Home » Home » Interviu » Drogurile scriitorilor români

Drogurile scriitorilor români

24 Iul 2008 Cristian Patrasconiu | 3 comentarii | 6006 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Autor al unui studiu exploziv, intitulat „Scriitorii români şi narcoticele“, Andrei Oişteanu pregăteşte pentru începutul anului viitor o carte în care dezvoltă tema „narcoticelor la români“.
 
Andrei Oisteanu
Cum se explică tăcerea în legătură cu tema „scriitorii români şi narcoticele“, căreia eseurile tale - publicate în mai şi iunie în revista „22“ - i-au evidenţiat un potenţial impresionant?
Nu e vorba doar de subiectul „scriitorii români şi narcoticele“, ci şi de tema mai generală a utilizării narcoticelor în spaţiul carpato-dunărean. Pe această temă am făcut un studiu, din antichitate (cf. Herodot, Strabon şi alţii) până în epoca modernă (secolul al XIX-lea), pe care am reuşit să-l public în 1988. Am păcălit cenzura comunistă folosind în titlu sintagma „plante psihotrope“, în loc de halucinogene. Subiectul era tabu nu numai din cauza constipatelor mentalităţi comuniste, ci şi datorită unui mod inadecvat de abordare. Etnologii români au eludat, de regulă, subiectul administrării drogurilor în societăţile arhaice şi tradiţionale. Mă refer la dificultatea lor de a se detaşa de coordonatele etice ale epocii noastre, o epocă atât de marcată de flagelul toxicomaniei.

De ce o „lectură etică“ a acestui subiect este inadecvată?
Din perspectiva antropologiei culturale, studierea mentalităţilor vechi în funcţie de criterii morale este păguboasă. Cu atât mai mult dacă cercetătorii au în vedere criterii morale contemporane lor şi nu ale mentalităţilor cercetate. Este ca şi cum nu s-ar studia, de pildă, sacrificiile umane practicate de geto-daci, pe motiv că nu e moral să omori oameni. De câţiva ani, în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române, am extins studiile mele în domeniul utilizării narcoticelor în spaţiul românesc asupra modului în care unii scriitori (vreo 30) s-au raportat faţă de ele, fie în operele lor (literare sau ştiinţifice), fie prin experienţe personale (din raţiuni terapeutice sau în căutarea paradisurilor artificiale).

Care ar fi primii scriitori români despre care există informaţii că s-ar fi drogat?
Aflat la Istanbul, Dimitrie Cantemir a descris modul în care se preparau şi se administrau, acolo, diverse narcotice, mai ales opiu. „La turci - scria el - nu e poet mai ales, nu e savant desăvârşit care să nu întrebuinţeze suc de mac“. Este puţin probabil ca principele moldav să nu fi încercat şi el „suc de mac“, mai ales că dregătorii îl invitau adesea „la ospeţele lor cele turceşti“, cum zice N. Costin. Boierii fanarioţi au introdus acest nărav şi în spaţiul românesc. Despre domnitorul Constantin Racoviţă Cehan, cronicarul scrie: „De atâta era straşnic că mânca afion şi opiuţ dimineaţa şi preste toată ziua se afla tot vesel“. Nicolae Mavrocordat era şi el opiofil, iar Grigore II Ghica Vodă a murit, în 1752, din cauza unei supradoze de opiu. Poetul Daniil Scavin („Daniil cel trist şi mic“, cum îl numea Eminescu) s-a sinucis la Iaşi, în 1837, cu mercur şi opiu. Şi Alexandru Odobescu s-a sinucis, în 1895, cu o supradoză de morfină.

Eminescu şi narcoticele e o conjuncţie care sună, pentru mulţi, a blasfemie. Cât adevăr conţine ea?
Despre Eminescu ştim doar că, în perioada crizei sale neuropsihice, a fost tratat la „Caritas“ de dr. Alexandru Şuţu cu morfină, cloral şi alte substanţe psihotrope. Nu e vorba de „blasfemie“. Iată ce scria G. Călinescu despre acest subiect: „Sub imperiul otrăvii din sânge, Eminescu, delirând, se lăsă în voia halucinaţiilor minţii sale. Poetul petrecu câteva luni de visare dementă euforistică şi viziuni paradiziace, unice clipe de adevărată fericire în viaţa sa zbuciumată“.

Care sunt cei mai spectaculoşi scriitori narcomani?
Nu i-aş numi narcomani, ci narcofili. După părerea lui Adrian Marino, cel care a inaugurat la noi „literatura stupefiantelor“, ca procedeu artistic de factură romantică, a fost Alexandru Macedonski. Influenţat stilistic, dar şi existenţial de Théophile Gautier şi Charles Baudelaire, Macedonski lua pilule de haşiş (vezi nuvela „Visele haşişului“, 1875) şi fuma probabil opiu: „Iar când soseşte-al nopţii miez/ Ce-l urcă-n slava îmbătării,/ Deplin se dă halucinării/ Ce-atunci e singurul său crez,/ Fumându-şi opiumul uitării“ („Rondelul opiumului“, 1920).

Te-ai ocupat mult de toxicomania lui Ion Barbu.
La el este, într-adevăr, vorba de „toxicomanie“. Cazul său este extrem de interesant pentru că poate fi documentat (din scrisori, jurnale, amintiri, articole, poeme). În perioada 1921-1924, în Germania, Barbu a deprins gustul cocainei şi al eterului. Ocazional, el lua droguri împreună cu Tudor Vianu, dar spre deosebire de acesta Ion Barbu a devenit dependent. Cum îşi notează E. Lovinescu în jurnal, Barbu a continuat să se „stupefieze“ şi în Bucureşti, scriind poeme sub influenţa drogurilor (uneori în compania lui Ion Vinea). În august 1924, Barbu intră în criză şi este internat pentru dezintoxicare „la Mărcuţa“. Într-un eseu din 1935, poetul recunoaşte încifrat că Poezia sa se află la mijloc, „strivită“ între Matematică şi Narcoză, care s-au „prelins“ în poezie. Am încercat să-i interpretez unele poeme din această perspectivă. Cel mai spectaculos rezultat l-am obţinut în cazul baladei „Riga Crypto şi lapona Enigel“.

Într-un recent volum despre Mircea Eliade te-ai ocupat şi de experienţele sale narcotice.
Eliade fuma opiu în India, când avea 22-23 de ani. Şi-l procura în China Town din Calcutta. „Simţeam o poftă nebună să las cărţile şi să fumez opium“, nota în jurnal, în 1929. În 1930-1931 fuma canabis indica în ashram-urile cu sihaştrii din nordul Indiei. Pe atunci, Eliade nu mai căuta evadarea în paradisuri artificiale, ca la Calcutta, ci „facilitarea concentrării mentale şi clarificarea meditaţiei“, cum scria el însuşi. În anii ‘40, când era ataşat cultural la ambasada din Lisabona, şi-a tratat o severă depresie psihică luând amfetamine (Pervitin). Unii comentatori (Matei Călinescu, Dan Petrescu) au încercat să interpreteze câteva nuvele fantastice eliadiene („La ţigănci“, „Un om mare“) ca fiind scrise sub influenţa unor halucinogene. Ca istoric al religiilor, Eliade a studiat rolul narcoticelor în cadrul manifestărilor magico-religioase (religii arhaice, şamanism, vrăjitorie).

Afirmi că „deşi au fost unele excepţii, cultura română nu a beneficiat de o literatură propriu-zisă a extazului artificial“. Pe de altă parte, scrii că, în ultima vreme, „curajul de a vorbi despre un viciu tinde să devină o virtute“. Crezi că, în direcţia „literaturii stupefiantelor“, românii au „potenţial“? Crezi că pot recupera scriitorii de astăzi distanţa imensă care îi separă de „tradiţia franceză sau britanică“?
Mircea Cărtărescu a scris în ultimii 20 de ani (în „Levant“, „Orbitor“ etc.) pagini intense de „literatură a stupefiantelor“. În alt registru, mai mulţi scriitori tineri (Alexandru Vakulovski, Dragoş Bucurenci ş.a.) şi-au relatat în romane autobiografice crizele narcotice prin care au trecut. Din altă generaţie, Andrei Codrescu a publicat, de curând, un excelent text confesiv despre experienţele sale cu stupefiante în America perioadei hippie. Dar nu atât pe scriitorii români contemporani îi îndemn să recupereze în zona „literaturii stupefiantelor“, cât pe cei care se ocupă de istoria culturii şi a mentalităţilor. Unele pagini (sau capitole) din istoria literaturii române ar trebui să fie rescrise, ţinându-se cont şi de această perspectivă.

Istoria unei teme 

Andrei Oişteanu a abordat pentru prima dată tema utilizării plantelor psihotrope la geto-daci şi români în Revista de Istorie şi Teorie Literară (3-4, 1988). Studiul a fost preluat de publicaţii de antropologie culturală din Franţa şi Belgia. Îmbogăţit, textul a apărut în volumul „Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească“ (Polirom, 2004).

Experienţele narcotice ale lui Mircea Eliade şi preocupările sale istorico-religioase privind utilizarea halucinogenelor în societăţile arhaice în ve-derea provocării extazului au fost tratate de Oişteanu în volumul „Religie, politică şi mit“ (Polirom, 2007).

Studiul a fost publicat şi în engleză şi poloneză. Opt episoade cu titlul „Scriitorii români şi narcoticele“ au apărut în revista „22“ (mai-iunie, 2008).

Un volum, intitulat „Narcotice la români“, va fi publicat de Andrei Oişteanu la Editura Polirom, la începutul anului 2009.

Cele mai utilizate droguri în cultura română 

În studiul „Scriitorii români şi narcoticele“, A. Oişteanu scrie despre utilizarea diferitelor droguri: marijuana (Cannabis indica), haşiş, opiu, laudanum, morfină, cocaină, mătrăgună (Atropa belladonna), mescalină (extrasă din cactusul peyotl), măselariţă (Hyoscyamus niger), muscariţă (ciuperca psihedelică Amanita muscaria), eter, cloral, passiflorină, pervitin, ketamină etc.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
lucid 24-Iul-2008 23:10
Advertising...
..... de trei parale pentru un subiect asisderea. Chestia cu drogurile nu a prins la romani, ca de altfel in zona temperata, datorita vinulrilor de buna calitate. In nord este flagelul alcoolismului pur si dur, adica tare. Mult mai interesant ar fi deci un studiu asupra relatziei cu vinul a scriitorilor romani - aia mai vechi - si cu vodca a lui Nichita et co.
Edificator e ca nepotul lui Leonea Rautu il ia la studiu pe drogatul Eliade dar uita de Culianu, care, stiu dintr-o sursa serioasa, a fost aproape sigur lichidat datorita nebunestii, dar explicabilei poate pentru un enciclopedist, tentative de a-si depasi limitele interioare folosind drogurile.
2
tiberius 25-Iul-2008 14:14
lucid

daca vreti sa nu va cantonati 'doar' la sursa care v-a expus motivul lichidarii savantului I.P. Culianu, ar trebui sa consultati 'macar' o carte aparuta la Polirom in 2003 si anume " Ian Petru Culianu - Omul si opera ".

Veti vedea sper faptul ca, IPC a fost mult mai plauzibil 'executat' pentru parerile sale politice expuse intre 1988 si 21 Mai 1991, cu privire la Romania si nu numai.
3
andrzej 26-Iul-2008 22:44
Ashtept un raspuns, d-le Patrasconiu
O excludere emotzionala de pe blog? De ce?
Astept raspuns , clarificari si evident scuze publice.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERVIU
 
CELE MAI