Dictatura poate veni pe net

nu dictatură, ci de-a dreptul inchisoare. totalitarism total, cum ar veni. dictatura e revolută ca formă de guvernare, dar asta numai pentru că devine inutilă într-o epocă în care supunerea la norme şi constrângeri devine internalizată by default.

mă tem că internetul, departe de a fi forma visată de eliberare (fie ea şi virtuale) ne închide încet-încet într-o reţea a controlului total. la început, internetul oferea iluzia anonimităţii, a unei potenţiale (sau măcar temporare) pierderi de identitate. acum însă se poate şti cu mult mai mult despre un om după traficul său în reţea. nici o armată de securişti nu puteau afla atâtea despre un om. mă întreb dacă nu cumva în curând cărţile de identitate o să conţină un "log" de monitorizare a activităţii virtuale a persoanei. până acum cel puţin gândurile ne rămânea private, acum ele sunt expuse - internetul ne smulge gândurile şi ne forţează exprimarea.

epoca dictaturilor a fost cea a televiziunii. la televizor _primeşti_ informaţie (şi te influenţează, fie că o înghiţi, fie că nu). cu net-ul e o altă treabă--trebuie să _cauţi_, iar oamenii nu caută decât ceea ce îi interesează, iar căutarea asta îi forţează să se exprime într-un fel sau în altul.

de când suntem virtuali, am devenit hipervizibili. era comunicării e un fel de "Epocă de aur" la care nici măcar nu ai şansa să nu subscrii. am devenit nişte panouri publicitare ambulante, fiecare făcându-ne singuri reclamă în speranţa că cineva va cumpăra ce avem de oferit, chiar dacă la mijloc e doar o imagine.

asta e lovitura de graţie pe care ne-o dă internetul--fiecare e înlocuit de imaginea sa. "crima perfectă", cum o numea baudrilard. sub dictatură încă mai puteai să ai secrete şi să fii subversiv. in epoca imaginii şi a fiinţelor digitale (sau digitizate?) subversiunea nu-şi mai are rostul, întrucât numai suprafaţa contează.

nu ştiu de ce, dar m-aş fi aşteptat ca CTP, autorul "omului abţibild", să fi înţeles asta deja. are tristeţea Arhitectului matrix.

Neutrino, esti cam incoerent. Initial spui ca: "la început, internetul oferea iluzia anonimităţii, a unei potenţiale (sau măcar temporare) pierderi de identitate. acum însă se poate şti cu mult mai mult despre un om după traficul său în reţea. nici o armată de securişti nu puteau afla atâtea despre un om", pentru ca la sfarsit sa afirmi ca: "sub dictatură încă mai puteai să ai secrete şi să fii subversiv. in epoca imaginii şi a fiinţelor digitale (sau digitizate?) subversiunea nu-şi mai are rostul, întrucât numai suprafaţa contează."

Hotaraste-te: ori suntem controlati mai rau ca pe vremea lu` ceasca, ori nu mai conteaza nimic, de vreme ce numai suprafata conteaza?

Te intreb, fiindca parerea unanima este ca unele servicii stau foarte atente la postarile de pe bloguri. Intr-adevar, aceasta sursa este formidabil de valoroasa pentru cei care se ocupa de sondarea internautilor, un segment destul de bine reprezentat al societatii active. Pana la urma, conteaza sau nu comnteaza, imaginile noastre, care au devenit asa cum spui tu, niste panouri ambulante care ne-au distrus orice posibilitate de subversiune? Sa inteleg ca am iesit din epoca conspiratiilor si am intrat in epoca maximei transparente? Asta e de bine? Sau e de rau? CTP zice ca-i de bine. Autorul articolului zice ca-i de rau din cauza ca ca pe fondul inflatiei de informatie de pe INTERNET, combinata cu prostia care-i din ce in ce mai agresiva, se poate naste un dictator nicidecum virtual, care sa ne faca viata un iad. Io ti-o spun din pozitia de patit, ca altfel nici nu m-as fi obosit sa-ti raspund! Hahahaha!!!

mă bucur că te-ai obosit să-mi răspunzi, dar nu vad unde (mi-)e incoerenţa.

singurul motiv pentru care se construieşte o reţea este facilitarea controlului asupra nodurilor (punctelor) reţelei. dacă vrei să controlezi o arie (mai restrânsă sau mai largă), primul pas e să construieşti acolo o reţea. dacă vrei să controlezi nişte indivizi, primul pas este să găseşti o metodă ingenioasă de a-i conecta între ei.

omul "conectat" e un om care nu mai poate fi stăpân pe sine, asemeni închiderii unui circuit de curent electric. vrei să străluceşti ca un bec, atunci trebuie să laşi curentul să treacă prin tine (adică să te deschizi acestuia), moment în care reacţiile tale sunt modulate de curentul care te traversează. controlul e, în felul acesta, mult mai subtil, în sensul că nu mai necesită forţă ci îţi provoacă o deschidere aproape automată la control, speculându-ţi-se o anumită caracteristică, adică imaginea ta într-o anumită lumină.

în comunism, nu aveam fiecare o imagine, pentru că aveam secrete pe care nu le dezvăluiam decât celor apropiaţi - doar ei ne cunoşteau "imaginea", acest veritabil mâner de manipulare.

asta am spus şi eu - în reţea suntem mai vulnerabili pentru că ne descoperim aproape by default, fără să vrem. tocmai această hipertransparenţă, venită din dorinţa de interconectivitate şi "informare" ne face o pradă uşoară pentru cei ce urmăresc să ne controleze reacţiile sau să profite de ele. e ca şi cum un dizident din vremea comunismului şi-ar fi orchestrat singur propria supraveghere şi pedepsire (de fapt, convingerea mea este că actele de dizidenţă sub comunism îşi aveau chiar şi atunci partea lor de complicitate liber-consimţită - chiar savuroasă - cu dictatura, statutul de dizident conferind legitimitate dictaturii şi invers).

acum subversiunea chiar nu îşi mai are rostul, de vreme ce serviciile nu se mai chinuie să ne construiască un "profil" - profilul ni-l facem singuri. iar de această imagine (ca împietrire a fiinţei) se poate profita.