Home » Arte & Popcult » Cum se scrie un roman despre o sfântă la bordel

Cum se scrie un roman despre o sfântă la bordel

31 Mai 2009 Andra Matzal | 0 comentarii | 1386 vizualizari
Rating:
16 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Editura Vellant a publicat recent “Sora Katiei”, romanul pe care Andres Barba l-a scris, după cum a povestit într-un interviu pentru cotidianul.ro, printre prostituate. Deşi presa l-a etichetat drept un Almodovar într-ale literaturii, Barba spune că se simte mai aproape de Lars von Trier-ul din “Breaking the Waves”.
 
Andres Barba
foto: Gabriel Bălănescu
Are 34 de ani, este scriitor, profesor şi jurnalist la “El Pais”, iar în “Sora Katiei”, romanul proaspăt tradus în limba română de Luminiţa Voina-Răuţ, construieşte neaşteptat de credibil o lume pusă în mişcare de femei. Fie că este vorba despre protagonista care, deşi fără nume, dă titlul romanului, o adolescentă “la limita dintre sfinţenie şi idioţenie”, sau chiar despre Katia, cea care renunţă la tejgheaua băcăniei pentru clubul de strip-tease pentru a face rost de bani să plece după un iubit de-o vară, nu ai nici o secundă senzaţia că Barba a aplicat vreo reţetă. Acelaşi lucru se verifică şi când naratorul schimbă punctul de vedere, trecând la mama care-şi împarte viaţa între prostituţie şi tv, via braţele iubitului măcelar, la bunica a cărei memorie e în plină descompunere.

“Mă duceam într-un bordel foarte aproape de casă, unde stăteam toată ziua scriind la o masă”

Apărută în 2001, “Sora Katiei” este cea de-a doua carte a lui Barba - prima a publicat-o la 20 de ani -, iar în spatele ei stă o lungă perioadă de documentare la persoana întâi. “Acest roman a fost scris într-un bordel,” spune Barba zâmbind când îl întreb cum şi-a făcut “temele”. “În acel moment fusesem nevoit să mă mut cu părinţii mei şi nu aveam un loc unde să scriu, aşa că mă duceam într-un bordel foarte aproape de casă, unde stăteam toată ziua scriind la o masă. Devenisem un alt personaj din casă. Un observator şi în acelaşi timp eram foarte bun prieten cu fetele. Multă vreme am avut foarte multe prietene prostituate, mai ales că vreo doi ani am lucrat şi ca băiat de companie. Femeile sunau la această agenţie, iar eu le însoţeam la cină, în oraş, şi aşa mai departe”, îşi aminteşte scriitorul. O parte dintre femeile de la bordel ştiau că aveau printre ele un scriitor pentru care erau modele vii şi, după cum spune Barba, le plăcea la nebunie statutul de muză. “Câteva dintre ele au şi citit cartea, dar nu prea le-a plăcut pentru că se aşteptau la ceva mai fantastic, pe când realismul nu le-a fost pe plac”, recunoaşte scriitorul care, printre altele, a publicat un eseu despre pornografie.

Ce-i drept, acest detaliu din “the making of” explică într-o oarecare măsură strategiile prin care ficţiunea reproduce credibil secvenţe de realitate, atâta vreme cât, o spune şi autorul, “într-o oarecare măsură, ar fi imposibil să spui o viaţă ca asta la persoana întâi dacă nu ai trecut prin aceste lucruri. Pe de altă parte, chiar dacă ai trăit pe propria piele, eşti de multe ori incapabil să reflectezi asupra ta pentru că legătura ta sentimentală cu aceste experienţe este foarte puternică. E nevoie de un soi de distanţă intermediară”, crede Barba, pentru care literatura a rămas mereu preocuparea constantă, celelalte fiind într-un fel derivate.

“Sora Katiei este într-o anumită măsură inumană sau infraumană “

Ce l-a interesat cel mai mult când a început să scrie această carte a fost să pună pe picioare un personaj care să nu progreseze deloc, în ciuda tuturor stimulilor care ar putea-o face să derapeze. Soluţia a fost intrarea în scenă a surorii Katiei, “un amestec de sfântă şi idioată, în sensul în care sfinţenia şi idioţenia sunt zone limitrofe, care reuşeşte să perceapă doar latură frumoasă a vieţii şi să aibă numai reacţii pozitive la adresa lumii. Percepe răul, dar nu-l poate înţelege. Singurul lucru care o face să acţioneze este frumuseţea, manifestată inclusiv prin forme pe care societatea le consideră pervertite. De pildă, Katia face filme porno, dar când sora ei vede aceste filme, nu vede decât ce corp frumos are Katia. Nu dilemele afective, sexuale şi morale o afectează”, explică Barba, punctând: “Este cineva care, într-o anumită măsură, este inumană sau infraumană, iar cel mai mult îmi place această ambiguitate: cum un personaj clar inferior poate fi în acelaşi timp superior?”.

În acelaşi timp nu este vorba despre vreo sfinţenie după canoanele religioase, atâta vreme cât adolescenta care nu-şi doreşte decât să întâlnească un străin care să-i ofere un suc de roşii, indiferent cât ar costa, nu simte nici o dorinţă de apropiere atunci când predicatorul John Trevor încearcă să o aducă pe calea lui Isus. “Sora Katiei este cumva o creatură anterioară religiei, o creatură premorală. Religia este necesară ca lege doar atunci când există conştiinţa ambiguităţii şi a discrepanţei dintre dorinţele şi acţiunile noastre. Pentru ea nu există nici un conflict moral, dorinţele ei sunt şi acţiunile ei. De aceea nu are nici nume, pentru că, până la urmă, nu este un personaj uman”, îşi susţine Barba personajul, adăugând că personajul predicatorului cu nume de artist era singurul care ar fi putut-o confrunta pe adolescentă cu o religie oficială. “M-a interesat ce putea să înţeleagă şi ce nu un astfel de personaj. Înţelege Psalmii, care sunt o adoraţie afirmativă, dar nu înţelege poruncile pentru că nu cunoaşte disocierea voinţă-realitate.”

“Mă apăr de recurenţa absurdă a analogiei cu Almodovar”

Tocmai această premisă o apropie pe protagonistă de eroina din “Breaking the Waves”, este de acord autorul, deşi criticii s-au îngrămădit să-i traseze o genealogie în marea familie feminină din filmele lui Almodovar. După cum nu era greu de anticipat, pe spaniol îl deranjează această etichetă: “Cred că este fraza tipică pe care, din păcate, cineva a spus-o la un moment dat din motive comerciale. Totul a pornit de la jurnalişti, chiar şi eu sunt jurnalist, şi ştiu că este un fenomen obişnuit să repeţi genul acesta de frază. E suficient ca cineva să spună la un moment dat Almodovar, iar eu acum trebuie să mă apăr de recurenţa absurdă a acestei analogii. De fapt, nu cred că avem vreo legătură”, concluzionează autorul. Rămânând în zona cinematografiei, romanul lui Andres Barba a fost adaptat de regizoarea olandeză Mijke de Gong într-un film. Atâta vreme cât, dincolo de intrigă, volumul spaniolului mizează pe efectul unor strategii specifice textului, era de aşteptat ca mai multe lucruri esenţile cărţii să nu poată fi transpuse. “Acest roman porneşte de la un personaj care nu are nume, nici descriere fizică, nu ştim aproape nimic despre ea şi tot ceea ce se întâmplă în jurul ei se vede prin ochii ei. Într-un film trebuie să vezi un chip şi asta schimbă cu totul naturaleţea poveştii. Îmi amintesc şi acum că, prima oară când am vorbit cu regizoarea, i-am spus că mi-ar plăcea să nu apară chipul protagonistei. Şi acum o mai aud râzând”, povesteşte Andres Barba.

“Pornografia este genul cel mai leneş“

“La recta intencion” (2002), “Ahora tocad musica de baile” (2004), “Versiones de Teresa” (2006) şi “Las manos pequenas” (2008), celelalte romane ale sale, reiau cam aceleaşi teme: corpul, boala şi familia, respectiv interacţiunile dintre aceste sfere. Pe Barba îl interesează corpul atâta vreme cât vede în el “locul întâlnirilor şi al neînţelegerilor” şi, dincolo de exerciţiile de ficţiune pe care le face în jurul acestei teme, tratează indirect problema corporalităţii în eseul “La ceremonia del porno”, un text de filozofia imaginii aplicate la specia pornografiei. “Nu este vorba despre o speculaţie, despre ce este şi ce nu este pornografia, pentru că în realitate toţi ştim să recunoaştem pornografia imediat şi de aceea mi se pare o abordare lipsită de sens. Este mai curând o investigare a ceea ce căutăm când vedem pornografie, a ceea ce aflăm despre noi consumând pornografie şi a ceea ce suntem când o întâlnim. De ce o considerăm periculoasă. Toată lumea are propria pornografie care, prin excelenţă, este genul cel mai leneş. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne aşeză şi să privim. Dar în realitate este şi genul cel mai exigent. Se aşteaptă de la noi să ne excităm şi să avem orgasm. Nici un alt gen nu cere o reacţie aşa lesne observabilă pentru a triumfa. Este interesant să vezi ce informaţii despre noi dobândim când vedem pornografie şi că avem un anume tip de reacţii specifice în cadrul acestei relaţii nu cu o persoană, ci cu o imagine care funcţionează totodată ca oglindă,” explică scriitorul-jurnalist.

Cât despre proiectele în desfăşurare, Barba lucrează deja la un roman despre tema râsului şi implicit despre clovni, dar şi la un eseu despre China şi Olimpiada de la Pekin, pentru care deocamdată se află în stadiul de documentare, întorcându-se la textele clasice.

“Eroarea constantă a Occidentului este de a judeca Orientul în termeni occidentali. Trebuie să le aplicăm termenii lor dacă vrem să îi înţelegem şi, dacă vrem să înţelegem cu adevărat şi chestiuni care ţin de drepturile omului din acel spaţiu, ar trebui să le revizuim pentru că aplicăm nişte valori care nu există în Orient.”

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI