Aproape că mi-e frică să scriu despre subiectul Romoşan. E ca şi cum aş da un examen hotărâtor despre prietenul meu. Unul de viaţă şi de moarte. Şi pentru mine, şi pentru el! Şi nici eu, şi nici el nu putem ocoli această încercare. Ne ştim de 35 de ani!
Era poetul rebel al Clujului. I se spunea micul Rimbaud. Pentru tupeul şi ifosele adolescentine îmi venea să-l pocnesc. Pentru poemele sclipitoare, să-l pun să urce pe o piatră de la intrarea în BCU şi să le recite. Câţiva ani am şi avut câteva dintre poeziile sale tăiate dintr-o revistă şi lipite pe peretele din bucătărie. Erau acolo poemele lui Petru Romoşan şi ale regretatului Ion Monoran.
Într-o dimineaţă de ianuarie, la şase dimineaţa, la colţul restaurantului Coroana din Orăştie ne-am întâlnit pe neaşteptate. Amândoi veniserăm cu autobuzele ce coborau de pe văile din jurul Orăştiei.
- Ce faci, Petre?
- Merg la Deva, la Securitate.Vreau să plec din ţară!
- Ce zici, mă?
- Ce, eşti surd? Mă duc la Securitate, la Deva, să cer paşaport să mă car din ţară!
Am făcut paşi pe care îi simt şi astăzi.
Publicitate
Mă şi dor. Nu i-au dat paşaport. Mult mai târziu am aflat că a încercat să fugă. L-au prins. A încercat iar. A ajuns la Budapesta unde, pentru prima dată în anii comunismului, în faţa camerelor de luat vederi, a denunţat nu doar comunismul din România, ci şi pe cel din Ungaria. I-a întrebat pe unguri de ce îi dau înapoi pe românii transfugi, de ce închid ochii la morţii de pe graniţa cu România?
Şi mai târziu, am aflat câte ceva despre întâmplările de la Cluj şi de aşa-zisul scandal Negoiţescu. Nu m-a interesat niciodată, deşi toţi cei care n-au putut să-l suporte ori s-au împiedicat de opera lui sau de Editura Compania au mai adăugat câte ceva şi l-au atacat prosteşte. Chiar au încercat să producă un decont cu picioarele pentru nişte întâmplări din adolescenţă. Tipul acela de judecată cruntă, de tip comunist, tăiat, tranşat, îngropat, adio, altul la rând! Un fel de execuţie proletară de anii ’50, făcută cu propoziţii şi mijloace aparent democratice. Dar tot execuţie! Cine citeşte însă planul de măsuri al celor 3 unităţi ale Securităţii, un veritabil plan de exterminare a lui Petru Romoşan, poate judeca cu mai multă cumpătare. Prin fuga sa din România şi denunţul public de la Budapesta, Petru Romoşan, poetul trăsnit de prin 1972, era în septembrie 1988 un erou. Cred că asta i-a şi adus cele mai mari necazuri! El este între puţinii care au avut curajul să protesteze. Mă refer şi la scriitori, şi la ziarişti, chiar şi la cei care astăzi îl judecă şi apoi ling voluptuos mâinile puterii.
Când s-or descâlci iţele dosarului Negoiţescu poate voi înţelege ceva mai mult despre aventura micului Rimbaud transilvan. Asta dacă apetitul românesc pentru mizerie, scotocit în viaţa privată şi execuţii publice se va prelungi până în cercetarea ştiinţifică. Altfel, nu mă interesează în nici un fel. Şi nici nu pot tolera articole din vârful peniţei, investigaţii cu picioarele şi mai ales demolări ce au aerul unor execuţii comandate. Mai bine nu mai citesc ziare şi nu mai scriu niciodată!
Post Scriptum: Pentru aceste clarificări am amânat articolul colegei noastre. Iar pentru superficialitatea cu care a abordat subiectul şi pentru tevatura provocată de amânarea unei încropeli am propus conducerii grupului Realitatea-Caţavencu renunţarea la serviciile Mirelei Corlăţan!
Amanarea acelei "incropeli" dureaza de 3 ani. Si daca a gresit, un avertisment, o penalizare, o ceva legal ar fi fost mai potrivit pentru situatia data.
Ok.
Si ce va urma, ne veti delecta zilnic cu articole justificative?
Si daca l-ar fi publicat in 2006... ce-ati fi facut, cum ati fi reactionat si de ce?
in logica lui CN faptul ca prietenia de-o viata il face sa il vada altfel pe PM reprezinta o corecta justificare de a nu i se aplica o grila evident "romaneasca" a celor acuzati ca de colaborare cu securitatea. Din nefericire, gestul lui CN se poate incadra simbolic la trafic de influenta, pt ca alti turnatori care au avut cu siguranta si buni prieteni se intampla sa nu il aibe amic pe CN. Astfel, doar ei devin tinte , in timp ce PM merita un ajutor amical. Sa ne mai miram de doveziile de prietenie arate de ION iliescu unoer ex nomenclaturisti doar ca ar fi fost posibil ca si ei sa faca ceva bun in viata lor ?! nu am comentat cu nimic actele turnatoare ale lui PMci doar dubla oca utilizata de CN. iar aici, CN umbla cu ocaua sparta.
Securiştii mei sînt mai buni decît ai voştri - care-s nişte împuţiţi de securişti; iar turnătorii care-mi sînt prieteni, rămîn prietenii mei fiindcă îi ştiu de-o viaţă - nu puteau face rău cuiva, uitaţi-vă la mine!
Securiştii care nu sînt nici ai mei, nici ai duşmanilor mei, au fost de comitet ori nişte scîrbe, după cum reiese din amintirile lor despre "colaboratorii lor". Mai presus de toate, au fost nişte tîmpiţi pe care numai cei mai tîmpiţi ca ei nu i-au putut juca după bunul plac - uitaţi-vă la mine!
Vă spun eu: Cel mai periculos lucru nu era să bei o bere cu un securist, că şi ei erau oameni, le plăcea şi lor "o bere" (de obicei, de 40 de grade). Nu. Cel mai periculos era să nu ştii că era securist. Aşa că eu nu beam bere ori altceva decît cu securiştii pe care-i ştiam, şi care şi ei mă ştiau pe mine. Cînd venea la mine un securist şi mă invita la o bere, se-ntîmpla să nu-l recunosc de la prima vedere, că era conspirat ("acoperit", cum spuneţi voi, acum). Dar puneam mîna la frunte şi ziceam aşa: Domn'e, de unde te cunosc eu pe dumneata? Dacă începea să rîdă - hai, domn'e, că mi-a spus şefu' că asta-i parola matale! - însemna că-l cunoşteam chiar dacă nu-l văzusem niciodată. Aşa eram eu, cunoşteam la securişti - cum alţii, la lubeniţe.
Siguranţa mea la cunoscut securişti venea de-acolo că eu trăiam în ţara mea, cu partidul meu la putere. Cine ce-mi putea face? Dosar bun aveam, pe linie eram, iar cînd mămbătam - înjuram curvele care mă-nşelaseră pe mine-n viaţă, nu conducerea superioară de partid şi de stat. Că ce-mi făcuse mie conducerea? Numa' bine-mi făcuse, datorită grijii sale părinteşti eraum eu ce eram şi nu vreun pîrlit care mătura şpanul la Cugir.
Voi sînteţi tineri, nu ştiţi dar era şi-atunci o viaţă de trăit - pentru băieţi deştepţi, nu pentru fraieri. Să fiţi voi sănătoşi cîţi directori de mari întreprinderi îmi încărcau protbagajul. Degeaba - că şi să fi vrut, de rău nu puteam scrie despre ei, să nu scadă încrederea poporului în conducători.
Dle Nistorescu! Aceasta sinecura pentru "ai nostri" trebuia lichidata de demult. Pentru ca aceasta fraza ii va holba pe multi, care vor spune, aha, ii este frica individului si vrea sa se puna la adapost, le voi spune tuturor ca nu vreo temere m-a determinat sa am aceasta opinie, ci miliardele de lei vechi aruncati pe apa sambetei, doar pentru a se fave jocuri politice in favoarea NESIMTITILOR care nu doresc sa renunte la aceasta jucarie mizerabila, care nu are alta finalitate decat promovarea discordiei si a invrajbirii in societate, in interesul politic al unor TICALOSI! Nu pot avea alte interese deoarece eu sunt fost detinut politic timp de 5 ani, atat sub Dej cat si sub Ceausescu, iar cu Securitatea nu am avut alte relatii in afara aceleia de anchetator-anchetat! Si asta dintr-un motiv foare simplu, deoarece in acele vremuri nu prezentam interes, fiind un simplu muncitor! Abia dupa prima detentie (1958-1963) mi-am continuat studiile absolvind I.P.Bucuresti(1972). Ideea lichidarii CNSAS mi-a venit imediat ce am contientizat inutilitatea lui sociala, si TICALOSIA care il sustine din umbra! In 13-10-2004 publicam in Cotidianul articolul "Bocitoarele" CeNeSaS-ului, pin care ceream lichidarea acestei institutii bugetofage! Si atunci si acum, am sustinut, si sustin, cu tarie ca numai TICALOSII pe care nu-i intereseaza Romania se opun unei asemenea initiative! Am zis unei asemenea initiative, deoarece in ultima decada a lui ianuarie 2009 am transmis o asemenea initiativa, atat la Senat cat si Camera Deputatilor cu Nr. 215/26-01-2009, si respectiv Nr.339/26-01-2009. Tot atunci, acelasi memoriu l-am transmis partidelor parlamentare, astfel: PDL- Nr.6/27-01-2009; PSD-Nr.4/27-01-2009; PNL- Nr.285/27-01-2009; UDMR-Nr.44/27-01-2009, iar Presedintelui Basescu cu Nr.1691/02-02-2009. Eu mi-am facut datoria fata de tara, acum este randul mass-media sa-si faca datoria cerandu-le celor de mai sus sa se exprime fara echivoc fata de tema in discutie,in conditiile crizei!
" Mai bine nu mai citesc ziare şi nu mai scriu niciodată!"
Cea mai buna fraza pe care ai scri-o vreodata.Asa sa faci!!!Si daca se poate renunta si la permisul de conducere.Te rog si sunt sigur ca poti s-o faci.
Nistorescu imi evoca un bolnav de cancer in faza terminala, care, inainte de obstescul sfarsit, se bucura de o remisie inselatoare. Cancerul a debutat cu abandonul las de la EvZ. Halul in care si-a deziluzionat echipa a parut a fi decisiv pentru declinul carierei sale. Invitat in emisiuni televizate, dadea mereu impresia ca era drogat, vorbind impleticit si gasindu-si greu cuvintele, nesarate, nepiperate. Nu multi ar fi mizat pentru un asemenea come-back. Dar cred ca aceasta \"priza\" pe care i-a livrat-o Vantu nu va tine. Si-a planificat, desigur, strategia de rinocer lovit de streche, \"varsat\" intr-un staul cu mioare nevinovate, de pistolar alb scapat de sub control intr-un bar cu negri. Si, deocamdata, pare lozul castigator. Dar, cand nu mai raman miori de luat in corn sau negri de ciuruit, ce-i ramane remisionarului de facut? Cu ce va mai tine Nistorescu audienta? Ma revolta pe lumea asta hotul care striga \"hotii\". Superficialul care isi permite sa descalifice ca superficiala munca exemplara a unui profesionist (Mirela Corlatan). Stiu ca Nistorescu este, vrem, nu vrem, o emblema a presei romanesti. Stiu si ca istoria e adeseori nedreapta. De aceea, poate va trata cu blandete acest episod, asa cum li se iarta multor personalitati scaparile in balarii. Dar, pentru cei care sunt in cunostinta de cauza si se pricep a discerne intre bine si rau, intre just si nedrept, Nistorescu e un rebut. Ca o limuzina de super-lux plecata in tromba din show-room, dar care, o data iesita din garantie, se dezintegreaza.
acest santaj interminabil cu Dosarele Securitatii , si aceasta sursa IMENSA de traficat PUTERE si BANI , trebuie sa se termine cumva, in mod civilizat si european.
..nu se doreste insa, de catre NIMENI , cu adevarat si mai ales de catre nemuritorii din Securitate , mai noi si vechi ....
pai , cum sa renunte ei la asa o colosala parghie de santaj , pe care o au la dispozitie?
.... TOT ei , TOT Politia Politica , care nu a platit absolut cu NIMIC pentru faptele ei mai mult sau mai putin penale , mai mult sau mai putin inumane , mai mult sau mai putin revoltatoare , dupa caz......
.... caci pana acum devoalarea micilor /marilor lasitati ale anonimilor/notoriilor turnatori/colaboratori/rezidenti nu au adus nimic semnificativ in peisajul plin de mizerie umana , durere , puscarii , asasinate si morti la Aiud, Sighet, Canal , Insula Mare a Brailei , Gherla, Ramnicu Sarat, Periprava, etc. , lasat mostenire noua de obsedantul trecut ....
...tatal meu, condamnat politic in '56 , a reusit sa-si vada Dosarul cu putin timp inainte de a se petrece dintre noi, dar inainte ca Legea CNSAS sa intre in functiune ....
..cum a fost posibil? ..simplu, unul din Securistii care-l anchetasera in ’56 i-a facilitat acest lucru , prin fiul sau care lucra tot in Secu, pardon SRI, ... ca un fel de expiere a pacatelor lui personale...ca un fel de pardon ….a murit de cancer la un an dupa…
...si astfel tatal meu si-a vazut dosarul, intr-un oras mic de provincie , cu toate numele in clar , cu date , detalii, etc. ..si a aflat cine la turnat si care erau ''actele dusmanoase la adresa Regimului pe care le comisese si a aflat ca invidia omeneasca a fost baza delatiunii, cum este si azi .......
..si a aflat ca cei mai buni doi prieteni ai lui l-au turnat, benevol …...prieteni cu care jucase fotbal ,de mic, cu care se duse la femei , pana in armata, cu unul din ei chiar a facut armata , iar cu amandoi a lucrat la CFR …..ei , prietenii cei mai buni i-au facut facut delatiuni mizerabile pentru ca ii rodea invidia ca tatal meu avuse nitel mai mult noroc in viata si o bruma de scoala in plus... …si atat!
…..asta nu l-a facut nici mai fericit, nici mai nefericit …..pur si simplu a AFLAT ceea ce de fapt nu DOREA sa stie, cu adevarat ….oricum Damian, unul dintre delatori era mort, iar celalalt, Vasile , a murit scurt timp dupa ce tata a aflat ….asa ca nu a avut ocazia sa mai vorbeasca cu ei. Pe Lumea asta , cel putin... ….
… de aceea sustin ca atat timp cat Dosarele Politiei Politice si ale Securitatii NU au condus si nu vor conduce la condamnarea nici macar a unui singur TORTIONAR sau a unui singur DELATOR, aceasta farsa trebuie sa devina un lucru serios si CNSAS sa lase cercetatorii si istoricii, pe langa cetateni, sa aiba acces liber la documente , sa se publice in extenso si in integrum toate , spun TOATE , listele cu colaboratori … si Parlamentul sa prescrie faptele, caci oricum nu a fost nimeni pedepsit pan aazi si nici nu va fi ……
Abia atunci acest trecut bolnav se va vindeca, abia atunci cei care au constiinta patata vor suferi oprobiul public, cat va fi el, si va fi sufficienta asta pedeapsa : sa-si duca povara , singuri…fara Legea Luxatiei …..care oricum nu invie mortii si nu alina durerile celor ramasi …..ci este doar un instrument politic mizerabil…..
ah, si era sa uit, Poetul Cimpanzeu , acest Tony Trafficante patetic si jegos , sa-si ia talpasita dintre dosarele mortii si calvarului unii neam intreg….ar fi MORAL, cat se poate de moral si reparatoriu ….
Din ce am vazut si comparat articolul lui Corlatean si cele ale lui Vintilescu CNSAS samd pare sa nu fie nici o discrepanta intre ce prezinta Corlatean si ce prezenati dvs. Singurul lucru in plus este declaratia lui Romoşan pe care nu numai ca mnu o cred dar o consider de o ipocrizie lasitate si canalie
O fac şi acum. Mi-este cu mult mai odioasă această minciună de când am aflat că este un trădător de ţară. (…) În legătură cu Negoiţescu mai am de adăugat (fragment protejat).(…) Greşeala pe care mi-o recunosc ar fi aceea că la vârsta aceea, să-i zicem iresponsabilă”
Într-o discuţie din 2006 cu ziarul Cotidianul, Romoşan a spus că „Ion Negoiţescu a fost omul serviciilor externe“.
In atenţia noastră a apărut ca legătură a criticului Ion Negoiţescu (fragment protejat). În anul 1977, când acesta a fost anchetat la propunerea noastră, prin amănuntele date şi modul cum s-a comportat la confruntare, l-a obligat pe cel în cauză să-şi recunoască vinovăţia“.
si ce spune el
Am fost o ţintă a Securităţii
Între 17 şi 18 ani am trecut printr-o perioadă de mare curiozitate experienţială. Sufeream multiple influenţe livreşti. Una dintre problemele mele din epocă era că nu reuşeam să egalez geniul literar al lui Arthur Rimbaud, homosexual notoriu şi tot adolescent. După ştiinţa mea, au fost anchetaţi toţi oamenii din anturajul lui Negoiţescu.
iar in top ramane
Eu n-am fost bătut. Foarte probabil pentru că eram membru al Uniunii Scriitorilor, iar carnetul de membru era mai puternic decât unul de membru de partid. (Cred ca era vorba de altfel de carnet de membru)
Iar faptul ca o critica pe mona Musca el avand un o barna in ochi cerd ca nu mai trebuie mentionat
se facea cu schimbul: azi ma torni tu, miine te torn eu, iar la o adica iesim amindoi de dizidenti, ce mama lu\' ceasca! cind fiecare detine adevarul sau, poate asta sa insemne ca am eradicat minciuna?
"Nu inteleg nimic acesti incapabili, acesti birocrati cu suflete mici,toti acesti ofiteri superiori din armata, vitele din statul -Major care nu merita decat un singur nume:plutonieri!Ati remarcat cum tremura sa-si incovoaie spinarea in fata mea?"(Adolf Hitler)
e subiect de misto pe bloguri - pe blogurile Cotidianului - asa ca, probabil Nistorescu va mai avea de luptat cu sabotajul din interior. garda moare dar nu se preda!
Ceea ce ai facut matale, nene Iancule se numeste delatiune.Ai parat o doamna conducerii, asa cum inainte altii faceau asta in fata securitatii.Cu ce esti mai bun?Frumusetea este ca te si lauzi cu actul tau de eroism, de doua parale.Patria o sa-ti fie vesnic recunoscatoare.
Despre vinovăţie - binenteles atata timp cat mitraliezi o redactie inteaga
eroism - binenteles daca opresti aparitia unui articol cu orice pret
prostie - binenteles ca "eroismul" tau si "vinovatia" sunt pura prostie
Cazul Romosan este insignifiant pentru mine. Subiectul Romosan insa devine deranjant.
Daca in cazul Mona Musca aveam o motivatie, persoana publica investita cu autoritate publica, in acest caz nu vad care este interesul. Ce poate face acest Romosan ? Ce parghii are la indemana ca, din "functia" in care este, sa determine cumva viata mea ? Nici una. Daca nu exista acest tambalau nici nu stiam ca exista un Romosan.
Nu neg interesul celorlalti postatori. Fiecare cu ce'l doare. Dar eu m-am saturat. Lasati fratilor turnatorii intre ei daca nu sunt persoane care sa influenteze agenda publica. sa ne intoarcem la ale noastre. La miile si zecile de mii dintre noi care nu mai avem unde lucra, care ne vedem economiile, daca au existat, cum se subtiaza pe zi ce trece, care ne vedem portofelele cum slabesc din cauza de enterocolita guvernamentala etc.
Pentru a multumi pe unii si pe altii, uite, spun si eu: sa-ti fie rusine Romosan ! E bine !
tipica de presa; adica o "realitate" supradimensionata pentru a deveni "stire fierbinte", lovitura de presa, etc.
ajunge.
in schimb, un articol de zile mari al Alinei Mungiu in Romania Libera, impreuna cu zvonul (aparut in 22, se pare) ca i-ati facut o propunere Alinei Mungiu de colaborare.
ASTA da, lovitura de presa! Cu Alina Mungiu Redactor Sef sau Adj, in prima linie la Coti, se schimba ceva, se intampla ceva concret in mass media! Succes!
... domnule nistorescu? Cum imi recuperez banii platiti in avans pe abonament pentru luna august 2009 domnule nistorescu? Mizerabil si nerusinat esti TOVARASE nistorescu. Tare mi-ar placea sa te scuip, CANALIE. Lingaii care au mai ramas la ziar pot sa-mi stearga si postul si contul, nu mai dau DOI BANI pe quality media din tara asta de kkt. CANALIE AROGANTA!
Romosan nu are absolut nicio semneificatie. Decit in contextyul Cotidianul-Nistorescu.
Sti cu totii ca Nistorescu a CENZURAT un articol - indiferent ce ar spune el. Dna Corlatean pusese si 'parerile' lui Romasan, asa cum sunau ele. Avea dreptul la replica. Deci, nu se facuse nici o munca 'superficiala'. Tevtura a fost creata tocmai de Nistorescu! Totusi, e dreptul unui director sa dea afara pe cine vrea. Doar, sa nu incerce ne prosteasca - nu va reusi.
Ce face dnul Nistorescu e foarte grav. E primul caz public de cenzurare a unui articol din interese personale. Este prima data cind niste jurnalisti sunt demisi nu pentur ca nu respecta planul editorial votat (pentur ca nu exista asa ceva), ci doar din pura dorinta a noului director.
Poate nu este prima incercare de a se albi un colaborator al securitati, au facut-o mai ales cei de la Romania Mare. Romosan nu conteaza absolut deloc - deci, nu exista nici interese politice de a-l 'ingropa'. Daca nu ar fi fost prieten cu Nistorescu, nimeni nu ar fi bagat in seama articolul. Sebastian s-a retras, Musca s-a retras - ambii avind vini mult mai mici. Si un aport in sucietate mult superior. Doar ca nu au fost prieteni cu un director de jurnal si, mai important, au avut mai multa demnitate decit Romosan.
Cred ca 'apararea' lui Romosan in Cotidinasul este o furtuna in paharul de apa, pentur a mentine tirajul cotidianului la nivelul ultimelor luni - desi si-a pierdut mai toti jurnalistii de frunte. Mai cred ca insusi dl Nistorescu isi da seama, din probe, ca Romosan nu poate fi aparat (chestia cu 'fuga reusita' dupa ce statea in lanturi la securitate e antologica!; oricine a trait in Romania lui Ceausescu vede cu achi limpezi minciunile bolborosite de respectivul...), dar CN nu are, in acest moment, alt subiect. Se va lansa in curind in 'anchete' impotriva lui Basescu, dar deocamdata nu are pregatit materialul. Nu va face altceva decit sa repete cele scrise in Ziua.
Batrane vulpoi, dupa ce ca esti viclean mai esti si nesimtit. Ai dat-o afara pe Corlatan pentru ca s-a dus la televizor sa vorbeasca. Justificarile prietenului tau sunt penibile, iar ale tale foarte manipulatoare, cum ai invatat tu sa faci presa de calitate. Orice cacat poate fi intors in favoarea noastra. Mai am si eu o intrebare: Rimbaud de Transilvania s-a jucat si cu funduletzul tau sau doar iti citea versuri ?
pe o criza generala de sa-ti tremure turturoiu', ziaristii de la Coti ne fac o agenda care n-are nimic cu realitatea crunta, in care Baselu ne zice in direct la TVR ca tzara e muribunda (dar poporu o duce bine pt ca inca mai sunt destui sa-l voteze pe matroz, cel din capu' bucatelor in toti acesti ani de adancire in criza!)...
cine e Romosanu? cine e Corlatan? cine e Nistorescu pt tzara asta? n-am raspunsuri pt niciunul...
Valeriu_Florea (06-Aug-2009 10:30) Cum imi sterg contul de pe site... ... domnule nistorescu? Cum imi recuperez banii platiti in avans pe abonament pentru luna
daca esti in nevoi atat de mari incat cativa poli fac diferenta pentru tine, te poate ajuta PDL , stii doar
'' impreuna si la bine si la rau!''
...sau poate facem o cheta pe Forum ca sa nu te mai tangui.
..ba chiar iti dau eu toata suma, da-mi un numar de cont bancar si un nume, atat.
Scriitorul Petru Romosan a fost, fara doar si poate, O VICTIMA a securistilor! Nu exista nicio declaratie data de el impotriva cuiva, NICIUNA! Exista doar un angajament dat pe 29 septembrie 1987, in preziua fugii sotiei sale la Paris. Actul este datat pe 26 septembrie, fapt mai putin important. Este evident ca acesta era pretul platit de Romosan pentru ca sotia sa poata fugi din iadul comunist. Angajamentul semnat de el a ramas un simplu act, FARA NICI UN FEL DE TRADARI! Dovada clara ca el n-avea nimic in comun cu regimul comunist, cu securistii, este ca fuge din tara in august 2007!!! Dupa ce este prins si anchetat, el fuge in septembrie in Ungaria! De acolo da declaratii extrem de dure regimului comunist. Pleaca mai departe la Paris unde ramane o voce extrem de critica regimului comunist.
Extrem de relevant este Planul de masuri luat de securisti impotriva lui Romosan in 1989. Fiind un INAMIC AL REGIMULUI se cauta diverse cai de a-l determina sa se cuminteasca, sa-l timoreze, sa-l compromita, sa-l discrediteze prin intermediul diversilor securisti. O armata de securisti erau prinsi in actiunea de compromitere a lui Romosan. Povestea cu Ion Negoitescu, care i se pune in carca, este luata in calcul de securisti in incercarea de a-l compromite. Exact ceea ce fac acum si vechii securisti, dupa 20 de ani, incercand sa-l prezinte ca un turnator al lui Negoitescu. Aceleasi metode, aceiasi oameni, doar ca alte timpuri!
Concluzie: articolul mirelei corlatan a fost o MIZERIE! Fara niciun fundament, este un articol comandat de securistii care il vor pe Romosan vinovat! De ce a aparut brusc vineri? Simplu, se stia ca vine Nistorescu, prieten cu Romosan. A fost o provocare acel articol, scris cu multa reacredinta, fara deontologie profesionala. Basescienii au sarit in sus ca e vorba de ,,cenzura'', in realitate Nistorescu a oprit un articol nedemn de un jurnalist adevarat. Corlatan a fost data afara in urma prestatiei de la B1TV, unde l-a atacat murdar pe Nistorescu.
Toata povestea miroase urat si nu mai are nici o credibilitate, dupa tot episodul in care bunul prieten si partener de afaceri Nistorescu l-a scos din cacao pe Romosan.
Totusi, nu pot sa observ cum isi motiveaza omul turnatoriile, despre care zice de altfel ca au fost inventate de Securitate, el n-a scris nimic. Deci: saraca nevasta-sa pur si simplu NU MAI PUTEA sa traiasca in Romania si avea nevoie de pasaport. Ca sa vezi ma frate: ea si inca vreo 20 de milioane de romani. Nu toti au oferit insa funduletzul Securitatii. Romosan e un erou, oameni buni, el i-a vrut doar binele nevestei si pentru asta a turnat. Ce naiba nu intelegeti ?
Dle Romosan, de ce nu spuneti pe sleau ca ati fost santajat cu acuzatii de homosexualitate ? Care poate chiar erau adevarate ? Imi place aia de-ati zis-o: nu puteam egala talentul lui Rimbaud, artistul homo. Si ce v-ati zis ? Ia sa ma fac si eu homosexual, poate-mi vine talentul la cap.
Cred ca problema multora pe vremea Securitatii era ca fie au fost prea cacaciosi, fie pur si simplu baetzii stiau la cine sa apeleze - oameni care turnau de placere. Sau ca sa plece nevasta lor in Franta ca nu mai suporta, domnule...
CITITI CE SCRIU http://morar.catavencu.ro/2009/08/05/petru-romosan -si-fuga-lui-in-ungaria/
Spui ca Romosan a turnat. Oti sa prezinti macar o singura DOVADA ca a turnat?
Spui ca Romosan a fost santajat ca era homosexual. Ai vreo DOVADA in sensul asta?
O acuzi pe nevasta lui Romosan ca a plecat nemaiputand trai in Romania anului 1987. Ti se pare greu de crezit? Ce varsta aveai atunci si cu ce te ocupai? Dupa stilul in care scrii nu m-ar mira sa fi fost un tovaras de bine sau ciripitor. Ma insel cumva?
Deci domnu' Nistorescu, abordarea corecta in viziunea personala este preluarea informatiilor deja prezentate publicului in articolul initial al doamnei Corlatan(pe care nu aveati cum sa le ignorati) si diluarea lor infecta cu 3 pagini de miorlaieli ale delatorului, agentului care l-a recrutat si replici scoase din context ale celui turnat.
Oau. Asteptam cu interes sa tratati in acelasi registru:
- Cazul Ridzi - interviu cu fostul ministru in care aceasta ne povesteste cum mama domniei sale e bolnava, interviu cu mama lui Ridzi care nu mai suporta sa vada numele fiicei dat de-a dura la TV, interviu cu patronii firmelor de apartament care au obtinut contractul care ne povestesc ce ministru bun este doamna Ridzi;
-Cazul Nastase - Interviu cu Nastase care-si plange saracia si neamul, interviu cu doamna Nastase care ne povesteste despre cum manca dulceata la Matusa Tamara, interviu cu medicul care a semnat certificatul de deces al doamnei Tamara si a putut constata ca doamana era intr-o forma care-i justifica contul din banca.
Exemplele pot continua.
Apropo, mi se pare ironic ca pe de o parte desconsiderati delatiunile indirecte (agentul avea tot interesul sa le modifice pentru ca stia ca vine Revolutia si se studiaza dosarili), pe de alta parte, in apararea caracterului "domnului" Romosanu ne trageti un raport indirect ce apreciaza smerenia turnatului.
Asta nu-i jurnalism musiu nistorescu, asta e o incercare infantila de manipulare redactata in limba de lemn. Domnul Romosanu (care a scris probabil atat intrebarile cat si raspunsurile) a ratat intrebareile supreme: "De ce recunoasteti abia avum" si "De ce incrancenarea in cazul Mona Musca in conditiile in care aveti acest trecut".
Zilele trecute va intrau viespi in pantaloni. Zilele acestea va intra muste de balegar, atrase de produsul preferat. E ultima zi in care cumpar un Cotidianul (l-am citit zilnic de peste 2 ani). N-am nevoie de articole cutremuratoare ca legionarismul EVREULUI Mihail Sebastian.
Spui ca Romosan n-a raspuns la aceste intrebari:
1.,,De ce recunoasteti abia avum" Mey tovarase, spune-mi si mie unde a recunoscut Romosan colaborarea sa? Dimpotriva, el explica cu amanunte intreaga sa experienta nefericita si contextul in care a semnat acel angajament. De ce MINTI?
2."De ce incrancenarea in cazul Mona Musca in conditiile in care aveti acest trecut". Sarmana mona musca-dana-eva a fost o turnatoare securista cu dovezi date publicitatii. Tupeul ei a fost maxim sa declare ca n-a avut vreo legatura cu securistii, bazandu-se pe faptul ca dosarul ei va ramane pe mai departe ascuns. Romosan n-are nici un ,,trecut'', asa cum insinuezi cu reacredinta! Faptul ca a semnat un angajament inseamna in mintiuca ta ,,trecut''? Esti penibil, mey tovarase!
Al pacino, esti Romosan ? :)))
Ok, sa-ti raspund, bazandu-ma ca ai citit interviul cu Romosan si nu latri ca sa te afli in treaba.
Dovada ca a turnat se afla in actele de la CNSAS. Faptul ca Romosan zice ca nu a facut nu inseamna ca asa si e. Omul recunoaste ca si-a si ales singur numele de cod Robert, ba chiar ca s-a crezut atat de smecher incat sa fenteze el Securitatea. Ma leshi?
Doi: Romosan insusi zice ca a fost agatat de Secu pe treaba cu homosexualitatea. Nu l-am tinut in brate pe Romosan, asa ca n-am dovezi :) Dar: citeste ce zice el de faza cu Rimbaud (a avut o ratacire, tanjea dupa talentul poetului homosexual pe care el nu-l avea) si citeste fragmentul cenzurat de la CNSAS - ale tineretii nebunii. Negoitescu era un homosexual declarat, tinereii din jurul lui erau sau poate doar incercau sa para.
Ca nevasta lui Romosan nu mai putea trai in RO nu mi se pare greu de crezut. Greu de crezut mi se pare cat de jos poti sa cazi ca om si sa te prostituezi informativ pentru un pasaport. La fel ai facut si tu ? Ai turnat ca sa ai carne in farfurie ? Milioane de romani NU au facut-o ! Acum eu ce sa fac, ca tanar vartos ce sunt: sa-l cert pe tata ca nu s-a dus la Securitate ca sa-mi dea mancarica buna cand eram copil ? Sa-l cert ca n-a avut bani sa-mi ia bicicleta ? El de ce n-a turnat ? Altii cum AU PUTUT sa nu ajunga carpe ?
tu esti noul trepadus de serviciu? Vezi ca ai uitat sa raspunzi si la citatul ala indirect cu smerenia, dat ca exemplu al caracterului benign al delatiunilor lui Romosanu, desi ne explica dansii citatele indirecte n-au nici o valoare pentru ca nu-s redactate de manuta lui Romosanu.
Nu va puneti mintea cu imbecilul Al. Pacino.
Individul este un latrator de meserie PeNaL, iesit din celula existenta in subsolul unei cladiri de pe Aviatorilor.
Individul mai arunca laturi pe diverse forumuri sau bl;oguri, sub nickuri precum gazebo, leon, tudor, hendrix, gil, man, etc.
Daca veti cauta, veti putea identifica \\\"productiile\\\" individului si veti putea sa va edificati cu privire la caracterul sau ! Nu-i asa hendrixe, leoane, tudore, gil, etc?
Trec peste injuraturle tale si marlaniile tale, specifice unui securist sadea. Zici ca Romosan ,,s-ar fi prostituat informativ pentru un pasaport''. Este adevarat ca a semnat angajamentul, altfel sotia lui nu primea pasaportul. Intrebare pentru matalutza: in ce a constat ,,prostitutia informativa''? Nu este nevoie sa injuri, te pot intelege si daca faci efortul sa scrii civilizat. Daca nu te poti abtine, injura-ma, nu te lasa!
Al Pacino, cine te-a injurat omule ? Cred ca securistul esti chiar tu, dupa tactica pe care o aplici: nu mai ai argumente si vii cu disimulari, victimizari false :) Vai, m-au batut, m-au injurat. De altfel, cam la fel de securistic a procedat si Nistorescu: sunt o victima, ma urmareste Basexu cu serviciile. Hai gata ca deja vorbesc degeaba cu tine
Baiete, tu nu ma injuri, doar ca ma faci ,,clinic''! Fata de alta fani basescieni esti un adevarat gentleman, mey tovarase! Eu te-am intrebat foarte clar pe ce te bazezi atunci cand afirmi ca Romosan ,,s-a prostituat informativ'' pentru a obtine pasaportul sotiei sale? Inteleg cumva faptul ca nu poti sa raspunzi sau nu vrei sa raspunzi. Stii ca si tacerea este un raspuns, nu-i asa? Altadata, cand mai faci asemenea afirmati hazardate, rauvoitoare, fii pregatit sa dai si un raspuns! Sau te-ai obisnuit sa arunci cu noroi precum idolul matale ba-secu? Hai pa.
Domnule Nistorescu, atitudinea dumneavoastra mi se pare dubioasa. Incercand sa va explicati, dezvaluiti mai multe dacat aflasem pana acum.
Daca nu dadeati aceste explicatii, credeam ca sunteti pur si simplu un capcaun brutal, uneori si partinitor. Dar iata ca acum vreti sa pareti sensibil, introduceti iin ecuatie drama acelor generatii pandite nu numai de securitatea ca paznic, ci si de securitatea corupatoare.
Asa este, lucrurile sunt foarte complicate si cei tineri sau neinteresanti, care n-au fost supusi acelor incerari, care nu au demonstrat ca le pot rezista, nu sunt prea indreptatiti sa judece, mai ales sa-si permita sa fie superficiali, sa dea verdicte. Jurnalista trebuia sa afle acest lucru de la dumneavoastra si, daca sensibilitatea dumneavoastra ar fi reala, ati fi procedat cu tact,
Cum sa va creada cineva duioasele framantari, daca retezati aripile celor la mana d-stra in in cel mai comunist-dictatorial mod ?
Cum sa cred ca si d-stra si Romosan ati fost devastati de mizerabilele timpuri ale securitatii, daca ati atacat-o atat de brutal pe Mona Musca? Ea nu pute fi tot o victima a regimului, ca si Romosan?
Sau poate ca ea s-a sustras controlului sistemului adaptat actualitatii si trebuia pedepsita?
Totusi,
(via bleen)
domnu' nistorescu, cum mai stăm dom'ne cu tiraju? dar cu traficul pe net? ia daţi drumu' la maşina de scris şi citiţi asta:
www.sati.ro/index.php?page=filter_all&s ite_id=92&tip_gr=toate&filter_on_period=3
Nedo,
care cifre, bre, ca acolo nu apar motociclisti, nu ne\'ntereseaza.
Sau vorbesti de culoarea banilor? http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/08/culoarea -banilor.html
sanis (06-Aug-2009 10:37) @cepeca Romosan nu are absolut nicio semneificatie. Decit in contextyul Cotidianul-Nistorescu.
Sti cu totii ca Nistorescu
Articolul Mirelei Corlatean nu a fost cenzurat. Daca era cenzurat nu mai aparea sau daca a aparut i-ar fi lipsit informatii - taiate, inlaturate - semnificative despre cazul in discutie.
A aparut. Au aparut si alte informatii care nu se regasesc in articolul Mirelei. Cine citeste poate analiza. Nu doar valoarea informatiilor puse la dispozitie de ziar, nu doar sustinerea sau nu a celor care au o atitudine fata de subiectul Romosan, ci si o parte a realitatii. Poate ca nu in intregul ei, nici nu se poate, dar macar in sensul de a da noima intregului scandal.
Inclin sa cred ca din cauza copacilor am ajuns sa nu mai vedem padurea. Tu spui de dreptul la replica. Al cui ? Al lui Romosan ? Pentru ce ? Este el o persoana publica intr-o functie de importanta publica sa fie nevoie de un drept la replica ? Nu. Nu suntem in acest regim. Prin articolul Mirelei Corlatan am intrat in domeniul privat, al imaginii private. Iar aici exista o lege care protejeaza o persoana privata de ingerinta publicului in viata personala.
Dupa mine, strict juridic, Mirela Corlatan a savarsit o infractiune. Si-a bagat picioarele in viata privata a unei persoane cu intentia evidenta de a lovi in alta persoana. In Nistorescu. Pentru mine este o treaba clara, murdara, un act mizer de linsaj mediatic.
De aia m-am saturat. Vreau sa citesc Coti fara a da peste rufele murdare ale unora si altora. Coti nu este "Nufarul". Este ziar. Iar daca niste publicisti au hotarat sa transforme ziarul intr-o spelunca am tot dreptul sa cer sa fie trimisi la dracu.
Sper ca de maine, daca nu de poimaine, ziarul sa lase murdaria promovata pe net de un ITMorar, Patrasconiu, Ilie, Avram si altii si sa treaca la treburi serioase.
miss_mytcor (06-Aug-2009 11:34) nu mai plange ,Floreo! daca esti in nevoi atat de mari incat cativa poli fac
@miss_mytcor - In postare ma adresam nominal anumitor persoane. Sa inteleg ca nu esti tov. Nistorescu. Eu mi-am dat numele , prezinta-te LINGAULE. Si pastraza-ti "polii", o sa fie buni la lumanari...CANALIE
Cum tu se pare ca ai toate dovezile pe care nu le au altii si cum dl Romosan se face a nu auzi ce il intreb, poti sa raspunzi in numele lui ce a vrut sa spuna cand a adaugat la informatia ca nu a jucat nici un rol in cazul Ion Negoitescu "informatia" ca rolul l-as fi jucat eu (plus Mircea Dinescu)?
Daca nu poti raspunde, daca ai nevoie de ajutor si tot ati reusit sa il contactati pe dl Victor Achim (pe care te rog sa il saluti din parte-mi), poate il mai contactati o data si il intrebati ce rol am jucat eu in cazul Negoitescu.
In rest, e dreptul dlui Romosan sa isi caute dreptatea impotriva nedreptatilor ce i se fac. Singura conditie este sa nu puna in carca altora lucruri pe care acesti altii nu le-au comis.
Inca doua lucruri/rugaminti:
1. De data asta, chiar m-as bucura sa nu faci pe surdul;
2. Transmite-i dlui Romosan ca ii doresc -- sincer si din tot sufletul -- sa isi dobandeasca, repede si pe deplin, exact dreptatea ce i se cuvine. Nici mai mult, nici mai putin. Ajunsi acolo, ne vom linisti cu toti, si vom avea parte, fiecare, de dreptate ce ni se cuvine. Echitabil, nu?
Altfel nu-mi explic cum poate un om sa cenzureze un articol in anul de gratie 2009, in Romania, tara memra UE!
Domnule Nistorescu, demisia dumneavoastra nu mai este o doar o dorinta a unora, este deja o necesitate.
Plecati si nu va mai intoarceti. Romania nu are nevoie de oameni ca dvs, care o ingroapa zi de zi cu buna stiinta in mocirla intereselor meschine ale unui Vantu, Voiculescu sau Patriciu. Va rugam imperios, lasati-ne!
Sunteti o rusine a acestei tari!!!
Intrati pe HotNew.ro si delectati-va cu un articol care demasca toata mocirla din trustul Realitatea-Catavencu, incepand cu Nistorescu si terminand cu Vantu. O sa va placa, o sa descoperiti dimensiunile escrochieriei "FNI TV" numita pompos Realitatea-Catavencu!!!
cere-i lui Corson scriptul care blocheaza BRATul. altfel dai peste cap statistica Bleenului.
faceti o cheta, astia care-ati plecat cu multi coco si dati-i banii înapoi lui Valeriu Florea. tipul nu intra în profilul standard al cititorilor Coti.
nu aveti suficient har si nu scrieti atat de inteligent incat sa suportam editorial zilnic din partea d-v;daca asta inseamna de acum noua politica editoriala a ziarului,o sa-mi fie din ca in ce mai lehamite sa dau cei2 lei zilnic!pe de alta parte,sigur ca povestea lui rimbo de romania e complexa ca aproape a tuturor informatorilor mai importanti sau mai putin importanti ai epocii,destul de jegoasa de fapt in intimitatea ei.iar evolutia si compania acestui domn la intoarcerea in tara,tipul de carti pe care le editeaza,etc,confirma ipotezele urate.asta e viata,o regret pe s.tache,care ma facea sa rad cand imi venea sa plang.oare ca sa faci liceul la i.l.caragiale in anii 70 trebuia sa ai parinti membrii de partid?da fim seriosi,adina keneres,colega.
Romosanu a explicat cum functiona sistemul diabolic al Securitatii, cum strica viata oamenilor, si cum trauma continua si azi. Foarte multi in pozitii importante in mass-media, politica si mediu de afacere au musca pe caciula, au facut si ei. Sta sa iasa multe dosare de informatori, e clar. Ca pana acuma numai mimica la lustratie am avut. Poate va veni o lustratie mai ca lumea ca deocamdata numai harababura si praf in ochi am vazut
Se știe că la Cotidianul au fost mulți șefi. Mai buni sau mai răi. Mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Mai pricepuți sau mai puțin pricepuți în ale meseriei de gazetar sau de șef de gazetă. Venirea sau plecarea lor n-a stârnit nici un interes.Nici cititorii n-au dat buzna la fiecare venire/plecare de șef.Ba, dimpotrivă, numărul lor s-a subțiat constant și ireversibil.Dar a venit Nistorescu!Cu toate păcatele și cu toate meritele lui.Personajul nu mi-e agreabil, din varii motive, deși nu-mi amintesc să ne fi cunoscut.Noua venire a declanșat o hărmălaie de nedescris. Comentariile sunt de o violență rar întâlnită.Oare acesta este limbajul cititorilor unui ziar de elită, așa cum se pretinde a fi Cotidianul? Nu cumva cei care postează astfel de atacuri nu au citit niciodată acest ziar?Și atunci,cine sunt cei care comentează ce se petrece la Cotidianul?Există un singur răspuns plauzibil:oamenii lui Traian Băsescu.Nu începeți să înjurați, citiți până la capăt.Redacția Cotidianului a fost adăpostul celor năimiți să-l laude pe Băsescu. Bașaca:toți aceștia erau plătiți regește tocmai de cel pe care președintele Băsescu îl amenință de câiva ani că-l bagă la pușcărie.Rău mirositoare morala lăudătorilor președintelui:Băsescu îl acuză pe Vântu că are bani furați, dar pe deontologii și moraliștii Cotidianului nu-i deranjează acest fapt pentru că - nu-i așa?- banii s-au miros. Este limpede că Nistorescu - adversar declarat al lui Traian Băsescu - va scormoni în cuibul de viespi, făcându-le pe unele dintre ele să-și ia zborul în căutare de noi sinecuri.În această situație, deloc plăcută pentru deontologi și moraliști, departamentele de manipulare și intoxicare de la Cotroceni și de la PD-L au intrat în acțiune. Rezultatul se vede:tot mai apaăsat i se cere demisia lui Nistorescu. Restul sunt amănunte. Dacă puteți, contraziceți-mă. Eventual, fără înjuraturi și insulte.
Mai, mai sa-mi dea lacrimile citind aceasta naratiune "miscatoare despre doi bieti baieti plecati in lumea larga. Cum pe Nistorescu nu-l banui c-ar avea imaginatie, cred ca intraga istorie a fost conceputa de acest Romosan. M-am convins, inca o data, ca securistii n-au pic de bun simt. O insailare de minciuni bune de adormit copiii.Dintr-un turnator nerusinat, Nistorescu il transforma intr-un disident valoros. Adevarul este ca acest turnator, la fel ca multi alti falsi refugiati politic, a simulat fuga. In Franta a avut, probabil, misiunea sa toarne tot ceea ce se intampla in randurile intelectualitatii romanesti. Culmea este ca aproape toti erau turnatori si se turnau unii pe altii, ceea ce le-a permis unora sa se metamorfozeze in victime ale securitatii. O minte diabolica a compromis pt multi ani intelectualitatea romaneasca si i-a aratat cu adevarata lor fata. Putini au fost cei care au rezistat tentatiei de a parveni. Apararea lui Romosan de catre Nistorescu mi-a intarit si mai mult convingerea ca amandoi au jucat si joaca in aceeasi echipa, SECURITATEA.
Pai e simplu, eu nu mai cumpar Cotidianul de maine (am amanat decizia pentru ca eram curios sa vad \\\"maretul\\\" articol promis luni de Nistorescu. Articolul a aparut si este penibil pana la scarba.). Banuiesc ca mai sunt si altii care o sa faca acelasi lucru.
Asa ca se vor putea trage 2 concluzii:
a) una normala - (ex)cititorii Cotidianului au remarcat un picaj al continutului (astazi spre exemplu 2 pagini erau acoperite de postari de pe net - asta nu este jurnalistica, apropo, domnul Nistorescu, ati obtinut acordul scriitorilor originali?) si vor actiona in consecinta boicotand starea actuala prin renuntarea la publicatie.
b) una Nistoresciana - ai dracu\\\' infiltrati, ce de ziare cumparau!
Hamir (06-Aug-2009 19:28) Există o logică! Se știe că la Cotidianul au fost mulți șefi. Mai buni sau mai răi.
Aveti o obsesie comuna si dvs si Nistorescu - Basescu. Acum ploua si daca v-as intreba cine este de vina, mi-ati raspunde cu siguranta, Basescu. Ce legatura au doi baieti amarati de la tara care vroiau cu orice pret sa parvina si Basescu. Nu Basescu i-a pus sa devina informatori. Niciodata romanii nu sunt capabili sa-si asume barbateste greselile. Altii sunt de vina. Nimeni n-a fost turnator , toti au fost victime. Cum este posibil sa credem asa ceva. Cunosc in detaliu situatia diasporei romanesti de la Paris. Stiu cum se turnau, stiu cine era organizatoarea actiunilor "vopsite " ale romanilor de acolo. Cumnata mea se ferea de ei , tocmai pt ca sotul ei (un pers. politic si literar important) aflase din surse oficiale ce hram purtau acesti asa-zisi refugiati romani.
Raționamentul meu îi privea pe cei -mulți!- din redacție care erau lăudătorii lui Băsescu. Vreți și nume? Ce ziarist care are măcar un singur strop de respect față de meserie și față de sine aduce laude deșănțate șefului statului?Acesta e rolul presei? Parcă e \"viceversa\". Spuneți că nu Băsescu e de vină că doi băieți amărâți de la țară au vrut să parvină și au devenit turnători. Perfect adevărat, dar Băsescu și-a lămurit legăturile lui cu Securitatea? Adăugați că la Paris erau tot soiul de securiști mascați. Era mai bine la Anvers unde Traian Băsescu era un securit nemascat? Sau trebuie să credem că Securitatea - când l-a trimis pe Băsescu la Anvers - nu și-a trimis omul său acolo?Dacă pretindeți altceva, îmi insultați bruma de inteligență pe care o am și-i insultați pe aproape toți forumiștii.
Valeriu_Florea (06-Aug-2009 15:10) Lingaului... @miss_mytcor - In postare ma adresam nominal anumitor persoane. Sa inteleg ca nu esti
ar insemna sa cobor la nivelul tau de oranjugutan ( marca inregistrata ) , de primat primitiv.
Vezi insa ce caracter mizerabil ,de onanist invederat, ai ! ? Din doua motive :
1. Vorbesti urat cu o femeie , misoginule !
2.Refuzi un gest de caritate, o mana intinsa.
Asta este impardonabil .
Eu nu am scuipat in farfuria ta de cersetor!
Dar, asta este, recunostinta e floare rara!
.... insa daca vad ca vrei neaparat sa iei banii de la Vantu..... s-ar putea sa nu iei decat un.... vant caldicel si sulfuros cu RSH si H2S.
Treci totusi intr-o zi pe la Cabinetul meu medical sa-ti fac un consult GRATIS , un vaccin galinaceu contra aviara gripa, poate si o deparazitare interna, un antihelmintic , contra oxiurilor si limbricilor . Avem si psihiatru .
Domnule Hamir, fiecare dintre noi avem simpatii politice si nu vad de ce sa nu aiba asemenea simpatii si ziaristii. Nu inteleg insa, de ce nu este permis sa ai o parere pozitiva despre seful statului. De ce este permis sa vorbesti ca in Ferentari si sa jignesti pe oricine nu are ideile tale? Si apoi, mi se pare de-a dreptul puerila atitudinea dvs. asemanatoare cu cea a copiilor de la gradinita care raspund" da si el a dat in mine". Ce legatura au turnatoriile lui Morosan si ale lui Nistorescu (informatori sub acoperire) cu misiunea oficiala a unui personaj. Sa stiti ca nu personalul oficial facea informarile catre securitate, ci informatorii gen Romosan.Cei de buna credinta ii primeau in casele lor, iar ei turnau tot ceea ce vedeau sau auzeau. Asta insemna josnicie, micime sufleteasca. Intr-o ambasada, nu ambasadorul este turnatorul, ci vreun sofer sau vreo femeie de serviciu.
Bravo! Individa e o superficiala, o unealta in mana acelei parti din Securitatea de azi care raspunde la comenzile lui Basescu.
N-ar fi fost prima oara cand dadea cu mucii-n fasole. Individa are probleme de intelegere, si trateaza subiecte ce nu le stapaneste!
Un adevarat pericol.
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".