţează norocul. Publicul agreează - mai ales că, cette fois, nenorocirea românească e-n cheie comică (între noi fie vorba, groteşti românii ăştia, nu?) - nu şi Critica. D-ei strîmbă din nas - "Manierism, vindeţi castraveţi grădinarului!"
În alte vremuri, am fi vorbit despre artă pentru artă vs artă cu tendinţă. Şi-am fi dat cîştig de cauză tot estetismului pur, premiindu-l cu Foaie verde-aur. Cel fără spectatori, orgolios-stingher în colecţia Noli me tangere. Răstimp, tîrgoveaţa artă cu tendinţă ar face săli pline, ar binedispune consumatori de chipsuri, cola, de bostan-de floare.
Deşi m-am lipezit la cap, tot mă bîzîie gîndul de azi-noapte, că mungismul ăsta e un realism socialist pe dos.
..un "realism socialist pe dos" e pur si simplu realism, ca si neorealismul, ca si "furiosismul", ca si alte curente si, cred, s-a dovedit o optiune valabila in istoria generala a artei. si, pina la urma, e indiferent cum numim, clasam etc o opera, important este daca ea rezista evaluarii calificate, eventual si timpului! in fond, nu ma intereseaza ce ingrediente pune autorul acolo, ci ce iese din amestecul lor!
Realismul socialist cerea să fie prezentate, preponderent, realizările oamenilor muncii, constructori conştienţi ai bla-ba-bla. Pe dos, ar cere să fie prezentate, tot preponderent ori exclusiv, urîtul vieţii de român, sincronic şi diacronic.
Cuvîntul-cheie ar fi "cerinţa", în condiţiile căruia nu există vreun realism "adevărat".
PS: Cu durere-n inimă, vă anunţ că pc-ul meu abia-şi mai trage sufletul, şi-o să mă tragă pe dreapta chiar azi, probabil. Ca la orice român gospodar, şi celălalt pc e bolnav rău, aşa că vor merge de mînă la doctor, iar eu voi lua o binemeritată puază ori papară. Noroc că mai am de făcut un drum la Hunedoara, cîtă vreme s-or obloji maşinăriile. În contextul elevat al acestei discuţii, socotesc a avea motive de fudulie cu aşa boem dezinteres pentru normala funcţionare a prozaicelor unelte de comunicare. Pentru orice altă eventualitate, sorry!
...desigur ca ce fac acesti tineri nu e un "realism socialist pe dos", ci pur si simplu realism, pentru ca n-am avut vreo clipsa senzatia ca ar fi oamenii care sa accepte sa li se "ceara" ceva, de catre oricine si in orice forma! desigur, avem tendinta de a-i suspecta, pentru ca succesul este mereu supectat, iar cind succesul e in acelasi timp si la jurii, si in presa, si de public (mai ales cel vestic, desigur!), suspiciunea sporeste! dar eu prefer aceasta situatie insuccesului constant si filmelor plicticoase ori anesteziante!
Iar mi-ați băgat mortu-n casă!!! Iubițiloooor! Frațilooooor!!!
Dați-o naibii de conspirațiune! Hai să ne rupem dracului de socialismul ăla, că noi nu-l pricepem (n-ați auzit ce-o zis badea ăla, că nu mă pre duce capul...).
Io nu mi-am propus să epuizez aici categoriile estetice: păi, cât de frumoasă poate fi o scenă de măcel în Iliada??? Dar, dacă-mi place cum e prinsă-n chestie, o consider frumoasă...
Hai, nu faceți pe neștiutorii... că am in ceafă un sempozeon unde va să agrăiesc...
Părerea mea e mult mai simplă (că nu-i a mea, desigur, dar nici nu-i pot cita aici pe toți!):
Fă ce faci, artistule, dar nu mă bolunzî cu ce-i la voi și-n altă parte nu, că s-ar putea să nu ma intereseze ce-i la voi!
A, dacă ce-i la voi se poate întâmpla, ba chiar se-ntâmplă și pe aiurea, în altă lume/în alte lumi, iar eu pot trage de aici ceva invatatură, s-ar putea să-mi atragi atenția, dar ai grijă, s-ar putea să nu-mi placă!!!
Aaaaa... dacă vii cu ceva de pe la voi (frumos/urât/sublim/monstruos/enorm/grotesc/sensi bil blabla...) și reușești să mă mai sensibilizezi și pe mine, care habar n-am cumu-i la voi, dar mă duci tu de mână acu, deci esti si convingător, bravo tie, fratele meu!
Banal: utilul cu plăcutul, nu???
Cum ar fi de exemplu somnul meu de azi noapte: am dormit adânc și bine, m-am odihnit! am visat frumos (ma urmărea în vis un tip groaznic, urât ca noaptea, dar, când m-a prins, mi-a vorbit și-a devenit frumos!!!) deci mi-a plăcut!
Nu-i așa, inimărea? Și coșmaru-i tot un vis...
Să umbli cu bine prin Ardeal! Aici, drumurile cele mai bune duc spre vest!
Va pup pe amândoi. Mai vorbim!
...concursul sau examenul sau conferinta de azi - n-am inteles exact natura incercarii! - si ca ati reusit sa va intoarceti ci bine acasa, fara incerarile rutiere de care era vorba ieri, parca si alaltaieri. inca o data, multa sanatate si computerelor d-lui inima rea!
Da... A fost excelent! Mai bine decat mi-am imaginat! Ca, de, mi-am facut intrarea de cu dimineata, nu??? Am tras o perroratio scripta pe aici, ca pe-acolo am dat-o numai pe recapitulare...
Lume buna, lume faina, dar aceleasi vechi dureri: lumea nu citeste! Habar n-avem cata lume citeste! Nu putem noi estima asta, nici macar dupa tiraje, ori vanzari: multe productii de tot ajung in biblioteci, unde zac nedeschise decenii intregi; altele, mai putin vandute, ne-ar putea surprinde prin cat de rasfoite si insemnate sunt.
N-am gasit drumarii! Era... vichend! Le-as fi dat un vin, calitate extra (nu mastica prima!), da tot ii prind eu...
Aoleo! Vine inimarea in Ardeal!!! Sper sa ajung la drumarii mei inaintea lui, nu de alta, dar sa nu mi-l strajuiasca astia, Doamne fereste!, i-ar putea pune inima la grea incercare... Stiti cum e dumnealui, cu naturelul simtitor!
Dumneavoastra, domnule Petraru? Cum ati petrecut azi?
...fiind inceput de w end, am sarbatorit prin munca intensa, ca am cam neglijat zilele astea treaba, fiind predispus la plimbari si intilniri cu prietenii. si, dupa cum a mers, va trebui sa trag destul de tare si miine si poimiine, ca vine un termen de predare. ma bucur ca ati avut succes la conferinta, acum imi dau seama ca nu a fost vorba de vreun examen/concurs devreme ce toocmai ati evaluat putina apetenta pentru lectura a auditoriului, desi, cine stie, poate ca e evaluabil si nivelul unei comisii! sa speram pentru inimarea in vrednicia drumarilor de pe la d-voastra. daca era vorba de ai nostri, de pe aici, nu-mi faceam vreo iluzie!
Se va produce - prima oară-n milenara-i istorie - cu trenul. N-am nici o aplecare să bat 12 ore cu frilandezu, singur-cuc, pentru ca - la intrarea în Deva - să mă-ntîmpine drumarii ori poliţaii cu pîine, sare şi ochi în soare, preţ de 2-3 ore.
Nu c-ar fi fain cu ghezăşu', de cînd nu-i slobod a duhăni pe drum. Da' de-aia-i românu pe lume, să se strecoare pe sub regulă, s-o fenteze - 'n stea pe 'mă-sa, de-aşa regulă! Că le făcuserăm pe toate - eram la rînd cu Evropa - şi mai rămăsese asta, interzicerea fumatului pe tren. Măcar, cîrciumarii s-au scos: afişează, senin "Local pentru fumători" şi - gata, nima n-are ce le face.
Bine, nici în tren nu te omoară conductoru' dacă scoţi o ţîr' de fum, numa' ce-ţ' aminteşte, duios, că "Domnu', ştiţi, e interzis fumatul în tren." Adică, îţi bate obrazu', te amendează moral - cum ar veni.
Acum vreo mie de ani, am făcut un drum cu trenul pînă la Kiev - cale lungă, nene! La ieşirea din iarnă, era o căldură-n tren de nu puteai respira decît cu uşa deschisă larg a compartimentului (că de unde wagon-lit, eram amărîţi, noi doar duceam cîteva sute de mii de mărci pentru plata ălora de ardeau gazul pe Krivoirod). Era o Nataşă conductor, mică, blondă, subţire şi rea cît cuprinde. Nu ne lăsa să fumăm, or, la drum lung, ce drac' poţi face cînd nu dormi - troscăneşti, duhăneşti, pălăvrăgeşti (ştiu, ar mai fi şi lectura panaceu. S-o credeţi voi!) Domn'e, da' cel mai al dracu' lucru era că şi geamurile, şi uşile vagoanelor erau cetluite, de parcă ne duceau în Siberia. Şi nu dura decît vreo 20 de ore drumu', că-i colea Kievu', mai sus de Mămăliga, dac-aţi auzit.
Colea-i Kievul??? N-am fo numa la Bulgaria, toamna trecută, si tăt la sempozeon... Doamne fereşte! N-oi mai me, păntru nimică-n lume, auzi dumnieta?!...
Mai inimarea, mai, da frumos mai scrii... De-a dreptul cinematografic, serios! Unde te-am mai citit eu, omule?, ca te stiu sigur! Dar ma si derutezi cumplit pe aici, pe bloguri, ca schimbi registrul - fulgerator! zau asa! - cat ai zice peste! Si numa ce am impresia ca te-am dibuit si tusti! melcul de sub mecroscopul critic!
Oricum, esti fain!, ce mai (cand nu ma scoti din sarite, of course!)...
M-am gandit ieri si la tine, si la dl. Petraru. Doua chestii m-au izghit in numele tatalui:
S-a vorbit despre poezia inchisorilor comuniste. No! Si, in contextul asta, cineva a lansat intrebarea cum faceau detinutii politici de-au reusit sa salveze aceste poezii...
Schema-i clasica: le recitau colegilor de celula, indiferent cate clase aveau aia, le recitau colegului din fata in timpul rondului de dimineata/seara (imi imaginez plimbarea aia in cerc oarecum ce am vazut-o io in nusce film), le scriau pe bucatele/franturele de hartie (de orice fel) si le coseau in captuselile hainelor, le scrijeleau pe sapun, sau, aceia care ajungeau la izolare absoluta le transmiteau prin intermediul alfabetului morse.
Acuma imi veti spune ca nu e mare noutate, ca s-a scris despre asta, blabla. Asa e.
Ce mi se pare insa extraordinar este ca, in vreme ce un detinut de drept comun s-ar fi gandit mai degraba la evadare si ar fi fost preocupat sa transmita un plan colegului din fata, la rond, oamenii astia se gandeau la suferinta si erau preocupati sa salveze poezii... Ce intelegere tacita se putea inchega acolo intre un... Radu Gyr, sa zicem, si criminalul care s-ar fi nimerit cu el in celula, in fata lui la rond, ori in celula de alaturi??? Cum reuseau oamenii astia sa-si atraga simpatia/compasiunea/inrolarea voluntara a unor ucigasi, sa zicem? asa incat sa-i faca partasi la aventura lor poetica???
No, inima, daca prinzi asta intr-un scenariu... te voi iubi si mai mult! Poezie in catuse (e un titlu parca...)! Oriunde in lume, dar incatusata! Asta-i una!
era o discutie despre metafora conceptuala in poezia contemporana... (Vai, ce cuvinte complicate!!!!).
No, si de la metafora asta nustiucat de inexpresiva dar totusi expresiva (tulai, Doamne, si ne mai miram ca lumea nu citeste), s-a ajuns la expresia colocviala, apoi la idiomuri.
Toate astea in poezia contemporana (eu deja aveam in cap si discutia de dimineata cu cinematografia).
Exemplu:
Dacă intr-un fragment apar cuvinte de genul: instanta, partaj, copii, divort (sa zicem), eu, cititorul pot intelege ca acolo era vorba despre o iubire.
Sau:
Daca intr-un fragment ar aparea expresii idiomatice de genul: dupa colţ, a da colţul, din colţ in colţ... eu voi sti ca se vorbeste despre moarte!!!
Doamne nu ma lasa, domnule Petraru!!! M-am albit, auzi dta! cand s-a dezvoltat la modul genial ideea ca aceste situatii ar putea dezvolta o linie de cercetare privind relatia dintre sursa si tinta!!! Adica cine spune - cui spune (pe fundal) dar mai ales ce spune (in prim plan!).
Domnule Petraru, de aici pana la teoria manipularii nu e decat un pas!
Poezia, ca si filmul, are mare impact asupra publicului. Pai, daca eu sunt un veleitar care habar n-am ce spun dar spun numai de dragul spusului, as putea foarte bine, uzand in mod predilect de METAFORA CONCEPTUALA, as putea foarte bine sa spun ce nici nu m-a trecut prin cap.
Dar daca i-ar trece cuiva prin cap sa-mi induca ce sa spun???
Ar fi bomba nucleara, domnule Petraru!!!! BOMBA ATOMICA!!! BOMBA de care vreti, dar asta ar putea ucide!!!!
Basca ne va izola aici, la marginea abisului. Nu vom putea fi intelesi nici de vorbitorii nativi cum trebuie, daramite de alolingvi... Nu vom putea fi tradusi....
Eu zic sa ne intoarcem la metafora-metafora si sa lasam noi caii verzi pe pereti ca ne aruncam de buna voie in hau...
Gresesc eu, domnule Petraru?
Nucul - asta metaforă conceptuală! Tot aşa, la vremea studenţiei mele, ne dădeam de ceasul morţii să conceptualizăm metafora tăierii salcîmului din spatele casei Moromeţilor.
Nostimi mai eram, zăua aşa! Acu-i rîndul vostru, drajilor!
dar noi nu prea stim cum statea treaba... Habar n-avem!!! Cateva povesti de pe la bunici, cateva amaraciuni de la cunosctuti...
Asa-i ca-i tare chestia cu nucul? De-aia le-am si recitat-o acolo (nu bag mana-n foc ca n-oi fi pus si eu vo virgula, ca, no, asa-i cand zici din memorie...)! Nu mi se pare ca azi mai avem nevoie de vorbire... codificata!!!
Dimpotriva...
No, ca sa vezi ca m-am gandit la tine!
Si cum dracu faceati cu salcamul, domle??? Il faceati surcele???
P.S. Da tre sa recunosti ca ar fi fost un scenariu... De eram io scriitor ca tine, fii sigur ca o puneam!
Prof. EugenSimion - proaspăt sosit de la Paris, unde ţinuse seminarul de limbă şi literatură română (Sorbona!) a adunat "băieţii deştepţi" de-i scăpaseră lui Crohmălniceanu, într-un cerc de literatură contemporană. Cînd nu ne ieşea căte-o şedinţă - cum a fost cu Ileana Mălăncioiu, de-am tratat-o cu toată indiferenţa juvenilului ocupat pînă peste cap cu teoria literară, estetica, filosofia şi critica, mai ales critica! - ne mai dădeam în vorbă de una, de alta. Profu' avea un gînd - să scoată cu noi o antologie (corespunzător asezonată cu contribuţii critice) a literaturii din perioada 1945-1948, cu suprarealiştii cu părul verde, cu Tonegaru, Stelaru, MRP dar nu şi cu Ridică-te Gheorghe, asta nu!) La o aşa ocazie, a picat Marin Preda de autopsiat în viu. Nu mai ştiu cine a lansat chestia cu salcîmul - poate că era, deja, bun comun al criticii literare - dar să fi văzut ce dezlănţuire! În esenţă, bietul salcîm era axis mundi, iar tăierea sa... Ei, aici era baiul cu noi, axis mundi era snobism curat, o vorbă ce dădea bine la propria imagine, nici poveste să fi citit careva Istoria religiilor, aşa că rămînea nebănuită relaţia cu Cerul. Ceva-ceva tot intuiam noi, acolo, de vreme ce ne dădeam de ceasul morţii să argumentăm că salcîmul doborît, gospodăria ţărănească doborîtă însemna, ţărănimea românească - prin extensie. Dar - ne reveneam cît ai clipi - despre mentalitatea arhaică era vorba căci modernitatea necruţătoare, cum la Sadoveanu şi atîţia alţii deplîngînd vremea Creangăi de Aur...
Tot de-astea. Nostim e că atunci au apărut şi Convorbiri cu Florin Mugur, după Imposibila întoarcere, unde Marin Preda se arăta exasperat de critica literară care găsea-n cărţile lui chestii care lui nu-i trecuseră nicicum prin cap. Ne-am şi certat pe chestia asta - un pic, cît să stingem cu-o bere - căci, fiind eu "limbă rea", le tot dădeam în cap cu salcîmul: Mă, beliţilor, salcîmu-i lemn de foc pentru ţăran!
Cum ce sa aiba?
Talent are, domnule, inimarea!!!
(Apropo, am facut ieri o bâză ghe tătă frumuşeţa pe chestia cu tinerii poeti/regizori/jurnalişti/artisti, no!, habarnisti, da pliiiiini de talent!!!! Ia sa vina ei aici la o lectura directa!!!)
Da asa o fi: lemn de foc pentru ţărani! Oare Bachelard cu ce-şi înteţea el taciunii???
Te-am pupat! Bine ca vii cu trenul! Ca si io am stat la Deva asta-vara vreo 40 de minute in trafic si nu spun unde trebuia sa merg io musai-musai!!!
Cu trenul? Iar lainimaesteunlec spune: bine ca vii cu trenul! M-as bucura sa fie asa. Ultima data cind am mers cu trenul foametei (cum se chema dupa razboi) de la Iasi la Timisoara, acum vreo trei ani, dincolo de faptul ca mi-a intrat os prin os in cele vreo optsprezece ore, am calatorit non-stop in inubliabilul "miros cfr" (alcatuit in proportii echilibrate din miros de motorina, praf, pipi, transpiratie), pe care nici fumul de tigara nu-l putea razbi, ca se mai fuma pe atunci, plus ca, de la Cluj, ne-au lasat fara lumina si caldura, doar pe noi de la clasa I, pe cei de la II-a nu. Sper sa se mai fi schimbat vagoanele, sa nu fie toate alea cu care plecau stramosii nostri sa-si dea bijuteriile pe un kil de faina!
Daca as fi scriitor, as povesti la detaliu calatoria aceea de neuitat. Daca as cunoaste vreunul din tinerii regizori amintiti in articol, i-as sugera o idee de scenariu! de tragi-comedie, cum cred!
...confirmat, Excelenta! dl. Porumboiu deja a luat doua premii la Cannes cu "Politist, adjectiv". Sa fie primit si sa vedem daca nu mai vine ceva si pentru dl. Mungiu & Co!
Bravo lor! FELICITARI!!! si pentru ei, si pentru domnul profesor care, iata, a avut si de data asta gust, fler, constiinta critica etc. (nu ma avant prea tare, ca-mi prind degetele).
Aoleo! La chestia asta nu m-am gandit, anume ca ar putea fi rau si cu trenul!!! Uuuups!!! S-ar putea sa aiba dreptate dl Petraru, inimarea!!!! Poti injura! Ai dezlegare! Dar in scris, poate-ti ies ceva replici (apropo de scenariu, stii).
Domnule Petraru, draga, eu am fost de vreo 3 ori cu trenul in ultimii 10 ani: de doua ori la Cluj si o data la Lipska... Deci, retrag vehementele spuse!!! (Saracul inimarea, de-o fi pe drum..., cate parastase si panaghii, toate mi le-a ridica, vorba cui stie el!).
Am avut vreo doua zile superpline, asa ca mi-a cam scazut adrenalina la minus... Va pup pe amandoi! Scrieti daca mai aflati ceva de ai nostri!!! Ca merita baietii sa-i ovationam si aici, acasa!
...la filme, omul nostru! de fapt, stiu asta de mai multa vreme, a semnalat fenomenul la inceputurile sale. in ce priveste experienta feroviara a d-lui inimarea, sa speram ca vor mai fi schimbat ceferoii ceva in ultima vreme, exeprienta mea datind totusi de vreo 3 - 4 ani, ca asa ceva. oricum, dl. inimarea mi s-a parut robust de felul sau, asa ca va scapa integru chiar si daca experienta ar fi nu foarte fericita.
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
Vezi primele comentarii
