Cultura memoriei, un proiect ambiţios

I se alaturau în acea seară Ne­cu­lai Constantin Munteanu şi, de la Pa­ris, vocea plină de emoţie a lui Eu­gène Ionesco, într-o avalanşă de ştiri şi informaţii pentru care noi, cei din ţa­ră, stăteam cu urechea lipită de apa­ratul de radio. A urmat o bandă mag­netică, cu rafalele din oraşul în care a izbucnit revoluţia.

 

Parcă auzim şi azi vocea Monicăi Lo­vinescu: „Pe fundalul imaginilor ca­re vin din atâtea capitale ale comunismului se schimbă fulgerător tot ceea ce, logic, se putea prevedea. Pe de altă parte, analize socio-politice glo­bale sau de amănunt au mai fost fă­cute, începând cu corespondenţii ano­nimi ai postului de radio Europa Li­beră, continuând cu analizatorii, de multe ori extrem de avizaţi şi cu un ni­vel de profesionalitate maximă, ai ace­luiaşi post de radio, trecând prin miş­carea Goma, contestaţia radicală a lui Dorin Tudoran, analizele lui Mi­hai Cismărescu şi până la recentele luări de poziţie ale Doinei Cornea…“.

 

În acea perioadă tulbure pentru noi, Europa liberă era singura sursă de informaţii a românilor despre re­vo­luţie, era un fel de ritual zilnic. Te­le­viziunea era redusă la două ore şi la două personaje. Deşi nu-i cunoşteam pe cei care au scris această istorie în spa­tele microfoanelor, pe Monica Lo­vi­nescu, cu vocea sa elegantă, pe Vir­gil Ierunca, cu inflexiuni de umor britanic în glas, pe mereu excelent docu­mentatul Liviu Tofan sau pe „al dumneavoastră Neculai Constantin Mun­tea­nu“, Europa liberă era antidotul ne­siguranţelor noastre, o lecţie de cu­raj pentru noi, cei bântuiţi de-o mare spaimă. Redactorii Radio Europa Li­be­ră (REL) erau prietenii noştri care ana­lizau suferinţa şi mizeria noastră, ca­re, într-o vreme în care totul era cen­zurat, iar oamenii nu mai aveau în­credere nici măcar în Bi­se­rică, ne dez­văluiau exilul românesc, o istorie în­că nescrisă, care ne îm­bogăţeau cu co­mentariile lor despre cultură, despre scenele lumii şi nu rareori despre mu­zi­ca acelui timp, transmisă de Andrei Voiculescu, care nu ajungea altfel la noi.

 

În această şcoa­lă de etică despre libertate nu vom uita vocile unor jurnalişti cu ca­re am crescut şi prin care res­piram libertatea: Noël Bernard, Ioana Mă­gură, Cornel Chiriac, Vlad Geor­ges­cu, Mihai Cismărescu (Radu Go­run), Nes­tor Rateş, Gelu Ionescu, Radu Că­lin Cristea. I-am iubit, i-am apreciat. Emisiunile nu s-au risipit în eter. Toto­dată, REL a devenit substitutul pre­sei libere, al opiniei necenzurate de care eram privaţi, dând glas pro­tes­tatarilor şi disidenţilor care nu se pu­teau exprima liber la ei acasă. La ape­lurile pentru respectarea dreptu­ri­lor omului, a libertăţilor fundamentale, regimurile comuniste au răs­puns cu bruiaj, cu persecutarea celor ca­re ascultau acest post şi cu atentate. În februarie 1981, la sediul din Mün­chen al REL a explodat o bombă. Atentatul soldat cu patru răniţi şi im­portante pagube materiale a fost co­mis de faimosul terorist Carlos Şaca­lul, la ordinele Securităţii de la Bucureşti.

 

Radio Europa Liberă a fost un ra­dio cu suflet, care a deschis porţile li­ber­tăţii şi ale adevărului. O gură de oxi­gen şi o rază de speranţă pentru mii de români. Au fost 60 de ani în ca­re acest post a trăit prin puterea mi­crofonului. Memoria acelor emi­siuni există într-o arhivă din Cali­for­nia, la Hoover Institut, în peste 3.500 de benzi şi aproape 700.000 de pa­gini. Radio Europa Liberă a fost înfiin­ţat de Congresul SUA, devenind un ade­vărat fenomen mediatic. Emi­siu­nile destinate României au început în 1950, cu finanţare de la CIA până în 1971, fiind ulterior sus­ţinute de Con­gresul SUA, şi au în­cetat în august 2008. Radio Europa Liberă îşi continuă însă misiunea, promovând va­lo­rile şi instituţiile de­mocratice, având acum alte destina­ţii, de la Ma­rea Baltică la Marea Nea­gră, din Ru­sia până în Asia Centrală şi Golful Per­sic. Radio Europa Liberă transmite în 28 de limbi, în 20 de ţări în care presa naţională este cenzurată, parţial liberă sau încă nematu­rizată.

 

Maraton de strângere de fonduri pentru aducerea în ţară a istoriei care ne reprezintă, campania „Europa Li­be­ră, aici!“, iniţiată de Liviu Tofan, fost director adjunct al postului şi ac­tua­lul director al Institutului Român de Istorie Recentă, beneficiază de sus­ţi­nerea unor personalităţi de re­nu­me. S-a lansat, în urmă cu câteva zile, la sediul Societăţii Române de Ra­diodifuziune, o campanie naţio­na­lă vizând obţinerea de sprijin şi strângerea de fonduri pentru înfiinţarea unui Centru de Cercetare şi Docu­men­tare Europa Liberă la Bucureşti, cât şi pentru aducerea arhivei de emisiuni ale postului de radio, proiect ini­ţiat şi coordonat de Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR), împreună cu echipa foştilor angajaţi şi colaboratori ai postului de radio.

 

Distinsul om de cultură Liviu To­fan, sufletul acestui proiect ambiţios, declara: „Sloganul campaniei este: Se caută 100.000 de români care au as­cul­tat Europa Liberă. Cei mai mulţi au spus: «E o greşeală. Cum o sută de mii? Am fost sute de mii, milioane». Pro­vocarea trebuie să-i stârnească pe toţi. Se spune că societăţile care-şi ne­gli­jează trecutul nu au viitor. Este mo­tivul pentru care vrem să aducem is­­toria acasă. În cazul acesta este vor­­ba despre emisiunile postului Eu­ropa Liberă, mai ales cele de până în 1989. Sco­pul campaniei este de a găsi mij­loacele materiale pentru a rea­liza di­gi­talizarea acestei arhive. Ea se află în SUA, într-un volum foar­te mare, aproa­pe 700.000 de pa­gini de text şi 3.500 de benzi de magnetofon. Nu­mai 2% din arhivă sunt procesate. Pro­iectul trebuie să ni-l asumăm in­te­gral pentru că nu există alte posibi­li­tăţi de a-l realiza. Scopul este de a strân­ge câteva sute de mii de euro pen­tru a face acest pas. Odată procesată arhiva, vom obţine o copie digitală pe care vrem s-o fa­cem piatra de te­melie a unui Centru de Cercetare şi Do­cumentare a Eu­ropei Libere, aceas­ta fiind un complex de teze foar­te importante ale is­toriei recente a Ro­mâniei. Vrem să instituţionalizăm me­moria Europei Libere, în virtutea a ceea ce acest post de radio a însemnat pentru ro­mâni în cei peste 40 de ani de comunism“.

 

Maria Ţoghină, preşedintele Radio­difuziunii, afirma: „Aş începe cu un omagiu pe care se cuvine să-l adu­cem tuturor jurnaliştilor români ca­re, crezând într-o Românie democra­tă şi împărtăşind valori pe care noi as­tăzi încercăm să le asimilăm, au dis­­părut dintre noi. Consider că prin acest tribut marcăm încă o dată faptul că Radio România îşi propune să ră­mână ceea ce a fost încă din prima clipă a revoluţiei din decembrie, promotorul valorilor democratice de la care se revendicau în acele momente co­legii noştri de la BBC şi de la Europa Li­beră. Dorim ca revenirea în ţară a ar­hivei Europei Libere să se alăture Fo­notecii de Aur a Radiodifuziunii Ro­mâne, să fie parte integrantă a ar­hivei României“.

 

Gilda Lazăr, unul dintre iniţiatorii aces­tei campanii, mărturisea: „REL a fost scânteia care, în decembrie, ne-a scos în stradă. Acestei iniţiative i s-au ală­turat extrem de multe instituţii me­dia, cu un entuziasm rar întâlnit. Am găsit susţinere la Radio Ro­mâ­nia, la televiziunea naţională, la Rea­li­tatea Caţavencu, la Realitatea FM, la Radio Guerrilla, la «Business Stan­dard», la Money Channel… O mul­ţi­me de instituţii nepartizane care în­ţe­leg cât este de important să avem re­pe­re fixe în trecutul nostru apropiat. Aş vrea să mulţumesc sponsorilor ca­re ne-au ajutat să strângem o mică par­te din cei aproximativ 300.000 de eu­ro necesari pentru realizarea site-ului şi pentru demararea campa­niei. Pentru cei care vor să ni se ală­ture există un număr scurt de SMS un­de pot suna pentru doi euro: 8820. Sunt convinsă că aducerea în Ro­mânia a arhivei postului este crucială pentru viitorul nostru“.

 

Andrei Voiculescu remarca cu umor: „Eu sunt cel care făceam muzi­ca şi pentru majoritatea oamenilor mai în vârstă din această ţară eram cel mai blestemat redactor de la Eu­ro­pa Liberă pentru că nu făceam nimic acolo decât să dau muzică pentru zur­bagii când ţara ardea. V-am făcut să vă delectaţi cu muzica Beatles-ilor, a lui Paul McCartney, Queen, Rod Ste­wart, Modern Talking. Noël Ber­nard a înţeles că prin această muzică atrăgeam o întreagă cohortă de tineri care, după emisiunile de muzică, ascultau şi istoria ideilor politice“.

 

Ivan Patzaichin: „În Deltă, de unde vin eu, era formidabil să asculţi Eu­ro­pa Liberă, să asculţi muzica ei. Era o fereastră spre lumea civilizată. Eram fas­cinat de acest post, ascultând ce se în­tâmpla în ţară, aflând abuzurile din pe­rioada aceea. În 1972 am dat un in­terviu Europei Libere şi am trăit cu teama de a nu păţi ceva în ţară. Am scăpat probabil pentru că eram campion olimpic“.

 

Neculai Constantin Munteanu: „Am fost o voce şi acum nu mai sunt de­cât o umbră. Puţini îşi mai amin­tesc de noi. Generaţia care are acum 25 de ani ştie foarte puţin despre noi. Spe­răm că această acţiune va da roa­de cu ajutorul dumneavoastră. Va fi bi­ne pentru trecutul nostru. În contextul actual, conţinutul emisiunilor pare a fi datat. Probabil că vocile noastre hălăduiesc pe undeva prin uni­vers. Călătoresc pe undeva, sunt pe unde scurte. Sperăm că vom fi în­că o dată acasă cu adevărat. N-am prea fost în ultimii 20 de ani. S-auzim numai de bine!“.

Tonul muzicii era foarte important la Europa Liberă. Era cuvânt şi muzică.

 

Un reper important rămâne şi filmul documentar „Cold Waves“ („Răz­boi pe calea undelor“), peliculă ma­gistral realizată de Alexandru So­lo­mon, o pagină despre viaţa oamenilor în perioada comunistă în faţa oglinzii istoriei, o poveste de dragoste şi de ură.