Home » Bani & Afaceri » Business News » Dacă străinii nu vin cu banii, BNR îi va obliga să-şi vândă băncile din România

Dacă străinii nu vin cu banii, BNR îi va obliga să-şi vândă băncile din România

24 Mai 2009 Daniel Oanta | 0 comentarii | 5964 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit din România s-au angajat ca, în următoarele 30 de zile, să transmită scrisori explicite de angajament bilateral privind păstrarea expunerii pe piaţa internă şi, de la caz la caz, să suplimenteze capitalul subsidiarelor. BNR îşi ia măsuri suplimentare de siguranţă
 
Mugur Isarescu
Foto: Timi Slicaru
Băncile străine care nu-şi respectă promisiunile de finanţare şi care nu recapitalizează instituţiile de credit pe care le deţin în România, conform cerinţelor Băncii Naţionale, ar putea fi obligate, la limită, să-şi vândă acţiunile. Măsura a fost anunţată de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, şi face parte dintr-un proiect de act normativ. „Cred că nu este o decizie optimă cea a taxei «Robin Hood» (supraimpozitarea profiturilor obţinute de băncile străine enunţată de premierul Boc-n.red.), în primul rând pentru că ar însemna o încălcare a libertăţii contului de capital la care România a prescris ca precondiţie de aderare la UE. O asemenea taxă nu ar face decât să pună gaz pe foc şi ar îndepărta şi mai tare băncile din ţară. În schimb, aşa cum v-am arătat, dacă Legislativul, Parlamentul, va răspunde la propunerea BNR de a îi da acesteia puteri sporite, în sensul de a cere băncilor recapitalizare şi dacă ele nu fac acest lucru să poată BNR să schimbe managementul şi, la limită, acţionariatul băncilor, atunci putem obţine, pe o altă cale, un efect similar“, a afirmat economistul-şef al BNR într-o prezentare care a avut loc la Târgu-Mureş. „Este vorba mai exact despre faptul că, dacă acţionarii nu pot sau nu vor să procedeze la recapitalizare, atunci ei să poată fi obligaţi să-şi vândă acţiunile celor care pot şi doresc să o facă“, a precizat Lazea pentru Cotidianul.

Cele nouă grupuri bancare străine prezente în România au confirmat, la întâlnirea de la Bruxelles de săptămâna trecută cu CE, FMI şi BNR, majorarea preventivă a ratei de adecvare a capitalului minim al subsidiarelor de la 8 la 10% pe durata programului de împrumut şi menţinerea angajamentelor de finanţare. Potrivit şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, băncile vor trebui să aducă a doua tranşă din recapitalizările cerute în urma testelor de stres până în martie 2010, în condiţiile în care prima etapă va avea loc până în septembrie 2009, iar suma totală se ridică la un miliard de euro.

„La Bruxelles am discutat cu băncile, pe lângă recapitalizari, menţinerea expunerii totale pe România, pe parcursul programului, şi am avut rezultate pozitive. Băncile vor trimite scrisori de confirmare către BNR în următoarele 30 de zile“, a precizat oficialul FMI.

Tocmai din cauza faptului că acest tip de scrisori nu pot avea un caracter formal, Banca Naţională doreşte să se asigure că are la dispoziţie pârghii extinse de control asupra băncilor care operează în România. Directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat pentru Cotidianul că există deja reglementări care permit Băncii Naţionale să acţioneze împotriva băncilor ce nu se supun regulamentelor - de la schimbarea managementului şi, în final, la preluarea controlului asupra băncii -, în noul proiect fiind vorba doar despre o extindere a acestora. În Ordonanţa de Urgenţă nr. 202 din 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, „preluarea“ controlului este definită drept toate situaţiile în care, fără a deţine un titlu de proprietate, o persoană fizică sau juridică are posibilitatea de a dispune, în orice mod, cu privire la bunuri, fără a obţine o aprobare prealabilă din partea proprietarului de drept sau de a influenţa în orice mod persoane sau entităţi desemnate ori alte persoane fizice sau juridice.

De asemenea, în legislaţia privind supravegherea prudenţială se arată că „Banca Naţională a României ia, în cazuri de urgenţă, orice măsuri preventive necesare protejării intereselor deponenţilor, investitorilor şi ale altor persoane care beneficiază de serviciile furnizate de instituţia de credit“.
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BUSINESS NEWS
 
Vrei un business la cheie?
Grija noastra principala este ca produsul DANNY DONUTS sa se deosebeasaca de produsele similare prezente pe piata, prin forma, continut si prezentare, de aceea calitatea se regaseste in tot ceea ce facem, incepand cu selectarea atenta a ingredientelor folosite ,pana la tehnologiea si utilajele de [detalii]