Home » Arte & Popcult » Film » Cristi Puiu a căzut la pace cu CNC

Cristi Puiu a căzut la pace cu CNC

30 Sep 2008 Alexandra Olivotto | 0 comentarii | 1781 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Lungmetrajul „Intermediar” de Corneliu Porumboiu a luat cea mai mare notă la concursul CNC, iar „Aurora” lui Cristi Puiu s-a ales cu cele mai multe fonduri. Însă instituţia dă bani şi pe mâna unor regizori expiraţi precum Alexa Visarion, Geo Saizescu sau Cristina Nichituş.
 
Cristi Puiu
Un credit în valoare de 1.585.000 de lei (cea mai mare finanţare) i-a revenit cineastului Cristi Puiu (foto) pentru proiectul „Aurora”, în urma sesiunii de concurs organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în iunie-iulie 2008. Regizorul până acum certat cu instituţia a obţinut aproximativ cu un milion mai puţin decât ceruse şi al doilea punctaj la categoria de lungmetraj, în faţa lui clasându-se Corneliu Porumboiu, cu proiectul „Intermediar” (1.488.000 de lei).

Potrivit declaraţiilor regizorului, el va începe filmările la acest lungmetraj în noiembrie; în rolul principal va fi distribuit Dragoş Bucur, iar Porumboiu încă mai lucrează la scenariu şi la finalizarea castingului. Tot la lungmetraj, Igor Cobileanschi a primit finanţare pentru „Afacerea Est”, iar Adrian Sitaru, pentru „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”. Însă CNC a furnizat credite consistente şi lui Alexa Visarion (1.460.000 de lei), lui Geo Saizescu (al doilea ca mărime, 1.540.000 de lei) şi Cristinei Nichituş (1.197.000). Întrebat cu privire la calitatea viitoarelor lungmetraje pe care le aşteaptă de la aceşti regizori cu eşecuri masive la activ, actorul Mircea Diaconu s-a referit la calitatea generală a proiectelor: „Au fost nişte copii absolut penibile ale filmelor americane de duzină, ştanţe perfecte, terorişti români, o mizerie”.

Câştigătorul din acest an al Palme d’Or pentru scurtmetraj, Marian Crişan, a obţinut al doilea punctaj la scurtmetraj pentru „Camelia”, dar proiectul său „Confesiunea” a rămas sub linie. Cristian Mungiu a ieşit pe locul patru cu scurtmetrajul „Malpensa” scris de Ioana Uricaru. Cum fiecare casă de producţie are o limită de credit pe care îl poate lua de la CNC, MediaPro Pictures şi Libra Film au scurtmetraje câştigătoare de Octavian Strunila, Sebastian Voinea şi Paul Adrian Pintea, respectiv de Andrei Tănase şi de Viorel Timaru, finanţate cu 0 lei. 

La documentar, cel mai mare punctaj şi l-a adjudecat Alexandru Solomon, pentru „Capitalism - Reţeta noastră”. CNC va credita patru debuturi în lungmetraj, cel mai costisitor fiind cel al lui Dan Chişu, „Ursul”, (995.000 de lei). Instituţia va contribui şi la pelicula lui Fanny Ardant, „Cenuşă şi sânge”, dar şi la lungmetrajele semnate de Dragoş Iuga şi Cornel George Popa. Printre perdanţii acestei sesiuni a concursului CNC se numără Ioan Cărmăzan, Stere Gulea, Horaţiu Mălăele, Mihai Mănuţiu, Petre Năstase, Tudor Voican (care a câştigat însă la proiecte de dezvoltare de lungmetraj, ca şi Tudor Giurgiu), Vladimir Tismăneanu, Marius Barna şi Dumitru Budrală.


 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FILM