Home » COLECTII » Literatura » De la romance la James Bond

LITERATURA

De la romance la James Bond

26 Mai 2009 Andra Matzal | 2 comentarii | 2117 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Sebastian Faulks, următorul autor din Colecţia „Literatura“, a hotărât că vrea să devină romancier citindu-l pe Orwell. Din 1984, când şi-a făcut debutul, a trecut prin multe zone ale ficţiunii, inclusiv prin viaţa imaginară a lui Bond.
 
Sebastian Faulks
Potrivit biografiei pe care, prin interviuri şi editoriale, şi-a construit-o singur, autorul romanului „Engelby“, pe care Cotidianul şi Editura Univers vi-l propun săptămâna viitoare, a vrut, înainte de toate, să se facă taximetrist. Această idee n-a depăşit însă perioada adolescenţei şi nici insistenţele tatălui său care încerca să-i insufle pasiunea pentru o carieră diplomatică nu au funcţionat, Faulks fiind singurul care s-a abătut de la tradiţia familiei sale paterne, în care toţi bărbaţii au devenit avocaţi sau judecători. Se prea poate ca în spatele acestei decizii să fi acţionat, asemenea unui ferment, lecturile şi sesiunile de muzică cu care mama sa i-a făcut cunoştinţă încă din copilărie, iar alegerea i-a fost confirmată de rezultatele excelente care l-au propulsat printre cei mai buni studenţi atunci când studia engleza la Wellington College sau la Cambridge.

Până să-şi facă oficial intrarea în lumea literară britanică, pe care avea să o seducă prin intrigile sale deopotrivă pasionale şi ancorate în analize istorice şi politice, Sebastian Faulks şi-a folosit din plin abilităţile care l-au transformat într-un celebru jurnalist. A scris pentru „Daily Telegraph“ şi „Sunday Telegraph“, iar după apariţia primului său roman - „A Trick of the Light“, publicat în 1984 -, a devenit redactor literar al ziarului „The Independent“. În 1991 renunţa la postul de redactor-şef adjunct al suplimentului „Independent on Sunday“, pentru a face loc beletristicii, însă a continuat să colaboreze cu „The Guardian“ şi cu „The Evening Standard“, dar şi cu BBC Radio 4.

Romanele sale - „Birdsong“ (1993), „Charlotte Gray“ (1998), „On Green Dolphin Street“ (2001) - l-au transformat, prin formula lor în care povestea de dragoste leagă încurcatele şi dramaticele iţe ale conflictelor politice şi ale scenariilor populate cu spioni şi soldaţi care au luptat în războaie, într-un autor extrem de popular. Atât de popular, încât acum doi ani i s-a propus să continue povestea lui James Bond, începută de Ian Fleming. Aşa se face că într-o lună şi jumătate termina „Devil May Care“, publicat în 2008, roman vândut în peste 44.000 de exemplare în doar patru zile de la intrarea în librării. „Engelby“, următorul titlu din Colecţia „Literatura“, este, după cum mărturisea Faulks într-un interviu, „singura carte pe care mi-a făcut plăcere să o scriu“, iar personajul care dă titlul volumului apărut în 2007 este, fără îndoială, unul dintre cei mai bine conturaţi protagonişti din lumea construită de scriitorul britanic. De altfel, Engelby, student la Cambridge, este pretextul perfect pentru a aduce în discuţie orice, de la muzică şi droguri până la politică şi psihiatrie, povestea lui trasând contururile unei întregi categorii sociale, pe care însuşi Faulks a vizitat-o în anii săi de studenţie.
 
Comandă cărţile din colecţia Literatura şi online pe shop.cotidianul.ro

Citeşte şi
clubliteratura.ro
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
Ally 26-Mai-2009 23:20
:)
Cat ma bucuri ca publicati romane paarute recent in strainatate! Multumesc mult!
2
Nikko_Bogdan 28-Mai-2009 16:21
@ Ally
Corect. Subscriu :)
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LITERATURA