Dorel si mesterul Manole

De cind a aparut la televizor, Dorel care bea alcool se chinuie sa ne imbete cu o imagine de pampalau plin de haz.

Fara indoiala, pentru o anume categorie de public, Dorel din reclama la coniac e un simpatic. Cel mai pampalau tip de gasca, fraierul santierului, ciuca mistourilor si bataia de joc a intregului colectiv de oameni ai muncii. Cei care s-au straduit sa faca din Dorel un portret-robot al muncitorului necalificat pus sa joace rolul de saltimbanc de santier, de maimuta buna la toate, au avut o intuitie speciala asupra mentalului colectiv al romanului, pentru care alcoolul ieftin e prilej de stat la taclale si incins o partida de table pe marginea santului sapat pe jumatate si abandonat pe de-a-ntregul.

Acum o vreme, spotul in care ceata de pretenari tragea semnalul de alarma intr-un tren ca sa apuce unul dintre bursuci sa ia o sticla de bautura era amendat de CNA. Corect, numai ca, de la un timp, Dorel a recidivat cu un nou spot, in care e pus sa descarce in zadar o basculanta, doar pentru distractia celorlalti. In final, tot pentru amorul artei de a ride de oameni, soferul smecher ii trinteste in cap, probabil ca bonus, un morman de nisip. Imi imaginez ca in Germania, de exemplu, un spot in care munca e pusa mai prejos de bautura si de amuzament cinic n-ar fi ajuns niciodata pe ecran. Fireste, e profund inutil sa ma lamentez aici si acum. Insa, oricum am da-o, cit timp Dorel santieristul continua sa vinda alcool, e cazul sa ne gindim serios daca nu cumva mesterul Manole mai are ce cauta prin istoria noastra, asa cum l-am apucat pe la scoala. Il vad mai degraba cocotat sus, pe biserica, cu un coniac in mina, jucind table cu Dorel.