Home » Politic » Presedintie » Corupţii preşedintelui, din pliante

Corupţii preşedintelui, din pliante

19 Noi 2009 Dana Piciu | 8 comentarii | 1588 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
„A promis în 2004 că-i va trage în ţeapă pe corupţi, deşi vânduse chiar el flota României la fier vechi. Ca primar şi-a dat singur o casă şi a băgat un miliard de euro în buzunarul regilor asfaltului. Ca preşedinte, i-a luat fiicei sale un apartament de 900.000 euro.“
 
Mesajul de mai sus se regăseşte în pliante cu autori încă necunoscuţi, pliante care au început să circule în ultima vreme pe „piaţa“ electorală.
 
Lupta cu „sistemul ticăloşit“ cu care se lăuda Băsescu la începutul mandatului s-a întors împotriva lui pentru că, în timp ce-i indentifica şi îi înfiera pe corupţi din alte partide, în umbra sa un grup de intimi se îmbogăţeau pe banii statului. Printre aceştia - ministrul Turismului, Elena Udrea, care, potrivit pliantului, „şi-a amânat plata datoriei personale de 3,3 milioane de euro acordând în schimb un contract către BRD“. „Din afacerile făcute în umbra lui Băsescu, Elena a strâns un apartament de 80 de metri pătraţi, o casă în Pipera, un teren pe malul lacului Străuleşti şi alte două terenuri. Soţul ei Dorin Cocoş are două hoteluri, 14 spaţii comerciale, terenuri, blocuri şi nenumărate maşini de lux. Toate din taxele adunate la parcările Dalli“, se mai arată în materialul electoral.
 
Un alt apropiat al lui Băsescu care „se luptă cu sistemul ticăloşit“ este Adriean Videanu, cu o avere estimată la 260 de milioane de euro „obţinuţi din exploatarea carierelor de piatră şi marmură“. În aceeaşi categorie mai intră Radu Berceanu, „care are o firmă ce furnizează diverse produse unor companii ce fac afaceri bune cu ministerul pe care îl conduce, cel al Transporturilor“, şi Monica Iacob-Ridzi, „care a recunoscut că a finanţat campania electorală a Elenei Băsescu şi a umflat deconturile de la Ministerul Tineretului“.
 
Urmează Puiu Popoviciu, „care a preluat un teren de la Universitatea de Agronomie, iar Băsescu a făcut totul ca statul să plătească 180 de milioane de euro pentru introducerea utilităţilor“, Costică Constanda, care a primit de la primarul Băsescu un teren în parcul Bordei. Ultimul de pe lista cu cei care „trăiesc bine“ este fratele şefului statului, Mircea Băsescu, „acţionar la firme de armament care au nevoie de ajutorul preşedintelui pentru a face afaceri în România“.
 
„Ţi-a fost frică de corupţie? N-ai scăpat. Schimbă-l pe Băsescu!“ este soluţia finală trecută în pliant.


 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
forta5 19-Noi-2009 21:38
atac murdar
din nou psd-ul ataca murdar.. neavand curaj sa vina la confruntari fata in fata, psd-ul doar asa poate purta campania lor electorala.. aruncand cu noroi pe care nu`l pot proba si profitand de puterea presei..
2
dianuta 19-Noi-2009 21:56
bunul simt
asta e campania pe care o duc contracandidatii lui traian basescu.nici unul nu a venit cu niste lucruri concrete ci numai cu atacuri murdare la adresa presedintelui.TRAIAN BASESCU PRESEDINTE
3
michidutza21 19-Noi-2009 22:10
manipulari de 2 bani
asta e praf in ochi. sa ii luam la intrebari si pe Hrebenciu, Patriciu, Tericeanu, Vanghelie, sa vedem ce au ei in buzunarase. mai lasati manipularea asta penibila cu fluturasi impartiti in oras aiurea, sau alte josnicii. De ce nu vine Geoana in fata lui Basescu la confruntare, fara mascaricii aia doi de Vadim si Becali? sau mai nou nu vine fara "colegu' de clasa politica" Vadim? se teme ca nu are argumente sa rezite la o confruntare cu Basescu? mai lasati fluturasii, ca nu aia ne vor conduce tara in urmatorii ani si nici de foame nu tin. Hai sa alegem un presedinte care POATE si are curajul sa taie privilegiile clasei politice si care face ceva pt tara asta, nu o praduieste cum au facut psd-istii ani de zile.
4
Maryyy 20-Noi-2009 01:51
trompetele vin sa urle
dar nu aduc probe ... ce trompete de doi lei !!!
Mogu' e chitit pe treburi mari dar uita ca in fata lui Basescu are mana mica , asa ca ,jucarile de acum mai au doar 2 sapt si sunt expirate ....
era logica treaba ca vor fi "murdari" pentru ca pesedisti si penelisti nu se au nici macar pe ei ,pe cand Baselu are si romanii : http://romanipentru.basescu.ro/ ....:))
5
gianina18 20-Noi-2009 13:03
Ce rusine!
Acesta este exact genul de articol care nici nu merita citit si care e o dovada vie pentru agresivitatea si ostilitatea manifestata fata de Traian Basescu. Este, desigur, si o dovada a impotentei celorlalti candidati de a veni cu idei originale si cu un program de campanie bazat pe fapte concrete. Atacurile constante la adresa lui Traian Basescu nu califica pe nimeni sa ajunga in fruntea tarii, iar cetatenii observa acest lucru. Nu ne putem lasa inselati de minciunile unora!!
6
miha3lla_ 21-Noi-2009 17:32
nu poti improsca cu noroi fara a te murd
I-auzi! ''Coruptii presedintelui''!Jalnic si deplorabil!In lipsa de alte argumente contra-Basescu ajung la subiectul carE le place lor cel mai mult,aici sunt intr-adevar profesionisti,si-au dovedit ''competentele'' de imbogatire rapida.Cum pot oare sa arunce cu noroi cand ei au inglodat Romania in datorii dupa ce au supt pur si simplu toata avutia acestei tari,pe care au impartit-o intre ei,au construit imperii si au castigat puterea prin cai dintre cele mai necinstite.Cum pot sa vada ei paiul din ochii celuilalt si nu pot sa vada barna din ochilor lor?Deplorabil!
7
leonte 22-Noi-2009 07:45
ma, creiere spalate...
e adevarat, e o campanie anti-basescu! nu neaga asta nici macar cotidianul (un ziar care, intr-adevar, a coborit mult nivelul, din pacate). dar cit de spalati la creiere ati ajuns voi, postaci penibili, incit sa nu va dati seama ca, dincolo de propaganda anti, basescu al vostru chiar e un mizerabil, corupt pina-n maduva oaselor? cit de orbi sinteti sa nu sesizati in ce hal a adus romania? ce scirba poate sa-mi fie de poporul asta debil mintal! care, in ciuda tuturor evidentelor, tot pe basescu il va vota...
8
PhoenixD 25-Noi-2009 21:18
Iar flota ... obsesion!
Flota, flota, flota ... urlati ca dementii! Cand a adus T.B. dosarul la marea dezbatere, ati trecut repede peste subiect. Dosarul este inchis, sentinta e data, justitia nu l-a gasit vinovat, deci de ce mai bateti apa-n piua????
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PRESEDINTIE