Home » Media » Echipa lui Oprah, interesată de piesa României la Eurovision

Echipa lui Oprah, interesată de piesa României la Eurovision

30 Apr 2009 Ramona Draghici | 0 comentarii | 1707 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
“Balkan Girls”, piesa interpretată de Elena Gheorghe, care va reprezenta România la Eurovision, ediţia din 2009, ar putea fi ascultată şi în show-ul lui Oprah Winfrey. Cunoscuta realizatoare americană de televiziune va consacra o întreagă emisiune Eurovisionului.
 
Elena Gheorghe si Laurentiu Duta
“Am fost contactaţi marţi seară de către echipa de producţie a emisiunii cunoscutei vedete americane Oprah, care a solicitat câteva date despre biografia şi videoclipul Elenei Gheorghe, pentru a o prezenta în cadrul unei emisiuni speciale dedicate fenomenului Eurovision”, au declarat, citaţi de NewsIn, reprezentanţii TVR.

“Balkan Girls” a fost compusă de Laurenţiu Duţă şi promovată de Elena Gheorghe în Germania, Belgia şi în Anglia. Restul promovării a fost realizat doar pe Internet, pe diverse site-uri internaţionale. Elena Gheorghe este sprijinită şi de Gheorghe Hagi, fostul internaţional român, care a postat un mesaj de susţinere pentru artistă pe diferite site-uri turceşti, declarând că se aşteaptă să primească multe voturi din Turcia pentru candidata României.

Conceptul show-ului care va fi susţinut de Elena Gheorghe, pe 12 mai, la Moscova, în prima semifinală, (finala având loc pe 16), alături de patru dansatoare şi o altă cântăreaţă, va fi o interpretare modernă a mitului românesc al ielelor.

Elena spune că “episodul” Eurovision i-a dat peste cap viaţa profesională şi personală, însă se declară încrezătoare în forţele sale. “De când piesa mea a fost aleasă să reprezinte România la Eurovision, a început o întreagă nebunie în viaţa personală şi profesională. Nu am mai putut vorbi practic de viaţă personală. Dar consider că astfel de cantonamente sunt benefice, pentru a putea evolua. Nu merg cu teamă, sunt încrezătoare şi vreau să dau tot ce am mai bun”, a mărturisit cântăreaţa.

Elena Gheorghe va pleca sâmbătă, 2 mai, spre Moscova. Dacă interpreta a arătat optimism în ceea ce priveşte concursul, Laurenţiu Duţă a spus că obţinerea unui rezultat bun va fi cu atât mai grea cu cât concurenţa din acest an va fi acerbă.
Şeful delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în acest an echipa are două obiective principale: “Să ne calificăm în finală şi să ocupăm un loc cât mai înalt în concurs”.

Ultima apariţie live la televizor a Elenei Gheorghe înaintea plecării la Moscova va fi în seara de 1 Mai, de la ora 21.00, pe TVR Internaţional, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii “VINEri STAR la TVR”. Cu această ocazie, Elena Gheorghe va fi în legatură directă cu românii din întreaga lume, dar mai ales cu cei din Europa, care vor putea să-i acorde voturile în concursul Eurovision 2009.

În premieră pentru un concurent român la Eurovision, Elena va călători la bordul unui avion care i-a fost special pus la dispoziţie.


 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
MEDIA