Home » International » America » Doctorii americani întocmesc lista morţii: bătrânii şi bolnavii mintal sunt primii sacrificaţi în cazul unei epidemii

Doctorii americani întocmesc lista morţii: bătrânii şi bolnavii mintal sunt primii sacrificaţi în cazul unei epidemii

05 Mai 2008 Ionut Dulamita | 3 comentarii | 6523 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
SUA urmează să decidă pe cine va lăsa să moară în cazul unei epidemii de gripă sau alte dezastre medicale, situaţii în care nu toată lumea poate fi salvată.
 
Persoanele de peste 85 de ani sunt condamnate la moarte în caz de pandemii Sursa: Arhiva Cotidianul
Un grup influent de medici de peste ocean, compus din membri ai unor universităţi prestigioase, agenţii guvernamentale şi militare, a propus o listă neîndurătoare de recomandări privind pacienţii care nu trebuie trataţi în cazuri extreme, de genul pandemiilor, informează Associated Press.

Lista năpăstuiţilor de soartă îi numără pe cei cu şanse slabe de supravieţuire pe termen lung, inclusiv persoane cu vârste peste 85 de ani, oameni cu traumatisme acute, printre care leziuni foarte grave de pe urma accidentelor rutiere şi a schimbului de focuri de armă, pacienţi peste 60 de ani cu arsuri severe, oameni cu boli mintale severe sau cu boli cronice grave, cum ar fi criza cardiacă sau diabetul prost controlat. Proiectul se vrea a fi un ghid pentru spitale, astfel încât „toţi să gândească la fel“ atunci când se confruntă cu o epidemie de gripă sau cu un alt dezastru medical larg răspândit.

Raed Arafat, medicul care a înfiinţat serviciul SMURD, acum subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), spune pentru Cotidianul că asemenea criterii clare de triaj în situaţii de acest gen sunt necesare şi în România. „Conceptul este de a trata şi de a salva cel mai mare număr de oameni, acesta este conceptul de intervenţie în dezastre“, explică el.

Proiectul vrea să asigure că resursele limitate ale spitalelor - atât ventilatoare şi medicamente, cât şi medici şi infirmiere - sunt folosite uniform şi obiectiv. „Dacă un eveniment medical critic, în masă, s-ar întâmpla mâine, numeroşi oameni internaţi ce depind de condiţiile obişnuite de îngrijire medicală pentru supravieţuire ar putea fi privaţi de intervenţii care să-i ţină în viaţă, din cauza deficitului de provizii sau personal“, arată raportul medicilor. Pentru a se pregăti, spitalele ar trebui să desemneze o echipă de triaj, cu rolul de a decide cine va fi sau nu salvat.

Lawrence Gostin, expert legal în sănătate publică, spune însă că aceste recomandări pot încălca legile federale ale discriminării pe criteriul vârstei şi a persoanelor cu dizabilităţi. Urmate până la ultimul punct, asemenea reguli ar exclude îngrijirea celor mai săraci şi dezavantajaţi dintre cetăţeni, ce suferă disproporţionat de pe urma bolilor cronice şi a dizabilităţilor, mai spune el. Pe de altă parte, James Bentley, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Spitalelor din America, spune însă că raportul va ajuta spitalele să-şi configureze propriile planuri de pregătire, fără să urmeze toate sugestiile. În plus, ne explică Raed Arafat, grupul medical trebuie să-l înainteze forurilor internaţionale. „S-ar putea ca anumite organizaţii să nu valideze aceste criterii, să spună: aici trebuie să modificăm un pic, pentru că nu considerăm că e etic sau moral. Nu cred că este forma finală“.

Fondatorul SMURD reclamă probleme mari cu etica în medicina de dezastre, dând şi un exemplu. „Mă duc la un accident şi am patru victime, eu sunt singurul medic. Am doi în stop cardiac şi doi în stare foarte gravă, ce pot intra în stop cardiac. Pe cei doi în stop cardiac îi declar imediat decedaţi şi mă ocup de cei care ar putea să intre în stop cardiac. Când ai un dezastru şi mai multe victime decât posibilităţile tale de a trata, este singura situaţie în care spui: trebuie să fac triaj“, spune medicul român de origine palestiniană.

„În cazul unei pandemii de gripă aviară, toată lumea ştie că nu se va putea – lucru foarte clar pe plan mondial – trata toată lumea. Resursele vor fi sub nevoi“. Iar pacienţii cu probleme foarte grave, continuă el, dacă nu vor fi răpuşi pandemiei, sigur vor muri din cauza afecţiunilor de care suferă. „Atunci medicul spune: eu, cu resursele mele limitate, dau prioritate celor care nu sunt în aceste grupuri. Aceasta nu înseamnă însă că renunţ la aceste grupuri. Dacă am resurse destule îi tratez şi pe ei, dar nu le dau prioritate de tratament“. În ceea ce priveşte România, nu s-au reglementat încă criterii clare în cazul pandemiilor, deşi au fost discutate în Comisia de Urgenţă a MS. „Dar aceasta nu înseamnă că nu avem nevoie de asemenea reglementări“, conchide Arafat.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
Kor 06-Mai-2008 07:30
Legea nescrisa a speciilor...
Nimic nou sub soare. In logica perpetuarii speciei, oamenii urmeaza de milenii o lege nescrisa: In cazul unor dezastre, catastrofe, etc., primii slavati sunt copiii si femeile.
2
ardeleanuII 15-Mai-2008 10:30
BIG BROTHER
Dupa ce au pus mana pe arhivele lui Mengele si a altor medici nazisti, lucru ce le-a permis sa avanseze in salt in tehnicile medicale, acum oficialii americani pun in practica si "clasificari si prioritatzi" de aceeasi inspiratzie... Ce sa ne mai miram, doar si de la "pisiatrii" lui Ceasca de la Poiana Mare au imprumutat concepte "stiintzifice" ce i-a condus la "esperimente" de genul "MKUltra" ! SA FACEM TOTUL ! ...in slujba democratziei, ...TOVARASI !!
3
Sofia Nadejde 15-Sep-2008 13:23
Dar nimic nou sub soare..
Diferente mari nu exista dintre ideologia lui Hitler si aceste indicatii...cu trimiteri bine definite. Semn ca acei consilieri ale dictatorului Hitler sunt cam pe aceleasi lungimi de unda si vin de la aceleasi surse. Numia ca mai sunt niste indicatii acolo, referitoare le niste oaze...de protectie...sa fie parintii lor aciuati acolo ? Chiar oare cine conduce America ? Ca doar nu or fi cei din fata...?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
AMERICA