Home » International » Emma Nicholson critică raportul OSCE referitor la alegerile din Republica Moldova

Emma Nicholson critică raportul OSCE referitor la alegerile din Republica Moldova

08 Apr 2009 Catalina Mihai | 0 comentarii | 3658 vizualizari
Rating:
15 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Baroneasa, în calitate de observator internaţional, susţine că a observat mai multe nereguli, dar nu are dovezi.
 
Baroana Emma Nicholson pune sub semnul întrebării raportul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care afirmă că votul la alegerile de duminică din Republica Moldova a fost "în general liber şi corect". “Problema este că e vorba de un raport al OSCE şi în organizaţie sunt, bineînţeles, ruşii. Iar punctul lor de vedere a fost destul de diferit, substanţial diferit de al meu, spre exemplu”, a declarat europarlamentarul Nicholson, care a făcut parte din echipa de observatori a OSCE.

Ea a mai precizat că a încercat din greu, alături de alţi europarlamentari, să introducă în raport o serie de declaraţii privind neregulile observate la alegeri, dar şeful misiunii OSCE le-a respins.

“Am fost la graniţa cu Transnistria. Acolo, MGB (n.r. – serviciile de securitate) oprea sute şi sute de cetăţeni moldoveni din Transnistria care doreau să intre în Republica Moldova pentru a vota. Le-au confiscat maşinile, plăcuţele de înmatriculare, actele de identitate”, a precizat Emma Nicholson.

Ea a mai spus că procesul de vot a părut a se fi derulat corect. “Am însă experienţă în zonă. Şi am simţit că, într-un fel sau altul, sistemul putea fi manipulat. Dar nu am dovezi.”

Baroneasa a mai declarat că la ora 1.00 noaptea comuniştii aveau 35% din voturi, iar cele 15-16 partide de opoziţie aveau împreună 40-45%. La ora 8.00 dimineaţa, situaţia s-a schimbat radical. Comuniştii aveau 50%, iar opoziţia înregistra un procent foarte mic.
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL