Home » Societate » Cronica stenogramei Degeratu-Hayssam duce către SRI: Răzbunarea procurorului Ciprian Nastasiu

Cronica stenogramei Degeratu-Hayssam duce către SRI: Răzbunarea procurorului Ciprian Nastasiu

28 Oct 2009 Toader Stefan | 8 comentarii | 5051 vizualizari
Rating:
13 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Scandalul legat de stenograma discuţiei dintre Omar Hayssam şi generalul Constantin Degeratu, consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Traian Băsescu, tinde să se ducă spre alte destinaţii decât cele reale, în condiţiile în care volumul secret, cu documentele clasificate a fi de „siguranţă naţională”, nici măcar nu a ajuns vreodată la instanţă, nici nu a fost citit de vreun avocat sau judecător, pentru că aceştia nu deţin certificate ORNISS. Aici se află „adevărul”.
 
Procurorul Ciprian Nastasiu (dreapta), omul caruia singurul dosar de terorism din Romania i-a adus marirea si decaderea, stia de intalnirea dintre Degeratu si Hayssam
Procurorul Ciprian Nastasiu (dreapta), omul caruia singurul dosar de terorism din Romania i-a adus marirea si decaderea, stia de intalnirea dintre Degeratu si Hayssam
Şeful statului a ieşit la rampă explicând că înregistrarea discuţiei Degeratu-Hayssam este ilegală şi a fost făcută în biroul unui procuror pe care nu l-a numit. E vorba de procurorul Ciprian Nastasiu. Toate amănuntele ce privesc această „interceptare la rece” duc către Nastasiu, cel care deţine secretul acestei înregistrări, şi către alt serviciu decât DGIPI.
 
Nastasiu s-a ocupat de dosarul „Răpirea jurnaliştilor” şi, în mod bizar, a avut pe mână, o perioadă, şi dosarul „Fuga sirianului”. El a demisionat din magistratură după ce a fost sancţionat pentru modul în care a gestionat şedinţa de judecată în urma căreia Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare în aprilie 2006. Pentru acest magistrat, cazul „Hayssam” a fost un taler cu două feţe. În locul laurilor visaţi, Nastasiu a trebuit să suporte, pe final, o mare pierdere. Tocmai el, cel care a făcut din dosarul „Hayssam” trambulina care să-l propulseze în funcţie, a rămas descoperit în momentul în care presa a dezvăluit cum l-a salvat de puşcărie procurorul tocmai pe teroristul căruia îi ceruse arestarea. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte faptul că Nastasiu a fost numit adjunct al procurorului-şef al DIICOT. A stat puţin pe această funcţie pentru că a fost sancţionat de Comisia de disciplină a Secţiei pentru procurori din CSM cu diminuarea, timp de trei luni, a 15 la sută din salariu pentru imixtiunea făcută în activitatea altui coleg procuror (în locul căruia s-a dus personal la instanţă să susţină eliberarea lui Hayssam pe motiv de boală).
 
Procurorul: „Mai vedem dacă voi fi eu Acarul Păun!”
 
 La acea vreme, după ce a ieşit de la Comisia de disciplină, Nastasiu a făcut o declaraţie pe care puţin şi-o mai amintesc: „Încă nu mi-am spus ultimul cuvânt. Mai vedem dacă eu voi fi Acarul Păun. Dacă la 3 iunie 2006, după punerea concluziilor în instanţă, nu mi s-a reproşat nimic profesional şi am fost avansat la funcţia de adjunct la DIICOT, după ce a plecat Omar Hayssam şi fuga a fost un eşec al sistemului de siguranţă naţională, am devenit principala ţintă pentru toţi?”. Apariţia acestei stenograme ar putea fi „ultimul cuvânt” al procurorului.
Revenim la ancheta propriu-zisă efectuată de Nastasiu în „Răpirea jurnaliştilor” şi la discuţia generalului Degeratu cu Omar Hayssam. Aceasta a avut loc la şase luni după arestarea sirianului, în septembrie 2005.
 
Traian Băsescu, cel care a coordonat în calitate de şef al statului „Celula de criză” pentru salvarea celor trei jurnalişti răpiţi la Bagdad, susţine că înregistrarea s-a făcut după ce procurorul respectiv a ieşit din birou. Preşedintele a ţinut să precizeze că Degeratu „nu confirmă” multe din elementele apărute în stenogramă, astfel că a fost declanşat „un proces invers“, instituţional, prin care să se vadă cum se poate ca o discuţie a unui consilier de stat al preşedintelui pe probleme de securitate să fie înregistrată ilegal. Cu toate că şeful statului a făcut trimitere către „unitatea de informaţii a Ministerului de Interne”, nu a spus şi ce probe ar avea în acest sens. Mai mult, SRI s-a ocupat de interceptările din dosarele „Răpirea” şi „Fuga lui Hayssam”, generalul Virgil Ardelean explicând foarte clar Comisiei de apărare la data la care a fost audiat că serviciul pe care-l coordona a trimis NOTE care avertizau că sirianul vrea să plece din ţară. Notele informative se bazau pe informaţii de la informatori din anturajul lui Hayssam.
 
Soţia lui Nastasiu e cadru activ SRI
 
DGIPI nu a acţionat de capul ei din cel puţin două motive, susţin surse din Parchetul General: în primul rând, specialiştii serviciului Internelor nu puteau intra în biroul unui procuror decât cu solicitare din partea procurorului. În al doilea rând, cu aprobarea conducerii Parchetului, cum a fost cazul monitorizării unuia dintre procurorii implicaţi în scandalul „Examenul de la Institutul Naţional al Magistraturii”, caz instrumentat de DNA. Or, cum stenograma acestei discuţii Degeratu-Hayssam nu a produs efecte asupra lui Ciprian Nastasiu, e clar că acesta a ştiut de înregistrare. În treacăt fie spus, soţia lui Nastasiu este angajat cadru activ al SRI, fapt ce rezultă din penultima sa declaraţie de avere. Nu se ştie la ce unitate din SRI lucrează. Cert este că a doua zi după apariţia stenogramei „ilegale” în presă, şeful Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului din SRI, generalul Ioan Ştefănuţ, a fost schimbat din funcţie.

Discuţia a avut loc în alt birou pus la dispoziţie de DIICOT
 
În cazul stenogramei-bombă ar fi putut exista, însă, şi altă variantă, dar nici ea nu-l exclude pe Nastasiu din cărţi. Procurorul se afla în plină an­chetă, iar Hayssam se afla în închi­soare, arestat preventiv. În aceste perioade de arestare preventivă a învi­nuitului se fac aşa-numite negocieri. În funcţie de „oferta” de nu­me grele sau de anumite detalii, pro­curorii pot lua în calcul circums­tanţe atenuante, valabile ulterior, în instanţă, la stabilirea pedepsei. De asemenea, un arestat nu poate fi scos din celulă şi dus la Parchet decât cu citare, chiar şi telefonică, din partea procurorului de caz. Ca atare, Nastasiu a fost cel care a ştiut data şi ora la care Hayssam va fi adus la Parchet, iar Administraţia Prezidenţială nu putea fi înştiinţată decât prin procuror sau prin şefii ierarhici ai acestuia.
 
Dacă lucrurile stau aşa cum spune Băsescu, şi anume că prezenţa lui Degeratu la Parchet a fost o urmare a solicitării făcute de Hayssam pentru „a informa asupra unor elemente de siguranţă naţională”, lucrurile ies oricum din făgaşul normal, pentru că procurorul era cel care trebuia să culeagă aceste informaţii, să le ofere superiorilor şi aceştia să le dea mai departe către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Răspunsul la o astfel de cerere de audienţă la Cotroceni venită din partea unei persoane arestate şi suspectate de terorism rămâne suspect şi ridică mari semne de întrebare. La data la care Hayssam s-a văzut cu Degeratu, procuror-şef al DIICOT era Daniel Ţicău. Nastasiu nu stătea singur în birou, ci cu alţi doi procurori, existând şi o anticameră unde erau grefieri. Deci, alt birou a fost folosit pentru această întâlnire şi, fără ştirea şefului ierarhic, nu ar fi fost pus la dispoziţie.
 
Avocaţii nu au ştiut nimic despre întâlnirea de gradul zero
 
La data la care ar fi avut loc discuţia între cei doi, 9 septembrie 2005, procurorul a ieşit din birou pentru că urma să se discute despre probleme de siguranţă naţională, susţine Băsescu. Indiferent ce dezvăluiri ar fi făcut Hayssam, despre trafic de arme sau afaceri PSD-iste, este de neînţeles absenţa procurorului în condiţiile în care pe numele sirianului existau mai multe dosare, inclusiv cele de mafie economică. Avocaţii lui Hayssam din timpul urmăririi penale făceau, la acea vreme, zeci de plângeri pe încălcarea drepturilor învinuitului, iar Hayssam însuşi se plângea apărătorilor de presiuni la care este supus din „vârful piramidei”. Nici unul dintre avocaţi nu are cunoştinţă de această discuţie aranjată în biroul procurorului.
 
Ar mai fi de adăugat că Traian Băsescu nu a dat nici o replică la toate informaţiile apărute în presă de-a lungul ultimilor trei ani, legate de declaraţii ale sirianului conform cărora s-ar fi întâlnit de două ori cu şeful statului în 2005, Hayssam afirma că Băsescu i-ar fi spus să trimită în Irak 200.000 de dolari prin intermediul misteriosului doctor Yassim, omul despre care sirianul spunea că l-ar fi ajutat să fugă din ţară.
Dacă adăugăm la „meniul” Hayssam reţeta după care fostul procuror adjunct al DIICOT Angela Ciurea declara că se lucra în anumite dosare „ce implică siguranţa naţională”, şi anume că acestea sunt periclitate din cauza unor „ordine” venite de sus, nu are sens să mai facem vreun comentariu. Şi Ciurea a dispărut recent din magistratură, dar după cum merg lucrurile în dosarele din Româania, lista rămâne deschisă.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
poweraxxel 28-Oct-2009 22:19
Aberatie!!!!!
Deci, nu inteleg nimic!
Despre ce este vorba?
Mai, vad ca voi va invartiti in jurul cozii, si incercati sa obtineti flori dintr-o movila de balega!
Daca stit ceva, spuneti! Daca nu, nu ne mai ametiti cu chestii din astea ca suntem trecuti prin asa ceva vreme de 20 de ani incoace!!!!!
Vad ca va ipartiti subiectul! Vreti sa va faceti audienta impreuna cu gardianul? Si pe antene am vazut cate ceva! Cum faceti, impartiti pe zile subiectul? Deci aveti deja un cartel! Realitatea, antenele, gardianul, ...
2
GHIA 28-Oct-2009 22:26
TARGUL
Este semnul sfarsitului. Pentru prima data Naucului nu ia iesit pasienta, cu toate ca acum 2 saptamani a avut o premonitie, si a vrut sa se puna bine cu bacii, botezand un produs al lot, si l-a facut tiz, celebrul Traienel. Dar uite ca, oameni dintr-o bucata, nu s-au lasat pacaliti de matroz si l-au cam hiduit, si in loc de " baie de multime" a avut parte de o baie de hiduieli. Cum nu prea este obisnuit cu acemenea primiri, voda abia s-a stapanit sa nu-si verse nervii pe " neobrazati", si atunci a facut-o pe o reporterita care a pus cateva intrebari care sa aduca ceva informatii in plus, reprezind-o cu un ton ridicat. Ce nu s-ar fi ratoit el si la demonstranti, dar nu-si permite, la tara se afla aproape 50 % din votanti, dar se pare ca a pierdut acest meci, nu a tinut figura cu ducerea cu zaharelul si cu clasicele hahaeli. Oare cand vor reactiona si ceilalti pacaliti la fel?. Se spune ca Ceausescu si mai ales Hitler si-a pierdut busola, sau altfel spus intuitia politica atunci cand nu au mai fost adulati de mase cu ocazia adunarilor la care participau. Dupa cateva asemenea experiente, au cazut psihic, si nu au mai stiut ce,cum, cand, cu cine, cu ce sa faca, . Dupa cum se manifesta in ultimele zile se pare ca pe acolo este, busola i s-a dereglat si pentru un Marinel busola este vitala.
3
GHIA 28-Oct-2009 22:28
TARGUL cel autentic
Scize. mai sus am postat un mesaj gresit. Acesta este cel pe care am vrut sa-l postez.
Oare de ce s-a intalnit Traienica cu o. Hayssam. Un raspuns simplu ar fi cam acesta. Voia sa stie ce stie " teroristul" si mai ales sa trateze pana unde sa mearga cu destainuirile, si sa se asigure ca acesta, Omar, nu va scapa vreun porumbel din gura, iar pentru aceasta a fagaduit ca poate pleca in SUA impreuna cu copii. ( I-a propus o destinatie cam inacceptabila). Deci nu a fost o intalnire de a afla cate ceva despre terorismul nr. 1 dal Romaniei ci A FOST O NEGOCIERE IN TOATA REGULA, FIECARE AVAND CATE CEVA DE CASTIGAT. bASESCU, CA hAYSSAM NU-L VA IMPLICA IN TARASENIE, IAR bASESCU GARANTANDU-I LIBERTATEA. SE PARE CA PANA ACUM TARGUL A FOST RESPECTAT. "Teroristul" a fugit pe vremea ministeriatului la interne a lui Blaga ( de aici si pozitia puternica pe care o are acesta in partid)iar dosarul rapirii a fost secretizat pentru 50 de ani, ca sa nu-l putem deslusi. Insa Baselul a uitat un lucru. Despre tarasenie stiu mai multi, si uite ca apare cate unul, cate unul si-l da in gat. A cam sosit timpul dreptatii.
4
Periscop 29-Oct-2009 00:55
Coana/conule mare
GHIA (28-Oct-2009 22:28)
TARGUL cel autentic
Scize. mai sus am postat un mesaj gresit. Acesta este cel pe care am
Ce tot incercati voi acilea si cu cotidianul asta e frectie la un picior de lemn. Ce este cert, este ca niste ziaristi au fost rapiti si eliberati, altfel ar fi putut sa le mancam coliva la fiecare parastas. In afara de unul singur care a scris o carte si vrea ca ea sa se vanda, ceilalti fac "mucles" cum e si normal in cazul asta. Cert e faptul ca in timpul rapirii Omar a fost arestat si ce e si mai probabil pe baza promisiunii eliberarii lui s-a negociat eliberarea ziaristilor. Odata un ofiter care a fost instruit de catre FBI, pe un post de televiziune, arata ca una din proceduri in cazuri d-astea este acceptarea conditiilor infactorilor,fie ca sunt rapitori sau jefuitori de banci. Asa ca faptul ca a fost facut scapat de catre toate serviciile secrete, politii, vami si alte mijloace de transport acoperite nu mira pe nimeni. Promisiune facuta promisiune onorata (altfel poate si ziaristul ala care se tot plimba prin Afganistan si Irak ar fi putut fi luat ca moneda de schimb penru fortarea eliberarii lui Omar).In plus sunteti asa de fraieri ca in afara de voi care cascati toata ziua gura la televiziuni ceilalti nu sunt interesati de subiect intrucat nu tine nici de foame, nici de salariu, nici de ajutor de somaj.Faptul ca se scurg informatii care in mod normal ar trebui sa fie secrete, taman in campanie, arata cam care partid vanghelist e infiltrat in instituriile statului pana in maduva oaselor si ca cu ajutorul astora se incearca distrugerea credibilitatii in institutiile statului deci distrugerea Romaniei asya numai pentru a mentine mafia lui Ceasca in pozitii privilegiate..
5
IonescuIoan 29-Oct-2009 09:03
Strategia Grivco
Strategii \"Grivco\"(322 / 254) ne invata ca, in democratie, majoritatea dicteaza. Ca atare, presedintele Basescu este obligat sa il desemneze prim-ministru pe Klaus Johhanis, alesul majoritatii din parlament. Strategii sustin ca acesta este \"siritul\" constitutiei, ca presedintele nu are libertatea de a-l alege pe cel pe care sa il si desemneze, prim ministru.
Strategii \"Grivco\" fac pe prostii (cuvantul \"prost\" este preluat din limba rusa si inseamna \"simplu\", om simplu care nu sta prea bine cu intelegerea lucrurilor ce ii sunt mai departe de lungul nasului).Iata ca strategii \"322\", nu mai sunt atat de stricti in aplicarea literei constituriei, ca in cazurile in care apelau la sprijinul interpretativ al Curtii Constitutionale, tot cu scopul de a-l anihila pe Bsasescu.
La ei, strategii, conteza, dupa caz, cand siritul cand litera constitutiei.
Strategii mai spun ca presedintele, conform literei constitutiei, trebue sa nu se amestece in treburile celor trei puteri, legislativa (L), executiva (E), judecatoreasca (J), mai mult decat \"sa medieze intre aceste puteri\", cand acestea se afla in conflict.
\"A media\" inseamna, conform DEX, a gasi o pozitie de mijloc intre doua extreme.
Asta inseamna, in intelesul strategilor ca, atunci cand apar divergente intre toate trei sau intre numai doua dintre acestea (L contra E, L contra J, E contra J), presedintele, folosindu-si niste puteri magice, trebue sa ii aseze la o masa pe cei aflati in conflict si, indiferent de complexitatea (chiar de detaliu), a cazului in speta, sa inteleaga mai bine decat ei, si sa isi foloseasca bagheta magica, sa faca dreptate, sa ii impace. Numai Cel de Sus poate avea o putere atat de mare bland-dominatoare, a-tot-convingatoare.
Practica ne invata ca, si in conflice mai micute, intre doi oamenii, mediatorii nu prea au succes. Dupa mediere, cei ce se aflau in conflic, se recunosc a fi mediati si pleaca cu conflictul in sulet.
A se vedea cazul celor ce decid sa divorteze.
6
valentin vasilescu 29-Oct-2009 09:20
stiam
Din comentariile de aici :
http://badeadan.blogspot.com/2009/10/gardianul- dgipi.html
7
rxctps 29-Oct-2009 09:54
Dle.Ionescu!
IonescuIoan (29-Oct-2009 09:03)
Strategia Grivco
Strategii "Grivco"(322 / 254) ne invata ca, in democratie, majoritatea dicteaza. Ca atare, presedintele
Vedeti ca mancati cam multe litere.Se datoreaza "educatiei"dinainte de '89 primite de la DW si Vocea Americii?Sau lipsei medicatiei adecvate si a supravegherii medicale de specialitate?
8
matrix4 29-Oct-2009 15:19
institutiile private ale statului basesc
din toata afacerea asta rezulta mai multe incalcari ale legii de catre bassecu si anturajul sau
un individ aflat in arest nu poate fi interogat decat de procuror iar orice declaratie facuta de acel individ se inregistreaza la dosarul de cercetare chiar daca e secret de stat

dupa spusele bassecului, hayssan le-ar fi promis informatii despre psd si iliescu rezultand de aici:
- ori ca psd si iliescu au afectat siguranta nationala iar bassecu nu i-a trimis in judecata ...
- ori ca bassecu face politie politica utilizand institutiile statului in acest scop - cel mai probabil din cele doua variante

...si-atunci ne apropriem destul de mult de republica Haiti cu ai ei tonton macoutes
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE