Home » Sport » Fotbal » Copos vrea să finanţeze Rapidul cu banii suporterilor

Copos vrea să finanţeze Rapidul cu banii suporterilor

20 Ian 2009 Viorel Dobran | 0 comentarii | 1334 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Clubul giuleştean a fost ajutat să supravieţuiască printr-un nou împrumut de la Taher, în valoare de 500.000 de euro.
 
George Copos
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului, Constantin Toma, a afirmat luni seară că a angajat la club o companie de consultanţă financiară cu ajutorul căreia să scoată la vânzare obligaţiuni destinate suporterilor care sunt dispuşi să contribuie la bugetul echipei. "Aşteptăm ajutorul fanilor, iar în acest sens am angajat o companie de consultanţă financiară pentru a pune la punct emiterea de obligaţiuni către susţinătorii Rapidului. Dorim să facem un apel către toţi suporterii noştri pentru că nu mai putem sta doar la mâna acţionariatului. Este important ca un număr cât mai mare de oameni care iubesc acest club să fie aproape de echipă. Este posibil ca începând cu luna martie să facem public acest proiect", a declarat Toma.

Oficialul giuleştean a mai spus că pe viitor ar dori ca fanii alb-vişiniilor să aibă un "cuvânt cât mai greu" în deciziile referitoare la soarta echipei: "Am pus la cale mai multe strategii de marketing pentru a atrage de partea noastră cât mai mulţi fani. Intenţionăm să mergem în mai multe oraşe din ţară pentru a promova brandul Rapid. Ca exemplu: un suporter ar putea investi 10 lei într-o obligaţiune, înmulţiţi această sumă cu zeci şi sute de mii de susţinători. Banii aceştia ar putea însemna ceva pentru club".

Preşedintele CA al Rapidului, Constantin Toma, a declarat luni, după şedinţa ţinută la Pro Rapid, că George Copos şi Fathi Taher au făcut un împrumut de 500.000 de euro pentru a plăti datoriile către echipă. La rândul său, noul director general, Grigore Sichitiu, a anunţat că începând de luni Consiliul de Administraţie al clubului are libertate totală. "Căutăm sponsori care să vină în jurul echipei, astfel încât să nu mai depindem de ajutorul patronilor. Noi, Consiliul de Administraţie, vom stabili de acum toată strategia managerială şi nu ne mai trebuie acordul vreunui acţionar", a declarat Sichitiu. Directorul general a reiterat ideea că sunt oferte pentru jucătorii Rapidului, însă şi-a mărturisit speranţa că giuleştenii nu vor fi nevoiţi să vândă fotbalişti importanţi. Sichitiu a mai precizat că nu a existat în această iarnă nici o ofertă din partea rivalelor pentru vreun fotbalist al Rapidului.

Datoriile Rapidului
- 8.250.000 de euro către Fathi Taher
- circa 1.000.000 de euro restanţe către jucători, 300.000 către Peseiro şi stafful său
- peste 2.000.000 de euro către bugetul de stat, asigurările sociale, şomaj şi fondul de sănătate numai pe Rapid Bucureşti SA
- aproape 3.000.000 de lei către George Copos
- Baza Pro Rapid se află sub sechestru, iar acţionarul majoritar este trimis în judecată în dosarele „Transferuri“ şi „Loteria“.


 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FOTBAL