Home » Home » Top News » Deputaţii-jurişti refuză să se pronunţe pe dosarele lui Năstase şi le returnează Parchetului

Deputaţii-jurişti refuză să se pronunţe pe dosarele lui Năstase şi le returnează Parchetului

09 Sep 2008 | 1 comentarii | 1746 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După ce s-au întrecut în a-i aduce elogii la audierile în primul dosar de la DNA, deputaţii din Comisia Juridică au decis să retrimită Parchetului alte două dosare pentru care procurorii cereau aviz de începere a urmăririi penale pentru fostul premier. Motivul invocat: probele Parchetului ar fi lovite de nulitate.
 
Adrian Nastase
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi să trimită cele două dosare ale lui Adrian Năstase înapoi la Parchet, argumentând că probele ajunse la Parlament sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ÎCCJ, deci deputaţii nu au suficiente informaţii pentru a aprecia dacă se impune urmărirea penală, informează NewsIn.

Astfel, deputaţii cer Procurorului General să-i informeze dacă procurorii mai deţin alte probe în afară de cele trimise deja, pe care deputaţii nu le consideră în măsură să le dea informaţii suficiente, acestea fiind lovite de nulitate printr-o decizie a ÎCCJ. Potrivit unor surse din comisie, votul pentru retrimiterea dosarelor a fost de 16 pentru (PSD, PC, PRM şi majoritatea deputaţilor PNL) şi cinci împotrivă, ale reprezentanţilor PD-L şi al lui Gheorghe Gabor, PNL, care a votat altfel decât colegii săi.

Gabor a admis şi public că a votat împotriva retrimiterii dosarelor, dar a lăsat de înţeles că părerea sa este că dosarele sunt politice. "Noi avem de fapt o problemă de conştiinţă: aceea de jurişti, care ne spune că tot ce s-a trimis demonstrează că s-au făcut două dosare politice, dar de fapt avem şi o problemă de conştiinţă a omului politic, care trebuie să răspundă cerinţelor populaţiei care solicită în mod imperativ oamenilor politici egalitatea în faţa legii şi dispariţia imunităţii pe care demnitarii o au", a declarat deputatul liberal, adăugând că el a cerut urmărirea penală.

Vicepreşedintele comisiei juridice, pesedistul Florin Iordache, a susţinut că prin cele două cereri de urmărire penală, DNA "a încercat să introducă în eroare comisia juridică" pentru că probele din dosare au fost declarate nule. Iordache a susţinut că este încă un caz de a instrumenta dosarele politic şi de a crea un eveniment mediatic în condiţiile în care dosarele sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ÎCCJ.

Comisia juridică nu poate stabili dacă pe aceste dosare trebuie începută sau nu urmărirea penală, a mai spus Iordache. "Credem că este fie o rea-voinţă din partea procurorului, fie s-a încercat inducerea în eroare a Parlamentului şi a comisiei, care este foarte grav, toate converg către un singur lucru: DNA nu are probe, nu face decât să disjungă dintr-un dosar în altul, să creeze iluzia că au probe", a adăugat el, sugerând că numai dacă DNA trimite probe noi, Parlamentul trebuie să se pronunţe pe acest cazuri.  "Acestea nu sunt probe. Pe ce să ne pronunţăm? Pe nişte probe nule?", a conchis el.

Deputatul PD-L Daniel Buda susţine că formaţiunea pe care o reprezintă consideră că acele elemente trimise de DNA "justifică plenului să ceară începerea urmăririi penale". "Noi am apreciat că aceste documente sunt suficiente, dar din păcate doar PD-L a avut această părere, nu şi celelalte partide din comisia juridică", a spus el.

Conducerea Camerei Deputaţilor aprobase luni cererea lui Adrian Năstase privind intrarea în posesia copiilor după sesizarea procurorilor referitoare la începerea urmăririi penale în dosarele Zambaccian şi Mătuşa Tamara.

Deputatul Adrian Năstase a cerut Biroului Permanent o copie după sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, joi, 31 iulie, Camerei Deputaţilor, pentru declanşarea urmăririi sale penale în celelalte două dosare.

Năstase invoca faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat deja şi s-a pronunţat asupra nulităţii actelor de procedură penală efectuate în faza premergătoare, întrucât au fost încălcate normele constituţionale de sesizare a instanţei. În context, el susţinea că doreşte să vadă dacă noua cerere a parchetului privind începerea urmăririi penale se bazează pe probe noi. "În aceste condiţii, îmi este foarte greu să apreciez asupra faptelor pentru care se solicită avizul de urmărire penală, dacă probele care se pretind că ar sta la baza solicitării sunt cele care au fost administrate în etapa actelor premergătoare şi dacă în această cauză s-au efectuat în mod direct probe sau au fost ataşate probe din alte dosare, acte procedurale constatate nule de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în solicitarea deputatului PSD Adrian Năstase.    

Procurorii au cerut, pe 4 august, de la Camera Deputaţilor aviz de urmărire penală pentru Adrian Năstase, în dosarul Zambaccian întors de la instanţa supremă la DNA, după ce CCR a stabilit o procedură similară pentru cercetarea foştilor miniştri cu cea pentru miniştrii în funcţie.

De asemenea, Camera a primit, pe 31 iulie, şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie-DNA, prin care se solicită începerea urmăririi penale pentru deputatul PSD Adrian Năstase, în dosarul Mătuşa Tamara.

Camera Deputaţilor a respins, pe 13 august, în sesiune extraordinară o altă cerere a DNA privind începerea urmăririi penale împotriva lui Năstase în dosarul Zambaccian. Năstase rămâne, deocamdată, singurul ministru-parlamentar care beneficiază de imunitate penală, după ce Senatul a decis că procurorii pot începe urmărirea lui Codruţ Şereş şi a lui Paul Păcuraru, iar Miron Mitrea a demisionat din Parlament pentru a putea fi anchetat.

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
evanescentul 09-Sep-2008 22:54
Se impune o schimbare de roluri!
Oameni buni, sa va fie clar, Bombonel nu va fi niciodata cercetat pentru niste termopane si niste chinezarii cumparate din banii matusii Tamara. Si asta nu pentru ca n-ar fi vinovat, ci pentru ca in 2009, Bombo trebuie sa ajunga in finala cu Basescu ca sa-i cante melodia indragita: "traienele nici nu stii cat de mic incepi sa fii!"

Nimic nu iubeste mai mult boborul decat razbunarea. Iar o razbunare a la Bombonel va fi un deliciu pentru boborul amator de circ. Ia imaginati-va ca vom avea un DNA manevrat de Bombonel, iar in rolul lui Bombo o sa-l avem pe Basescu! N`asa ca va fi pasionant? In cazul asta chiar si ziaristii ar trebui sa fie multumiti, caci o eventuala "prigoana" a Basescului va vinde si ziaru`! Hahahaha!!!
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS