Login Inregistrare ca membru
Lun, 21 Mai 2012, 16:04
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Criza economică “duduie” în România
S&P vede economia cu peste 6% mai jos decât anul trecut, FMI spune că lucrurile sunt mai rele decât s-a crezut, suntem fruntaşii UE la prăbuşirea sectorului construcţiilor, avem al şaptelea deficit comercial european.
Economia României va scădea cu mai mult de 6% în acest an, consideră analistul Standard&Poor's Marko Mrsnik. "Probabil că după un al doilea trimestru slab vom revizui previziunile pentru PIB-ul României în scădere. Vedem că investiţiile scad puternic, la fel şi consumul. Ultimele evoluţii sunt influenţate de politica restrictivă a creditării. Este greu de stabilit o cifră exactă, incertitudinea este foarte mare, mă gândesc la o scădere mai amplă de 6%", a declarat Marko Mrsnik, la The Money Channel (TMC). Referitor la deficitul bugetar, analistul S&P a precizat că, încă de la începutul acestui an, agenţia de rating prognoza depăşirea ţintei stabilite de Guvern cu FMI, de 4,6% din PIB. "Suntem foarte conservatori în ceea ce priveşte previziunile privind deficitul bugetar şi trebuie să spunem că de la începutul acestui an am estimat un deficit bugetar de 6,2% din PIB, indiferent de ţintele fiscale impuse de FMI şi de Uniunea Europeană, de aproximativ 4,5%. Acest lucru este cauzat de o scădere puternică a veniturilor. Impozitul pe venit de asemenea a avut un impact asupra a ceea ce se întâmplă în economie şi nu vedem o corespondenţă în ceea ce priveşte cheltuielile", spune Mrsnik.
"Sigur, contracţiile ciclice sunt mai puternice decât ar fi putut să prevadă cineva, chiar şi FMI sau UE aveau previziuni pentru o contracţie mai moderată în acest an, totuşi cred că ar avea o oarecare flexibilitate, ar putea fi acceptate nişte deficite mai mari, dar trebuie să vedem acest efort de consolidare care trebuie să fie foarte evident din partea autorităţilor. Cred că toată lumea a ajuns la concluzia că este nevoie de măsuri de îmbunătăţire în zona cheltuielilor, care au crescut foarte mult şi nejustificat în ultimii ani şi trebuie restructurate", mai afirmă economistul de la S&P. El avertizează de asemenea că Guvernul "s-ar putea baza excesiv pe finanţarea de la băncile locale", în condiţiile în care activele sectorului bancar sunt deţinute de către băncile mamă străine, care la un moment dat şi-ar putea schimba strategia şi ar putea să se teamă de risc, reducându-şi astfel finanţarea statului prin aceste canale.
Nici FMI nu ne vede mai bine. Fondul Monetar internaţional va coborî prognoza privind contracţia economiei României în 2009, de la nivelul de -4,1% agreat în martie, pentru că, între timp, "situaţia s-a deteriorat", a spus vineri reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, la The Money Channel.
"La finalul misiunii (din august - n.r.), când vom avea mai multe informaţii, vom face cele mai bune proiecţii şi estimări pentru restul anului 2009. Dar va fi o estimare mai scăzută decât cea de 4,1% din martie, pentru că situaţia s-a deteriorat", a spus Lybek. El a evitat să dea însă o cifră exactă, precizând doar că la finalul misiunii FMI, respectiv pe 10 august, vor fi prezentate datele finale privind perspectiva economică a României. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat miercuri la Realitatea TV că economia în România s-ar putea contracta în acest an cu 6,5-7,1%, nivel mult peste cel luat în calcul de guvern la rectificarea bugetară, de 4%. Estimarea prezentată de ministrul Finanţelor este cea mai pesimistă furnizată până în prezent de un membru al Executivului. Guvernul a preluat la momentul semnării acordului cu FMI prognozele macroeconomice ale Fondului, ce prevedeau o contracţie a Produsului Intern Brut (PIB) al României cu aproximativ 4% în 2009.
Mulţi analişti au înrăutăţit în ultimele săptămâni prognozele privind evoluţia economiei româneşti din acest an. Analiştii ING se aşteaptă la o comprimare a economiei româneşti cu 7,1%, cei ai UniCredit prevăd un declin de 5,2%, în timp ce analiştii Raiffeisen estimează o scădere a PIB cu 6%.
Dincolo de hârtiile analiştilor S&P şi prognozele FMI, economia nu prea mai duduie nici în teren. În luna mai am avut cea mai semnificativă scădere anuală a construcţiilor din UE. Activitatea sectorului de construcţii din România s-a diminuat în mai cu 23,7% faţă de luna similară din 2008, fiind cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE), şi depăşind de peste două ori reducerea pe ansamblul blocului comunitar, care a fost de 9,6%, a anunţat, vineri, Eurostat.
Acesta a centralizat date pentru 12 din cele 27 de state membre şi arată că sectorul construcţiilor a înregistrat în mai scăderi în 9 state membre şi a crescut doar în Suedia (10,9%), Germania (1,2%) şi Polonia (0,1%) faţă de luna similară din 2008. După România, scăderi semnificative în termeni anuali au mai fost înregistrate în mai în Slovenia
(-21,1%) şi Marea Britanie (-17,9%).
Nici la capitolul schimburi comerciale nu stăm bine. România s-a clasat în primele patru luni din 2009 pe locul şapte între statele Uniunii Europene (UE) cu un nivel ridicat al deficitului comercial, de 2,9 miliarde euro, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat.
Deficitul comercial al României s-a redus de peste 2,5 ori în perioada ianuarie - aprilie faţă de luna similară din 2008, după ce importurile s-au diminuat cu 36%, iar exporturile au fost cu 20% mai mici decât în aceeaşi perioadă din 2008, potrivit calculelor Eurostat.
În primele patru luni din acest an, România a exportat bunuri în valoare de 8,7 miliarde de euro, cu 2,2 miliarde de euro mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Importurile s-au cifrat la 11,7 miliarde de euro, în scădere cu 6,5 miliarde de euro în acelaşi interval.
Cele mai mari deficite comerciale au fost înregistrate în primele patru luni în Marea Britanie (31,2 miliarde euro), Franţa (20,3 miliarde euro), Spania (17,5 miliarde euro), Grecia (9,5 miliarde euro), Portugalia (5,3 miliarde euro) şi Italia (4,7 miliarde euro). Pe de altă parte, Germania, Irlanda şi Olanda au avut, în acest interval din 2009, cele mai mari excedente, de 36,8 miliarde euro, 12,7 miliarde euro, respectiv 11,6 miliarde euro.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
3 comentarii
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
TOP NEWS
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".












