Home » Arte & Popcult » Faimosul ipocrit are chipul lui Mălăele: Tartuffe, varianta hard rock

Faimosul ipocrit are chipul lui Mălăele: Tartuffe, varianta hard rock

11 Oct 2009 Delia Voicu | 0 comentarii | 1701 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Venit din America, după o absenţă de peste treizeci de ani de pe scenele româneşti, regizorul Andrei Belgrader aduce la Naţionalul bucureştean un titlu de largă audienţă, "Tartuffe".
 
Tartuffe
Horaţiu Mălăele intră în galeria marilor actori care l-au jucat pe Tartuffe, precum Ion Finteşteanu sau Octavian Cotescu
Andrei Belgrader încadrează capodopera lui Molière în limitele unei poveşti eterne. Introdusă de un trubadur, aceasta e istorisită cât se poate de simplu: „Un tată de familie“ - Orgon - „s-a îndrăgostit“ de „evlaviosul“ Tartuffe, pe care-l invită să se instaleze chiar la el acasă. Astfel, oaspetele beneficiază de onoruri necuvenite şi de afecţiunea nelimitată, dusă până la idolatrie, a lui Orgon şi a mamei acestuia, respectabila Doamnă Pernelle. La scurt timp după „plantarea“ lui Tartuffe în somptuoasa lor locuinţă, ceilalţi membri ai familiei, în complicitate cu servitoarea Dorina (o adevărată stăpână, al cărei ascendent montarea nu îl clarifică însă), edificaţi în privinţa falsei lui cucernicii, îi plănuiesc demascarea. Dar toate strategiile se năruie. Orgon nu ţine seama de avertizarea propriului fiu, Damis, nici de cea a Elmirei, cocheta lui soţie, fiind de-a dreptul vrăjit de idolul care, glosând întruna despre cele sfinte, reuşeşte să obţină de la gazdă până şi mâna fiicei şi toate bunurile sale.

În cele din urmă, Elmira îşi convinge, totuşi, soţul să asiste, ascuns sub o masă, la avansurile pe care i le face Tartuffe. Prinsă în mrejele pasiunii, ea îi acceptă „omagiile“, mai ales că Orgon amână prea mult să intervină... Revelaţia e însă târzie, căci, odată cu onoarea, a pierdut şi casa, donată deja de bunăvoie.

Mari interpreţi români ai lui Tartuffe au fost cândva, printre alţii, Ion Livescu, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Octavian Cotescu. Acum, rolul titular îi este încredinţat lui Horaţiu Mălăele. El realizează o creaţie la înălţimea notabilităţii artistice de care se bucură mereu. Pentru incarnarea faimosului ipocrit alege un joc reţinut, subtil (deşi vag previzibil pe alocuri), siguranţa specială a replicii. Mai puţin atent la nuanţele sugerate de Mălăele, Alexandru Georgescu, în Orgon, îşi încarcă personajul cu prea multe detalii, mai ales fizionomice, eludând tocmai relevarea relaţiei lui aparte cu Tartuffe. Un partener receptiv este Ana Ciontea în Elmira, ea aducând personajului o imagine radioasă, vaporoasă şi freamăt senzual. Simona Bondoc trece cu măiastră mobilitate de la transele pioase la recitalurile de autoritate ale Doamnei Pernelle, iar Magda Catone (Dorina) acoperă onorabil o partitură dificilă, fără însă a-i exploata întregul potenţial. Tinerii îndrăgostiţi Mariana şi Valer - Simona Popescu şi Silviu Biriş - îşi trăiesc pasiunea între orgoliu şi tensiune erotică, deopotrivă convingători fiind Marius Rizea (Cléant) şi Daniel Badale în Damis.

În traducerea lui Romulus Vulpescu - ludică, inventivă şi fidelă sensurilor adânci ale originalului -, piesa are deosebite virtuţi scenice. Muzica lui Nicu Alifantis şi coregrafia lui Păstorel Ionescu servesc deplin montării.

Irina Solomon aduce în costumele de un eclectism rafinat accentele caracterizante cele mai percutante (rochiile aproape mişcătoare ale Elmirei, boneta de călugăriţă a Doamnei Pernelle, opţiunea, pentru mesagerul regal, a unicului veşmânt din vremea lui Molière). Ea se plimbă cu lejeritate printre epocile teatrului, pornind de la rampa contemporană scrierii ilustrului clasic francez, tivită de lumânări (cel dintâi ecleraj), şi până la transformarea spaţiului de joc în scena unui megaconcert din zilele noastre.

Mult discutatul deznodământ din text, unde intervenţia monarhului, total neaşteptată, redă acestui honnête homme, care este Orgon, toate bunurile sale, pedepsindu-l pe Tartuffe, se rezolvă prin trimiterea poveştii, începută de trubadur în acorduri de lăută, la sonorităţile „electrice“ de hard rock. Oda stridentă este închinată „Celui ce ne va salva“, oricine ar fi acesta. Chipul lui Ludovic al XIV-lea, al cărui portret monumental este adus de Căpitanul gărzii regale (Mihai Perşa), ca semn tutelar al supravegherii şi al atotputerniciei, se schimbă, precum în panourile trompe l’oeil de bâlci, cu figurile eroilor timpurilor ce i-au urmat: Einstein, Marilyn Monroe, Donald răţoiul, Elena Ceauşescu, Angelina Jolie... Ei zâmbesc detaşat, din acelaşi tablou, spre care se îndreaptă slava zgomotoasă şi falsă. Un spectacol cu final festiv, ce anunţă un cert succes de public.
 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI