Home » Societate » Sanatate » Femeile s-au îmbătat mai rău decât bărbaţii de Paşti

Femeile s-au îmbătat mai rău decât bărbaţii de Paşti

20 Apr 2009 Raluca Ion | 2 comentarii | 3337 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
60 de persoane au ajuns în comă alcoolică la Spitalul Universitar din Bucureşti, în ultimele trei zile, majoritatea fiind femei.
 
Femeile au batut Barbatii
Numărul femeilor aflate în comă alcoolică l-a depăşit pe cel al bărbaţilor.
Pentru prima oară, numărul femeilor aflate în comă alcoolică l-a depăşit pe cel al bărbaţilor, spune Andrei Georgescu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar. “Întotdeauna avem mulţi pacienţi în comă alcoolică în zilele în care oamenii iau salariul. De Paşti am avut şi mai mulţi, 60 de pacienţi în ultimele trei zile, pentru că a fost postul, lumea n-a băut nimic atâta timp, iar după slujba de Înviere au venit acasă, au băut trei pahare de vin şi unul de whisky şi s-au făcut cuc. Mai ales femeile, care chiar au ţinut post, pentru prima dată am avut mai multe femei decât bărbaţi în comă alcoolică”, explică medicul.

La Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar au mai ajuns şi mulţi pacienţi cu hemoragii digestive superioare şi colici biliare, provocate de mâncatul în exces. “Toată lumea mănâncă foarte mult zilele aceste, câte cinci ouă roşii deodată, drob, care mai are zece ouă în el... De Paşti, noi am avut 440 de prezentări la Urgenţă în 24 de ore, în mod normal avem 500, dar este foarte mult având în vedere că de Paşti mulţi sunt plecaţi din oraş. Numărul de infarcturi şi de afecţiuni cardiace a fost cel obişnuit, traumatismele şi accidentele de circulaţie au fost puţine. Am înregistrat şi un deces, victima unui accident de circulaţie”, mai spune Georgescu. În ultimele două zile, peste 2.000 de bucureşteni au chemat salvarea pentru că au mâncat şi au băut fără limită, informează realitatea.net.
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
balauru 21-Apr-2009 08:45
saracele
Au visat si ele sa fie studente dar au ajuns doar la Spitalul Universitar pentru o zi.

Trei pahare de vin si unul de tarie dupa post? "Tratament" post post? :-)
2
prajituri 21-Apr-2009 13:33
Nu au baut mai mult
Sunt ele mai firave, asta e motivul pentru care au intrat in coma alcoolica, barbatii pur si simplu rezista mai bine.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SANATATE