Home » Arte & Popcult » Teatru » Eugen Ionescu şi Roger Planchon

Eugen Ionescu şi Roger Planchon

14 Noi 2008 Gabriela Lupu | 0 comentarii | 1063 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
De Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa organizat anul acesta la Bucureşti s-a apropiat artileria grea a scenei occidentale.
 
Planchon
Zilele acestea, un veteran al teatrului francez, regizorul şi actorul Roger Planchon, a prezentat la Teatrul Bulandra o piesă destul de rar montată a lui Eugen Ionescu “Amedeu sau scapi de el cu greu”. Într-o a doua montare - ce a urmat celei din 1955, la care autorul însuşi a fost spectator - Planchon a realizat o splendidă fabulă bazându-se pe absurdul tragicomic al piesei, pe un joc actoricesc “curat” şi pe o pereche de picioare uriaşe care invadau spaţiul scenic.

Un bătrânel şi-o bătrânică (Roger Planchon şi Colette Dompietrini) ce-şi duc viaţa în buna tradiţie a cuplului disfuncţional trăiesc “cu mortu’n casă”, la modul cât se poate de propriu. Într-un trecut foarte îndepărtat, femeia avusese un amant pe care, dacă amintirile ei erau corecte, soţul îl ucisese. Mortul a căpătat o cameră a lui şi a trăit vreme de 15 ani în vecinătatea cuplului, devenind ca un vlăstar al acestuia cu atât mai mult cu cât, asemeni copiilor, a prins prostul obicei de a creşte. Pentru că “morţii sunt mai răi decât oamenii vii”, făcându-le parcă în ciudă noilor săi “părinţi”, amantul decedat a crescut ca-n basme, depăşindu-şi cu mult spaţiul locativ alocat, şi acaparând cu picioarele teritoriul sacru al sufrageriei. Cuplul hotărăşte să scape de el, lucru deloc uşor, date fiind dimensiunile acestuia şi curiozitatea vecinilor.

Piesa şi spectacolul atacă în replici de râsu’-plânsu’ teme perene ca ipocrizia vieţii mic-burgheze, triunghiul conjugal şi atotstăpânitoarea incomunicabilitate dintre soţ şi soţie, dintre cuplu şi omenire, dintre omenire şi Dumnezeu. Sentimentul de culpă se “încarnează” într-un mort, care deşi bine ascuns şi ţinut sub cheie, stânjeneşte prin prezenţă. Vinovăţia creşte ca o tumoare şi capătă picioare lungi, ca minciuna. E greu, dacă nu chiar imposibil, să scapi de amintirea păcatelor cu care până la urma va trebui să înveţi să “locuieşti” sub acoperişul aceluiaşi suflet, pare a fi mesajul spectacolului lui Roger Planchon transmis cu simplitate, dar cu un maximum de eficienţă.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU