Home » Arte & Popcult » Carte » Cum citesc scriitorii: Manolescu pe sărite, Cărtărescu găseşte poezie în biologie

Cum citesc scriitorii: Manolescu pe sărite, Cărtărescu găseşte poezie în biologie

31 Iul 2009 Raluca Ion | 7 comentarii | 5387 vizualizari
Rating:
20 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Unora le place să cadă într-o carte, când o deschid, ca într-o vizuină luminată de cuvinte care să-i ţină prizonieri până la ultima pagină. Alţii, avizi de acţiune, vor să se lase târâţi de un curent epic furios ce nu-i mai lasă să vadă nici o înfloritură stilistică. Iar câţiva se apleacă cu răbdare de miniaturist asupra fiecărei mari întorsături de condei. Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Adriana Babeţi, Alex. Leo Şerban, Cristian Ghinea şi Simona Popescu povestesc pentru Cotidianul cum citesc.
 
Fata lecturand pe trepte
Cum îţi aşterni cuibul de hârtie, vorba Simonei Popescu în „Exuvii“, aşa visezi în el. Poţi să navighezi prin lumea cărţii lent sau cu viteză ameţitoare, atent ori distrat, să savurezi fiecare moment de tensiune sau să rupi firul întins al poveştii printr-un singur gest care-ţi pune în faţa ochilor ultima pagină din ultimul capitol. Şi poţi să o iei cu tine peste tot, în moliciunea patului, în scaunul tare al metroului, în ploaia care bate în geamul unei pensiuni de la munte, în hărmălaia încinsă a unei plaje, în secundele care mor într-o sală de aşteptare. Iar cu cărţile, fiecare se poartă în felul lui: le subliniază ca un învăţăcel, le notează, ca un profesor, le păstrează în perfectă stare, precum un militar arma din dotare, sau le ciufuleşte, cum face un iubit cu o iubită.

Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene, îi concediază pe autorii care nu-i plac cu litera „I“, de la idiot, scrisă cu pixul pe margini: „Am rămas de când scriam câte o recenzie săptămânală la Hotnews cu mania de a scrie pe cărţi. La început am fost sfios, foloseam creionul. Apoi m-am gândit că e o prostie, că nu o să stau nici eu, nici altcineva să şteargă ce scriu eu acolo şi, cum nu găseam creion, am trecut la pix. Iar acum mă cert cu cărţile, uneori şi cu romanele, dar cu cele de idei, politice, în mod cert. Le subliniez, îl întreb pe autor ce a vrut să spună, îi dau replica, îl laud, râd de el. Cine ar citi după mine, ar găsi o grămadă de «Ha-ha-ha»-uri şi «hai, nu mă omorî»-uri. Când sunt leneş scriu doar câte un «wow», ceea ce înseamnă că ideea din paragraf e genială. Un «I» majusculă vine de la «Idiot». Dacă adun prea multe «I»-uri, renunţ la carte, viaţa e prea scurtă. De asta nu dau cărţile cu împrumut, nu vreau să ştie nimeni cum mă cert eu cu autorii. E o chestie intimă“. Prima dată când a căzut cu totul într-o carte avea 12 ani, era în vizită la un unchi, iar cel care l-a rupt de tot şi de toate a fost Karl May. Problema e că, la plecare, n-a mai putut să se rupă el de Karl May: „Bietul om nu prea voia să îmi dea cartea (stăteam în alt oraş), eu m-am pus pe plâns că trebuie să mă lase să citesc până la capăt şi din acest joc al nervilor a cedat el. Am plecat cu cartea. De atunci, mai păţesc câte o cădere în lectură de acest gen, din păcate tot mai rar. Lui Llosa nu îi pot rezista şi aproape fiecare traducere a sa înseamnă că voi lua o pauză de la tot. De aceea stau acum cu o carte a lui de câteva luni, mă învârt pe lângă ea, o adulmec. Amân momentul. Şi tot de aceea mi-e frică să mă îndrăgostesc de scriitori noi, pur şi simplu nu am timp de căderi în literatură“.

Criticul literar Adriana Babeţi, care citeşte „în draci“ de la patru ani, renunţă să privească lumile dintre coperte doar atunci când doarme sau se află pe scaunul dentistului ori la oftalmolog: „Dacă sunt într-o intervenţie chirurgicală cu anestezie locală, îmi iau ceva cu mine şi mă agăţ ca în copilărie de citit. Chiar recent mi-am scos un cucui, un chist din cap, şi am citit atunci un ziar, era chiar Cotidianul, că are şi un format mai mic. Ăsta e anestezicul meu, de mică. Ca să nu înnebunesc de groază atunci când îmi făceau o injecţie îmi puneau un ziar în faţă, o cutie de medicamente sau prospectul de la medicamente, bălmăjeam literele acolo şi intram automat în altă lume. Şi într-un prospect de medicamente intru. Acum o să mă duc să-mi scoată firele şi cred că o să citesc prospectul de la Betadină. Lectura este unul dintre cele mai sigure spaţii de refugiu“. Adriana Babeţi îşi dă între 12 şi 14 ore pe zi pe cărţi şi aşa a ajuns să nu-i scape nici un rând din Proust, să citească Iliada şi Odiseea la literă şi să fie una dintre puţinii cunoscători în amănunt ai „Istoriei ieroglifice“, pe care toată lumea o iubeşte, dar nimeni nu o mai citeşte. „Citesc şi culcată în pat, şi în scaun în grădină, oriunde, oricât, oricum, la -20 miopie pe fiecare ochi. Pe repede înainte romane poliţiste, le citesc într-o viteză turbată, îmi plac romanele poliţiste bune, acum aştept volumul trei din «Millenium» al lui Stieg Larsson. Pe primul, «Bărbaţi care urăsc femeile», l-am citit într-o noapte şi o mică după-amiază. Cu creionul în mână citesc cărţile care-mi folosesc ca suport pentru eseu, pentru studiu. Nu sunt maniacă, din păcate nu am o grijă ieşită din comun pentru cărţi, cum au alţi colegi de-ai mei care nu suportă să citească nici măcar un ziar «început de altul». Înnebunesc să intru într-o bibliotecă veche, cu fişe făcute pe carton, cu cărţi legate ca-n anii ’70. Aşa am citit autorii de care am avut nevoie pentru cartea cu amazoane pe care o scriu acum, Herodot, Tacit, miros aşa a praf.“ Iar tot ce citeşte, îi place să povestească şi altora, aşa cum făcea în copilărie, în faţa clasei. „Îmi place să povestesc de mică, am rămas nu în legendele urbane, ci de cartier, povesteam la şcoală, şi nimeni nu mişca în front, romane idioate, din anii ’60, ce citeam simţeam imediat nevoia să povestesc, sunt bună de gură. Şi acum fac la fel, dacă e câte o carte care mă fascinează absolut şi care e povestibilă, simt nevoia asta imediat şi dacă sunt atât de dornici să o citească mă opresc, îi dau doar în clocot“, ştie când să pună punct poveştii Adriana Babeţi, posesoare a unei biblioteci impresionante în care volumele sunt aşezate după criterii demne de cele mai mari biblioteci ale lumii.

Scriitorului Mircea Cărtărescu, cele mai bune cărţi i se par tocmai acelea care nu se pot povesti, dar nu-i snob, citeşte de toate felurile, atent la poezia dintre rânduri. „Sunt unele cărţi pe care însă nu le pot citi, am încercat să citesc şi Dan Brown, realmente nu pot citi, pentru că sunt indignat de simplismul şi tâmpenia cărţilor de consum. Pentru mine o carte este cu adevărat satisfăcătoare atunci când lectura e pasionantă, când subiectul sau stilul autorului, viziunea metafizică sau coerenţa ştiinţifică a cărţii mă pasionează cu adevărat. Şi cred că toate cărţile astea care mă pasionează au ceva în comun, de la Dostoievski până la o carte despre darwinism: şi anume ele cuprind poezie. Cărţile cele mai bune sunt cele care nu se pot povesti. Din punct de vedere estetic, o carte care are un subiect, clar, precis, pe mine mă cam pierde, subiectul este mintea celui care a scris cartea. Dacă Thomas Pynchon a scris despre Al Doilea Război Mondial, în cartea lui nu găseşti nimic despre subiectul ăsta. «Gravity’s Rainbow» este de fapt o fantasmagorie uriaşă“. Genul de carte face tipul de lectură, crede scriitorul: din Nabokov nu poţi să sari nici un cuvânt, n-ai ce final să aştepţi, totul e la fel de la un capăt la altul, în timp ce printr-un SF sau policier, două dintre genurile pe care-i place să le citească, poţi să faci liniştit browsing. Iar unele cărţi au scris în destinul lor să rămână neterminate de cititori: „Marile cărţi ale modernităţii nici nu trebuie terminate, pentru că de fapt nici ele nu sunt terminate. Chiar dacă ajungi cu mari eforturi şi mare străduinţă la sfârşitul Căutării timpului pierdut, de exemplu, sau al «Omului fără însuşiri», nu ai sentimentul că acea carte s-a terminat, pentru că ea poate continua la nesfârşit, este de fapt un eşantion din mintea celui care a scris-o. Nu-mi e absolut deloc jenă să spun că am început de 6-7 ori «Omul fără însuşiri» al lui Musil şi n-am ajuns mai departe de volumul 4 din şase, am început de foarte multe ori şi într-o ordine diversă romanele din «În căutarea timpului pierdut», dar niciodată n-am trecut prin toate“.

Pentru Mircea Cărtărescu, cartea ca obiect din carton şi hârtie înseamnă foarte puţin, iar volumele din biblioteca lui arată destul de frământate: „Îndoi colţurile paginilor când termin într-o seară de citit, le sucesc, le învârtesc, eu citesc foarte mult în pat, se întâmplă să adorm şi să mă răsucesc peste ele. La început, biblioteca e organizată pentru că, dacă te muţi într-un apartament nou, te străduieşti să pui cărţile care au stat în saci într-o anumită ordine, dar încetul cu încetul ordinea asta se transformă într-un haos, pentru că evident nu mai pui la loc o carte exact de unde ai luat-o. După câteva luni, cărţile sunt în libertate, fiecare se aşază după afinităţi care ţin de ea, nu de tine“.

Într-un capitol din „Exuvii“, „Cuiburi de hârtie“, Simona Popescu scrie despre cititul din copilărie. „Citeam la bunici, în copaci, în porumbar, în grădină, în iarbă sub viţă, în grădiniţa cu flori: cel mai frumos era la apus, seara, până când nu mai vezi literele, e şi o lectură de prânz, când soarele e foarte puternic şi literele se fac roşii şi verzi“, spune scriitoarea căreia i-a plăcut dintotdeauna să-şi lase pe cărţi, cu creionul, semnele ei. Privindu-le astăzi, la ani distanţă, vede că semnele de atunci i-au rămas mici: „Uneori mă plictisesc foarte tare, de exemplu mă uit la sublinieri de-ale mele din adolescenţă, n-aş mai face nici un semn pe fragmentele alea, nu mă interesează absolut deloc“. Acum nu mai poate să citească romane, cu dialoguri şi descrieri cuminţi, bune de umplut cu ele un caiet de cuvinte frumoase, ci doar romanele făcute pentru recitire, precum cele scrise de Musil, Proust sau Cortazar. „Îmi plac romanele pe care nu trebuie să le citeşti pagină cu pagină, ca un elev cuminte. Şotronul lui Cortazar are şi o indicaţie de lectură, să nu începi cu prima pagină şi să sfârşeşti cu ultima, ci să le tot amesteci. Citesc romane pentru gândirea din ele, nu pentru acţiune, pentru gândirea autorului, naraţiunea gândirii unui autor“, ştie Simona Popescu ce caută la o carte. Citeşte oriunde, în autobuz ori la plajă, şi nu simte nevoia să se încuie cu scriitorul preferat într-o cameră. „Sunt unele cărţi care merg foarte bine în autobuz, cu foarte multă lume în jur, paradoxal, chiar astea grele. Ştii că trebuie să te izolezi tu cu cartea aia, pentru că sunt invazivi cei din jur şi tocmai pentru că faci efortul ăsta să te izolezi, lectura devine foarte adâncă“.

Criticul literar Nicolae Manolescu apără cititul „pe sărite“ şi spune că el însuşi face salturi peste pasaje. „E o declaraţie celebră a lui Roland Barthes, care spunea că întotdeauna când citim sărim anumite pasaje. Partea bună este că atunci când recitim nu le sărim pe aceleaşi“, râde criticul literar, care se declară recititor convins, şi de datorie, şi de plăcere. De plăcere, reciteşte acum „Doamna Bovary“, de Flaubert. „De fiecare dată când recitesc o carte, descopăr în ea lucruri noi şi mă miră că nu le-am văzut acolo înainte. La «Madame Bovary» mă surprinde acum caracterul puternic etnografic, pe care nu l-am mai remarcat la lecturile anterioare, e plină de chestii din Normandia, de cuvinte şi expresii normande care cu siguranţă nu mai erau folosite pe vremea lui Flaubert.“ Îi plac romanele poliţiste, de la cele scrise de Agatha Christie până la recenta trilogie a lui Stieg Larsson. Şi tatălui său îi plăceau, îşi aminteşte criticul literar: „La bătrâneţe, tatăl meu citea numai romane poliţiste, iar după moartea sa ne-a rămas o etajeră mare, plină de astfel de cărţi, şi am întrebat-o pe mama de ce nu le vinde. Mi-a zis: «Las-o aici, să-mi aduc aminte cum le citea întruna şi când îl întrebam dacă nu s-a plictisit să le citească de atâtea ori, îmi răspundea că le uită şi e ca şi când le-ar citi pentru prima dat㻓. Poate citi oriunde, a citit ani de zile în tren, pe când făcea naveta între Câmpina şi Bucureşti, ba chiar şi în ultraaglomeratele autobuze comuniste. „Una din nevestele mele îmi zicea: «Lasă, ţie ce-ţi pasă, că tu citeşti şi-n autobuz, cu o mână te ţii de bară, cu alta ţii cartea»“, îşi aminteşte Nicolae Manolescu.

Criticul de film Alex. Leo Şerban nu-şi bate prea mult capul cu autorii care nu-i fac pe plac: „În general, nu mă canonesc să termin o carte, dacă nu e ceva care să-mi placă, o las baltă. Din fericire, n-am mai fost obligat să citesc ceva care nu-mi place de 20 de ani. Citesc foarte uşor cărţile mai uşurele, dar ştiu că am stat mult pe Shakespeare, l-am citit şi în original, cu dicţionarul în mână, pe Wittgenstein, pe Proust, care are şi o frază foarte stufoasă“. E genul de cititor izolat: „Nu prea citesc în metrou, la mare nu poţi să citeşti că-ţi bate soarele în cap şi te zgârie nisipul, în schimb la munte citesc cu mare plăcere, nu pot nici să citesc, nici să scriu cu multă lume în jur“. Cel mai recent şi-a făcut de lucru cu scrisorile lui Truman Capote, în engleză, „care-s foarte mişto“ şi pe care nu le-a lăsat din mână, şi cu o carte despre Hitchcock. „Când citesc îmi urmăresc inspiraţia de moment. În liceu citeam romane poliţiste, acum îmi place foarte mult Kundera, în special eseurile, recunosc cu umilinţă că n-am citit nimic de Llosa. Nici poezie nu prea citesc, noroc că am nişte prieteni care postează pe bloguri câte o poezie, o dată pe săptămână, sâmbăta, şi aşa ajung şi eu să citesc. Dar când Şerban Foarţă îmi trimite volumele lui le citesc cu mare plăcere.“

Istoricul de artă Erwin Kessler este în schimb îndrăgostit de poezie şi îi reciteşte mereu pe Ezra Pound, Emily Dickinson sau Georg Trakl cu aceeaşi bucurie, iar dintre prozatori i-a pus cel mai sus pe Faulkner şi Joyce. Nu regretă niciodată că n-a citit ceva: „Mai degrabă regret că am citit, fiindcă mă trezesc că am mintea colmatată de tot felul de buruieni literare“. Rareori vorbeşte cu cineva despre ce citeşte: „Ultimul om cu care am vorbit despre o carte a fost Tita Chiper, iar ea a murit de mult“.

Copiii sunt dezamăgiţi de ecranizări


Anca Eftime, director la Editura Corint Junior, e cea care alege care-s cărţile bune pentru copii şi ştie cum citesc şi ce-şi doresc aceştia: „Copilul citeşte sincer, ia naraţiunea ca atare, se identifică întotdeauna cu personajul principal şi astfel este părtaş la evenimente. Îşi însuşeşte inconştient absolut toate calităţile personajului favorit. De aceea, noi suntem foarte atenţi - când alegem cărţile ce vor fi publicate - la ce mesaje transmite cartea în final şi în primul rând la calităţile morale. Arta de a scrie special pentru copii constă şi în capacitatea autorului de a transmite valori morale fără măcar ca micul cititor să-şi dea seama“. Copiii de astăzi s-au obişnuit ca autorii să lase primul volum neterminat şi încearcă să ghicească ei continuarea. „Fiecare titlu creează un orizont de aşteptare intens, iar copiii sunt înnebuniţi după această stare. Între timp, până să apară volumul următor, ei comentează, creează scenarii cât mai diverse, discută între ei, iar asta este extraordinar. Cărţile pentru copii trebuie să aibă finaluri fericite, eu nu am întâlnit carte pentru copii în care să nu învingă personajul pozitiv, copilul trebuie să ştie clar că prin muncă, făcând multe sacrificii, în final va învinge. Cred că celor peste 7 ani le place să citească singuri. Mie, când eram mică şi puteam să citesc singură, nu-mi plăceau romanele care aveau şi ilustraţii la un anumit număr de pagini, tot timpul eu îmi închipuiam că arată altfel personajul, peisajele, nu aşa cum le ilustra desenatorul, mi se părea că mi se răpeşte libertatea de a-mi crea singură lumea în care pătrundeam. Cred că sunt şi acum copii care simt asta. Din acest motiv, mulţi dintre ei sunt dezamăgiţi de ecranizările făcute după cărţi“, spune Anca Eftime.
 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

7 comentarii

 
1
damiana 31-Iul-2009 21:21
cu Nistorescu director
vom avea parte numai de asemenea articole inepte. Nu-i nimic. O sa va cumparati voi ziarul de-acum inainte.
2
Bleen24 01-Aug-2009 02:22
Unde-i articolul cu Romoşanu turnător?
Da' Romoşanu cum scrie?

Trebuie să luăm screenshoturi din 2 în 2 minute, în caz că mai dispare vreun articol?
3
Bleen24 01-Aug-2009 13:44
L-am găsit!
http://www.cotidianul.ro/petru_romosan_turnatorul_ lui_horia_bernea_si_al_lui_ion_negoitescu-93995.ht ml
4
Sofia Nadejde 02-Aug-2009 10:44
Nu parerea acestor
scriitori- unii chiar CLASATORI de literatura romana- despre cum, ce si cat citesc, ci parerea PROFESIONISTULUI in materie de citit si selectat literatura ne-ar interesa mai mult. In pusderia de carti - multa maculatura degeaba- este nevoie de INDRUMARE PROFESIOINISTA pentru a ridica nivelul de cerinta al cititorului. Din articol nu retinem decat preferintele subiective - fara motivatii obiective ce ar delimita operele literare cu valoare de maculatura.
5
corinne 02-Aug-2009 12:14
Interesant si placut articol.
Imi aduce aminte de concursul lansat destul de recent, prin care invitati lumea sa-si prezinte cartile preferate. Imi poate da cineva link-ul? As vrea sa vad ce s-a mai scris acolo.
6
corinne 02-Aug-2009 12:39
Cartarescu
Apropo, Cartarescu asta mi se pare un prefacut la vanatoare de \"voturi.\" Ba gaseste poezie in biologie, ba se lauda cu aptitudini de depanator de toate cele.
7
pisicainele Benone 02-Aug-2009 13:42
Roland "Barth"
Imi plac la nebunie redactorii de cultural care habar n-au despre ce scriu sau despre ce vorbesc intervievatii lor. D-ra Raluca Ion, va informez respectuos ca nu exista niciun mare critic sau teoretician pe numele Roland Barth. Exista francezul Roland BARTHES si americanul John BARTH. Ceea ce aveati voie sa nu stiti, daca nu sunteti absolventa de Litere, dar daca nu aveati idee despre ce vorbeste Manolescu, puteati da un search pe google si aflati.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI