Discriminez, deci judec

ONG-urile, ca şi pisicile, când n-au ce face, se zgarmănă până le dă sângele. „Atacurile la persoană, insultele, afirmaţiile rasiste, homofobe sau sexiste nu au ce căuta nici în mediul online“, atrag atenţia reprezentanţii Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP) şi cei ai proiectul PHARE „Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă!“, care şi-au propus să creeze un cod deontologic pentru mediul virtual. Aşa să fie! Ce ne facem însă dacă „virtual“ vine de la „vir“, bărbătesc, ca şi „virtute“? Aruncăm la gunoi o limbă, o întreagă istorie doar pentru că e sexistă? „În esenţă, normele cuprinse în el şi codul deontologic vizează evitarea atacurilor discriminatorii şi a prejudecăţilor şi stereotipurilor legate de rasă, vârstă, sex, orientare sexuală, religie, etnie“ etc. În „esenţă“, lucrurile sunt la fel de simple precum Revoluţia franceză: Libertate, Egalitate, Fraternitate. În particular însă, ele încep să se complice cu o ghilotină.

 

Ca posesor de două bloguri, am încercat de la bun început să mă „autoreglementez“ - cum o fac majoritatea şi în viaţa de zi cu zi. Pe vremea mea îi spunea bun-simţ, cuviinţă şi alte asemenea cuvinte demodate, dar astea vor fi fiind chiţibuşării. Să ne ocupăm, aşadar, de fondul problemei: Cum te poţi autoreglementa după un cod stabilit de alţii? Cum să evit discriminarea, câtă vreme orice judecată presupune discriminare, i.e., abilitatea de a face deosebiri între mare şi mic, bine şi rău etc.? Cum pot evita prejudecăţile câtă vreme evit, programatic, dreptul de a judeca? De unde să ştiu unde se termină stereotipurile şi începe, să zicem, Salvadore de Madariaga cu excelenta sa carte „Englishmen, Frenchmen, Spaniards“ sau „Dimensiunea românească a existenţei“ a lui Mircea Vulcănescu? Unde se termină pornografia şi începe, bunăoară, Henry Miller? Unde se termină „Citadela“ lui Saint-Exupery şi începe sexismul? De ce insistă John Stuart Mill că şi opiniile total greşite trebuie ascultate pentru a evita transformarea adevărului în „dogmă moartă“? Dacă „în străinătate demersurile de reglementare a blogurilor au deja o vechime de doi-trei ani“ (nu că s-au finalizat într-un fel), asta înseamnă automat că trebuie să dăm şi noi „copy-paste“? Nu e, în acest caz, „străinătatea“ o prejudecată? Sau o prejudecată despre prejudecăţi e exclusă din principiu? În fine, dar nu în cele din urmă, nu era ideea autocenzurii (în locul cenzurii de stat) visul oricărui regim totalitar?

 

Întreb, nu dau cu parul. Mă îndoiesc, deci discriminez. Discriminez, deci judec.