Home » Stiinta & Tehnologie » IT&C » D3000, cel mai nou DSLR “mic” de la Nikon

D3000, cel mai nou DSLR “mic” de la Nikon

10 Noi 2009 Adrian Holerga | 0 comentarii | 3663 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Noul “entry-level” de la Nikon, înlocuiește cu succes predecesorul D40. Deși producătorul nu a inclus pentru acest model funcțiile de “live-view” sau de filmare, acesta se ridică la așteptările unui DSLR din clasă superioară, la dimensiuni reduse.
 
Nikon D3000
Nikon D3000
Faţă de predecesorul său, D3000 vine cu un senzor considerabil îmbunătăţit de 10,2 megapixeli, un ecran de 3 inch cu o rezoluţie de 230.000 de pixeli ce oferă o vizibilitate suficientă şi în condiţii de lumină puternică, noi posibilităţi de retuş asupra fotografiilor direct din cameră şi un sistem de focalizare îmbunătăţit, cu 11 puncte de măsurare a luminii.
 
Dimensiunile camerei sunt mici. Cu cele 485 de grame, este unul dintre cele mai mici DSLR-uri de pe piaţă. Cu toate acestea, camera îţi dă impresia unui aparat cu o construcţie solidă.
 
Nikon D3000 suportă toate obiectivele Nikkor. Factorul de mărire, datorită senzorului, este de 1,5X faţă de echivalentul pe 35 mm. Deoarece camera nu are un motor de focalizare intern, autofocalizarea este posibilă doar cu obiective AF-S şi AF-I, care au motor de focalizare propriu, celelalte tipuri de obiective putând fi folosite doar cu focalizare manuală.
 
Ca şi toate celelalte camere foto din această categorie, precum şi cele semiprofesionale, modelul dispune de un blitz integrat cu un număr director de 12 metri la ISO 100. Pentru o putere mai mare şi o funcţionalitate sporită, este recomandată utilizarea unui blitz extern ataşat, camera fiind dotată cu patina pentru blitz.
 
În partea din spate, ecranul de 3 inch ocupă cea mai mare parte. Butoanele au fost simplificate, nefiind dotat cu funcţiile de filmare sau „Live-Vew”, butoanele aferente lipsesc, dând o impresie mult mai simplistă faţă de modelele superioare. Ecranul poate fi folosit astfel doar pentru vizualizarea setărilor, a meniului sau a fotografiilor după înregistrare.
 
Setările de bază, precum calitatea imaginii, ISO, tipul de focalizare sau temperatura de culoare, pot fi ajustate prin simpla apăsare a butonului de mărire, situat în stânga jos, lângă ecran.
 
Calitatea imaginii este bună pe ansamblu, culorile sunt bine saturate, constrastul este un pic cam ridicat, iar zgomotul de imagine este bine controlat, obţinându-se rezultate foarte bune, până la ISO 1600. La valoarea de 3.200 zgomotul devine mai evident, dar imaginile sunt de asemenea utilizabile.
 
Camera este dedicată începătorilor, nu se pot emite pretenţii de performanţă, mai ales la un preţ de la 1.750 de lei. Totuşi, imaginile fiind de o calitate impresionantă, iar timpul de răspuns destul de bun, împreună cu unele obiective superioare ar putea face faţă şi unor utilizatori mai pretenţioşi.
 
 
Părţile bune: Sistem de focalizare cu 11 puncte, uşor de folosit, calitate foarte bună a imaginii, rezultate foarte bune la ISO ridicat
Părţile negative: Lipsa capturii imaginilor video şi a “live-view-ului”, timp de răspuns un pic cam lung.
 


Comparaţia detaliată a imaginilor o puteţi vedea aici, alături de alte teste.

 

Click pe foto pentru detalii.

 

 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
IT&C