Home » Arte & Popcult » Carte » Dan Lungu: “La noi, scriitorul se comportă ca o găină cu ou de aur”

Dan Lungu: “La noi, scriitorul se comportă ca o găină cu ou de aur”

27 Feb 2009 Alina Purcaru | 2 comentarii | 3557 vizualizari
Rating:
23 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După ultimul roman abia intrat în librării, “Cum să uiţi o femeie” (Polirom), scriitorul Dan Lungu, care şi-a ancorat romanul în lumea neoprotestantă, a povestit pentru Cotidianul despre tabieturi, empatia cu femeile şi despre sfaturile pe care i le-a dat un pastor la final de roman.
 
Dan Lungu
Sursa foto: Rompres
Sociolog ca formaţie, Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este cel mai tradus scriitor din tânăra generaţie, autor despre care a început să se vorbească încă de la debutul cu “Raiul găinilor”. Au urmat “Sînt o babă comunistă” (2007, Ed. Polirom), roman care urmează să fie ecranizat de Stere Gulea, şi două volume de proză scurtă, “Băieţi de gaşcă” (2005) şi “Proza cu amănuntul” (2008). Tot la Polirom a coordonat alături de Radu Pavel Gheo volumul colectiv “Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism” (2008). Cărţile lui sunt traduse sau în curs de publicare în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară şi greacă.


Povestiţi-mi când aţi început să vă gândiţi la acest roman, de la ce aţi pornit şi în cât timp l-aţi scris?
Ideea acestui roman a venit pe nesimţite. Nu pot spune că am avut un moment precis în care mi-a picat fisa, ci mai degrabă lucrurile s-au insinuat. Desigur, privind retrospectiv, pot găsi diferite momente pe care acum le-aş numi importante, dar care s-ar fi putut transforma în altceva. Reconstrucţiile au întotdeauna ceva artificial, cred. La modul concret, m-am apucat de roman acum vreo trei ani, într-o vară toridă, la Iaşi. Aveam câteva obsesii şi nici un final. Scriind, lucrurile au început să se închege progresiv şi oarecum imprevizibil. Am continuat, timp de două luni, anul următor, la Villa Marguerite Yourcenar, în Franţa, unde am avut o bursă de scriitor în rezidenţă. Acolo am scris ca apucatul, câte 10-12 ore pe zi, până cădeam stors. Eu nu pot să-mi fac program de lucru, câteva ore zilnic, căci funcţionez în alt regim, de ardere fără rest. Sunt urâcios şi enervant în astfel de momente, însă, din fericire, îmi revin. În fine, ultima parte şi finisajele au fost realizate vara trecută, undeva la marginea Iaşiului, în cabana pe care mă ambiţionez să o construiesc din drepturi de autor. Construcţia nu era şi nu este tocmai gata, nu e chiar comod de locuit, dar liniştea şi atmosfera sunt formidabile. Aşadar, cam trei ani de lucru, cu intermitenţe. Plus caietele de observaţii şi notiţe, pe care le ţin de când mă ştiu.

Sunt părţi în care vă folosiţi de perspectiva feminină pentru a spune povestea. Cum aţi reuşit să intraţi în pielea unei femei? Care au fost cele mai mari dificultăţi şi cum le-aţi rezolvat?
Trebuie să dezamăgesc cititorii şi să spun că nu ştiu cum am făcut, dar că mi-a venit foarte uşor. În fond, e relativ asemănător cu exerciţiul din “Sînt o babă comunistă!”, carte scrisă în întregime la persoana întâi feminin. Cu toată modestia, cred că la capitolul empatie stau destul de bine... Poate că aici e micul secret. Mult mai greu mi-a fost să scriu despre lumea neoprotestantă decât din perspectiva feminină.

În ce credeţi că stă diferenţa dintre felul în care un bărbat abordează tema intimităţii, scriind despre asta la feminin, şi felul în care o face o femeie? V-aţi sfătuit cu cineva pentru pasajele despre modul în care o femeie îşi descoperă corpul, în pubertate?
Asta e o chestiune foarte interesantă. Tot procesul seamănă cu un joc de oglinzi, unde aceeaşi imagine e proiectată mereu în unghiuri diferite. Intimitatea feminină povestită de un bărbat care îşi ia o voce de femeie. E o situaţie de comunicare foarte complicată. Nu m-am sfătuit cu nimeni, însă mi-au fost de mare ajutor notiţele şi observaţiile făcute de-a lungul timpului. În această zonă a romanului am apelat din plin la ele. Viziunea asupra intimităţii feminine nu e masculină, căci nu e a mea, ci e reconstituită pornind de la conversaţii, povestiri, mărturisiri la care am avut acces cu diferite ocazii şi pe care uneori le-am notat cu scrupulozitate. Şi viziunea masculină asupra intimităţii feminine poate fi interesantă, însă nu despre aceasta e vorba aici, astfel încât mi s-a părut normal ca vocea să aparţină unei femei. Desigur, toată această muncă de explorare şi stilizare e făcută de un bărbat, ceea ce înseamnă că pericolul de a falsa e destul de mare. După ce am terminat manuscrisul, l-am dat spre lectură unor persoane de gen feminin şi nu am primit decât reclamaţii minore din partea lor. De asemenea, l-am dat şi unui pastor neoprotestant, ca să evit eventualele erori de doctrină. Nici aici nu au fost inadvertenţe majore.

În ce limbă v-aţi dori prima traducere a acestui roman? În ce ţară credeţi că ar avea cea mai bună receptare?
Hmmm... greu de spus. Cred că francezii ar gusta tema uitării şi explorarea intimităţii feminine, germanii ar aprecia construcţia şi întâmplările din mediul jurnalistic, ţările nordice şi Statele Unite ar putea fi atrase de problema alterităţii religioase, în varianta neoprotestantă, iar ţările din est s-ar putea regăsi în atmosfera de ansamblu. Sunt simple ipoteze, evident. De fapt, indiferent în ce ţară şi în ce limbă apare traducerea, emoţiile şi bucuria sunt aceleaşi. Aceleaşi ca la debut.

Comparativ cu celelalte cărţi pe care le-aţi scris, cum vă raportaţi la această carte? Ce are ea şi n-au celelalte şi invers.
Faţă de romanele anterioare, “Raiul găinilor” şi “Sînt o babă comunistă”, e o schimbare clară de temă. A dispărut problema comunismului. “Cum să uiţi o femeie” se apropie mai mult de prozele scurte, atât de cele din “Proză cu amănuntul”, cât şi de cele din “Băieţi de gaşcă”. Privind cu atenţie, i se văd rădăcinile acolo. Apoi cred că e un roman mai complex şi cu mai multe registre stilistice. Asta nu e valoros în sine, cred că şi simplitatea din “Sînt o babă...” e interesantă şi, mai ales, foarte potrivită cu unidimensionalitatea omului nou aşa cum a fost el construit de regimul comunist, ca efect pervers, şi nu cel clamat propagandistic. Emilia Apostoae reflectă rudimentaritatea totalitarismului prelungit, care a avut timp să schimbe comportamente şi scheme de gândire.

Sub aspectul construcţiei, actualul roman e după modelul panglicii lui Moebius. “Raiul...” e după principiul circulaţiei zvonului, iar “Sînt o babă...” după schema procesului decizional, unde argumentele pro şi contra se confruntă în prezent, apelând în acelaşi timp la rădăcinile lor temporale. Interesant este că toate aceste scheme de construcţie le depistez aposteriori... Altminteri, “Cum să uiţi o femeie” îl simt... cum să spun... foarte al meu şi în acelaşi timp foarte diferit de ceea ce am făcut până acum.

În “Cum să uiţi o femeie” mi se pare că insistaţi, mai mult decât în celelalte, pe intimitate şi interioritate. E şi ludic, şi fotoreportaj social, dar parcă emoţiile îşi fac mai mult loc aici decât în alte cărţi. Sau nu?
Aşa e, aveţi perfectă dreptate. Tot ceea ce e la persoana întâi e focalizat pe interioritate, cu un zoom psihologic, iar capitolele la persoana a treia explorează exterioritatea, socialul, iar ponderea celor două e aproximativ egală. Insist mai mult decât în celelate romane pe emoţii, ceea ce mi s-a mai întâmplat şi în unele proze scurte.

Care au fost părţile care v-au solicitat cel mai mult? Cum vă remontaţi când scrisul se împotmoleşte?
Capitolele referitoare la lumea neoprotestantă. Atunci când le-am scris, nu doar că efortul de documentare a fost foarte mare, dar mă sâcâia şi o frică difuză şi insistentă că pot gafa la fiecare pas. Fiind un cadru relativ necunoscut, îmi puteau scăpa cu uşurinţă detalii semnificative ori le puteam plasa inadecvat. Apoi mă obseda grija să nu jignesc, să nu lovesc aiurea în demnitatea unei minorităţi religioase. Nu am scris aceste capitole ca să-i pun la zid pe pocăiţi, să colportez toate stereotipurile în privinţa lor, ci să-i înţeleg şi să construiesc un personaj puternic, cum sper că a ieşit prezbiterul Set, care are un rol esenţial în traiectoria personajului principal, Andi.

Povestiţi-mi despre descoperirile pe care le-aţi făcut lucrând la acest roman. Au fost convingeri, certitudini despre scris sau despre oameni pe care vi le-aţi revizuit construind această carte?
Am învăţat foarte multe despre toleranţă şi despre curajul de scriitor. Curajul în faţa mea, în primul rând. Cred că a aborda, printre altele, o temă religioasă şi mai ales a explora lumea neoprotestantă românească nu e chiar comod. Iniţial, educaţia mea a fost destul de ostilă la acest gând, a trebuit să lupt un pic cu prejudecăţile şi inerţiile şi, nu ştiu de ce, presimt că razboiul nu s-a sfârşit. În cu totul alt plan, al meseriei, am avut ocazia să meditez asupra construcţiei tensiunii într-un roman, al alternării planurilor şi registrelor stilistice, precum şi al raportului dintre “construit” şi “spontan”.

Aţi avut lecturi publice, sunteţi tradus în multe şi importante limbi şi aţi întâlnit scriitori din alte părţi. Ce aţi descoperit că împărtăşiţi cu autorii străini pe care i-aţi cunoscut şi unde vă despărţiţi? Povestiţi-mi o întâlnire frumoasă cu un scriitor care v-a schimbat un pic ideea despre meseria asta.

Naturaleţea. Lipsa de morgă. La noi, adesea scriitorul se comportă ca o găină cu ou de aur. Multă vreme am crezut că dacă nu poţi avea aere de vedetă, aşa cum mi se întâmplă mie, înseamnă că nu eşti scriitor. Acum, după ce am cunoscut câţiva scriitori foarte mari, parcă m-am mai liniştit... Când l-am vazut pe Peter Esterhazy cu cât firesc m-a întâmpinat şi mi-a vorbit despre traducerea maghiară la “Sînt o babă comunistă!”, mi s-a părut o adevărată lecţie de simplitate, bun-simţ şi curiozitate intelectuală.

La Iaşi aţi adunat un grup de scriitori pe care i-aţi şcolit într-ale scrisului. Cum? Ce i-aţi învăţat despre asta? Ce i-aţi spune unui începător care vine şi vă povesteşte că vrea să scrie. Ce ar trebui să ştie? Ce ar putea să înveţe?
Dacă vă referiţi la Club 8, unde sunt doar iniţiatorul, lucrurile nu stau deloc aşa. Eram un grup de prieteni sau cunoscuţi cu afinităţi estetice, de vârste foarte diferite, care încercam să construim un microclimat prielnic literaturii într-un timp al goanei după privatizare şi într-un Iaşi prăfuit şi anchilozat. Eu personal nu am şcolit pe nimeni într-ale literaturii, dimpotrivă, am învăţat foarte multe de la un O. Nimigean sau Radu Andriescu, de pildă. Atmosfera a fost una de excepţie. Imaginaţi-vă adunaţi laolaltă, pe lângă cei pomeniţi, pe Constantin Acosmei, Şerban Alexandru, Michael Astner, Emil Brumaru, Mariana Codruţ, Horaţiu Decuble, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, Antonio Patraş, Dan Sociu, Lucian Dan Teodorovici ş.a.

Dacă ar fi să dau vreun sfat unui începator, acesta ar fi să citească multă literatură de bună calitate şi să discute cu alţii despre ea.

 

 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
mariah 27-Feb-2009 17:07
unde sunt tinerii scriitori?
Poate sa-mi raspunda cineva ?Ce sanse au tinerii scriitori sa fie publicati? Ce sanse au sa fie cunoscuti?
Ce se intelege prin tanar scriitor: in jurul varstei de 50 de ani? Cred ca este ca peste tot: fara pile nu ai nicio sansa!
2
27-Feb-2009 18:30
cred mai degraba altceva
pentru mariah:
cred ca tuturor celor care se simt frustrati le e foarte convenabila supozitia: lumea e rea, fara pile n-ai sanse, eu sunt bun dar nu ma vede nimeni. cred ca un pic mai multa modestie si un efort mai mare de a te analiza pe tine insuti ar fi foarte binevenite.
sunt multi tineri scriitori, adica sub treizeci de ani, care au aparut in ultimii ani si au publicat la edituri mari. multi debutanti. e rizibil sa mai sustii astazi teza lumii rele care nu te vrea...
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI