Home » Editorial » Editorialisti » De ce s-a sinucis Gică?

De ce s-a sinucis Gică?

16 Noi 2009 Adrian Barbu | 2 comentarii | 2031 vizualizari
Rating:
22 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
De ani buni, Gică contribuie la Produsul Intern Brut în calitate de reprezentant al sectorului privat. Înainte era şi el un mărunt (e vorba de înălţime) funcţionar public care mai beneficia de un pachet de cafea boabe sau de o bancnotă împinsă sub vraful de dosare.
 
Un desen de Ando
Un desen de Ando.
Tranziţia lui Gică de la stat spre propria afacere şi-a purtat roadele: firma nou înfiinţată la care au mai participat pasiv şi alţi băieţi, unul mai deştept decât celălalt, a făcut paşi importanţi într-un segment de industrie metalurgică, până mai deunăzi în proprietatea statului. Treptat, Gică a devenit prosper, a investit în propria clădire de birouri din care a ocupat subsolul şi a închiriat restul la o firmă de protecţie şi pază (firmă care i-a oferit paza în schimbul protecţiei de plată a chiriilor). Cam în aceeaşi perioadă, dar cu alt credit, şi-a mai construit şi o casă pe pământ (când nu ploua). Folosea un Logan de serviciu, maşină reprezentativă pentru milionari timizi şi nebănuiţi de „Capital“ trei sute şi ceva. Beneficiind de anii de creştere economică şi inconştienţă politică, Gică şi-a schimbat şi mai drastic modelul de business.

De la un simplu importator exclusiv de răzătoare de ţelină şi pile fabricate de nemţi în China, în baza unui patent suedez, Gică a investit în propria capacitate de producţie. În scurt timp avea să devină cel mai mare exportator de pile româneşti în mai toată Europa de Vest şi Noua Zeelandă. Îmbrăcat în costume scumpe la patru ace, pe care nu se îndura să le îndepărteze (acele!), devenise un exemplu de reuşită economică şi socială, vorbitor, e drept cam bâlbâit, la toate forumurile de investiţii, fie ele la Davos sau în Pipera. De unde Gică avea înainte un salariu modic (cu mici sporuri de la public, nelipsite în sectorul cu acelaşi nume), a devenit la rândul lui contribuitor la acest stat, deci nu lua, ci dădea: taxa pe un profit în creştere, idem pe venit, contribuţii la asigurări aproape sociale, taxe pe tot felul de valori adăugate, taxa de mediu (toxic), taxe de prevenţie şi şomaj, taxa pe viciul asumat sau inhalat, taxa pentru medicina muncii (la negru) şi tot aşa. Copiii lui Gică însă au plecat din ţară. El suferea de dorul lor, dar ei au preferat dorul de ţară şi nu s-au mai întors. Soţia industriaşului, trecută de primele câteva tinereţi, şi-a deschis la rândul ei un salon de manichiură, model de integrare economică verticală. Nu a fost să fie: în loc să folosească pilele lui Gică, ea a recurs la modelul concurentului.

Dar, pe neaşteptate, din seninul unei dimineţi de toamnă, avea să coboare criza economică şi la Gică. Vesticii începuseră de mai mult timp să-şi muşte ungiile şi cererea de pile a scăzut dramatic. Concurentul lui Gică, ce continua să fie în admiraţia activă a soţiei acestuia, a avut ceva mai mult noroc: pilele lui erau mai mari şi mai potrivite pentru proiectele de infrastructură menite să scoată ţara din criză. Devenit furnizor la stat, se considera fericit comparat cu Gică, ce depindea exclusiv de consumul larg, dar subţiat brusc. Concurentul s-a bucurat şi el prea repede. E drept, el mai producea pentru stat, dar tot atât de nedrept era că acelaşi stat nu-l mai plătea pentru ceea ce el continua să livreze. Gică avea o anume satisfacţie să-şi vadă concurentul la pământ, obligat să plătească fără cruţare sau compensare impozitele reclamate de statul care încasa şi nu mai onora. După câteva runde a renunţat şi Concurentul neloial.

Într-un final, Gică a fost declarat insolvent de o asistentă medicală de zi căreia nu i-a mai putut plăti vaccinul nou contra gripei vechi. Declarat caz social, Gică a recăzut în grija aceluiaşi stat de la care îşi luase primul salariu de funcţionar public. De data asta însă, statul nu mai avea din ce să-l plătească: nici Gică, nici Concurentul, nici foarte mulţi alţii nu mai contribuiau la un produs intern foarte brut şi sec. Vistieria statului a fost transformată în teren de joc pentru copiii foştilor politicieni cu puşculiţe. Poştaşul, care cândva mai aducea ajutorul social şi pensiile special de rare, era şi el în şomaj.

În tot acest timp, economiştii noştri de vază, cu multiple publicaţii, inclusiv scrisorile lor de cititor în ediţia somaleză a lui „The Economist“, căutau soluţii salvatoare. Pentru economia naţională în general, dar şi pentru Gică şi alte patru sute de mii de aventurieri care au legat de destinul lor patru milioane de angajaţi. Revigorarea economiei putea veni numai din investiţia publică, spuneau ei, şi au schiţat într-un final „Proiectul Nero“ (în germană Nabucco), un fel de nou canal pentru antreprenori recidivişti. Un proiect care ar putea ocupa mai multe generaţii, dată fiind amploarea: de la Marea Neagră şi până la Pacific (prin est) finanţat prin colectă publică de copiii lui Gică ajunşi în Columbia.

Prea târziu pentru Gică, ce şi-a luat zilele aruncându-se de la subsolul blocului, motiv de premiu acordat de Salonul de Invenţii de la Geneva ministrului fostei economii.
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
Bogdan DT 16-Noi-2009 23:47
Multumesc, Adrian Barbu!
Gata, sterg de la "Favorites" site-ul Cotidianului. Cine imi va da inapoi minutele pierdute cu citirea acestui articol? Fituica asta electronica pare scrisa si citita la balamuc. Adio si n-am cuvinte!!!!!!!!!!!!!
2
laur22 17-Noi-2009 02:47
adevarul doare
adevarul doare si de aia nu prea vinde bine

daca nu-l suportzi pe Barbu citeste-le pe Krugmann

aceleasi lucruri scrie de barbu le vei gasi in original in engleza in capitolele despre explicarea mecanismelor ce genereaza criza economica.

nema piatza nema productzie .

Sa va regeleze piatza bine mai gaozarilor mai .

Sa va regleze pana-otzi crapa mde foame.

PS in Bucurest rata oficialal a somajului estre sub 2% deci oficial in Bucuresti criza nu exista si tot asa cum nu crede satulul la flamand nici nucuresteanul nu crede la roman .
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIALISTI
 
CELE MAI