Home » Bani & Afaceri » Efectele de comerț aduc profit dublu faţă de depozitele bancare

Efectele de comerț aduc profit dublu faţă de depozitele bancare

19 Mar 2010 Dan Odagiu | 0 comentarii | 777 vizualizari
Rating:
3 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Pentru a-şi putea transforma banii de pe biletele la ordin în cash, companiile sunt nevoite să apeleze la intermediari. Aşa apare afacerea numită efecte de comerţ, cu tot cu profitul ei.
 
Ghiseu de Banca
Pe timp de criză, “efectele de comerţ” devin o afacere rentabilă. Randamentul poate trece de 20% pe an. Acest lucru face ca randamentul investiției în efectele de comerț să fie dublu față de cel al depozitelor bancare, dacă ținem cont de faptul că în prezent dobânda oferită de bănci nu trece de 9% pe an.

Efectele de comerţ reprezintă în fapt un instrument financiar de tipul factoring. Adică un producător care are de încasat bani de la un mare lanţ de magazine primeşte în loc de bani un bilet la ordin cu plata la două-trei luni. Pentru a-şi încasa banii mai devreme, producătorul apelează la un fond mutual, care plăteşte biletul la ordin cu bani cash, dar pentru asta va percepe un comision (mediu 7%), urmând ca banii daţi producătorului să-i primească la scadenţa prevăzută de biletul la ordin. “În prezent, la biletele la ordin cu plata la trei luni, adică 90 de zile, percepem un comision mediu de 7%. Valoarea comisionului depinde şi de garanţiile depuse de persoana care apelează la acest sistem”, spune Eugen Voicu, director Aviva Investors.

Practic, un producător care are de încasat un bilet la ordin de 107 lei cu plata la 90 de zile va primi de la intermediar 100 de lei în cazul unui comision de 7%. Intermediarul va putea folosi după 90 de zile cei 107 lei încasaţi pentru plata altui bilet, ceea ce va face ca după 180 de zile să aibă în cont 114 de lei. Astfel, dobânda anuală obţinută la banii daţi iniţial poate ajunge până la un maxim de 28%. E drept, calculul reprezintă dobânda maximă care poate fi obţinută.

În prezent, pe piața bancară cea mai mare dobândă bonificată la depozitele la termen în lei ajunge în prezent la 9,5% pe an, cu circa un punct procentual sub nivelul maxim înregistrat la jumătatea lunii februarie. Majoritatea băncilor și-au așezat deja dobânzile pe palierul de 7% pe an, aproape de dobânda de politica monetară a BNR. Mai multe bănci au în acest moment chiar dobânzi la depozite situate pe palierul de 6% pe an, ceea ce indica așteptările acestora pentru continuarea măsurilor de relaxare a politicii monetare de către BNR.

Dobânda de 9,5% pe an este oferită de austriecii de la Volksbank pentru depozitele cu scadența la o lună. O dobândă apropiată, de 9,25% pe an, oferă și Garanti Bank pentru produsele cu scadența la trei luni. Pentru scadențe mai mari însă cele două bănci vin cu bonificații în jurul a 8% pe an, semnalând astfel tendința de scădere pe termen lung a dobânzilor.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BANI & AFACERI
 
Vrei un business la cheie?
In anul 2008, aceasta detinea peste 1100 de cafenele in 21 de tari, in
Romania fiind prezenta cu un numar de 3 locatii, planul de dezvoltare pentru
[detalii]