Home » Arte & Popcult » Muzica » Faith No More, nevermore

Voce tare, întâlnire dezamăgitoare

Faith No More, nevermore

16 Aug 2009 Costi Rogozanu | 3 comentarii | 3717 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Faith No More, Sala Polivalentă, sâmbătă seară, turneul european “Reunion tour 2009”. O experienţă nu de neuitat, cum s-a scris prin comunicate de presă oficiale sau prin recenzii prea binevoitoare, ci o experienţă care a lăsat nedumerită destul de multă lume. Altfel spus, o întâlnire stranie cu o megatrupă pentru care nimeni nu părea pregătit: nici organizatorii, nici publicul, nici măcar artiştii înşişi, reuniţi după mai bine de zece ani.
 
Faith No More, nevermore
Faith No More, nevermore. Sursa: sutu.ro
O trupă de legendă băgată în Sala Polivalentă într-o zi prea caldă de vară. S-a auzit prost, mai ales că aveam de-a face cu un sound oricum dificil, cu adevărat alternativ, în care pasaje lente şi momente ultravitale se succedau vertiginos. A avut probabil şi trupa o parte din vină. Am rămas cu fotografia unei trupe greu comestibile pentru publicul românesc, nişte inşi în costum roz care, la reunirea de după 11 ani, încă mai pot rupe scena, chit că mai zboară cutii de bere pline spre ei...

Salvarea a venit de la vocalist şi lider: Mike Patton. Vocea a rămas la fel de puternică, atitudinea arogantă, ironică, chiar agresivă, lucru care a deranjat o parte din sală. Piesele mai cunoscute, “Epic”, “Easy”, “Falling to Pieces” sau “Last Cup of Sorrow” au mobilizat spectatorii. Partea mai puţin cunoscută din repertoriu a lăsat însă publicul complet rece. Patton a încercat ceva dialog, dar ori nu i-a ieşit, ori a fost greşit înţeles. Când a anunţat în stilul sarcastic bine cunoscut că va cânta o manea din SUA şi apoi a început unul dintre hiturile lor, ,,Evidence’’, lumea a început să fluiere din reflex. Se pare că la consumatorul de rock român nu ai voie cu ironii sau cu nuanţe, trebuie să spui clar că urăşti manelele sau altfel vei fi linşat.

A fost o conjunctură nefericită: un loc prost ales pentru o trupă populară, dar cu multe zone experimentale care derutează; un public amestecat (categoria rocker clasic, iubitori de muzică alternativă şi câţiva curioşi) care nu a putut intra în comunicare cu un vocalist atipic - altfel la fel de puternic ca în tinereţile anilor ’90 - care nu ridică sala doar cu texte obosite precum “Bună seara, Bucharest!” sau “I love you, Bucharest”. Indiferent de motive, după experienţa de sâmbătă cu o trupă al cărei fan sunt şi rămân, aş zice doar atât: Faith No More live? Nevermore.

 


Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
Pandele 17-Aug-2009 16:36
Gresesti, parerea mea
I'am vazut pe FNM in iunie in Austria la Novarock si m-au dat gata, ceva ce nu reusesc multe trupe. M-am bucurat cind am auzit ca vin si in RO, dar dupa ce-am aflat locatia, am hotarit sa nu ma duc, tocmai pentru ca stiam ca va fi o experienta dezamagitoare. Cred ca in loc sa-ti formezi parerea despre ei dupa show-ul de aici, mai bine ai face un efort sa-i vezi undeva in occident (si in aer liber).
2
intfrm 18-Aug-2009 14:53
mortali
FNM sunt o trupa fantastica - singura trupa la care cand am primit caseta acum 15 ani am nu am mai scos-o 6 luni din casetofon. i-am vazut alaltaieri la budapesta - sziget la festival, au fost fantastici, si cred ca de aceeasi parere au fost si zecile de mii de insi care i-au ascultat la main stage. nici prin cap nu mi-a trecut sa ma duc la bucuresti, asta nu e trupa sa cante in sala , si nu e pentru manelisti. de 15 ani vreau sa ii vad dar nu m-as fi dus la bucuresti, noroc ca au venit la budapesta
3
intfrm 18-Aug-2009 15:07
pentru manelisti
http://www.youtube.com/results?search_query=faith+ no+more+sziget&search_type=&aq=f

Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
MUZICA