Home » Editorial » Invitati » Cum am plecat de la Cotidianul

Cum am plecat de la Cotidianul

08 Mar 2009 Sever Voinescu | 17 comentarii | 6917 vizualizari
Rating:
15 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Sunt trist pentru că TRU pleacă de la Cotidianul. Ziarul meu preferat pierde pe unul dintre cei mai buni autori pe care i-a găzduit vreodată în paginile sale. Citesc în Cotidianul textul de despărţire al lui TRU. Iată-l. Am fost, cu ceva vreme în urmă, în aceeaşi situaţie. Şi eu am scris un text de despărţire. Iată-l.
 
Nu ştiu detalii despre plecarea lui TRU, dar ştiu că mulţi simt o înclinare tot mai evidentă a ziarului spre o anume opţiune politică. Acum, cu decizia de a se rupe de TRU, argumentele acestora se întăresc. Pentru că se discută despre asemănarea dintre cele două plecări (a lui TRU şi a mea), ca de pildă aici, povestesc cum am plecat eu. După discuţii private cu lideri ai PDL referitor la candidatura mea la uninominalele din 2008, am decis că voi candida. Am evaluat apoi cele câteva propuneri care mi se făcuseră în privinţa colegiului în care urma să candidez. Fără multe ezitări, am ales Ploieştiul, la propunerea Robertei Anastase.

După ce am decis asupra tuturor acestor chestiuni, am stabilit de comun acord cu Roberta, cu Adriean Videanu (pe atunci, purtător de cuvânt al partidului) şi cu amicul Cătălin Avramescu (urma să-şi anunţe şi el candidatura odată cu mine) data conferinţei de presă în care se va face anunţul. Am stabilit o zi de marţi. Comentariile mele în Cotidianul apăreau de două ori pe săptămână, marţi şi joi. Cum mai erau câteva zile până la data conferinţei de presă, am decis să-i anunţ în prealabil pe şefii celor două publicaţii la care scriam, Cotidianul şi “Dilema Veche”. Aşa mi s-a părut normal.

Deşi nu am fost niciodată un jurnalist în sensul strict profesional al cuvântului, ştiam că angajamentul meu formal în tabăra pedelistă dezechilibrează cumva relaţia mea cu publicaţiile în care eram publicat constant. Sigur că părerile mele politice erau bine ştiute de toată lumea, dar simţeam că e o diferenţă între agajamentul formal pentru Partidul Democrat Liberal şi susţinerea pe care, în calitate de comentator, o acordam orientărilor pro-Băsescu. Prin urmare, cu vreo patru zile înainte de conferinţa de presă în care îmi anunţam intrarea în partid şi candidatura, l-am sunat pe Doru Buşcu şi i-am spus despre decizia mea, întrebându-l dacă postura mea de candidat la alegeri i se pare incompatibilă cu cea de comentator al Cotidianului. Doru mi-a spus că da, din punctul lui de vedere este o incompatibilitate. Mi-a spus că vrea ca în ziarul pe care îl conduce să fie o clară demarcaţie între comentatori şi oameni politici.

Am replicat cu exemplul “Jurnalului Naţional”, unde scrie periodic Adrian Năstase. Doru mi-a spus: “Treaba lor, eu vreau o demarcare clară a politicii angajate de comentariul politic în ziarul meu”. Am continuat să discutăm pentru minute bune şi mi-a prezentat pe larg argumentele lui. Mărturisesc, m-a convins. Sigur că îmi părea rău că nu mai scriu la Cotidianul, dar am înţeles că şeful ziarului are aceste principii editoriale. La finalul convorbirii i-am spus că aş vrea să scriu un ultim comentariu, în care să-mi iau la revedere de la cititorii mei, înainte de a exista un eventual anunţ public al despărţirii noastre. A acceptat imediat. I-am spus că voi publica editorialul exact în marţea în care anunţam, de la sediul din Modrogan, intrarea mea în politică. A spus că i se pare foarte nimerit aşa.

Ar mai fi două lucruri pe care e onest să le spun, dacă tot am povestit cum a decurs despărţirea mea de Cotidianul. Primul: Doru m-a sfătuit să nu intru în politică, ci să perseverez în publicistică. I-am replicat că decizia mea e definitivă. Mi-a spus că îi pare rău că trebuie să ne despărţim, dar că vrea să rămânem prieteni. În fine, mi-a spus că, atunci când mă voi decide să ies din politică sau dacă voi pierde alegerile, să nu uit că uşa Cotidianului este deschisă pentru mine. Precizez că am rămas prieteni. De asemenea, de câte ori ne vedem, îmi reaminteşte că, dacă ies din politică într-un fel sau în altul, pot reveni la Cotidianul imediat. În al doilea rând, Doru mi-a spus că pot publica oricând un text în Cotidianul, dacă simt nevoia unei asemenea tribune, dar că textul va fi semnat cu indicarea clară a calităţii mele politice - adică “Sever Voinescu, deputat PDL”. Tot ceea ce a urmat s-a desfăşurat conform înţelegerii noastre. Cred că ar fi bine ca şi TRU să explice în amănunt cum au decurs lucrurile în cazul despărţirii sale. Iau act că Doru a decis ca acest text al lui TRU să fie publicat şi aştept replica lui de mâine.

Text publicat pe severvoinescu.ro

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

17 comentarii

 
1
YODA_ BLOG 08-Mar-2009 17:19
raspuns
mai ai un pic si plangi ca -ti pleaca idolul de la Cotidianul -:)) Lasa sa plece, e o decizie ecologica.
2
Loda 08-Mar-2009 17:20
Dle. Voinescu
Nu comentez decat strict legat de plecarea dumneavoastra : ati fost un domn, ati plecat in politica ca un domn.Va regret ca editorialist si va doresc mult succes ca politician.
3
AL.Pacino 08-Mar-2009 18:04
pt. Loda
Tu spui ca severica voinescu (COTOI fiind numele real) a plecat ca un domn. Eu zic ca a plecat ca un shmecher, ca un zelos pupincurist! A fost vreodata severica ziarist? NICIODATA! El a fost de la bun inceput un propagandist portocaliu! Ai vazut vreodata un articol negativ la adresa securistului de la Anvers? Niciodata. Dar la adresa pedeleprelor? Niciodata. Ai vazut vreodata un articol pozitiv la adresa liberalilor? Niciodata. Dar la adresa lui Tariceanu? Niciodata.
El a stat ca ziarist deontolog la Coti din 2005 pana in vara lui 2008. In momentul cand i s-a facut oferta sa treaca OFICIAL la pedelepre a renuntat la calitatea de ,,ziarist''! Ti se pare CORECT fata de cititori? Poate ca unii cititori credeau ca el este neutru, ca scria doar ce-i spunea constiinta, ei fiind influentati de lozincile sale, de propaganda lui fatisa, nu? Este fair ce a facut severica? Nu, a fost o jalnica SHMECHERIE! S-a prefacut a fi neutru, impartial, cand el era activist portocaliu recunoscut de toti! Ma apuca greata! Te stiu ca o persoana cu mult bun simt, echilibrata, de aia te intreb: a fost plecarea lui severica un act de gentleman??? Indiferent cat de mult iti place ce scrie, stiu ca il apreciezi, poti sa raspunzi sincer?
4
MariusDelaepicentru 08-Mar-2009 19:26
Ura ruinează
În principiu sunt de acord că trebuie să existe o procedură în atare situaţii. Totuşi rămîne destul loc pentru…

Întrebări:

De ce nu a aşteptat dl. Buşcu demisia formalizată a domnului Ungureanu? Nu ştim, dar putem presupune. La luat ura pe dinainte. :)

Conţinea contractul vreo clauză în sensul încetării colaborării în situaţia de "carantină politică"? Nu ştim, dar, se pare că nu.

Era aşa de greu ca, de la data aflării intenţiei protagonistului, şi pînă la clarificarea noilor condiţii de (ne)colaborare să fi stat scris sub numele semnatarului cuvintele: "candidat la candidatură pentru Parlamentul European"? Prin ce ar fi lezat acest detaliu pudibonderia editorială, din moment ce se cunosc de ani de zile afinităţile domnului Ungureanu, iar semnătura sa, oricum întra în categoria "opinii" altminteri, marcată cu însemne vizibile?

Cu ce ar fi lezat (reflectată în) volumul vînzărilor, continuarea colaborării domnului Ungureanu pînă la desfacerea pe baze reciproc acceptate a contractului? Se ştie că, de regulă, colaboratorii, cu cît sunt mai mulţi, cu atît aduc scoruri mai mari vînzărilor, în comparaţie cu “regularii". O pot argumenta din propria experienţă.

Sunt cîrciumar într-o ţară normală. Obişnuiesc să angajez în regim ultra-flexibil, diverşi oameni. Cînd colaborarea încetează, este în interesul meu ca ambele părţi să lase loc de bună ziua. Pentru că, fiecare om plecat de la mine, se va întoarce, mai devreme sau mai tîrziu, însoţit de alţi oameni, la rîndul lor, virtuali clienţi. Cu alte cuvinte: adio, dar rămîi cu mine, spre folosul nostru. Prin dipreţul arătat faţă de un colaborator, Cotidianul a încălcat regula de aur, iar asta nu va întîrzia să-şi arate efectele, posibil devastatoare. În contabilitate. :)
5
Cruntu 08-Mar-2009 20:29
Ipocrizia maxima
Una este sa citesti ce scrie un ziarist care nu-si ascunde simpatiile sau apartenenta politica, sa fi sau sa nu fi de acord cu ce spune, si cu totul altceva se intampla in preajma "analistilor" si "ziaristilor" care se declara si simuleaza ca sunt independenti, dar in realitate fac la greu agendele oligarhilor porci din spatele ziarului.
6
vrancea 08-Mar-2009 20:33
Doru Buscu a judecat corect.
La cuvintele Domnul Voinescu privind ziarul "Jurnalul National" care admite comentariile oamenilor politici, raspunsul domnului Doru Buscu mi s-a parut corect "treaba lor". Aceasta treaba a lor m-a determinat pe mine sa nu cumpar niciodata acel ziar nici sa/l citesc pe internet.
Nu am fost niciodata de acord cu oamenii care se folosesc de trambuline pentru intrarea in mod direct in politica mare. Dup[ sindicalisti a venit randul ziaristilor.
P.S. Am fost unul dintre cei care au luat pozitie impotriva scoaterii domnului Ungureanu de la BBC (conflictul cu domnul Mititelu)scriind conducerii acestui post. Domnul Traian Ungureanu afland de acest lucru mi/a multumit personal printr/un mesaj electronic.
7
Imperialistu 09-Mar-2009 00:16
Huh?
Domnule Voinescu, dvs. sunteti ce? Cavaleria lu' Buscu? Nu cred ca avea nevoie de dvs. maestrul Buscu. L-a sapat constant pe Traian Ungureanu, iar acum si-a vazut visul cu ochii. In loc sa sariti in ajutorul prietenului dvs. Ungureanu, incercati sa mai salvati cate ceva din "Zeus si pulimea".

Pacat.
8
doctoru 09-Mar-2009 00:33
''Cotidianul'' lui Rațiu, de stânga !
Domnilor Sever Voinescu si Traian Ungureanu... Doar atat, BAFTĂ !!! Asta este riscul cand jurnalisti de dreapta se hotarasc sa intre in politica. Ei au curajul sa intre ''in lupta'', in timp ce jurnalistii de stanga raman pe margine ca barfitori. O sa ajungem in curand sa avem numai presa de stanga, pentru ca este mai usor sa stai pe margine si sa critici, nu trebuie sa ai deloc responsabilitate si curaj. De mai multa vreme Cotidianul cauta sa se impuna pe piata ca ziar de stanga. Bravo domnilor, sunteti constienti de faptul ca Domnul Ratiu ar fi fost mandru de mutare ? Acum chiar ma intreb care este legatura dintre Cotidianul, ziar de stanga si domnul Hurezeanu... Okay, trustul... bla-bla...
9
nime.n.lume 09-Mar-2009 01:19
cati vor placa? cati vor veni?
Vorbesc de cititori.
Ca pleaca TRU de le Coti sant sigur ca o sa plece si cititori (eu stiu vreo doi deja).
Cati cititori noi vor veni daca a plecat TRU?
Asta stie Buscu!
10
victor22 09-Mar-2009 01:25
Devine
din ce in ce mai clar ca Doru Buscu (si altii?) are(au) misiunea de a submina prin orice mijloace audienta Cotidianului.
11
isul 09-Mar-2009 04:03
Opiniile cotidianuilui sunt orientate..
De catre un dn.care a lucrat cu CTP si gandeste indentic.Insa aceasta orientare este uneori corecta si alteori nu.Aici am impresia ca intervine dispozitia de moment a respectivului.Nu vreau sa-l numesc dar pot preciza ca are o autoritate covarsitoare si uneori ii lasa pe unii sa depaseasca limitele neutralitatii.Pe dul. Buscu il contrazic in privinta lui Dinescu.E grotesc sa legitimezi ca un editorialist neutru un liberal convins dar fara carnet de partid ca sa poata turui ce-i dicteza nervii lui.Il cunoste perfect ca fiind anti Basesu si laudator Tariceanu dar ii permite sa debiteze tot ce-i trece prin cap.De aici trag concluzia ca mai toti cei ramasi pe pozitii au acelasi optiuni si deci sunt in familie.
12
isul 09-Mar-2009 04:15
O completare.
Mai aveti niste securisti care va strica blazonul sustinand pe forum toate opiniile dv.si mai mult au pe cineva in interior care ne monitorizeaza si sterg postarile noastre.Pe astia trebuie sa-i eliminati impreuna cu cel din inerior neaparat.Succes!
13
andrzej 09-Mar-2009 07:13
Va stimez si va apreciez
Va stimez si va apreciez d-le Sever Voinescu, dar acum, aici , in acest aricol , in ce calitate scrietzi, ca acum suntezi parlamentar, deci politician,...
Pai cum vene treaba?
14
nick_dr 09-Mar-2009 09:17
treaba vine cam asa:
andrzej (09-Mar-2009 07:13)
Va stimez si va apreciez
Va stimez si va apreciez d-le Sever Voinescu, dar acum, aici , in acest
"Text publicat pe severvoinescu.ro" Daca lu' Buscu ii convine, publica si parerea unui om angajat politic. Nu se stie daca Buscu i-a cerut voie lu' Sever sau l-a plagiat.
15
IonescuIoan 09-Mar-2009 09:58
Domnii Buscu&Comp. isi taie craca ....
Inscrisi sau nu in partide politice, multi, foarte multi facem politica, adica avem convingeri ce privesc politica generala a tarii( nu numai pe cea a unor sfere mai restranse, cum sunt familia, firma la care lucram, scoala la care invata copiii nostri), avand pozitii politice pe care ni le exprimam in diverse feluri si medii.
Astfel, ziaristii de la Cotidianul pun in practica politica generala a lui SOV, in relatie cu cei ce conduc tara, urmarind sa-si promoveze cat mai amplu afacerile si sa se puna la adapost de controale.
Adica, mai direct, cei ce conduc Cotidianul fac o politica partizana, politica lui SOV. Ei sunt lupi batrani ai ziaristicii, stiu bine cum sa simuleze echidistanta politica, in cadrul dependentei lor de banii lui SOV, stapani perfecti ai artei auto-cenzurii.
Cum pot fi ei echidistanti atata timp cat Traian Basescu il ataca radical pe patronul lor, pe cel din care isi trag seva vietii lor si a familiilor lor?
Aricolele lor virulente, vulgare, impotriva lui Traian Basescu, nu mustesc de angajament politic? Daca ar publica asemenea articole "obiective"si la adresa lui SOV, asupra ingineriilor sale financiare, ar putea deveni oarecum credibili. Ii invitam la acest curaj jurnalistic, inainte de a-i da lectii batjocoritoare lui Traian Ungureanu.
Chiar nu inteleg domnii "obiectivi" ca, atacandu-l pe Traian Ungureanu, isi pierd tocmai pe cei mai fideli cititori, ca isi taie craca de sub picioare?
16
dan1111 09-Mar-2009 10:12
Daca
YODA_ BLOG (08-Mar-2009 17:19)
raspuns
mai ai un pic si plangi ca -ti pleaca idolul de la Cotidianul -:))
poti.(dar,sincer,ma indoiesc) explica-mi "ecologismul" acestei decizii.Sant convins ca nu stapanesti tu atatea cuvinte ca sa te poti explica...
17
acidboy 09-Mar-2009 10:18
Rugaminte
Rog din nou: nu pretindeti ca nu vedeti - SEVER VOINESCU a plecat elegant. Acelasi lucru l-ar fi asteptat colegii de la Cotidianul si de la TRU, care nu a putut, insa. A mai vrut. Poate ca daca ar mai fi stat o vreme, am fi avut ocazia sa citim in acest ziar si articole autopropagandistice, autoelogioase. :)))
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INVITATI