Home » Ultima ora » International » Europa luptă pentru a evita să devină nesemnificativă în lume, comentează AFP

Europa luptă pentru a evita să devină nesemnificativă în lume, comentează AFP

19 Noi 2009 | 0 comentarii | 593 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Înfiinţând noi instituţii, Europa speră să pună capăt marginalizării sale progresive pe scena mondială, în faţa apariţiei "G2"-ului americano-chinez, în special după învestirea lui Barack Obama la Casa Albă, comentează AFP.

"În timp ce europenii conspiră în jurul unor noi numiri (pentru funcţii prevăzute de - n.red.) Tratatul de la Lisabona, vizând să reprezinte faţa externă a UE, ştiu bine cât de mult este în curs de volatilizare puterea lor la nivel planetar", subliniază Jeremy Shapiro şi Nick Witney, doi analişti de la European Council for Foreign Relations. "Elitele europene sunt traumatizate de spectrul nesemnificativului", au adăugat el.

Turneul din Asia pe care l-a încheiat Barack Obama a confirmat pentru europeni schimbările priorităţilor unei administraţii americane care pare să se concentreze mai mult în prezent pe celălalt mal al Pacificului, adică pe China. Lipsa preşedintelui american de la recentele comemorări ale căderii Zidului Berlinului, la care nu a trimis decât un mesaj video, nu a trecut neobservată în UE. După cum nu a trecut neobservată nici aparenta sa lipsă de interes pentru summitul UE-SUA de la începutul lunii, organizat la Washington. Obama a participat la reuniune numai o oră şi jumătate, după care s-a retras, lăsându-şi invitaţii europeni cu vicepreşedintele său Joe Biden. "Reprezentanţii UE, începând cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, nu au apreciat deloc acest lucru", potrivit unei surse europene.

Însă pierderea influenţei continentului european nu este recentă. Principala putere din lume înainte de 1945, Europa şi-a pierdut apoi acest statut, dar a rămas în timpul Războiului Rece principala miză a relaţiilor internaţionale dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Însă după căderea Zidului Berlinului şi a Cortinei de Fier, vechiul continent interesează mai puţin şi constată ascensiunea puterilor emergente. Ceea ce condamnă ţările care îl formează să acţioneze împreună.

De aici decurge interesul acordat Tratatului de la Lisabona, care vizează să permită UE să îşi facă auzită mai bine vocea, având un preşedinte stabil şi un adevărat şef al diplomaţiei, asistat de un serviciu diplomatic demn de acest nume.

"În faţa Indiei, Chinei, alături de Statele Unite, trebuie să afirmăm existenţa Europei. Toată lumea ne aşteaptă. În Africa pentru dezvoltare, la Copenhaga pentru climă", a apreciat săptămâna trecută ministrul francez de externe Bernard Kouchner, într-un interviu acordat cotidianului Le Monde. "Vrem să trecem de la o Europă pe care am construit-o cu precauţie, pentru noi, la o Europă a acţiunii", a adăugat el.

"Tratatul de la Lisabona ne oferă ocazia şi resonsabilitatea de a juca un rol important la nivel mondial", subliniază şi omologul său britanic, David Miliband, considerat la un moment dat favorit pentru postul de Înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe.

Multe vor depinde de alegerea personalităţilor care vor ocupa cele două funcţii cheie înfiinţate prin Tratatul de la Lisabona. Dacă viitorul Înalt reprezentant poate deveni un adevărat ministru de externe, cel de preşedinte al Consiliului European poate să dezamăgească. "Din cauza rolului său slab definit şi în lipsa unor puteri executive, el va fi mai aproape de un secretar general al ONU pentru UE decât de o figură prezidenţială strălucitoare care străbate planeta", apreciază Hugo Brady, analist la Center for European Reform, din Londra. "Faptul că favorit pentru acest post este Herman Van Rompuy, care nu deranjează pe nimeni, pare să confirme această ipoteză", a adăugat el, ironic. NewsIn

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL