Home » Editorial » Invitati » Cum poate să ducă apa urciorul spart?

Cum poate să ducă apa urciorul spart?

14 Oct 2009 Adrian Barbu | 3 comentarii | 1830 vizualizari
Rating:
18 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Văzută de afară, România este o ţară din Europa de Sud-Est, într-o continua frământare politică, fără lideri carismatici pentru o partidă de tenis privată pe parcursul unei reuniuni la vârf. Excepţia o făcea cândva Petre Roman inclusiv în emisiunile televiziunii franceze, dar sunt deja douăzeci de ani de atunci.
 
În rest, România împărtăşeşte soarta ţărilor emergente, percepută ba în sus, ba în dizgraţie, în funcţie de cotaţiile de zonă şi de dobânzile menite să compenseze carenţe de sistem. În măsura în care forţa de muncă este docilă, costurile avantajoase şi impozitele atractive, companiile occidentale pot descoperi Clujul, Ploieştiul, Braşovul, Timişoara sau Bucureştiul. În general, stilul de viaţă este plăcut, restaurantele rămân deschise până târziu, vinurile locale sunt din ce în ce mai rafinate şi portofoliul ofertei culturale este satisfăcător spre foarte bine.
 
Fireşte că viziunea din avion şi cea de la sol diferă. În ciuda bunelor intenţii, solul atrage percepţii superioare spre propriul nivel, la cel al amestecului noroios din care este constituit. Probleme sunt la tot colţul şi rezolvările nu urmează tocmai o logică carteziană. Nu avem nici o vină şi cu atât mai puţin vreo responsabilitate. Există o permanentă obsesie a conspiraţiei, plecată de la nivel mondial spre periferie, deci judeţ, stradă şi intrare de bloc, reambalată cu ingenuitate şi indigenizată în funcţie de propria nevoie de victimizare. „Ne merităm soarta şi şefii“, ceea ce presupune că există o soartă paneuropeană pe care nu o putem schimba, iar şefii ne sunt daţi indiferent de ce am alege. Exportăm mături de nuiele fără prospect pentru că le-am uitat modul de întrebuinţare.
 
În schimb consumăm „reality show-ul“ politic în detrimentul propriei ficţiuni. E drept, protagoniştii programelor de televiziune nu sunt actori profesionişti, ci politicieni amatori. Tot ce e amator e presupus a fi sincer şi plauzibil. Creduli şi naivi, seară de seară, le jertfim timpul nostru limitat biologic aruncându-ne în tranşee partizane. Ceea ce este unic în România este continuitatea focului, oră de oră, săptămână de săptămână, an de an, indiferent de preşedinte, guvern sau miniştri. Inconsecvenţi notorii, îi urmărim cu consecvenţă. Talentul mediatic este discriminantul modernităţii, efectivitatea acţiunii rămâne irelevantă. Cui îi mai pasă, doar alegem oameni simpatici cu verb.
 
Obişnuiţi cu forfota, nu putem căuta stabilitate. Şi nici nu cred că o vom avea vreodată. Iubim conflictul, prioritatea simultană de dreapta şi de stânga, devotamentul sprinţar şi loialitatea recondiţionată. Oferta corespunde cererii, cu alte cuvinte, politicul ne oferă ceea ce ne dorim. Luăm poziţie internă în fiecare zi pentru şi contra, dar şi viceversa, avem un aport intensiv şi individual la producţia de adrenalină. Politica televizată a devenit un joc electronic de masă pentru adulţi români privaţi de monotonia unei democraţii occidentale prea obositoare pe care par să nu şi-o mai dorească. La urma urmei, tot omul o ştie: criza vine din Occident!
 
În aceste condiţii, nu e de mirare că şi guvernanţii ne-au descoperit setea pentru consolele de joc. Evident că există mai multe „branduri“ de
console cu trei sau patru litere, dar regulile şi accesoriile seamănă. Se câştigă la puncte şi când ţi-e lumea mai dragă prin „knock-out“. Cine ştie câştigă şi… cine nu ştie plăteşte ca să ştie data viitoare.
 
Ca atare, strategiile guvernanţilor se încadrează în partide succesive de şah. Miza par a fi atragerea şi consumul propriu de resurse, mai puţin crearea lor. Acest din urmă proces e mult prea complicat şi de o cursă prea lungă. „Carpe diem“, acum şi aici.
Şi totuşi, criza economică suprapusă peste criza de nervi poate pune la încercare puterea anticipativă a mutărilor. Radicalizarea jocului, fie el şi numai de şah, evoluează uneori rapid spre ruleta rusească. Aici însă, numărul de încercări este relativ limitat. Fireşte, nici o problemă atât timp cât jocul rămâne virtual, la o tâmplă imaginară…
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
Fantoma lui Maniu 14-Oct-2009 23:35
La fel de bun
... ca pe vremuri la Europa Libera...
2
Periscop 15-Oct-2009 01:15
Ai incurcat-o
Te da Nistorescu afara. Te-ai legat inclusiv de \"zgomotele\" produse de televiziunea lui Vantu.
3
Roxana Macrin 18-Oct-2009 14:10
Risipa de lumina, de vorbe si de gunoi
Fantoma lui Maniu (14-Oct-2009 23:35)
La fel de bun
... ca pe vremuri la Europa Libera... Toata copilaria mea am auzit o fraza: “Suntem o generatie de sacrificiu ! “
Niciodata nu am inteles bine, la care dintre genaratii se refereau?
La generatia bunicilor mei?
Morti sau raniti pe front, refugiati de nu stiu cate ori, ramasi fara avere, persecutati, mancati de porcii mistreti in padurile din Siberia, unde oricum ar fi murit de foame si de frig…
La generatia parintilor mei?
A caror copilarie marcata de sfarsitul unui razboi, a lipsei de afectiune a parintilor, i-a aruncat direct intr-o viata de familie traita in cea mai mare parte in comunism. Acel comunism care ne-a omorat intelegerea uimitorului fenomen ca visurile pot deveni realitate. Acel comunism care ne-a transformat intr-un popor cu tulburari de afectivitate. De fapt acesta a fost si este problema noastra principala.
Anul 1967, anul interzicerii avorturilor in Romania, a fost inceputul sfarsitului.
Cine a putut fi atat de diabolic incat sa vrea sa ne dezbine pana intr-atat incat si iubirea sa ne fie interzisa, sa ramanem chiar singuri pe lume, sa devenim maxim de vulnerabili, ca sa putem fi mai simplu de controlat?
Frica unei sarcini nedorite a creat o ruptura definitiva intre soti, frustrare si insingurare.
Generatia mea?
Copilaria si tineretea am petrecut-o in acel comunism si povestile ca dintr-un film de groaza ale bunicilor. Ce am invatat noi de la parintii nostri ingenunchiati de un sistem si straini unul de altul?
Ce face generatia mea cu copii si adolescentii zilelor noaste. Le dau haotic dreptul la libertate. Acea libertate pe care nu am avut-o noi timp de atatea generatii.
De aceea facem risipa! Risipa de lumina, de vorbe si de gunoi!
Aceasta este ce vedem peste tot: pe strada si mai ales in mass media.
Nu cred ca putem face nimic alceva decat sa asteptam rabdatori echilibrarea balantei, a viitoarelor 3 generatii, care sa redescopere in sens invers, toate valorile pierdute rand pe rand de noi…

Roxana Macrin
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INVITATI
 
CELE MAI