Login Inregistrare ca membru
Joi, 24 Mai 2012, 18:40
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Corespondenţă de la Roma: Festival de cinema dedicat femeii
Şi-a deschis porţile cea de-a patra ediţie a Festivalului de Cinema de la Roma. Devenit acum adult prin echilibrul care există în raportul dintre filmele glamour şi cele de autor, Festivalul Filmului 2009, care se va închide pe 23 octombrie, a început sub cele mai bune auspicii, mai ales din punctul de vedere al publicului. Au fost deja achiziţionate peste 25.000 de bilete.
Chiar dacă la deschidere au lipsit multe dintre vedetele aşteptate, cum ar fi George Clooney, Meryl Streep, Richard Gere sau Sophia Loren, acestea au început să apară de sâmbătă, venind de la Festivalul Filmului de la Londra. Richard Gere a apărut surâzător şi fascinant în costumul său gri, salutând publicul în stil budist, iar George Clooney a venit împreună cu prietena sa, Elisabetta Canaris. La gala de deschidere a fost prezent şi preşedintele festivalului, Gian Luigi Rondi.
Încă o dată, această manifestare este organizată de primarul Romei, Gianni Alemanno, care doreşte ca, pe perioada festivalului, să fie nu numai proiecţii cinematografice, ci un amestec de muzică, artă, pictură, fotografie. Adică un cocteil care a precedat inaugurarea oficială. În acest sens, la Auditorium di Roma, locul în care se desfăşoară festivalul, a avut loc un concert dedicat marelui autor de coloane sonore Nino Rota. La pupitrul Orchestra Nazionale di Santa Cecilia a urcat Avion Cravel. A fost un omagiu adus marelui maestru la 30 de ani de la dispariţia sa. În program, lucrări din filmele „Amarcord” al lui Benini, „Naşul” lui Coppola şi „La dolce vita” al lui Antonioni. Totodată au fost deschise expoziţiile „Lumini ale cinematografului asupra lui Antonio Ligabue” şi „Cape Farewell: Arta şi climatul se schimbă”, cu fotografii, sculpturi şi instalaţii alimentate cu energie solară sau săpate în gheaţă de un grup de artişti din Groenlanda.
O altă expoziţie la al cărei vernisaj a fost prezent însuşi Ennio Morricone se intitulează „Sergio Leone, o privire inedită”. Interesantă este şi expoziţia „Make up a Star”. Sunt dezvăluite trucurile pentru machiajul marilor vedete. Este un omagiu adus marilor maeştri „trucatori” ai filmului italian, printre care Vittorio Sodano, care a câştigat Premiul „David di Donatello” pentru filmul „Il Divo”, Maurizio Silvi, care a obţinut Premiul BAFTA pentru „Moulin Rouge”, Fabrizio Sforza, BAFTA pentru „Pacientul englez”, Aldo Signoretti, BAFTA pentru „Gangs of New York” şi Francesco Freda, cel care i-a machiat pe Mastroianni şi pe Sophia Loren. În expoziţie sunt şapte pelicule internaţionale, cu imagini inedite din culise, cu peruci şi alte accesorii. Vizitatorii pot descoperi cum se naşte un personaj.
La această ediţie, madrina festivalului este splendida actriţă Margherita Buy, care a apărut îmbrăcată ca o sirenă, într-o rochie argintie. Margherita Buy a câştigat Premiul „David di Donatello” pentru cea mai bună actriţă, în rolul din „Fuori dal mundo” (“În afara lumii”). S-a născut la Roma în 1962 şi a debutat în „A doua noapte” al lui Nino Bizzari, unde s-a întâlnit cu Sergio Rubini, viitorul ei soţ, şi cu Umberto Marino, care a apropiat-o de teatru. A jucat în numeroase comedii semnate de Umberto Marino şi într-un film realizat de el, „La Stazione”, în 1990, în regia lui Sergio Rubini. A devenit una dintre actriţele emblematice ale cinematografului italian, apreciată de regizori precum Daniele Luchetti, Umberto Marino, Antonello Grimaldi sau Giuseppe Piccioni. A realizat, de cele mai multe ori, un portret al femeii contemporane. În acest sens amintim „La settimana della sfinge”, al lui Daniele Luchetti, în 1990, unde interpretează rolul Gloria. Unii au comparat-o cu Giulietta Masina din filmele lui Federico Fellini, alţii cu Monica Vitti sau cu Mia Farrow. Îi place să abordeze cu mare dezinvoltură roluri de femei sigure pe ele, precum în filmul „Chedi la luna” (“Cere luna”) al lui Giuseppe Piccioni. În „Controvento”, realizat în 2000, a avut rolul unei psihiatre raţionale, care este cuprinsă de pasiuni puternice. Împreună cu actorul Stefano Accorsi a apărut în filmul lui Ferzan Ozpetek, „Le fate ignoranti”, apoi, în tandem cu Verdone, în „Che colpa abbiamo noi”, şi cu fostul ei soţ, Rubini, în producţia „L’amore ritorna” (“Dragostea se întoarce”), un film cu un oarecare accent autobiografic.
„E un an dificil din cauza crizei şi a fost destul de greu de organizat acest festival, dar el are un bun început”, a spus Piera de Tasis, directoarea festivalului. Acesta se deschide cu Margherita Buy şi se închide cu Meryl Streep. Este un festival închinat femeii, direcţie în care se remarcă şi debutul Stefaniei Sandrelli în regie. Majoritatea personajelor principale sunt feminine. „Vor fi multe comedii pentru a mai descreţi puţin frunţile”, a spus directoarea festivalului. Într-adevăr sunt comedii, dar comedii amare. E o privire asupra contemporaneităţii, filme care tratează problemele vieţii cotidiene, unele având ca subiect chiar cutremurul care a avut loc în Italia.
Deşi la Mostra de la Veneţia Oliver Stone nu a convins cu filmul său anti-Bush, şi manifestarea de la Roma s-a deschis în cheie politică, primele două filme tratând tema războiului. Onoarea de a începe festivalul i-a revenit premiatului cu Oscar din 2002 pentru „No Man’s Land”, regizorul bosniac Danis Tanovici, a cărui peliculă, „Triage”, care îi are ca protagonişti pe Colin Farrel (absent la festival), Paz Vega, Kelly Reilly şi pe Christopher Lee, se întoarce asupra războiului uitat din Kurdistan. „Triage” este cuvântul francez pentru triere, procedeu de a stabili, în film, nivelul pacienţilor recuperaţi dintr-un spital. O temă puternică pe care regizorul a introdus-o în structura unei melodrame lacrimogene, ce nu a reuşit să convingă, deşi pelicula este un atac la adresa ONU. În schimb, frumoasa interpretă spaniolă Paz Vega, îmbrăcată la premieră într-o superbă rochie neagră, cu tot spatele gol, a smuls ropote de aplauze. Iar Christopher Lee, care până la vârsta de 87 de ani a interpretat 250 de roluri şi care este în film un psihiatru diabolic, a apărut într-un costum elegant, sprijinindu-se cu graţie în baston.
Cea de-a doua producţie difuzată în concurs, „Dawson Isla 10”, regizată de Miguel Littin, este o rememorare a dictaturii lui Pinochet. Ecranizare a romanului lui Sergio Bitar, filmul vorbeşte despre singurătate, despre izolarea care duce la nebunie, despre torturile fizice: „Voi sunteţi agenţii marxismului internaţional, lipsiţi de orice drept. De azi nu aveţi nici un trecut, nici un viitor, nici un nume. Voi sunteţi Isola 1, Isola 2, Isola 3...” Privarea de memorie este foarte puternică în această producţie.
De amintit şi o altă peliculă intrată în concurs, „Viola di mare”, regizată de Donatella Maiorca, cu Isabella Ragonese, Valeria Tolarino şi cu Maria Grazia Cuccinotta. Este povestea a două lesbiene din Sicilia anului 1800, care a scandalizat lumea. Angela devine Angelo, îşi taie părul, îşi reface sânii, îşi ascunde feminitatea pentru a putea s-o iubească pe Sara. Acţiunea este potenţată de muzica Giannei Nannini. Un film realizat numai cu femei, o ecranizare după romanul lui Giacomo Pilati.
De un succes extraodinar la public s-a bucurat producţia prezentată în afara competiţiei „Hachiko: A Dog’s Story”, un remake american după o poveste autentică japoneză. Richard Gere, care apare de obicei însoţit de o mare de oameni, după cocteilurile sale de budism şi ironie, este protagonistul acestui film regizat de Lasse Hallstrom, interpretând rolul unui profesor de muzică. Este depăşit însă de câinele superstar, care îi fură scena. În vârstă de trei luni şi cântărind 11 kilograme, acesta apare în rolul câinelui rasa Akita Inu care şi-a aşteptat timp de nouă ani stăpânul mort la metrou. Hachiko a devenit erou naţional şi are chiar un monument. Ideea finală a filmului este atotputernicia dragostei.
Sâmbătă seară a fost proiectată producţia „Up in the Air”, a lui Jason Reitman, în care George Clooney joacă rolul unui vânător de capete, îndrăgostit de o femeie care visează numai călătorii şi hoteluri elegante.
Deşi, din cauza crizei economice, numărul producţiilor străine prezentate este mai mic decât în anii anteriori, oferta se anunţă extrem de tentantă.
Un film care va atrage publicul este, în mod sigur, „Un om serios”, al lui Ethan şi Joel Coen, în afara concursului. Sunt de asemenea filme despre spiritualitate şi religie, despre relaţia oamenilor cu oraşul. „Julie&Julia”, cu Meryl Streep, Amy Adams şi cu Stanley Tucci, este şi el un best-seller autobiografic, după volumul „Viaţa mea în Franţa” de Julia Child şi de Alex Prud’homme. Regia este semnată de Nora Ephron. Filmul Margheritei Buy, „Spaţiul alb”, a fost prezentat şi la Veneţia, unde actriţa a fost premiată cu Copa Volpi.
Juriul este format din mari personalităţi, precum Milos Forman, premiatul regizor, cunoscut pentru capodoperele sale „Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi „Amadeus”.
Un alt membru al juriului este celebra scriitoare şi regizoare algeriană Assia Djebar, care a fost propusă şi la Premiul Nobel. I se alătură Gabriele Mucino, regizor şi scenograf italian, Gae Aurenti, arhitect şi designer, Jean Jupe Dabadier, regizor şi scenograf francez, Pavel Lungin, regizor şi scenograf rus, şi Senta Berger, actriţă austriacă.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
0 comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
FILM
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













