Home » Bani & Afaceri » Finante Personale » Creditul în lei se scumpeşte abrupt în vârful clasamentului bancar

Creditul în lei se scumpeşte abrupt în vârful clasamentului bancar

04 Noi 2008 Serban Buscu | 0 comentarii | 3242 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După UniCredit Ţiriac, Raiffeisen şi BRD au decis săptămâna trecută să majoreze dobânzile la creditele de nevoi personale în lei cu până la 2,75%. BCR a lansat un produs cu dobândă fixă şi DAE de peste 23,5%.
 
Bancher
Leul este mai scump cu cel puţin 30% faţă de începutul anului.
Pentru a doua oară în ultima lună şi jumătate, a doua bancă din România, BRD, a decis să majoreze dobânda la împrumutul de nevoi personale în lei, BRD Expresso. Astfel, de la 14,5%, dobânda fixă pe toată perioada creditării a crescut până la 17,25% în cazul creditelor contractate pe cinci ani. Şi Raiffeisen, ocupanta locului trei în topul după active al băncilor locale, a decis să mai adauge câteva puncte procentuale la dobânzi. În funcţie de valoarea contractată, dobânda la creditul Flexicredit, în varianta sa cu dobândă fixă, a crescut cu până la 2%. 

„Am majorat într-adevăr dobânzile la creditul de nevoi personale în lei începând cu finele lunii octombrie. Majorările au fost făcute în funcţie de suma contractată. În medie, dobânzile au crescut cu valori cuprinse între 0,5 şi 2%“, ne-au confirmat reprezentanţii bănci. La creditele cu valori de peste 17.000 de lei, de exemplu, dobânda a crescut cu două procente. De precizat este faptul că în nici unul dintre cele două cazuri amintite mai sus nu au fost operate modificări şi pentru creditele existente deja în sold. BRD şi Raiffeisen au făcut astfel de indexări pe parcursul lunii septembrie.

BCR a preferat să menţină dobânzile la produsele deja existente în portofoliu, însă promovează un credit de nevoi personale în lei cu un nivel al Dobânzii Anuale Efective care depăşeşte cu mult costurile totale ale creditelor deja existente. Creditul cu dobândă fixă lansat de BCR poate fi contractat pe o perioadă de zece ani la un nivel de dobândă de 14,5% şi un DAE care, pentru un credit de 25.000 de lei pe cinci ani, de exemplu, atinge 26,5%.

Până a ajunge în vârful clasamentului, valul majorărilor de dobândă a trecut în ultimele două săptămâni şi prin alte cinci bănci. Alpha Bank a decis să renunţe la dobânda fixă introductorie, fapt care a generat o creştere de dobândă la 16,5%. UniCredit a adăugat 5% la toate creditele în lei acordate persoanelor fizice, Carpatica a urcat cu două procente dobânda la creditul de nevoi personale Optim, atât în varianta cu dobândă fixă, cât şi în cea cu dobândă variabilă. 

De asemenea, potrivit reprezentanţilor unei companii de brokeraj de credit, banca a renunţat la creditul Instant de nevoi personale. Banca Românească a urcat şi ea marja proprie cu 4%, fapt care a condus la scumpirea creditelor în lei acordate persoanelor fizice. Astfel că dobânda la creditul de nevoi personale a ajuns la 19%, iar cea la creditul pentru locuinţă la 20,56%. Banca Transilvania a scumpit toate creditele de nevoi personale acordate în lei, adăugând 3,5 procente la dobânda anuală, până la 16,4%.

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FINANTE PERSONALE
 
Vrei un business la cheie?
Membra a grupului CLN, linia vestimentara Petit se impune prin articole vestimentare ce traduc un stil romantic, pastelat, potrivit ocaziilor speciale pentru copii cu varsta cuprinsa intre 1 -12 ani.
Linia Petit se adreseaza unui alt profil de consumator - participant la petrecerile din famil [detalii]