Home » Home » Top News » Diaconescu şi Mitrea au decis refacerea tandemului

Diaconescu şi Mitrea au decis refacerea tandemului

03 Feb 2010 | 0 comentarii | 971 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Social-democraţii Cristian Diaconescu şi Miron Mitrea s-au întâlnit, miercuri, cei doi stabilind refacerea "tandemului" negociat iniţial, un anunţ în acest sens urmând a fi făcut joi, la reuniunea Consiliului Naţional, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
 
Fumeaza sanatos ca Mitrea
 Aceleaşi surse au precizat că Diaconescu şi Mitrea au convenit să refacă "tandemul" pe care l-au negociat iniţial, înaintea depunerii candidaturii lui Mitrea la şefia PSD.

Aceleaşi surse au mai precizat că discuţiile dintre Mitrea şi Diaconescu, de miercuri, i-au implicat doar pe cei doi, respectiv relaţiile dintre ei, fără a avea în vedere o eventuală relaţie şi cu gruparea Năstase.

Aceleaşi surse au mai arătat că Mitrea s-a întâlnit, miercuri dimineaţă, la Senat, şi cu vicepreşedintele Ilie Sârbu, dar şi cu liderul PSD Buzău, Ion Vasile, cei trei purtând o discuţie referitoare la Cristian Diaconescu şi la starea de aşteptare creată în legătură cu propria candidatură la şefia PSD, informează Mediafax.

Miron Mitrea a declarat, în urmă cu câteva săptămâni, că îl va sprijini pe Cristian Diaconescu la şefia PSD. Diaconescu a amânat răspunsul la această ofertă până în ultimul moment, ceea ce l-a determinat pe Mitrea să îşi anunţe propria candidatură la preşedinţia partidului. La scurt timp, Cristian Diaconescu şi-a confirmat candidatura. Mitrea a anunţat, în acest context, că nu îşi va retrage candidatura, chiar dacă Diaconescu va candida.

Totodată, Mitrea a anunţat că îl invită pe Adrian Năstase într-o echipă comună, care să reformeze PSD şi să conducă partidul la guvernare până în 2012, scrie Realitatea.Net.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS