Home » Societate » Cum dispare o grădiniţă

Cum dispare o grădiniţă

08 Mai 2008 Iuliana Gatej | 3 comentarii | 3509 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În plină criză a locurilor în grădiniţe, o astfel de instituţie chiar din buricul Capitalei e pe cale să se desfiinţeze, deşi are doi „tutori“: inspectoratul şcolar şi o firmă privată.
 
La sediul din Strada Arghezi au ramas cladirile in paragina, iar copiii au fost mutati in alt sediu din motive de securitate
La sediul din Strada Arghezi au ramas cladirile in paragina, iar copiii au fost mutati in alt sediu din motive de securitate.Sursa: Tudor Vintiloiu
Hârtie igienică pe post de şerveţele, conserve la prânz şi vorbe în loc de jucării. Acestea sunt condiţiile în care vieţuiesc copiii dintr-o grădiniţă din centrul Bucureştiului. Este vorba de cea cu sediul în zona Pieţei Rosetti din Bucureşti, de lângă Teatrul Naţional. Grădiniţa are mai puţin de 60 de copii şi „e oarecum în ilegalitate. Nu mai este sub tutela inspectoratului, dar nici privată nu este“, spune inspectorul pentru învăţământul preşcolar de la sectorul 2, Gherghina Fleisch, care a lucrat şi ea ca educatoare până anul trecut la această unitate. În 2005 - 2006 au început problemele mai grave.

„S-a aprobat un plan de şcolarizare de la 100 de copii la 75, iar în anul următor au fost 60 de preşcolari. Sunt şase suplinitoare necalificate, una calificată, plus încă una în curs de calificare. Educatoarele au plecat, neştiind ce se va întâmpla cu această grădiniţă. Singura educatoare era directoarea, care acum şi-a dat demisia“, spune inspectoarea.

Părinţii nemulţumiţi au asaltat cu reclamaţii instituţiile statului: „Materialele didactice nu există, obligaţia noastră de a plăti opţionalele (n.r., limba engleză, dans etc.) şi hrana, chiar în cazul în care copilul lipseşte de la grădiniţă. Mâncarea pare a fi chiar sub preţul plăţii de 9 lei/zi. Din motive de economie, asistenta medicală îndeplineşte şi funcţia de administrator, fiind mai greu de găsit în caz de nevoie, dumneaei plecând să facă aprovizionarea“, au scris aceştia în memoriul adresat Inspectoratului Şcolar Bucureşti, Ministerului Educaţiei, Direcţiei pentru Drepturile Copilului şi Agenţiei pentru Asigurarea Calităţii.

Unul dintre părinţi spune că şi-a dus copilul la grădiniţă educat şi s-a trezit cu el acasă timorat. „Copilul meu crede că are probleme. E un haos în acea grădiniţă. Suplinitoarea nu are experienţă, s-a pus la mintea lui, îl ignoră la lecţii, l-a umilit şi l-a bătut “, a povestit pentru Cotidianul Eugen Staicu, părintele unui copil de 5 ani. Grădiniţa funcţionează dinainte de anii ’50 în două imobile din Strada Tudor Arghezi, donate statului de către o familie de evrei şi a ajuns în subordinea Oficiului Farmaceutic.

După ’89, Oficiul nu a dorit să o predea Ministerului Învăţământului. Astfel, ea a avut o dublă subordonare: unitatea în sine şi personalul administrativ erau plătite de Oficiu, care a fost privatizat şi a devenit Centrofarm, iar personalul didactic, de minister. „Acum câţiva ani, toate unităţile de învăţământ au trecut la administraţia locală, iar primarul Neculai Onţanu s-a oferit să plătească utilităţile şi salariile, dar nu au acceptat cei de la Centrofarm“, spune inspectorul şcolar al sectorului 2.

Aşa a ajuns grădiniţa un hibrid unic: în reţeaua de grădiniţe de stat, dar în proprietatea Centrofarm, care ar trebui să îi asigure toată întreţinerea şi cu personalul didactic de la inspectoratul şcolar. În decembrie 2007, conducerea Centrofarm le-a spus părinţilor că vrea să privatizeze grădiniţa şi că vor depune dosarul pentru a primi autorizaţie la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Le-au promis că cei deja înscrişi vor rămâne bursieri.

Însă ARACIP nu le-a dat autorizaţie. „Nici nu ar trebui să funcţioneze, că sunt prea multe probleme acolo. Ei ar trebui să o desfiinţeze de la stat, pentru a o face particulară, iar între timp să-şi îmbunătăţească serviciile“, spune Şerban Iosifescu, preşedintele ARACIP. Directoarea Centrofarm, Catia Rădulescu, recunoaşte problemele: „Există într-adevăr o lipsă de personal. Au rămas doar suplinitori care nu prea îşi dau interesul şi de aici normal că apar probleme.

Dar eu nu înţeleg cum tocmai părinţii s-au revoltat şi au făcut tot felul de reclamaţii, când noi am făcut şi facem eforturi pentru acei copii“, spune Catia Rădulescu. Directoarea Centrofarm crede că, „dintr-o inadvertenţă, grădiniţa a rămas într-o formă hibridă“, dar spune că nu ştie ce se va întâmpla mai departe cu aceasta. „Aşteptăm să se termine anul şcolar şi vedem după aceea ce vom face. Eu nu stau să fac anchete. Obiectul nostru de activitate este cel farmaceutic, în nici într-un caz această grădiniţă“, anunţă directoarea.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
matache 09-Mai-2008 13:27
cine
a pus ochii pe ea?
2
Madeline 09-Mai-2008 14:19
raspuns
Intrebarea ar fi "de ce dispare gradinita? "Ca sa gasiti raspunsul, va sfatuiesc sa calculati valoarea terenului pe care e amplasata.
3
Coccolino 12-Mai-2008 09:30
Date eronate
Imi pare rau ca s-a ajuns in aceasta situatie dar domnii ziaristi ar trebui sa-si verifice sursele inainte de a publica asa ceva.
Domnul Staicu este suparat deoarece toti parintii din gradinita au semnat pentru eliminarea din gradinita a fiului dumnealui in conditiile in care acest copil ii agresa fizic pe toti ceilalti copii din grupa. Este un copil foarte dificil care le agresa atat pe suplinitoare cat si pe ingrijitoare. Copilul meu nu mai vroia sa mearga la gradinita si plangea cand ne apropiam deoarece era batut de catre fiul domnului Staicu.
Ar trebui puse si pozele cu spatiul actual in care isi desfasoara gradinita activitatea nu cu spatiul unde isi desfasura activitatea.
La ora actuala gradinita isi desfasoara activitatea in Str Parfumului si nu are nici o legatura cu Teatrul National. Gradinita arata mult mai bine decat orice gradinita de stat si intr-adevar exista suplinitoare si nu educatoare dar asta nu ii face pe copii sa nu invete. Dimpotriva, copii merg cu placere la gradinita. Inainte de a desfiinta gradinita ar trebui ascultati si copii si parintii.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE