Home » Media » Ziare si reviste » COTIDIANUL 5.000: "Povestea a inceput intr-un lift"

COTIDIANUL 5.000: "Povestea a inceput intr-un lift"

18 Mar 2008 Cristian Patrasconiu | 2 comentarii | 4849 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Interviu cu Doina Basca, primul editor al Cotidianului. Fostul editor rememoreaza atmosfera anilor de inceput ai acestui ziar.
 
Doina Basca
Fotografie de la inceputul anilor '90
Cum a inceput pentru dumneavoastra povestea numita Cotidianul?
In lift. Eram in ascensor la hotelul Intercontinental pe la mijlocul lui martie 1990 cu legendarul disident politic, inginerul Ion Puiu, devenit intre timp lider PNTCD, si cu marele democrat cu papion, revenit in tara dupa 50 de ani de exil, Ion Ratiu. Urmaream cum Ratiu ii explica lui Puiu ca vrea sa scoata un ziar cu adevarat occidental in Romania mai putin colorat politic decit „Dreptatea“, cind, spre marea mea surpriza, dl Ratiu se intoarce catre mine si ma intreaba daca vreau sa-l fac eu. Daaaaaa, am raspuns fara sa clipesc. Si asa a fost sa fie. Doar ca nu imediat.

Din ianuarie 1990 aruncasem ingineria in pod si traiam cu intensitate aventura jurnalistica de la „Dreptatea“, cotidianul national taranist, sub privirea atenta si uneori amuzata a minunatului sef de gazeta Paul Lazarescu. Ginditor politic si om de cultura profund, martir din generatia lui N. Carandino sau L. Kalustian, prizonieri de constiinta trecuti prin inchisorile comuniste, Paul Lazarescu indraznea sa scoata primul ziar impotriva comunismului intr-o lume care incet, incet se dezmeticea. Eram colega cu Gilda Lazar, Serban Madgearu, Eugen Mihaescu, Dora Mezdrea, Lucia si Sorin Stefan, ca sa pomenesc doar pe citiva din redactia „Dreptatii“ - o echipa mica, dar voinica, de profesionisti si diletanti entuziasti carora directorul Paul Lazarescu ne instilase o doza zdravana de disciplina si de dedicatie. Mi-aduc aminte ca in ’90 speranta era palpabila si ne unea, aparusera oameni politici croiti din alta stofa, precum Ion Ratiu si Corneliu Coposu. Cum sa-i spun dlui Paul Lazarescu ca Ion Ratiu mi-a aruncat manusa cu editarea unui nou ziar? Mi-am luat inima in dinti si i-am povestit. Si i-am povestit si cum bunii mei prieteni Dan si Mioara Caragea imi vorbisera despre „Il Populo“, cotidianul portughez care a schimbat climatul politic in Portugalia si a readus tara in familia democratiilor europene. Elegant, Paul a inteles ca mi se insurubase bine ideea in cap si m-a pastrat sub obladuirea lui, dar mi-a lasat timp sa visez; ziua scriam pentru pagina externa a „Dreptatii“ si seara impreuna cu prietenii si colegii mei am inceput sa schitam cu creionul in mina ziarul dlui Ratiu. Si nu numai cu creionul in mina. Ion Ratiu adusese o armata de Mac-uri si mult asteptata tipografie comandata pe coasta de vest a Americii tocmai sosise. Intr-o dimineata de aprilie am scos cu Stefan Mamulea, un geniu in computere, prima gazeta scrisa si paginata integral pe calculator. Primul pariu cu mine insami il cistigasem. Am stiut din clipa aceea ca voi putea scurtcircuita Casa Scanteii si voi putea publica independent. Dar baietii cu ochi albastri au inteles si ei acest lucru si au inceput lungile sicane si infiltrari administrative care sa-l impiedice pe Ion Ratiu sa-si utilizeze propria tipografie. Nici macar cistigarea alegerilor din mai ’90 nu i-a potolit, ba din contra.

Si dupa mineriada?
Dupa mineriada din iunie, „Dreptatea“ a ramas fara redactie, dar Paul Lazarescu nu s-a lasat intimidat si ne-a mobilizat sa facem ziarul pe genunchi, in doua camere de hotel la Athenee Palace. Ceea ce nu te omoara te intareste. Casa lui Ratiu a fost devastata, Ion Ratiu agresat, dar tipografia a scapat. Nici Ratiu nu se lasa intimidat, ba, mai mult, se hotareste sa-l aduca pe Brian Jones, un editor de la „The Guardian“, ca sa ne asiste profesional pentru pornirea ziarului. Intre timp am inceput sa caut un director cu greutate, cum era N. Carandino, pe frontispiciul „Dreptatii“. Ma duc cu dl Ratiu la Cluj sa-i propunem lui Adrian Marino sa fie directorul ziarului. Marino promite sa se gindeasca. P.M. Bacanu, alta victima a mineriadelor, reuseste sa ia din SUA o tipografie pentru „Romania libera“ cu ajutorul Departamentului de Stat si al unei fundatii pentru democratie. In august ’90 reusesc si eu sa ajung la Washington DC si sa obtin de la aceeasi fundatie abonament la agentia de stiri United Press International pentru viitorul ziar. Era al doilea pariu cistigat: stiri nefiltrate de Rompres.

Cum a ajuns Cotidianul „cel mai frumos cotidian“?
Inapoi la Bucuresti, intr-o dimineata, Brian Jones vine cu mine la Casa Presei Libere (fosta Scanteii), unde paginam si scoteam „Dreptatea“. Dupa 10 ore de argumentat si negociat, am iesit cu „Dreptatea“ tiparita asa cum am vrut si cu o mare bila alba de la Brian pentru felul cum m-am descurcat cu tipografii. Se pare ca Ion Ratiu a avut in vedere mai multi potentiali editori si, abia dupa ce Brian Jones mi-a dat foc verde, m-a ales pe mine. Dar eu habar n-am avut si am construit linistita mai bine de un an, am mobilizat si am angajat o miniarmata de scriitori, jurnalisti ca Irina Negrea, Margarita Geica, Serban Madgearu, tandemul Tasnadi-Claudiu Doltu pentru economic, reporteri precum Cristi Crisbasan, Cristian Rautu sau Lucian Gheorghiu si tehnoredactori. Ma amuz si acum cind Brian imi povesteste cum il tratam ca asistent. Dar publicarea unui ziar nu e pentru cei slabi de inima, si Brian a apreciat probabil determinarea si ochelarii mei de cal si nu mi-a declarat rolul sau real ca sa nu ma demobilizeze. Adevarul este ca i-am prezentat o echipa de prima mina, netestata ca ziaristi, dar scolita si extrem de talentata, cu care a fost o bucurie sa lucram. Din echipa a facut parte arhitectul Cornel Chirvai, care a desenat capul ziarului, cu casete si o superba rezolvare grafica a fontei pentru Cotidianul, cu globul care traverseaza C-ul, numerotarea eleganta a paginilor si caseta redactionala, designul lui permitind ziarului sa creasca organic de la 4 la 8 si 12 pagini si sa fie premiat in 1996 drept Cel mai frumos cotidian. Aveam deja doi ani de experienta in desktop publishing intre 1987 si 1989 si un mic comando de inginere si matematicieni talentati si gata familiarizati cu softurile de publicare si dispusi sa-si riste joburile la stat si sa mearga pe mina mea. Printre ei s-a distins Carmen Arbanas, poate cel mai talentat si mai inventiv designer de pagini pe care i-am cunoscut, care a absorbit ca un burete toata stiinta lui Brian Jones si ulterior a combinat-o cu tehnoredactarea modulara adusa de Bob Caldwell, pastrind in acelasi timp o unitate de stil care a marcat Cotidianul pina la sfirsitul anilor ’90. Plecarea lui Dan si a Mioarei Caragea in Portugalia in ajunul publicarii Cotidianului a fost o mare lovitura, dar din fericire i-au adus pe Dan C. Mihailescu si pe Tania Radu sa faca suplimentul „Litere Arte Idei“, care a aparut desenat minunat de D. Ciubotariu si a fost de la inceput bijuteria de luni a ziarului-mama. Ca si „Alfa si Omega“ lui Costion Nicolescu, sau „Alternativa“ lui Paul Lazarescu, „Arhiva“ lui Marin Bucur, suplimente despre care ati pomenit in numerele festive anterioare.

In primii ani de aparitie, dar si mai apoi, Cotidianul a bifat citeva premiere, inclusiv in zona de productie, sa-i zic „fizica“, in materie de presa. Puteti puncta asemenea momente carora le-ati fost contemporana?
Cred ca am punctat deja citeva premiere. Mai putin vizible, dar extrem de spectaculoase au fost lectiile mele de sanscrita si de ebraica, dar nu atit pentru continut, cit printru faptul ca Radu Leonte a creat fonturi pentru alfabetul devangari inainte ca indienii sa le lanseze pe piata. Regretatul Mihai Staub, talentatul editor de sport, a avut ambitia sa porneasca Cotidianul in culori o data cu Campionatul de fotbal din 1994 si a reusit. Mai mult, cu un captor banal de imagine de pe tv, a introdus primele fotografii in timp real, inainte de aparitia fotografiilor digitale.

Care au fost, pe de o parte, cele mai placute momente si, pe de alta parte, cele mai dificile momente ale perioadei dumneavoastra de leadership la acest ziar?

Cel mai placut a fost sa lucrez cu Iaru si scriitorii, cel mai dificil a fost sa lucrez cu Iaru si scriitorii. Cea mai mare bucurie a fost venirea Tiei Serbanescu cu „breful“ ei la Cotidianul. Si cea mai mare dezamagire a fost ca nu am apucat sa public un volum cu aceste superbe vignete care incapsuleaza toata tranzitia Romaniei spre democratie.

E un fapt ca aparitia pe piata media romaneasca a Cotidianului nu a fost bine digerata. Ziarul a avut inca de la lansare multi dusmani. Cum ati reusit sa vi-i faceti? Ce „reteta“ ati utilizat?

In primul rind, au fost „les amis de mes amis qui sont a MAI“ si care nu prea aveau cum sa digere sau sa le pice bine. Cotidianul. Apoi au fost cei prea patimasi, cu mentalitatea: „Cine nu e cu mine e impotriva mea“, carora n-am vrut sa le dau teren din respect pentru Ion Ratiu si principiile sale democratice. De aceea am ars editia in care Gabriela Stoica il ataca vehement pe Nicolae Manolescu pe prima pagina (nu pe Ion Ratiu, asa cum au afirmat reporterii dvs.). In rest, stiti cum se spune in Parlamentul britanic: in fata am adversarii si in spate dusmanii (adica cei din aceeasi barca).

Tragind linie, adunind si scazind, pina la urma pentru dumneavoastra a iesit mai bine decit v-ati asteptat atunci cind ati facut acest ziar?
Intre visul gazetaresc al lui Ion Ratiu asa cum l-am tradus eu in Cotidianul si cel al lui Cristoiu sau Diaconescu e probabil o oarecare diferenta. Dar daca brandul Cotidianul se pastreaza, ce conteaza ca e facut in China.

Cotidianul, la cinci mii de numere 

Ziarul nostru a implinit 5.000 de numere. In aceasta saptamina, cititi ce a insemnat ziarul pentru publicitarii care s-au ocupat de relansarea lui si interviuri cu fostii directori si redactori-sef ai Cotidianului.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
Sonia X 19-Mar-2008 13:10
Foarte frumoasa povestea
Mi-a placut mult si m-a impresionat tot ce a povestit dna Basca.
2
Liana-NY 19-Feb-2010 19:43
pare istorie
mie mi se pare ca a fost ieri...am fost corespondent la Cotidianul & Dreptatea in perioada pe care o pomeneste d-na Doina Basca. am semnat sub pseudonimul Mihaela Mihai. la o petrecere, cineva mi-a povestit cat de bune sunt articolele acestui nume nestiind ca eram eu... am plecat in 1995 in USA, colegii din PNTCD cat si cei putini pe care-i stiam de la Cotidianul m-au priivit ca pe un dezertor. Regret? Nu poti regreta sau fabula "ce ar fi fost daca as fi ramas in tara?", istoria e bazata doar pe fapte iar variantele "daca" nu si-au rostul. intr-un fel Romania a intrat pe un drum de tara socialista occidentala. eu care vin o data pe an, vad diferenta mai bine decat cei ce simt tranzitia in fiecare zi. un prieten care a petrecut Craciunul in tara dupa doi sau trei ani, imi spunea ca Romania si-a pierdut identitatea nationala copiind americanismele si transformandu-le in kitch. i-am raspuns ca prefer kitch-ul autohtonismelor de genul celor interzise pe acest site. e drept, Romania e inca socialist-comunista in gandire, majoritatea business-urilor sunt intemeiate pe vechile relatii de afaceri comunisto-securiste. pasi marunti spre Europa de Vest care face pasi marunti spre Europa de Est. Salvarea Europei, de Vest sau Est, ar fi un sistem ca cel american bazat pe posibilitatile creativitatii umane si nu pe guvern. mai greu insa deoarece idea de "tatuc" e prea inradacinata in genele Estului Europei.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ZIARE SI REVISTE
 
CELE MAI