Home » Societate » Sanatate » Femeile de 30 de ani, mame bune dar infertile

Femeile de 30 de ani, mame bune dar infertile

15 Mai 2008 Iuliana Gatej | 6 comentarii | 6393 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Studiile arată că femeile care au peste 30 de ani sunt mame foarte bune însă, din punct de vedere medical, există riscul să nu dea naştere la copii sănătoşi.
 
Oamenii de ştiinţă cred că femeile care au peste 30 de ani sunt mame excelente. Motivele: “Este mult mai probabil să fie stabilă din punct de vedere financiar şi să se afle într-o relaţie solidă”, spun cercetătorii de la Universitatea Texas din SUA.

De asemenea, o astfel de femeie şi-a atins scopurile profesionale şi este dispusă să-şi pună cariera pe locul doi. Mai mult, a dobândit o experienţă managerială şi de organizare care se va direcţiona spre creşterea cea mai potrivită pentru cel mic.
Din păcate, fertilitatea scade o dată cu înaintarea în vârstă şi la 30 de ani nu mai e aşa usor să rămâi însărcinată ca la o vârstă mai tânără.

Cea mai potrivităa vârstă pentru a da naştere unui copil este între 27 şi 34 de ani, după cum cred speciliştii.
În această perioadă apar, de altfel, şi cele mai multe "sarcini accidentale" la femeile care nu folosesc contraceptive.

O dată cu vârsta de 30 de ani, fertilitatea începe să scadă progresiv, iar după 38 de ani şansa de a rămâne însărcinată se reduce drastic. Până la 35 de ani, majoritatea doctorilor sfătuiesc cuplurile să aibă contact sexual neprotejat timp de un an inainte de a prescrie tratament pentru infertilitate.

Citeşte articolul intregal pe SuperBEBE.ro
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
matrix2 15-Mai-2008 13:55
ce cum ce?
"... există riscul să nu dea naştere la copii sănătoşi." ASta ati scris in titlu pe cand din continut nu reiese deloc asa ceva sau macar de ce.

2
meownescu 15-Mai-2008 15:01
asta e un mit.
femeile pot fi fertile si pana la 50 de ani, doar ca societatea noastra divinizeaza pustoaicele.

Un alt mit care mai circula e acela ca femeile, in jurul varstei menopauzei, nu mai au activitate sexuala. Toata lumea vrea ca femeile sa fie vesnic virgine sau caste, cel putin. Complexul Lolita la scara mare ? Cel putin printre jurnalisti, asa se pare.
3
Micheline 15-Mai-2008 15:23
Contradictie titlu/text
Acest articol este o contradictie prin continutul textului vis-a-vis de titlu; in text scrie "Cea mai potrivităa vârstă pentru a da naştere unui copil este între 27 şi 34 de ani, după cum cred speciliştii" iar in titlu ca "femeile peste 30 ani sunt mame bune dar infertile". Cred ca ati gresit cifra -scriind in loc de 40 ani -30 ani, desi si dupa 40 de ani se mai poate -macar cu ajutorul medicinii; daca s-a putut la d-na Iliescu la 67 ani -si fetita e si sanatoasa- se poate si la femeile de 30-40 de ani.
4
NoraBea 15-Mai-2008 19:14
Australopiteci
Categoric, responsabilul cu titlurile la Cotidianul este un australopitec.
Faptul ca fertilitatea incepe sa scada progresiv dupa ~ 30 de ani e in logica firii, asa cum scade si densitatea osoasa sau incetineste metabolismul. Dar cuvantul cheie e PROGRESIV.
Doar ca la noi femeia inca mai trebuie sa se marite virgina la 22 de ani si sa produca rapid copii, dupa care sa astepte sa iasa la pensie gatind si spaland rufe. A, am uitat, si facand cumparaturi, curat, lectii cu ala micu' si cosand ciorapii capului familiei. Si din pacate nu e numai vina "lui" si a mamei-soacre. Femeile isi asuma acest statut fara sa se gandeasca prea mult. Sau accepta titluri imbecile pentru articolele pe care le semneaza.
5
ellena 15-Mai-2008 22:38
Ce timpenii,
bune sa faca sa scada si mai mult natalitatea in Romania.
6
Ned.kelly 20-Aug-2009 13:38
babe
dupa virsta de 30 de ani cam puteti sa va luati adio de la maritis si ideea de a avea si copii ...este bine sa va resemnati cu realizarile materiale si profesionale facute pina la aceasta virsta si bineinteles cu singuratatea inevitabila sau poate doar sa fiti cite o amanta pt un tip deja insurat....barbatii au cam inceput sa afle si ei ca o femeie care are deja 30 de ani nu prea mai poate face un copil normal si sanatos si astfel risca enorm sa aiba la usa un animal retardat care sa-i distruga intreaga viata asa ca ei de regula tind sa aleaga pe cele mai tinere de pina in 30 de ani, iar daca au ocazia va renunta rapid si fara sentimente la babaciunea actuala pt cea mai tinerica cit despre faptul ca mai ai putin si te apropii de 40 atunci pa si pusy!...numai nebun sa fie ala care sa accepte sa te ia de nevasta ..sincer cu ce sa te mai alegi de la o femeie de 40 de ani;copil nu ,iubire ca-n tinerete nu ...atunci la ce ne-am mai lega la cap noi barbatii?...iar ceea ce spun doctorii si cerecetatorii in domeniul medicinei umana de faptu ca dupa 30 de ani incepe riscul de a naste un animal si nu un copil normal este fff adevarat exista dovezi si exemple ff concludente in acest sens ....si mai ales ca barbatii nu ar accepta sa riste cu o babaciune nici in ruptul capului astefl ca prefera prospaturile de pe urma carora vor avea mult mai mult de cistigat
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SANATATE