Home » Bani & Afaceri » Lumea in criza » Criza loveşte şi camionagiii

Criza loveşte şi camionagiii

01 Noi 2008 Doru Cireasa | 0 comentarii | 2252 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Doar unu din trei camioane pleacă încărcat din România. Cauzele sunt exporturile ieftine şi parcul de autovehicule excedentar. Se aşteaptă un număr crescut de falimente în următorii ani.
 
Camionagii români găsesc, în medie, marfă de transportat doar pentru unu din trei camioane, situaţia fiind diferită de la ţară la ţară, arată date furnizate de Marilena Matei, director general al Trafic Media, editorul revistelor Tranzit şi Logistica.
Potrivit datelor prezentate de Marilena Matei, în cazul camioanelor care pleacă din România, gradul de încărcare al acestora este de 19%, iar la venire este de 53%.

Situaţia este mai dificilă în cazul transporturilor către Cehia, unde doar 3% dintre camioane pleacă complet încărcate, sau al celor către Austria, unde procentajul este de 6%. Aceasta deoarece, fiind destinaţii apropiate, transportatorii sunt mai puţin afectaţi dacă pleacă fără încărcătură. Cel mai uşor se găsesc comenzi pentru Italia (32% din camioane încărcate) şi Bulgaria, unde raportul e de 62%. La întoarcere situaţia e pozitivă în relaţia cu Cehia, de unde vin 82% din camioane complet încărcate, şi Austria, caz în care indicele este de 54%.

Mai mulţi factori explică această situaţie, spun oficiali ai industriei transporturilor rutiere din România. În primul rând este vorba de un excedent al parcului auto de camioane ce a înregistrat un vârf în perioada 2006-2007, spune Ioan Lixandru, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

"Parcul auto a crescut în perioada 2006-2007, dar acum am intrat în plină criză şi nu se mai mişcă marfa. Încă nu ştim cu cât au scăzut comenzile de transport după luna august", spune acesta. Pentru a-şi acoperi cheltuielile, operatorii rutieri trebuie să mizeze nu atât pe ceea ce vor transporta către vest, deoarece mărfurile ce le exportăm acolo sunt ieftine, nefiind de înaltă tehnologie, ci pe ce vor aduce. Valoarea mărfurilor aduse în România este mult mai mare decât cea a celor trimise. Situaţia s-a înrăutăţit în ultimii ani. "Dacă în urmă cu câţiva ani un transportator îşi acoperea cheltuielile în proporţie de 30% din export şi 70% din import, acum ponderea e de 20% cu 80%.

Spre exemplu te duci în Spania cu două motoare electrice şi te întorci cu 200 de maşini de spălat (mai scumpe - n.r.)", spune Lixandru. O bună parte din transporturile rutiere către vestul România sunt derulate de firme din Ungaria, românilor rămânându-le în exclusivitate zona de est a ţării. Consecinţa dezechilibrelor este un grad de încărcare mai mic al camioanelor româneşti faţă de cel din flotele altor ţări. "Valoarea medie europeană este de 21-24.000 de kilometri pe camion, iar la noi este de 14.000 de kilometri", mai spune Lixandru.

"Falimentul este singura alternativă", răspunde Ioan Lixandru la întrebarea ce se va întâmpla în viitor. "Vor rezista doar firmele mijlocii, cele mici sau cele mari urmând să fie cele mai afectate", adaugă acesta. Primele nu vor avea resursele financiare necesare pentru a îşi achita camioanele luate în leasing, iar celălalt tip de firme se vor lovi de scepticismul bancherilor atunci când va fi vorba să obţină finanţări de la aceştia. Pur şi simplu va veni momentul când transportatorii vor spune firmelor de leasing "luaţi-vă camioanele înapoi; nu le mai putem plăti".

Marilena Matei opinează că vor rezista firmele care vor putea gestiona "profituri de 2-3%, faţă de 20-30% în anii precedenţi". De altfel, încep să se cumpere din ce în ce mai puţine vehicule grele, importurile fiind, în acest an, cu 2,3% mai mici faţă de 2007. Principalele probleme de care se lovesc camionagiii sunt creşterea preţului motorinei cu 40% în perioada iulie 2007-iulie 2008, nivelul în creştere al chiriilor, salariilor şi impozitelor şi taxele de autostradă în creştere în Germania, Elveţia sau Austria.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LUMEA IN CRIZA
 
Vrei un business la cheie?
Compania Maricon ia nastere pe piata autohtona a instalatiilor si materialelor de constructie incepand cu anul 1992, dezvoltandu-se de mai bine de 15 ani pe baza reputatiei create de clientii sai.
De-a lungul timpului, la baza dezvoltarii si expasiunii numelui Maricon atat pe piata capitalei, [detalii]