Login Inregistrare ca membru
Joi, 24 Mai 2012, 20:41
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Cum a ajuns România să găzduiască scutul antirachetă
Ideea ca România să găzduiască elemente ale scutului antirachetă a fost vehiculată neoficial încă de la începutul acestui proiect, în perioada administraţiei Bush, dar a revenit cu insistenţă după ce preşedintele Obama a anunţat în toamna anului trecut că sistemul va fi modificat.
Încă din 2005, cotidianul francez Le Figaro scria că România ar putea fi aleasă de americani pentru instalarea unei baze în cadrul scutului antiracheta. Ar fi fost vorba de baterii de rachete Patriot. Explicaţia ziarului francez era, atunci, una simplă: Bucureştiul părea dispus să facă mai multe concesii în această privinţă, spre deosebire de Polonia, stat cu care Washingtonul purta deja tratative pe aceasta temă încă din 2002. Ulterior, a fost aleasă Polonia pentru a găzdui baza pentru interceptoarele scutului antirachetă din Europa.
Preşedintele american Barack Obama a anunţat însă la 17 septembrie 2009 că SUA renunţă la proiectul de scut antirachetă în Europa de Est promovat de predecesorul său George W. Bush. Obama a dat asigurări că noul sistem de apărare antirachetă va fi mai amplu decât precedentul, subliniind că programul balistic iranian rămâne o ameninţare. În aceeaşi zi, secretarul american al apărării Robert Gates a precizat că Statele Unite nu renunţă la instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa, ci intenţionează să le facă mai flexibile, pentru a acoperi nordul şi sudul Europei.
Rusia s-a opus vehement proiectului de scut american antirachetă promovat de fostul preşedinte american George W. Bush, care prevedea instalarea de rachete interceptoare în Polonia şi a unui radar în Cehia, considerându-l drept o ameninţare la adresa securităţii sale.
Scenariul referitor la posibila implicare a României în acest plan a fost vehiculat anterior. Astfel, imediat după anunţul din septembrie al preşedintelui american Barack Obama de a renunţa la proiectul de scut antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid, presa de rusă şi americană au scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România, după ce au renunţat la Polonia şi Cehia.
Această perspectivă a fost sugerată şi de unii dintre oficialii români. Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu declara în septembrie că "România este în joc" în ceea ce priveşte acest sistem de apărare, asigurând că "nimeni nu va fi lăsat în urmă" şi atrăgând atenţia că ar fi bine ca şi Rusia să fie implicată.
La rândul său, vicepreşedintele american Joe Biden, care s-a aflat la 22 octombrie în Bucureşti, a spus că Statele Unite apreciază în mod deosebit că guvernul României a adoptat "cu bucurie" noul sistem antirachetă şi că l-a înţeles imediat, înaintea altor ţări. "Dumneavoastră aţi înţeles de la început, în timp ce alţi colegi, cum ar fi cei din Polonia, înţeleg abia acum" avantajele noului proiect american ce implică rachete de tip SM-3, a spus Biden.
Teritoriul României nu era acoperit sută la sută de scutul antirachetă, aşa cum era el conceput de precedenta administraţie americană, astfel încât România a susţinut, inclusiv la summitul NATO pe care l-a găzduit în 2008, interconectarea acestuia cu un sistem mobil al NATO. Tocmai de aceea, România a salutat decizia noii administraţii de a flexibiliza apărarea antirachetă.
Noul plan al SUA pentru apărarea antirachetă va începe în zona de sud a continentului european, axându-se pe interceptarea rachetelor cu rază scurtă şi medie, astfel că "ar fi logic" ca România şi Bulgaria să găzduiască astfel de elemente, a declarat pentru NewsIn, la începutul lunii noiembrie, adjunctul şefului misiunii permanente a Statelor Unite la NATO, John Heffern.
Întrebat în acest sens dacă vor fi construite baze în România şi Bulgaria care să fie folosite în cadrul acestei noi arhitecturi, Heffern a răspuns că aceasta ar fi cea mai logică variantă. "Primele etape ale noii arhitecturi de apărare se concentrează pe rachetele cu rază scurtă şi medie. Aşadar, evident, aşa cum este conceput planul, va începe undeva în sud şi vom vedea cum se va dezvolta către nord. Ţările despre care vorbim - România şi Bulgaria - sunt în sud, astfel că ar fi logic ca ele să facă parte din prima şi a doua fază a planului", a punctat oficialul american.
"Nu am iniţiat însă nicio discuţie bilaterală cu vreo ţară pentru a amplasa o astfel de bază. Dorim ca aceasta să fie o misiune NATO şi sperăm că aliaţii vor ajunge la un acord până la summitul de anul viitor de la Lisabona în ceea ce priveşte această strategie. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vom avea pus la punct un sistem şi vom colabora individual cu ţările aliate şi poate şi cu partenerii, pentru a determina care dintre circumstanţele geografice şi politice sunt optime pentru elementele acestei arhitecturi de apărare", a explicat John Heffern, adjunct al misiunii permanente a Statelor Unite la NATO.
Presa bulgară relata la sfârşitul anului trecut că NATO urmează să desfăşoare, în cadrul noului sistem antirachetă, componente ale sistemului antirachetă în Bulgaria, Turcia şi România. Potrivit unei surse din Ministerul bulgar al Apărării, citată de publicaţia bulgară Sega, NATO va instala în Bulgaria elemente ale scutului antirachetă în 2012. Sursa a mai spus că sistemul de apărare antirachetă, care urma să fie instalat Polonia şi Cehia, va fi împărţit în câteva componente, care urmează a fi instalate în Bulgaria, Turcia şi România. Publicaţia bulgară scria că sistemul de apărare antirachetă nu va fi poziţionat ca sistem american, ci ca proiect al NATO. De asemenea, potrivit Sega, Alianţa va instala în Bulgaria rachete Patriot, iar la unităţile militare bulgare vor fi desfăşurate baze logistice şi centre de comandă pentru rachetele SM-3, scrie NewsIn.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
0 comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
PRESEDINTIE
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













