Home » Home » Reportaj » Cursuri gratuite cu banii strânşi din donaţii: Şcoală pentru părinţi

Cursuri gratuite cu banii strânşi din donaţii: Şcoală pentru părinţi

06 Oct 2009 Viorel Ilisoi | 1 comentarii | 2410 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Ţăranii din mai multe sate lovite anul trecut de inundaţii s-au ales, pe lângă tot felul de ajutoare, şi cu nişte cursuri gratuite de parenting. La şcoala pentru părinţi ei învaţă cum să renunţe la străvechiul principiu „Eu te-am făcut, eu te omor“ şi să îşi educe copiii prin metode moderne.
 
Printre lectiile de parenting se invata si faptul ca bataia nu rezolva nimic
Printre lectiile de parenting se invata si faptul ca bataia nu rezolva nimic
Lespezi e o comună din Iaşi - cum treci Siretul spre Paşcani, cu apă rea şi lemne pe sponci -, de care s-a auzit numai anul trecut, când râul a intrat în sat şi a pus douăsprezece case la pământ, de tot, iar pe altele şaizeci le-a trântit într-o rână. Reporteri de televiziune, băgaţi în apă până la brâu, au transmis prăbuşirea caselor, chirpici cu chirpici, şi toată ţara a trăit potopul în direct, chiar şi mulţi localnici care s-au refugiat în casele de pe deal, la cumetri, beau bere şi se uitau la televizor cum se căzneau jandarmii să-i culeagă de pe acoperişuri pe vecinii surprinşi de puhoi. „Ce nenorocire a mai fost, Doamne, Doamne! O săptămână n-am mai schimbat postul, am şi uitat de telecomandă”, îşi aminteşte vânzătorul de la cârciuma din centru şi se apucă de recuperat, că tot nu are muşterii, sărind de la un post la altul.
 
În zilele acelea de restrişte, televiziunea Realitatea a făcut o chetă - teledon i se spune - şi a strâns, în total, 1.200.000 de dolari. Banii s-au dus toţi la UNICEF România. UNICEF a cumpărat alimente, haine, jucării, cărţi pentru sinistraţi. Camioane cu ajutoare au ajuns şi în Lespezi când Siretul şi-a supt apele înapoi între maluri. Dar oamenii aveau şi alte nevoi. De pildă, să înveţe cum să-şi crească bine copiii, ca la carte, fără să-i mai pocnească ori să-i pună la corvezi în gospodărie. UNICEF a finanţat Fundaţia Holt România cu 70.000 de dolari, din donaţii, pentru un program de parenting, un fel de şcoală pentru părinţi, în 18 localităţi afectate de inundaţii.
 
Şcoala pentru părinţi din Lespezi e în sala de consiliu de la primărie, o casă centenară proaspăt trasă în termopan şi gresie, cu veceul în curte. În jurul mesei ovale stau unsprezece femei şi un bărbat, toţi ochi şi urechi la cele două profesoare, îşi notează în caiete noutăţile, ascultă întrebările şi ridică mâna ca să răspundă. Bărbatul e agentul principal de poliţie Ciprian Ţimpău. Stă chiar în faţa clasei, ca premianţii. S-a înscris la cursul de parenting fiindcă peste puţin timp va deveni tată şi nu i-ar strica, şi-a zis el, să ştie cum să-şi educe copilul fără violenţă. Deja e convins, după numai câteva ore de curs, că bătaia nu e ruptă din rai, cum cred mai toţi în Lespezi. A şi învăţat câteva din încăpătorul registru al blândeţii.
 
Să zicem că micuţul varsă lapte pe mochetă, toarnă nisip în toaletă sau trage milieul de pe televizor - cursanţii aleg dintr-un castron bileţele cu astfel de teme. Ce e de făcut? Părinţii află că, puşi într-o asemenea situaţie, au cinci căi de a evita o reacţie violentă. Cel mai la îndemână pentru un părinte e să respire adânc de trei ori şi să numere până la zece. Asta îi dă timp de gândire şi poate evita un răspuns impulsiv. A doua metodă e să facă trei paşi înapoi. Trei, să încerce să trateze situaţia cu umor. Patru, să facă puţină mişcare. Să se plimbe prin parc, să alerge, să facă gimnastică. Şi a cincea metodă e „Sună un prieten“. Vorbeşti cu el despre boroboaţa copilului, mai ales dacă ai minute gratis, până îţi trece supărarea. „Cu bătaia nu rezolvăm nimica“, concluzionează educatoarea. „Nu, nu, nu“, răspund cursanţii în cor.
 
Printre caiete şi cărţi de parenting, pe masa din sala de consiliu sunt farfurii cu fursecuri şi sucuri. În sate sărace precum Teiu şi Cotnari, femeile au venit la cursuri întâi pentru gustărică şi suculeţ, apoi a început să le placă şcoala asta pe care n-ar fi dat doi bani. Însă în Lespezi femeile au venit convinse de asistenta socială Ana Pleşca. Acum, în pragul pensiei, fosta contabilă care făcea statele de plată la fabrica de mobilă din Paşcani şi-a descoperit vocaţia didactică şi lecţiile ei despre cum să fii un părinte bun au devenit cele mai aşteptate evenimente în comună.
 
Ana Pleşca e mămoasă, are un fel de a te privi care te face să te simţi copil şi la 40 de ani. Vorbeşte frumos şi limpede, e în stare să te facă să pricepi şi cele mai complicate teorii. Aşa le-a adus pe mame la cursurile ei, după ce ea însăşi s-a format ca educator parental. Femeile spuneau: „Ce să ne înveţi? Adică noi nu ştim să ne creştem copiii? Dar părinţii noştri cum ne-au crescut? Lasă, că unde dă mama, creşte“. „Doamna Ana a reuşit să ne facă să ne întrebăm: oare e bine ce facem? Oare ne creştem bine copiii? Şi aşa am venit la cursuri“, spune Mirela Dolhascanu.
 
Cursurile sunt benevole. Vin mai ales părinţii care nu ar avea neapărat nevoie de ele. Madelina Apostol, femeia de serviciu de la şcoală, şi-a crescut băiatul cum a crezut ea că e mai bine, a ajuns student la Iaşi. Acum ea învaţă parentingul că poate îi va folosi când îşi va creşte nepoţii. Dar anumiţi părinţi care-şi ţin copiii cu apă, paie şi bătaie ar trebui obligaţi să le urmeze, crede Ana Pleşca. Ea, ca asistent social, ştie câte lacrimi curg în fiecare casă, chiar mai bine decât poliţia, fiindcă oamenii nu se duc la post să reclame. Sătenii care nu vin la cursuri spun că parentingul ăsta e un moft. Nişte bani cheltuiţi pe nimic. „Mai bine ne cumpăra materiale să ne facem casele la loc“, spun ei.
 
Liliana are 39 de ani. E îndesată, are mâini puternice şi muncite, de lucrător forestier. E singură. De bărbatul ei nu mai ştie nici dacă mai trăieşte. Era un beţiv, bine că a plecat. A rămas de vreo zece cu trei copii şi i-a crescut singură numai din alocaţiile copiilor, din ajutorul social şi din ajutorul pentru familie monoparentală. În total, fix 435 de lei noi. Şi pe lângă copiii ei mai creşte şi pe un nepot. Mama lui s-a spânzurat, iar taică-su, fratele Lilianei, bate pietrele şi bea de stinge pe undeva prin Arad, nici de el nu mai ştie nimic de ani de zile. N-a vrut să-l dea pe nepot la casa de copii. „Unde mănâncă patru guri, mănâncă şi-a cincea“, le-a spus ea celor de la primărie veniţi să facă ancheta socială şi i-a rugat să nu-i ia băiatul. Fiindcă toţi o ştiau de femeie vrednică, nu i l-au luat. Acum nepotul îi spune mamă.
 
Când ajungem la Liliana, copiii tocmai mănâncă la amiază: cartofi prăjiţi cu cârnaţi şi salată de varză. Femeia şi cei patru copii locuiesc toţi într-o căsuţă cu o singură odaie şi o tindă. În odaie sunt două paturi - unul pentru băieţi, altul pentru fete -, masa şi o noptieră pe care stă televizorul, iar tinda ţine loc de bucătărie. Acolo e şi maşina de spălat, un aparat pentru care Liliana a muncit cu ziua doi ani la rând. Dacă s-ar strica maşina de spălat, ar suferi ca şi cum i s-ar îmbolnăvi un copil. În căsuţa în care nu prea ai loc să te mişti nu vezi un fir de praf, ai zice că se află cu totul într-o maşină de spălat imensă care o clăteşte din oră în oră şi o parfumează. Copiii, strânşi lângă mama lor ca puii pe lângă cloşcă, sunt şi ei îmbrăcaţi ca de serbare. În casa Lilianei Aiordăchioaiei sărăcia şi mizeria se despart brusc şi definitiv.
 
Ana-Maria, fata mai mare, râde: „Noroc cu inundaţiile astea, că am fost şi noi într-o tabără la munte“. A intrat la cel mai bun liceu din Paşcani, are nevoie de 200 de lei pe lună pentru naveta cu microbuzul. „Dacă nu intră în programul ăla, bani pentru liceu, ce-o să mă fac oare cu ea? Cum o să o ţin în şcoală?“, se întreabă îngrijorată mama. „Ce ar trebui să fac când o văd că plânge de teamă că va pierde liceul? Să fac trei paşi în spate? Să alerg prin parc? Să sun un prieten. Nu. Voi munci cu ziua şi o voi ajuta să termine şcoala.“
 
Ana-Maria o îmbrăţişează. Ştie că mama ei nu se va da bătută. De fapt, vor munci împreună ca şi până acum. Contrar indicaţiilor din manualul bunului părinte, copiii Lilianei, între 9 şi 15 ani, muncesc la câmp, la lemne, în grădină, îngrijesc animalele. Au o vacă, un câine şi o pisică. Au şi o căruţă hodorogită, fără cal, o mai cere câte un vecin pe câţiva lei pe zi. Fiecare munceşte după puteri. Numai cel mic e scutit un timp de muncă. Obraznicul s-a căţărat în copac după mâţă, a căzut şi şi-a rupt o mână. Acum o ţine legată de gât, în ghips. Altul în locul lui ar fi mâncat şi-o bătaie.
 
Educaţie de import
 
Programul de educaţie parentală se desfăşoară în România din anul 2001 după un model preluat şi adaptat la realităţile româneşti de la organizaţia Birth to Three, cu sediul în Eugene, Oregon, SUA, organizaţie cu o experienţă de peste 30 de ani de activitate în acest domeniu. Fundaţia Holt România colaborează cu Birth to Three din anul 1998 şi a beneficiat din partea acesteia de monitorizare şi formare în dezvoltarea programului de educaţie parentală. Fundaţia Holt România a folosit în totalitate setul de materiale de educaţie parentală al Birth to Three şi a obţinut dreptul de a folosi, traduce, adapta şi edita aceste materiale.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
schemeloto.ro 06-Oct-2009 23:07
Pe timp de criza joaca la Loto 6/49
Pe timp de criza jucati la Loto 6/49:
http://www.schemeloto.ro
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
REPORTAJ
 
CELE MAI