Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 03:28
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Debut cu ştaif al Festivalului Naţional de Teatru
Festivalul Naţional de Teatru (FNT) şi-a deschis porţile sâmbătă seară cu săli arhipline.
Spectacolul montat în 1992 de regretatul Jean Luc Lagarce la compania Cie Les Intempestifs a dovedit că scriitura lui Ionesco este încă proaspătă
Chiar dacă este doar ministru interimar, Toader Paleologu a ţinut să fie prezent la tăierea de panglică a festivalului, cu atât mai mult cu cât spectacolul de deschidere a fost unul în franceză, limba sa de suflet, şi nu orice spectacol, ci unul de Eugène Ionesco. „Chiar dacă piesa mea preferată este «Rinocerii», mă bucur să văd în această seară şi «Cântăreaţa cheală». Cred că nici un autor nu este mai potrivit ca Ionesco cu aceste vremuri absurde pe care le trăim“, a pledat ministrul Culturii pentru opera dramaturgului româno-francez de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.
Spectacolul companiei franceze Cie Les Intempestifs este o sărbătoare în sine: o sărbătoare a vieţii. Figură iconică a teatrului francez, Jean-Luc Lagarce a murit de SIDA în 1995. La fel cum Maurice Bejart a închinat coregrafia spectacolului „Ballet for Life“ prietenilor săi Jorge Donn şi Freddie Mercury, răpuşi şi ei tot de SIDA, după moartea lui Lagarce, colaboratorii lui au hotărât să marcheze ziua în care acesta ar fi împlinit 50 de ani prin reluarea spectacolului „Cântăreaţa cheală“ montat de el în 1992. François Berreur, unul dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi, a refăcut identic montarea lui Lagarce, fiind ajutat în tentativa sa şi de faptul că decorul vechiului spectacol nu fusese distrus. Pentru că gloria post-mortem a lui Lagarce a depăşit popularitatea de care se bucura în timpul vieţii, el fiind acum autorul cel mai jucat pe tărâm francez după Shakespeare şi Molière, spectacolul a reînviat din propria cenuşă şi se joacă cu un succes imens peste tot în lume. Reprezentaţiile de la Bucureşti nu au făcut excepţie, publicul savurând din plin întâlnirea dintre doi titani ai teatrului francez: dramaturgul Eugène Ionesco şi dramaturgul şi regizorul Jean-Luc Lagarce.
Şocantele adevăruri cu valoare de axiomă pe care personajele piesei le emit cu rapiditate, că de pildă tavanul e sus şi podeaua e jos sau că săptămâna are şapte zile, au dovedit din nou, dacă mai era cazul, atât genialitatea etern valabilă a lui Ionesco, cât şi pe cea a autorului manualului „Engleza fără profesor“ care l-a inspirat pe dramaturg. Deşi e vorba de o piesă de manual, spectatorii au redescoperit cu o bucurie imensă şi uşor perversă aventurile domnului Smith, englez, şi ale soţiei sale, doamna Smith, englezoaică, a căror locuire într-o casă englezească într-o suburbie englezească din împrejurimile Londrei nu mai poate lăsa nici astăzi, la mai bine de jumătate de secol de la atestarea lor „documentară“, pe nimeni indiferent. Spectacolul companiei Cie Les Intempestifs a fost şi el unul „şcoală“, actorii întrecându-se în partituri excelente care au fost apoi dezbătute pe larg de către oamenii de teatru, la un pahar de vin, la cafeneaua deschisă tocmai în acest scop în sediul UNITER.
Spectacolele de luni la FNT
18.00 ,,Cântăreaţa cheală“, regia Tompa Gabor, Teatrul Naţional din Cluj, Bulandra, Sala Izvor;
18.00 ,,Trei surori“, regia Ada Lupu, Teatrul Naţional Timişoara, TNB, Sala Atelier;
18.30 şi 21.00 ,,Lucia patinează“, regia Radu Afrim, Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Opera Română;
21.00 ,,Furtuna“, regia Cristi Juncu, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul Odeon;
21.00 ,,Krum“, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, TNB, Sala Mare
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
0 comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
TEATRU
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













